AYDIN contre la TURQUIE

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 40297/98 prezentată de Șehmus AYDIN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 15 iunie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta W. Thomassen, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, C. Biersan, J. Casadevall, R. Maruste, judecători și grefier de secțiune al dlui O Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 16 februarie 1998 și înregistrată la data de 17 martie 1998, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat competența Curții de a examina cererea, după ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt pe reclamantul, resortisantul turc, născut în 1939 Este reprezentat în fața Curții de către Mehmet Nur Terzi, Muhterem Özsüner și Yenal Özsüner avocați în barou d La 13 decembrie1995, reclamantul a fost arestat de către secția antiteroristă din cadrul Direcției pentru Siguranță d .Izmir, apoi reținut la sediul secțiunii menționate. În timpul arestului său, reclamantul a fost interogat și a mărturisit că a fost implicat în mai multe activități în cadrul PKK (răspândire și asistență financiară). În aceeași zi, reclamantul a fost ascultat mai întâi de către procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului Izmir a fost trimis în fața instanței judecătorești, care a dispus arestarea sa provizorie. În fața procurorului și a judecătorului, acesta a contestat conținutul declarațiilor semnate poliției. La 8 februarie 1996, procurorul îl acuză pe reclamant în fața Curții de Securitate a statului, compusă din trei magistrați de carieră, printre care și un magistrat militar. Reproșându-i reclamantului că a acordat asistență organizației ilegale a PKK, acesta și-a revendicat condamnarea în conformitate cu art. 169 din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. La 21 martie Printr-o hotărâre din 11 martie 1997, Curtea de Securitate a statului l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele care i-au fost reproșate și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni, precum și la interdicția de a exercita funcții publice pe o perioadă de trei ani. În hotărârea sa, Comisia a subliniat că, în pofida dezmințirii reclamantului în fața instanței, declarațiile sale către poliție, precum și elementele de probă, cum ar fi depunerea unui martor în fața instanței, vin să confirme versiunea faptelor în sensul acuzațiilor. Reclamantul a formulat un recurs în casație împotriva hotărârii menționate, solicitând să se țină o audiere publică. 24 noiembrie 1997 după ce a ținut o audiere, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată din 11 martie 1997 în toate dispozițiile sale. § 1 din Convenție, reclamantul susține în primul rând o încălcare a dreptului său la un proces echitabil, iar Curtea de Siguranță de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În același timp, în ceea ce privește art. 6 alineatul (1) din convenție, recurentul se declară, de asemenea, victima unei absențe de echitate a procedurii. În această privință, el susține că condamnarea sa se bazează în principal pe mărturisiri șantajate de un martor. Reclamantul se plânge, de asemenea, că a fost privat de asistența unui avocat în timpul custodiei sale. 6 alin. (3) din Convenție. Reclamantul susține că legea nr. 3842 care reformulează Codul de procedură penală pentru a o armoniza cu dispozițiile Convenției ar fi exclus de la dispozițiile art. Reclamantul susține că, din cauza faptului că a fost judecat de Curtea de Securitate a Uniunii Europene, acesta ar fi fost supus unor norme procedurale deosebit de coercitive. În această privință, el a luat în considerare art. 6 alineatul (1) din Convenția combinată cu art. 14. În opinia reclamantului, întrebările adresate de poliție în timpul custodiei sale și de către judecător în cadrul audierilor, în ceea ce privește calitatea sa de membru de partid, politica viza să-și exprime opiniile politice. El invocă în această privință art. 9 din Convenție. În acest sens, se plânge în special că declarațiile pe care le-ar fi semnat sub constrângere și o mărturie ar fi constituit baza condamnării sale în fața Curții de Securitate a statului, deși a contestat validitatea declarațiilor menționate în fața acestei instanțe. Pe teren de la art. 6 alineatul (3) din Convenție, reclamantul observă că a fost privat de dreptul la un avocat în timpul custodiei sale. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să pronunțe asupra admisibilității acestor obiecții și consideră că este necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alin. (3) lit. (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamantului, astfel cum au fost prezentate în cererea sa, și a constatat că reclamantul a fost informat cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestor obiecțiuni. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. în unanimitate, AJOURNE la examinarea ui reclamantului, întemeiat pe lipsa de independență și de imparțialitate a Curii de Securitate a ui . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Elisabeth Palm Moduleer Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 40297/98

présentée par Șehmus AYDIN

contre Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le

15 juin 2000 en une chambre composée de

M

me

E. Palm,

présidente

,

M

me

W. Thomassen,

M.

Gaukur Jörundsson,

M.

R. Türmen,

M.

C. Bîrsan,

M.

J. Casadevall,

M.

R. Maruste,

juges

,

et de

M.

M. O’Boyle,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 16 février 1998 et enregistrée le 17 mars 1998,

Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant,

ressortissant turc, né en 1939

réside à Izmir. Il est retraité.

Il est représenté devant la Cour par Mehmet Nur Terzi, Muhterem Özsüner et Yenal

Özsüner avocats au barreau d’Izmir.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la partie requérante, peuvent se résumer comme suit.

Le 13 décembre1995, le requérant fut arrêté par la section anti-terroriste de la direction de la sûreté d’Izmir, puis placé en garde à vue dans les locaux de ladite section. Lors de sa garde à vue, le requérant fut interrogé et fit des aveux selon lesquels il était impliqué dans plusieurs activités dans le cadre du PKK (rançon et aide financière).

Le même jour, le requérant fut d’abord entendu par le procureur de la République près la Cour de sûreté de l’Etat d’Izmir(«

le procureur

»-«

la cour de sûreté de l’Etat

») puis traduit devant le juge assesseur de cette juridiction, lequel ordonna sa

mise en détention provisoire. Devant le procureur et le juge, il contesta le contenu des déclarations signées à la police.

Le 8 février 1996, le procureur mît le requérant en accusation devant la cour de sûreté de l’Etat, composée de trois magistrate de carrière, dont l’un relevant de la magistrature militaire. Reprochant au requérant d’avoir porté assistance à l’organisation illégale le PKK, il requit sa condamnation en application des articles 169 du code pénal et 5 de la loi n° 3713 sur la lutte contre le terrorisme.

Le 21 mars 1996, lorsqu’il comparut pour la première fois devant la cour de sûreté de l'État, le requérant plaida non coupable, contestant les accusations portées contre lui.

Par un arrêt du 11 mars 1997, la cour de sûreté de l’Etat déclara le requérant coupable des faits qui lui avaient été reprochés et le condamna à une peine d’emprisonnement de trois ans et neuf mois ainsi qu’à l’interdiction d’exercer des fonctions publiques pour une durée de trois ans. Dans son arrêt, elle souligna que nonobstant les démentis du requérant devant la cour, ses déclarations à la police ainsi que les éléments de preuves, tels que la déposition d’un témoin faite devant la cour, venaient confirmer la version des faits dans le sens des accusations.

Le requérant forma un pourvoi en cassation contre ledit jugement en demandant la tenue d’une audience publique.

Le

24 novembre1997, après avoir tenu une audience, la Cour de cassation confirma le jugement attaqué du 11 mars 1997 en toutes ses dispositions.

GRIEFS

Invoquant l’article 6

Toujours sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se dit également victime d’une absence d’équité de la procédure. A cet égard, il prétend que sa condamnation est essentiellement fondée sur des aveux extorqués d’un témoin. Le requérant se plaint également d’avoir été privé de l’assistance d’un avocat lors de sa garde à vue. A cet égard, il invoque l’article 6 § 3 de la Convention.

Le requérant soulève que la loi n° 3842 réformant le code de procédure pénale afin de l’harmoniser avec les dispositions de la Convention, aurait exclu de l’amendement les délits relevant de la compétence des cours de sûreté de l’Etat. Le requérant allègue que du fait d’avoir été jugé par la cour de sûreté de l’Etat, il aurait été soumis à des règles de procédure particulièrement coercitives. A cet égard, il invoque l’article 6 § 1 de la Convention combiné avec l’article 14.

Aux yeux du requérant, les questions posées par les policiers lors de sa garde à vue et

par le juge lors des audiences, à propos de sa qualité de membre de parti, politique visaient à le contraindre d’exprimer ses opinions politiques. Il invoque à cet égard l’article 9 de la Convention.

EN DROIT

1.

Le requérant se plaint de ce que la Cour de sûreté de l’Etat d’İzmir ne constituait pas un «

tribunal indépendant et impartial

» et que la procédure devant elle manquait d’équité, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention. A cet égard, il se plaint en particulier de ce que les déclarations qu’il aurait signées sous la contrainte et un témoignage auraient constitué la base

de sa condamnation devant la cour de sûreté de l’Etat, bien qu’il ait contesté la validité desdites déclarations devant cette juridiction.

Sur le terrain de l’article 6 § 3 de la Convention, le requérant fait observer qu’il a été privé de l’assistance d’un avocat lors de sa

garde à vue.

En l’état actuel du dossier la Cour n’est pas en mesure de prononcer sur la recevabilité de ces griefs et estime nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement intérieur .

2.

La Cour a examiné les autres griefs du requérant, tels qu’ils ont présentés dans sa requête, et a constaté que le requérant a été informé des obstacles éventuels à la recevabilité de ces griefs. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n‘a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention.

Par ces motifs , la Cour

à l’unanimité,

AJOURNE

l’examen du grief du requérant, tiré du manque d’indépendance et d’impartialité de la Cour de sûreté de l’Etat d’İzmir ainsi que de l’absence d’équité de la procédure

devant elle et ainsi que la privation de l’assistance d’un avocat au stade des instructions préliminaires (article 6 §§ 1 et 3 de la Convention).

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus.

Michael O’Boyle

Elisabeth Palm

Greffier

Présidente