YILMAZ contre la TURQUIE

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 45733/99 prezentate de Metin YILMAZ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Prima secțiune), care are loc la noiembrie 2000 într-o cameră compusă din președintele Palm Thomassen al meu, dnii Gaukur Jörundsson Türmen Bîrsan Casadevall Maruste judecători M. O Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 11 iunie 1998 și înregistrată la 28 ianuarie 1999, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, după ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt Reclamantul, domnul Yalmaz, este un resortisant turc născut în 1957. La momentul faptei, el era muncitor și avea reședința în Zmir.

În fața Curții, acesta este reprezentat de Mehmet Nur Terzi, Muhterem Özsüer și Yenal Özsüer, avocați în Baroul din această provincie. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. La 2 noiembrie 1994, reclamantul a fost arestat, la sfârșitul unei percheziții efectuate la domiciliul său, și reținut de polițiști din secția antiterorism a Direcției de Securitate D În aceeași zi, după ce a fost audiat de procurorul republicii lângă curtea de securitate a statului Printr-un act de punere sub acuzare din 7 decembrie 1994, procurorul l-a acuzat pe reclamant de apartenență la organizațiile ilegale, T Printr-o hotărâre din 6 februarie 1997, Curtea de Securitate a statului l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele reproșate și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni; pe de altă parte, aceasta interzice dreptul la funcia publică pentru o perioadă de trei ani.

Recurentul a luat măsuri împotriva acestei hotărâri, pe care Curtea de Casație a confirmat-o printr-o hotărâre din 18 noiembrie 1997, pronunțată în absența reclamantului și a reprezentantului său; textul hotărârii, pus la dispoziție, a fost depus la dosarul grefei Curții de Securitate a statului la 17 decembrie. La 10 ianuarie 1998, reclamantul a fost arestat și încarcerat în temeiul hotărârii care îl condamnă. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul declară, în primul rând, că instanța de securitate a statului d'zmir, care l-a judecat, nu poate fi considerată o instanță independentă și imparțială, întrucât unul dintre cei trei judecători aflați acolo era un ofițer al armatei care se încadrează în ierarhia militară.

Reclamantul a declarat, de asemenea, că a fost victima unei încălcări a articolului 6 alineatul (3) litera (d) din convenție, ca urmare a respingerii de către judecătorii din fond a cererii sale de a-i face pe polițiștii care au întocmit procesele privind arestarea sa. În plus, acesta se plânge de o încălcare a dreptului său de apărare, garantate prin art. 6 alineatul (3) litera (c), prin faptul că nu ar fi beneficiat de asistența unui avocat în timpul interogatoriului său cu poliția sau în timpul prezentării sale în fața procurorului și a judecătorului în lipsă. În această privință, acesta susține că, în speță, judecătorii din fond și-ar fi întemeiat condamnarea, în special, pe conținutul depozițiilor colectate în cursul anchetei preliminare, în timp ce acestea fuseseră renegate în prima ședință în fața Curții de Securitate a statului.

Într-o scrisoare din 26 iulie 2000, reclamantul se plânge, de asemenea, de o încălcare a principiului prezumției de nevinovăție, prevăzut la art. 6 alineatul (2) din convenție. În acest sens, acesta denunță publicarea în 1994, în cotidianul Hürriyet, un articol referitor la acesta, intitulat " Curtea a examinat obiecțiunile prezentate de reclamant. Cu toate acestea, în statul în care se află dosarul cauzei, aceasta consideră că nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității celor întemeiate pe art. 6 § 1 și art. 3 litera (c) din convenție și consideră că este necesar ca aceste plângeri să fie aduse la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură.

În ceea ce privește mențiunea de încălcare a articolelor 6 alineatul (2) și 3 litera (d) din convenție, Curtea constată că reclamantul a fost informat cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestor obiecțiuni. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască aceste afirmații, Curtea constată că nu există nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4) din aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJOURNE (c) din Convenția privind lipsa de independență și de imparțialitate a Curții de Securitate a Țării de Jos, precum și presupusa încălcare a drepturilor de apărare ca urmare a privării unui avocat în cadrul anchetei preliminare desfășurate în acest caz; DECLARĂ RECURSAREA IRRECEVANTĂ pentru surplus.

