CtEDO 01.04.2003 Auto

YILMAZ contre la TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
01.04.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
YILMAZ contre la TURQUIE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 46732/99 prezentate de Hamza YILMAZ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 1 aprilie 2003 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Loucaide Türmen Bîrsan Ugrekhelidze Mularoni, judecători și domnii T. L. Early, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 28 septembrie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere decizia parțială a Curții din 26 septembrie 2000, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, Hamza Yalmaz, este un resortisant turc, născut în 1951 și rezident în Mercin. El este avocat. La momentul faptei, el a fost președintele Asociației Drepturilor de la Iehova de Mersin. Circumstanțele din speță La 8 septembrie 1995, în cursul unui eveniment organizat de sindicatul profesorilor (E.I.im-Sen) în fața prefecturii Mersin, reclamantul a fost arestat, împreună cu alte nouăzeci și trei de persoane, de către funcționarii de poliție. Când polițiștii l-au adus într-un autobuz de poliție pentru a-l conduce la Hotărârea de Securitate din Mersin, unul dintre ei au venit lângă el și i-au dat pumni și picioare la cap și la picioare și apoi, își ia la revedere. În timp ce reclamantul l-a pus pe polițist în discuție la O.S., director adjunct al Direcției de Securitate, acesta din urmă nu reacționează. În aceeași zi, la cererea Direcției pentru Siguranța din Mercin, reclamantul a fost examinat de medicul legist al cărui raport a făcut o declarație de echimoze și zgârieturi pe partea superioară a gurii, de dureri subiective pe zona genunchiului stâng. Raportul menționa, de asemenea, că astfel de sechele pot fi provocate de un șoc traumatic. Medicul a menționat că zilele de la mai puțin de două zile nu erau în pericol și a arătat că reclamantul s - ar putea vindeca în două zile. În continuare, în ziua de 8 septembrie 1995, reclamantul a fost dus la Parchetul din Mersin, în cadrul anchetei deschise privind demonstrația ilegală, a depus plângere împotriva polițiștilor responsabili de arestarea sa. În declarația sa, el a susținut, printre altele, că a fost bătut de unul dintre acești polițiști. Mai târziu, în aceeași zi, reclamantul a fost eliberat. La 9 septembrie 1995, procurorul Republicii a solicitat în scris Direcției de Securitate din Mercin să-i adreseze numele ofițerilor de poliție care și-au exercitat funcțiile în timpul evenimentului respectiv. Prin scrisoarea din 30 octombrie 1995, Hotărârea de Securitate a informat Parchetul din Mercin cu privire la numele polițiștilor care au fost menționați în procesul-verbal al evenimentelor. La 3, 4 și, respectiv, 8 ianuarie 1996, procurorul general al Republicii i-a audiat pe polițiștii S.B., M.G., Y. Ç., N.M., B.T. și O.S., care au contestat toate acuzațiile reclamantului cu privire la așa-numitele rele tratamente. Prin scrisorile din 10 ianuarie și 11 martie 1996, procurorul a solicitat Direcției de Securitate să identifice și să aresteze autorii infracțiunii. Ca urmare a tăcerii Direcției de Securitate, procurorul a trimis scrisori de redresare, din 10 decembrie 1996 și 6 octombrie 1997. Întotdeauna, în scrisorile de relansare din 26 februarie și 30 decembrie 1998, procurorul a repetat cererile sale și a indicat că scrisorile sale anterioare nu au răspuns. Între timp, la 22 aprilie 1998, reclamantul a înaintat din nou o cerere la Parchetul din Mercin, care se plângea de întârzierea anchetei în cauză. La cererea procurorului Republicii, la 24 mai 1999, reclamantul s-a dus la Hotărârea de Securitate din Mercin, unde i s-au arătat fotografiile polițiștilor care și-au exercitat funcția în ziua evenimentelor în cauză. În conformitate cu procesul-verbal din aceeași zi și semnat de solicitant, acesta din urmă a făcut referire la această cerere prin care a înaintat o cerere Curții de Drepturi a Drepturilor Omului ca urmare a eficienței anchetei în cauză. În cele din urmă, la 13 septembrie 2000, procurorul districtual al Republicii a emis un ordin de nejudiciare cu privire la plângerea reclamantului din cauza prescrierii pedepsei, ținând seama de faptul că mai mult de cinci ani s-au scurs de la 8 septembrie 1995, data la care a avut loc arestarea reclamantului. Printr-un act de acuzare prezentat la 8 septembrie 1995, procurorul Republicii Mercin l-a acuzat pe reclamant, precum și pe alte persoane arestate în același caz, pentru participarea la o reuniune și la o manifestare ilegală. Prin hotărârea din 7 decembrie 1995, tribunalul corecțional din Mercin l-a acuzat pe reclamant că nu are suficiente probe pentru a-și dovedi vinovăția. Codul penal turc îl condamnă pe un agent public să tortureze sau să maltrateze un individ (articolele 243 pentru tortură și 245 pentru rele tratamente). Obligațiile autorităților cu privire la desfășurarea unei anchete preliminare privind faptele și omisiunile care ar putea constitui astfel de infracțiuni sunt reglementate de articolele 151-153 din Codul de procedură penală. Infracțiunile pot fi denunțate nu numai procurorilor sau forțelor de securitate, ci și autorităților administrative locale. Plângerile pot fi depuse în scris sau oral. În acest din urmă caz, autoritatea este ținută de proces-verbal (art. 151). Reclamantul declară încălcarea articolului 3 din Convenție în măsura în care ar fi fost supus unor tratamente abuzive în momentul arestării sale de către funcționari de poliție. Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Guvernul ridică o excepție preliminară bazată pe nerespectarea termenului de șase luni. În această privință, acesta amintește poziția adoptată în cauza Arzu și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25091/94, 2.12.1996, nepublicată) și susține că reclamantul ar fi trebuit să depună cererea mai devreme decât la 28 septembrie 1998 deoarece, la 8 septembrie 1995, reclamantul a depus o plângere în fața procurorului general al Republicii și ar fi trebuit să înțeleagă la scurt timp după această dată că căile de atac interne erau ineficiente. Tribunalul reamintește că, potrivit jurisprudenței în materie, în lipsa unei acțiuni interne, termenul de șase luni începe să curgă de la actul incriminat în cerere. Cu toate acestea, atunci când un reclamant recurge la o cale de atac și nu cunoaște că mai târziu sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de circumstanțele care fac ca această acțiune să fie ineficientă, termenul de șase luni începe să curgă din momentul în care reclamantul cunoaște sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de aceste circumstanțe (a se vedea mutatis mutandis, cererea n 23654/94, Decizia Comisiei din 15 mai 1995, D.R. 81, p. 76). În cazul de față, Curtea constată că, în depoziția sa din 8 septembrie 1995, adresată procurorului republicii, recurentul solicitase identificarea și sancționarea polițiștilor pe care i-a acuzat de abuz. În urma acestei plângeri, Parchetul din Mercin a deschis o anchetă și a solicitat Direcției de Securitate din Mercin să informeze numele polițiștilor responsabili de arestarea reclamantului. Printr-o scrisoare din 30 octombrie 1995, Hotărârea de Securitate i-a comunicat numele celor nouă polițiști dintre care patru erau șefi de poliție. La audierea polițiștilor nu s-a încheiat decât la 8 ianuarie 1996 și de la acea dată, procurorul a început să trimită scrisori Direcției de Securitate privind cererile sale de identificare a autorului sau a autorilor infracțiunii în cauză, ceea ce reprezintă începutul perioadei ineficiente. Având în vedere că majoritatea acestor scrisori sunt de natură să relanseze precedentele, Curtea arată că reclamantul ar fi trebuit să își dea seama că autoritățile competente au omis să acționeze în raport cu afirmațiile sale. Această omisiune a devenit evidentă treptat în cursul anilor întrucât, la 22 aprilie 1998, reclamantul a introdus din nou o cerere la Parchetul din Mercin împotriva ofițerilor de poliție care au fost maltratați. Or, Curtea constată că reclamantul ca avocat ar fi trebuit să își facă o idee despre ineficiența căii de atac introduse în septembrie 1995 cu mult înainte de 22 aprilie 1998. Prin urmare, Comisia este de acord că, în speță, nu există motive pentru a justifica o așteptare de 3 ani pentru a ridica pretinsele rele tratamente în fața ei. Prin urmare, Curtea concluzionează că cererea trebuie declarată inadmisibilă pentru nerespectarea regulii de șase luni, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. T. L. Early J.-P. COSTA Modululr Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă