SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 45742/99 prezentată de Muhittin KÖYLÜO Având în vedere cererea prezentată mai sus Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 6 septembrie 1998 și înregistrată la 28 ianuarie 1999, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, după ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt Reclamantul, resortisant turc născut în 1961, își are reședința în Istanbul. Este avocat. El este reprezentat în fața Curții de Muhammed Akif Erol, avocat în barou dal. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 februarie 1998, în timpul unui control de identitate, reclamantul a refuzat să-și prezinte cartea de identitate și i-a insultat pe polițiști, a fost dus de aceștia la postul de poliție și apoi la Hotărârea de Securitate a Șehremini pentru un control de identitate. A doua zi, reclamantului i s-a permis să părăsească conducerea securității. Potrivit reclamantului, în ziua arestării sale, în timp ce se afla într-o cafenea, persoane în haine civile care au fost prezentate ca polițiști au efectuat un control de identitate și l-au percheziționat, printre altele, pe solicitant. Deși a fost deja prezentat legitimația sa, el a fost arestat de poliție și dus la secția de poliție. Când a fost arestat, polițiștii l-au judecat, l-au lovit și l-au amenințat. În aceeași zi, reclamantul a fost examinat de către medicul de la biroul medico-legal Fatih, al cărui raport a raportat umflarea de doi centimetri pe regiunea occipitală stângă, sensibilitate și umflare pe partea dreaptă a inimii. Medicul a precizat că zilele de la ui nu au fost în pericol și a prescris o oprire de lucru de o zi. Procedura penală inițiată împotriva membrilor forțelor de securitate la 8 februarie 1998, reclamantul a depus o plângere la procurorul Republicii Dahja împotriva funcționarilor de poliție responsabili de arestarea sa, susținând că aceștia i-au aplicat tratamente abuzive, susținând, printre altele, că polițiștii de poliție au lovit capul și l-au amenințat cu moartea. La 13 februarie 1998, tribunalul din Istanbul, după ce a constatat că funcționarii de poliție au acționat în cadrul funcțiilor lor administrative, a declarat incompetent și a transmis dosarul către prefectura din Istanbul, în conformitate cu legislația privind urmărirea penală a funcționarilor. Conform acestei legislații, consiliul de administrație al prefecturii a fost însărcinat cu ancheta preliminară. Acuzațiile penale împotriva polițiștilor responsabili de arestarea reclamantului sunt încă în curs de desfășurare în fața autorităților administrative responsabile de anchetă. Procedura penală împotriva reclamantului La 8 februarie 1998, funcționarii poliției au depus o plângere la procurorul districtual al Republicii Dahja împotriva reclamantului, acuzându-l că i-a insultat în exercitarea funcțiilor lor. La 10 februarie 1998, procurorul Republicii, în conformitate cu dispozițiile articolului 266/1 din Codul penal, a inițiat o acțiune în fața tribunalului corecțional d Recurentul declară încălcarea articolului 3 din Convenție, în special că polițiștii au fost maltratați, apoi că fratele său era căutat de poliție și că el însuși era cunoscut pentru reprezentarea în fața instanțelor a așa-zișilor membri ai organizațiilor ilegale. În plus, reclamantul se plânge de lipsa unei căi de atac efective în fața unei instanțe naționale pentru a-și invoca acuzațiile de maltratare. În acest sens, invocă articolele 6 și 13 combinate cu art. 3 din convenție. Invocând art. 5 din convenție, reclamantul se plânge că a făcut obiectul unei arestări ilegale. Reclamantul se plânge de rele tratamente pe care le-ar fi suferit la arestarea sa (art. 3 din Convenție) și de lipsa unei căi de atac interne pentru a se plânge de astfel de rele tratamente (art. 13 din Convenție, coroborat cu art. 3). În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecții și consideră necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alin. (3) lit. (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecții ale reclamantului, astfel cum au fost prezentate în decizia sa cererea și a constatat că reclamantul a fost informat cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestor obiecții; ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJURNE la examinarea obiecțiunilor reclamanților cu privire la presupusele rele tratamente (art. 3 din Convenție) și lipsa unei căi de atac pentru a se contesta (art. 13 din Convenție coroborat cu art. 3) ; DECLARĂ RECETA IRRECEVABILĂ PENTRU SUPRAVIEȚUIRE. MICHAEL O. Boyle Elisabeth Palm Modululer Președinte
de la requête n° 45742/99
présentée par Muhittin KÖYLÜOĞLU
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le
27
avril
2000 en une chambre composée de
M
me
présidente
,
M.
M.
Gaukur Jörundsson,
M.
M.
M
me
M.
juges
,
et de
M.
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 6 septembre 1998 et enregistrée le 28 janvier 1999,
Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, ressortissant turc né en 1961, réside à Istanbul. Il est avocat.
Il est représenté devant la Cour par Muhammed Akif Erol, avocat au barreau d’Istanbul.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 7 février 1998, lors d’un contrôle d’identité, le requérant ayant refusé de présenter sa carte d’identité et ayant insulté les policiers, fut emmené par ceux-ci au poste de police, puis à la Direction de la sûreté de Șehremini pour un contrôle d’identité. Le lendemain, le requérant fut autorisé à quitter la direction de la sûreté.
Selon le requérant, le jour de son arrestation, alors qu’il se trouvait dans un café, des personnes vêtues en civil qui se présentèrent comme policiers y effectuèrent un contrôle d’identité et fouillèrent, entre autres, le requérant. Bien qu’il précisât avoir déjà présenté sa carte d’identité, il fut arrêté par les policiers et conduit au poste de police. Lors de son arrestation, les policiers l’injurièrent, le frappèrent et le
menacèrent.
Le même jour, le requérant fut examiné par le médecin du bureau médico- légal de Fatih, dont le rapport fit état de gonflements de deux centimètres sur la région occipitale gauche, de sensibilité et de gonflement sur l’oreille droite. Le médecin précisa que les jours de l’intéressé n’étaient pas en danger et prescrivit un arrêt de travail d’un jour.
Procédure pénale engagée contre les membres des forces de sécurité
Le 8 février 1998, le requérant porta plainte auprès du procureur de la République d’Istanbul contre les fonctionnaires de police responsables de son arrestation, en alléguant que ceux-ci lui avaient infligé des mauvais traitements. Il soutint notamment que les policiers l’avaient frappé à la tête et
l’avaient menacé de mort.
Le 13 février 1998, le parquet d’Istanbul, après avoir relevé que les fonctionnaires de police avaient agi dans le cadre de leurs fonctions administratives, se déclara incompétent et transmit le dossier à la préfecture d'Istanbul, conformément à la législation concernant la poursuite au pénal des fonctionnaires. Selon cette législation, le conseil d’administration de la préfecture était chargé de l’instruction préliminaire.
Les poursuites pénales déclenchées contre les policiers responsables de l’arrestation du requérant sont toujours pendantes devant les autorités administratives chargées de l’enquête.
Procédure pénale engagée contre le requérant
Le 8 février 1998, les fonctionnaires de police portèrent plainte auprès du procureur de la République d’Istanbul contre le requérant, lui reprochant de les avoir insultés dans l’exercice de leurs fonctions.
Le 10 février 1998, le procureur de la République, conformément aux dispositions de l’article 266/1 du code pénal, entama une action devant le tribunal correctionnel d’Istanbul à l’encontre du requérant pour outrage aux fonctionnaires dans l’exercice de leurs fonctions.
Le tribunal correctionnel d’Istanbul acquitta le requérant.
Le requérant allègue la violation de l’article 3 de la Convention. Il prétend notamment que les policiers l’ont maltraité, puis que son frère était recherché par la police et que lui même était connu pour avoir représenté devant les tribunaux des présumés membres d’organisations illégales. Le requérant se plaint en outre de l’absence de recours effectif devant une instance nationale afin de faire valoir ses allégations de mauvais traitements. A cet égard, il invoque les articles 6 et 13 combinés avec l’article 3
de la Convention.
Invoquant l’article 5 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir fait objet d’une arrestation illégale.
1.
Le requérant se plaint de mauvais traitements qu’il aurait subis lors de son arrestation (article 3 de la Convention) ainsi que d’une absence de voie recours interne pour se plaindre de tels mauvais traitements (article 13 de la Convention combiné avec l’article3).
En l’état actuel du dossier, la Cour n’est pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et estime nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement intérieur.
2.
La Cour a examiné les autres griefs du
requérant, tels qu’ils ont été présentés dans sa
requête et a constaté que le requérant a été informé des obstacles éventuels à la recevabilité de ces griefs. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée, en application de l’article 35 § 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
l’examen des griefs des requérants concernant les prétendus mauvais traitements (article 3 de la Convention) ainsi que l’absence de recours pour s’en plaindre
(article 13 de la Convention combiné avec l’article 3) ;
pour le surplus.
Michael O’ Boyle
Elisabeth Palm
Greffier
Présidente