Modulator președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 45733/99 présentée par Metin YILMAZ contre Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (Première section), siégeant le 28 novembre 2000 en une chambre composée de M mes E. Palm , présidente , W. Thomassen , MM. Gaukur Jörundsson , R. Türmen , C. Bîrsan , J. Casadevall , R. Maruste , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 11 juin 1998 et enregistrée le 28 janvier 1999, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Yılmaz, est un ressortissant turc né en 1957. A l’époque des faits, il était ouvrier et résidait à İzmir.

Devant la Cour il est représenté par Mes Mehmet Nur Terzi, Muhterem Özsüer et Yenal Özsüer, avocats au barreau de cette province. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la partie requérante, peuvent se résumer comme suit. Le 2 novembre 1994, le requérant fut arrêté, à l’issue d’une perquisition faite à son domicile, et mis en garde à vue par des policiers de la section anti-terrorisme de la Direction de sûreté d’İzmir. Le jour même, après avoir été entendu par le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’İzmir (« le procureur » – « la cour de sûreté de l'État »), il fut traduit devant le juge assesseur de cette juridiction, lequel ordonna sa mise en détention provisoire.

Par un acte d’accusation du 7 décembre 1994, le procureur inculpa le requérant pour appartenance aux organisations illégales, TİKB (Union des communistes révolutionnaires de la Turquie) et MLKP-K (Parti communiste – marxiste-léniniste) et requit l’application de l’article 168 du code pénal. Le 11 juillet 1995, le requérant fut admis au bénéfice de la liberté provisoire. Par un arrêt du 6 février 1997, la cour de sûreté de l’Etat déclara le requérant coupable des faits reprochés et le condamna à une peine d’emprisonnement de trois ans et neuf mois ; par ailleurs, elle interdit l’intéressé de la fonction publique pour une durée de trois ans. Le requérant se pourvut contre ce jugement, que la Cour de cassation confirma par un arrêt du 18 novembre 1997, prononcé en l’absence du requérant et de son représentant ; le texte de l’arrêt, mis au net, fut versé au dossier du greffe de la cour de sûreté de l'État, le 17 décembre.

Le 10 janvier 1998, le requérant fut arrêté et incarcéré en vertu de l’arrêt le condamnant. GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant allègue, en premier lieu, que la cour de sûreté de l'État d’İzmir qui l’a jugé ne saurait passer pour un tribunal indépendant et impartial, dès lors que l’un des trois juges qui y siégeait était un officier de l’armée relevant de la hiérarchie militaire. Le requérant se dit également victime d’une violation de l’article 6 § 3 d) de la Convention, du fait du rejet, par les juges du fond, de sa demande tendant à faire comparaître les policiers qui avaient rédigé les procès verbaux concernant son arrestation. Il se plaint en outre d’une violation de ses droits de défense, garantis par l’article 6 § 3 c), en ce qu’il n’aurait pas bénéficié de l’assistance d’un avocat pendant son interrogatoire à la police ni lors de sa comparution devant le procureur et le juge assesseur.

A cet égard, il affirme qu’en l’espèce les juges du fond auraient fondé sa condamnation, notamment, sur le contenu des dépositions recueillies lors de l’enquête préliminaire, alors que celles-ci avaient été reniées lors de la première audience devant la cour de sûreté de l’Etat. Dans une lettre du 26 juillet 2000, le requérant se plaint aussi d’une atteinte au principe de la présomption d’innocence, énoncé à l’article 6 § 2 de la Convention. A ce sujet, il dénonce la publication en 1994, dans le quotidien Hürriyet, d’un article le concernant, intitulé « le terroriste recherché fut arrêté ». EN DROIT La Cour a examiné les griefs présentés par le requérant.

Cependant, en l’état du dossier de l’affaire, elle estime ne pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ceux tirés de l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention et juge nécessaire de porter ces doléances à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement. Quant à l’allégation de violation des articles 6 §§ 2 et 3 d) de la Convention, la Cour constate que le requérant a été informé des obstacles éventuels à la recevabilité de ces griefs. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître de ces allégations, la Cour relève aucun apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention.

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, AJOURNE l’examen des griefs du requérant tirés de l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention concernant le manque d’indépendance et d’impartialité de la Cour de sûreté de l’Etat d’İzmir ainsi que la prétendue atteinte aux droits de la défense du fait de la privation d’un avocat lors de l’enquête préliminaire menée en l’espèce ;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente