ÖZKAN/Turcia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 4 iulie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta W. Thomassen, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, C. Biersan, J. Casadevall, R. Maruste, judecători și grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 4 mai 1998 și înregistrată la 30 iunie 1998, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, după ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt Recurenta este o resortisantă turcă, născută în 1975. La momentul faptelor, ea era studentă și avea reședința în Tokat. În fața Curții, aceaceasta este reprezentată de domnul Engül quetak din baroul d .Ankara. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. La 22 noiembrie 1997, între orele 18:00 și 19:00, au fost arestate persoane, în timp ce distribuiau tracte în numele unei organizații ilegale, TKP/ML-TIKKO. În jurul orei 20:45, acesta era fratele reclamantei, dl Ö., care a fost arestat. A doua zi, în jurul orei 17:00, reclamanta a fost și ea reținută. După cum reiese din procesul verbal de arest, dl Özkan fusese denunțată de distribuitorii de tracte, arestați cu o zi înainte. Conform procesului verbal de percheziție corporală, nu s-a găsit nimic delicvent la reclamantă. O oră mai târziu, apartamentul acesteia a fost de asemenea percheziționat. În procesul verbal de percheziție, polițiștii au indicat că nu au găsit nici un obiect delicvent, în afară de câteva publicații stângaci. Recurenta nu a semnat nici unul dintre procesele menționate anterior. Custodia reclamantei a fost mai întâi prelungită până la 26 noiembrie 1997 prin decizia procurorului districtual al Republicii Tokat. Ulterior, la cererea procurorului respectiv, judecătorul unic al Tribunalului de Pace ( La 29 noiembrie 1997, reclamanta s-a prezentat în fața procurorului și a fost adusă în fața judecătorului, care a dispus arestarea sa provizorie. La o dată nespecificată, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului Ankara a acuzat-o pe reclamantă de acordarea de asistență unei organizații ilegale. Deși Curtea nu dispune de informații detaliate cu privire la stadiul acestei proceduri, se pare totuși că, la 31 martie 1998, judecătorii din fond au respins acțiunea publică în cauză, în conformitate cu principiul non bis in idem GRIFS În primul rând, recurenta susține că durata detenției sale ar fi excesivă în temeiul articolului 5 alineatul (3) din Convenție și afirmă că o legislație care împuternicește autoritățile să impună gărzi la vedere atât de lungi ar încălca ea însăși această dispoziție. În plus, recurenta face referire la faptul că, spre deosebire de art. 5 alineatul (2), aceasta nu ar fi fost informată în mod corespunzător cu privire la motivele pentru care a fost arestată și nici la rudele sale, cu privire la arestarea sa. În cele din urmă, recurenta se plânge că nu a fost autorizată, pe toată durata custodiei sale, să intre în contact cu familia sa. În această privință, ea nu invocă nicio dispoziție specială din Convenție. ÎN Özkan d a intra în contact cu familia sa în timpul reținerii sale solicită o apreciere din punctul de vedere al articolului 8 din Convenție. Aceasta fiind, în la fel de bine ca în dosarul în fața ei, Curtea consideră că nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și nici asupra declarației formulate pe teren la art. 5 (3) Prin urmare, Comisia consideră că este necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alin. (3) lit. (b) din Regulamentul său de procedură. În ceea ce privește afirmația de încălcare a art. 5 alin. (2) din Convenție, Curtea constată că aceaceasta a fost informată cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestui motiv. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască aceste afirmații, Curtea nu constată nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. În consecință, acest aspect trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJOURNE în ceea ce privește examinarea obiecțiunilor recurentei, întemeiate pe art. 5 alineatul (3) din convenție, în ceea ce privește faptul că, în urma arestării sale, aceasta nu ar fi fost adusă la cunoștința unei autorități judiciare, și, în esență, pe art. 8 în ceea ce privește posibilitatea de a intra în contact cu familia sa în timpul custodiei care i-a fost impusă în speță. pentru surplusul de bani.Michael O a Boyle Elizabeth Palm Moduleer Președinte
de la requête n° 41977/98
présentée par Fadime ÖZKAN
contre Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le
4 juillet 2000 en une chambre composée de
M
me
présidente
,
M
me
M.
Gaukur Jörundsson,
M.
M.
M.
M.
juges
,
et de
M.
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 4 mai 1998 et enregistrée le 30 juin 1998,
Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante est une ressortissante turque, née en 1975. A l’époque des faits, elle était étudiante et résidait à Tokat.
Devant la Cour, elle est représenté par M
e
Engül Çıtak du barreau d’Ankara.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la partie requérante, peuvent se résumer comme suit.
1.
L’arrestation et la garde à vue
Le 22 novembre 1997, entre 18 et 19 heures, des personnes furent arrêtées, alors qu’elles distribuaient des tracts au nom d’une organisation illégale, le
. Vers 20 h 45, c’est le frère de la requérante, M.Ö., qui se vit arrêté. D’après le procès verbal d’arrestation dressé en conséquence, celui-ci était en route pour chercher la requérante qui retournait en ville.
Le lendemain, à savoir le 23 novembre, vers 17 heures, la requérante fut, elle aussi,
appréhendée. Tel qu’il ressort du procès verbal d’arrestation, M
me
Özkan avait été dénoncée par les distributeurs de tracts, arrêtés la veille. Selon le procès verbal de fouille corporelle, rien de délictueux n’avait été trouvé sur la requérante. Une heure après, l’appartement de celle-ci a été également perquisitionnée. Dans le procès verbal de perquisition, les policiers indiquèrent n’avoir repéré aucun objet délictueux, sinon quelques publications gauchistes. La requérante n’a signé aucun des procès verbaux susmentionnés.
La garde à vue de la requérante fut d’abord prolongée jusqu’au 26 novembre 1997 par décision du procureur de la République de Tokat. Par la suite, à la demande dudit procureur, le juge unique du Tribunal de paix («
le juge
») ordonna une seconde prolongation jusqu’au 29 novembre, ce eu égard à «
la
nature et le type du délit reproché en l’espèce et au fait que l’instruction n’était pas encore achevée
». Cette décision était susceptible de recours.
Le 29 novembre 1997, la requérante comparut devant le procureur
puis elle fut traduite devant le juge, lequel ordonna sa mise en détention provisoire. Cette ordonnance aussi était susceptible de recours.
2.
L’action publique
A une date non précisée, le procureur de la République près la Cour de sûreté de l’Etat d’Ankara, mit la requérante en accusation, lui reprochant d’avoir prêté assistance à une organisation illégale.
Si la Cour ne dispose d’aucune information détaillée sur l’état de cette procédure, il apparaît toutefois que le 31 mars 1998 les juges du fond ont rejeté l’action publique en question, en application du principe
non bis in idem
.
La requérante soutient en premier lieu que la durée de sa garde à vue s’avérait excessive au regard de l’article 5 § 3 de la Convention et affirme qu’une législation habilitant les autorités à imposer des gardes à vue aussi longues emporterait, à elle seule, violation de cette disposition.
En outre, la requérante fait grief de ce que, contrairement à l’article 5 § 2, elle n’aurait pas été dûment informée des raisons de son arrestation, ni ses proches, de son placement en garde à vue.
La requérante se plaint enfin de n’avoir pas été autorisée, pendant toute la durée de sa garde à vue, à entrer en contact avec sa famille. A cet égard, elle n’invoque aucune disposition particulière de la Convention.
La Cour a examiné les griefs présentés par la requérante. Elle considère d’emblée que le grief tiré de la prétendue interdiction pour M
me
Özkan d’entrer en contact avec sa famille pendant sa garde à vue appelle une appréciation sous l’angle de l’article 8 de la Convention. Cela étant, en l’état du dossier devant elle, la Cour estime ne pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief ni sur l’allégation formulée sur le terrain de l’article 5
§
3.Elle juge donc nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son règlement.
Quant à l’allégation de violation de l’article
5 § 2 de la Convention, la Cour constate que l’intéressée a été informée des obstacles éventuels à la recevabilité de ce grief. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître de ces allégations, la Cour ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté en application de l’article 35 § 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
l’examen des griefs la requérante, tirés de l’article 5
quant au fait que, suite à son arrestation, elle n’aurait pas été traduite «
aussitôt
» devant une autorité judiciaire, et, en substance, de l’article 8 quant à l’impossibilité pour elle d’entrer en contact avec sa famille pendant la garde à vue qui lui a été imposée en l’espèce.
pour le surplus.
Michael O’Boyle
Elisabeth Palm
Greffier
Présidente