Yilmaz împotriva Turciei

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 46732/99 prezentate de Hamza YILMAZ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are sediul în September 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta W. Thomassen, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, C. Biersan, J. Casadevall, R. Maruste, judecători și grefier de secțiune al dlui O Având în vedere cererea prezentată mai sus Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 28 septembrie 1998 și înregistrată la 11 martie 1999, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, după ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt Reclamantul, resortisant turc, născut în 1951, locuiește în prezent în Mercin.

El este avocat. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Geneza cauzei La 8 septembrie 1995, în timpul unui eveniment desfășurat de sindicatul profesorilor (Eitim-Sen) în fața prefecturii din Mercin, reclamantul a fost arestat de poliție. Potrivit reclamantului, atunci când poliția l-a adus aici. într-un autobuz de poliție pentru a-l duce la Hotărârea de Siguranță din Mersin, unul dintre ei a venit lângă el și i-a dat pumni și picioare la cap și la picioare. În aceeași zi, reclamantul a fost examinat de către medicul legist al cărui raport de echimoze și zgârieturi pe partea superioară a gurii, dureri subiective pe zona genunchiului stâng. Raportul a precizat că astfel de traume pot fi cauzate de un șoc traumatic.

Medicul a precizat că zilele persoanei interesate nu erau în pericol. De asemenea, a indicat că reclamantul ar putea fi vindecat în două zile. Mai târziu, în aceeași zi, după ce a depus mărturie la poliție, reclamantul a fost eliberat. Tot în ziua de 8 septembrie 1995, reclamantul a depus o plângere la procurorul Republicii Mercin împotriva polițiștilor responsabili de arestarea sa, iar în declarația sa a susținut în special că polițiștii îl bătuseră. La 9 septembrie 1995, procurorul Republicii a solicitat în scris Direcției pentru Securitate din Mercin să îi adreseze numele ofițerilor de poliție care și-au exercitat funcțiile în timpul evenimentului respectiv. Printr-o scrisoare din 30 octombrie 1995, Hotărârea pentru Securitate din Mercin a informat Parchetul din Mercin cu privire la numele funcționarilor poliției.

Funcționarii de poliție S.B., M.G., Y.ç., N.M., .BT. și O.S., au fost audiați la 3 ianuarie 1996, la 4 ianuarie 1996 și, respectiv, la 8 ianuarie 1996 de către procurorul Republicii, au contestat toate acuzațiile aduse împotriva acestora cu privire la abuzurile suferite de reclamant prin scrisorile din 10 ianuarie. și 11 martie 1996, procurorul a cerut Direcției de Securitate din Mercin să identifice și să aresteze autorii infracțiunii. În scrisorile de relansare din 26 februarie și 30 decembrie 1998, procurorul își va repeta cererile și a indicat că scrisorile sale anterioare nu au răspuns. Cazul este încă în curs de desfășurare în fața Parchetului din Mersin.

Procedura penală inițiată împotriva reclamantului Procurorul Republicii în apropierea Tribunalului de Mare Instanță din Mercin l-a acuzat pe reclamant, precum și pe alte persoane arestate în aceeași cauză, că au participat la o reuniune și la o manifestare ilegală și a solicitat condamnarea sa în temeiul articolului 28 din Codul nr. 2911. Prin hotărârea din 7 decembrie 1995, Tribunalul Corecțional din Mercin l-a eliberat pe reclamant din lipsă de probe suficiente pentru a-și stabili vinovația. GRIFS Reclamantul a declarat încălcarea articolului 3 din convenție în măsura în care ar fi fost supus unor tratamente abuzive în momentul arestării sale de către funcționari ai poliției. Reclamantul, invocând art. 5 din convenție, susține că autorii infracțiunii au rămas necunoscuți și că această situație aduce atingere dreptului său la securitate.

ÎN DREPT, reclamantul se plânge de rele tratamente pe care le-ar fi suferit în momentul arestării sale (art. 3 din convenție), susținând în special că a fost bătut de funcționari de poliție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor obiecțiuni și consideră că este necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamantului, astfel cum au fost prezentate în cererea sa și a constatat că reclamantul a fost informat cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestor obiecțiuni.

Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, adjuvantul adjuvant al reclamantului conform căruia ar fi fost învins la arestarea sa (art. 3 din Convenție) ; DECLARĂ RECURSUL IRRECEVABIL pentru surplus. Michael O

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 46732/99 présentée par Hamza YILMAZ contre Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 26 september 2000 en une chambre composée de M me E. Palm, présidente , M me W. Thomassen, M. Gaukur Jörundsson, M. R. Türmen, M. C. Bîrsan, M. J. Casadevall, M. R. Maruste, juges , et de M. M. O’Boyle, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 28 septembre 1998 et enregistrée le 11 mars 1999, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, ressortissant turc, né en 1951, réside actuellement à Mersin.

Il est avocat. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Genèse de l’affaire A l'époque des faits, le requérant était le Président de l'Association des Droits de l'Homme de Mersin. Le 8 septembre 1995, au cours d'une manifestation menée par le syndicat des enseignants (Eğitim-Sen) devant la préfecture de Mersin, le requérant fut appréhendé par la police. Selon le requérant, lorsque les policiers l'amenèrent dans un bus de police afin de le conduire à la Direction de la sûreté de Mersin, un de ceux-ci vint près de lui et lui donna des coups de poing et de pied à la tête et aux jambes. Le même jour, le requérant fut examiné par le médecin légiste dont le rapport fait d'état d'ecchymoses et d'éraflures sur la partie supérieure de la bouche, de douleurs subjectives sur la zone du genou gauche.

Le rapport précisa que de telles séquelles pouvaient être occasionnées par un « choc traumatique » . Le médecin précisa que les jours de l'intéressé n'étaient pas en danger. Il indiqua par ailleurs que le requérant pourrait guérir dans deux jours. Plus tard dans la même journée, après sa déposition faite à la police le requérant fut relâché. Toujours dans la journée du 8 septembre 1995, le requérant porta plainte auprès du procureur de la République de Mersin contre les agents de police responsables de son arrestation. Dans sa déposition y faite, il soutint notamment que les policiers l'avaient battu. Le 9 septembre 1995, le procureur de la République demanda par écrit à la Direction de la sûreté de Mersin de lui adresser les noms des agents de police ayant exercé leurs fonctions au cours de ladite manifestation.

Par un courrier du 30 octobre 1995, la Direction de la sûreté de Mersin informa le Parquet de Mersin des noms des fonctionnaires de police. Les fonctionnaires de police S.B., M.G., Y.Ç., N.M., İ.BT. et O.S., auditionnés le 3 janvier 1996, le 4 janvier 1996 et le 8 janvier 1996 respectivement, par le procureur de la République, contestèrent toutes les accusations portées contre eux concernant les mauvais traitements, prétendument subis par le requérant. Par lettres des 10 janvier et 11 mars 1996, le procureur demanda à la Direction de la sûreté de Mersin d'identifier et d'arrêter les auteurs du délit. Dans des lettres de relance des 26 février et 30 décembre 1998, le procureur réitéra ses demandes et indiqua que ses précédentes lettres étaient restées sans réponse.

L'affaire est toujours pendante devant le Parquet de Mersin. Procédure pénale engagée contre le requérant Le procureur de la République près de Tribunal de grande instance de Mersin accusa le requérant, ainsi que d'autres personnes arrêtées dans la même affaire, d'avoir participé à une réunion et à une manifestation illégale. Il requis sa condamnation en vertu de l'article 28 du code numéroté 2911. Par jugement du 7 décembre 1995, le Tribunal correctionnel de Mersin relaxa le requérant faute d'éléments de preuve suffisants pour établir sa culpabilité. GRIEFS Le requérant allègue la violation de l’article 3 de la Convention dans la mesure où il aurait été soumis à de mauvais traitements lors de son arrestation par des fonctionnaires de police.

Le requérant, invoquant l'article 5 de la convention, prétend que les auteurs du délit sont restés inconnus et que cette situation porte atteinte à son droit à la sûreté. EN DROIT Le requérant se plaint de mauvais traitements qu’il aurait subis lors de son arrestation (article 3 de la Convention). Il prétend, en particulier, qu'il a été battu par des fonctionnaires de police. En l’état actuel du dossier, la Cour n’est pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et estime nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement intérieur. 2. La Cour a examiné les autres griefs du requérant, tels qu’ils ont été présentés dans sa requête et a constaté que le requérant a été informé des obstacles éventuels à la recevabilité de ces griefs.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, AJOURNE l’examen des griefs du requérant selon lesquels il aurait été battu lors de son arrestation (article 3 de la Convention) ;

DECLARE LA REQUETE IRRECEVABLE

pour le surplus. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente