N.K. împotriva Turciei

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 43818/98 prezentate de N.K. împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 4 aprilie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta J. Casadevall, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, C. Bîrsan, W. Thomassen, R. Maruste, judecători și de domnul O Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 20 august 1998 și înregistrată la data de 9 octombrie 1998, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, după ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt Recurenta, dna K., este o resortisantă turcă născută în 1965 și rezidentă în Malatya.

Ea este în prezent deținută în închisoarea din Ușak. În fața Curții, aceaceasta este reprezentată de domnul Suat chétitinkaya, avocat în barou d maimr. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: La 19 decembrie 1996, recurenta a fost arestată de către Secțiunea antiterorism a Direcției de securitate d În momentul arestării sale, ea purta un act de identitate fals. Recurenta a fost interogată la 21 decembrie următor și a refuzat orice acuzație adusă împotriva ei. . Ea a fost în posesia unei cărți de identitate false de la verișorii ei și prietenul ei C.D. au fost arestați de poliție, deoarece ea a fost în măsură să fie arestată la rândul ei. Prin scrisoarea din 24 decembrie 1996, șeful secțiunii a informat EPPO cu privire la faptul că reclamanta a fost căutată de poliție din 1994, în cadrul unei operațiuni împotriva Ö organiza Õ organiza Õ PRK.

El a susținut că verișorii și prietenii reclamantei au fost arestați în cadrul aceleiași operațiuni și că N.K. a purtat asupra ei publicații ale casei de ediție a ediției mailului, cunoscută pentru susținerea PRK. Șeful secțiunii a concluzionat în scrisoarea sa că, în timpul interogatoriului său către poliție, reclamanta făcuse declarații mincinoase. În aceeași zi, reclamanta a fost audiată de procurorul Republicii aproape de curtea de securitate a statului Õstanbul. În cursul audierii sale, a respins din nou acuzațiile aduse împotriva sa și a precizat de data aceasta că a utilizat o carte de identitate falsă pentru a evita urmărirea penală a impozitelor legate de activitatea sa comercială. La 9 ianuarie 1997, procurorul districtual din apropierea Curții de Securitate a statului d a pus reclamanta sub acuzare în fața instanței menționate, compusă din trei judecători de profesie, dintre care unul se află în cadrul magistraturii militare.

Reproșând reclamantei, în special, faptul că a acordat sprijin financiar organizației ilegale a PRK prin intermediul unei activități comerciale legale (în ceea ce privește articolele de bijuterii turistice), acesta a solicitat aplicarea art. 168 alin. (2) din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. Procuratura și-a întemeiat acuzația pe declarațiile altor acuzați, pe publicații, precum și pe actele false găsite asupra reclamantei. Prin hotărârea din 2 octombrie 1997, Curtea de Securitate a ținut-o pe reclamantă vinovată de faptele reprobabile și a condamnat-o la o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani și șase luni. În aceeași zi, recurenta a formulat un recurs în recurs împotriva hotărârii menționate și a solicitat inițierea unei ședințe.

La 9 iunie 1998, după ce a desfășurat o ședință de judecată, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. GRIEFS reclamanta se plânge în primul rând că nu a fost pronunțată în fața unui judecător imediat după arestarea sa și ui art. 5 din convenție. Recurenta denunță o încălcare a dreptului său la un proces echitabil și susține, în special, că instanța de securitate a statului śzmir, care a fost judecată nu poate fi considerată drept o instanță independentă și imparțială, în sensul articolului 6 din convenție, din moment ce unul dintre cei trei judecători care se aflau acolo era un ofițer militar. În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție și în legătură cu art. 6 alineatul (3), recurenta a declarat că distanța de 200 km dintre locul în care a fost închis (Ușak) și locul în care s-a pronunțat hotărârea sa (inclusivzmir) face imposibilă asistența avocatului său.

În plus, recurenta reamintește că Legea nr. 3842 care reformulează Codul de procedură penală, pentru a o armoniza cu dispozițiile convenției, ar fi exclus din dreptul de a obiecta infracțiunile care intră în sfera de competență a cursurilor de securitate a statului și afirmă că, din cauza faptului de a fi acuzată de aceste infracțiuni, aceasta ar fi fost supusă unor norme procedurale deosebit de coercitive. În această privință, aceasta se referă la art. 6 din convenție, coroborat cu art. 14. De asemenea, recurenta denunță necunoașterea prezumției de nevinovăție prin invocarea articolului 6 alineatul (2) din convenție, deoarece scrisoarea șefului secțiunii anti-terorism adresată procurorului, precum și actul de acuzăre al acestuia din urmă, ar conține cuvinte uluitoare, înainte de a fi judecată.

În cele din urmă, recurenta susține că condamnarea sa pentru apartenență la o bandă armată ar fi o aplicare a legislației penale prin analogie și subliniază că nu s-ar face referire la nicio acțiune armată la care ar fi participat. În această privință, aceasta se referă la art. 7 alineatul (1) din convenție. Recurenta se plânge de faptul că instanța de securitate de la … În acest sens, aceasta denunță o încălcare a art. 6 alin. (1) și (3) din Convenție. În statul în care se află dosarul în fața sa, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor obiecțiuni, cum ar fi cele prezentate de reclamant, și consideră că este necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură.

Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale recurentei, astfel cum au fost prezentate în cererea sa și a constatat că recurenta a fost informată cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestor obiecțiuni. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJOURNE examinarea obiecțiunilor recurentei întemeiate pe lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a statului …

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 43818/98 présentée par N.K. contre Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 4 avril 2000 en une chambre composée de M me E. Palm, présidente , M. J. Casadevall, M. Gaukur Jörundsson, M. R. Türmen, M. C. Bîrsan, M me W. Thomassen, M. R. Maruste, juges , et de M. M. O’Boyle, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 20 août 1998 et enregistrée le 9 octobre 1998, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, Mme K., est une ressortissante turque née en 1965 et résidant à Malatya.

Elle est actuellement détenue à la prison d’Ușak. Devant la Cour, elle est représentée par M e Suat Çetinkaya, avocat au barreau d’İzmir. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit. Le 19 décembre 1996, la requérante fut arrêtée par la section anti-terrorisme de la Direction de sûreté d’İstanbul, puis placée en garde à vue dans les locaux de ladite section. Elle était soupçonnée d’appartenir à une bande armée, le « PRK » (Parti de la Libération du Kurdistan) et d’y porter un soutien financier par le biais de son activité commerciale. Au moment de son arrestation, elle portait une carte d’identité fausse. La requérante fut interrogée le 21 décembre suivant et refusa toute accusation portée contre elle.

Elle expliqua qu’elle était en détention d’une fausse carte d’identité depuis que ses cousines et son ami C.D. avaient été arrêtés par la police, car elle craignait d’être arrêtée à son tour. Par lettre du 24 décembre 1996, le chef de la section informa le Parquet d’İstanbul du fait que la requérante était recherchée par la police depuis 1994, dans le cadre d’une opération menée contre l’organisation le PRK. Il fit valoir que les cousines et l’ami de la requérante avaient été arrêtés dans le cadre de la même opération et que N.K. portait sur elle des publications de la maison d’édition « Komal », connue pour soutenir le PRK. Le chef de la section conclut dans sa lettre que lors de son interrogatoire à la police, la requérante avait fait des déclarations mensongères.

Le même jour, la requérante fut entendue par le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’İstanbul. Lors de son audition, elle rejeta de nouveau les accusations portées à son encontre et précisa cette fois-ci qu’elle avait fait usage d’une fausse carte d’identité pour éviter les poursuites fiscales liées à son activité commerciale. Le 9 janvier 1997, le procureur près la cour de sûreté de l'État d’İzmir mit la requérante en accusation devant ladite juridiction, composée de trois juges de profession, dont l’un relevant de la magistrature militaire. Reprochant à la requérante notamment d’avoir procuré du soutien financier à l’organisation illégale le PRK par le biais d’une activité commerciale légale (vente d’articles de bijouterie touristique), il requit l’application des articles 168 § 2 du code pénal et 5 de la loi n° 3713 sur la lutte contre le terrorisme.

Le procureur fonda son accusation sur les déclarations d’autres accusés, sur les publications ainsi que les faux papiers trouvés sur la requérante. Par un arrêt du 2 octobre 1997, la cour de sûreté de l’Etat d’İzmir déclara la requérante coupable des faits reprochés et la condamna à une peine d’emprisonnement de douze ans et six mois. Le même jour, la requérante forma un pourvoi en cassation contre ledit jugement et demanda la tenue d’une audience. Le 9 juin 1998, après avoir tenu une audience, la Cour de cassation confirma le jugement attaqué. GRIEFS La requérante se plaint en premier lieu de n’avoir pas été traduite devant un juge aussitôt après son arrestation et invoque l’article 5 de la Convention.

La requérante dénonce une violation de son droit à un procès équitable et soutient en particulier que la cour de sûreté de l’Etat d’İzmir qui l’a jugée ne saurait passer pour un tribunal indépendant et impartial au sens de l’article 6 de la Convention, dès lors que l’un des trois juges qui y siégeaient était un officier de l’armée. La requérante invoque l’article 6 § 1 de la Convention également en connexion avec l’article 6 § 3, en affirmant que la distance de deux cent kilomètres qui séparait le lieu de son incarcération (Ușak) du lieu de son jugement (İzmir) rendait impossible l’assistance de son avocat. La requérante rappelle en outre que la loi n° 3842 reformant le code de procédure pénale, afin de l’harmoniser avec les dispositions de la Convention, aurait exclu de l’amendement les délits relevant de la compétence des cours de sûreté de l’Etat.

Elle allègue que du fait d’être accusée desdits délits, elle aurait été soumise à des règles de procédure particulièrement coercitives. A cet égard, elle invoque l’article 6 de la Convention combiné avec son article 14. La requérante dénonce également une méconnaissance de la présomption d’innocence en invoquant l’article 6 § 2 de la Convention, du fait que la lettre du chef de la section anti-terrorisme adressée au procureur ainsi que l’acte d’accusation de ce dernier, contiendraient des propos l’accusant d’emblée, avant qu’elle ne soit jugée. La requérante allègue en dernier lieu que sa condamnation pour appartenance à une bande armée relèverait d’une application de la législation pénale par voie d’analogie.

Elle fait observer que l’acte d’accusation ne mentionnerait aucune action armée à laquelle elle aurait participé. A cet égard, elle invoque l’article 7 § 1 de la Convention. EN DROIT La requérante se plaint de ce que la cour de sûreté de l’Etat d’İzmir ne constituait pas un « tribunal indépendant et impartial » et que la procédure devant elle manquait d’équité, notamment du fait de la distance entre le lieu de son incarcération et le lieu de son jugement, qui l’aurait privée de l’assistance de son avocat. Elle dénonce à cet égard une violation de l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention. En l’état du dossier devant elle, la Cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs, tels qu’exposés par la partie requérante, et juge nécessaire de les porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son règlement.

2. La Cour a examiné les autres griefs de la requérante, tels qu’ils ont été présentés dans sa requête et a constaté que la requérante a été informée des obstacles éventuels à la recevabilité de ces griefs. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, AJOURNE l’examen des griefs de la requérante tirés du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’İzmir ainsi que de l’iniquité de la procédure devant ladite juridiction, portant en particulier sur la privation de l’assistance d’un avocat (article 6 §§ 1 et 3 de la Convention) ;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente