ÖNCÜ și alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Prima secțiune), care are loc la 26 iunie 2001 într-o cameră compusă din președintele Palm Thomassen al meu, dnii Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Biersan Casadevall Maruste judecătorii M. Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 21 octombrie 2000 și înregistrată la 29 noiembrie 2000, după ce a deliberat, decizia următoare este DE FAPT Reclamanții, domnii Öncü, Güleryüz, Bel și doamnele. Ceyran și K Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează.
În cadrul unei operațiuni împotriva organizării ilegale, PKK, reclamanții au fost arestați și reținuți succesiv la sediul secțiunii antiteroriste din cadrul Direcției de securitate d.O.Izmir: domnii Öncü și Güleryüz la 4 noiembrie 1994, domnul Bel la 5 noiembrie 1994, dna Ceyran, la 7 noiembrie 1994 și dna Kirt, la 14 ianuarie 1995. În timpul arestării lor, reclamanții au fost interogați de către polițiști cu privire la presupusa lor apartenență la organizația ilegală respectivă și au semnat declarații conținând declarații care confirmă participarea lor la activitățile desfășurate în numele PKK. La 16 noiembrie 1994, dnii Öncü, Güleryüz, Bel și doamna Ceyran au fost ascultați mai întâi de procurorul republicii lângă curtea de securitate a D-na Kert a suferit aceeași soartă la 23 ianuarie 1995, în fața procurorului și a judecătorului care se ocupă de această instanță, cu excepția d-lui Bel, și-au reluat mărturisirea.
Öncü, Güleryüz, Bel și doamna Ceyran la 28 decembrie 1994 și la 13 februarie 1995 doamna K Reprovocarea reclamanților Öncü, Bel și K Õrt de a fi participat la acte de violență în vederea separării și a desfacerii integrității statului, el a solicitat condamnarea lor în temeiul articolului 125 din Codul penal, reprimând trădarea împotriva integrității statului. Procurorul i-a acuzat, de asemenea, pe ceilalți reclamanți, respectiv pe M. Güleryüz, și doamna Ceyran să fie membru al organizației ilegale armate, PKK și a solicitat condamnarea lor în temeiul articolelor 168 alineatul (2) din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. În fața Curții de Securitate a statului, reclamanții au contestat acuzațiile aduse împotriva lor și au susținut că și-au semnat declarațiile în timpul anchetei preliminare sub presiunea poliției și că și-au reiterat mărturisirea în fața procurorului și a judecătorului care se afla încă sub această presiune.
Cu ocazia ședinței din 19 iunie 1996, procurorul și-a prezentat rechizitoriul pe baza dreptului întemeiat al cauzei și a solicitat condamnarea domnului Öncü pentru a fi un lider local al respectivei organizații ilegale în conformitate cu art. 168 alineatul (1) din Codul penal și a altor reclamanți pentru apartenență la o bandă armată în temeiul articolului 168 alineatul (2) din Codul penal. Prin hotărârea din 19 martie 1997, Curtea de Securitate a statului i-a declarat pe reclamanții vinovați de faptele care le-au fost reproșate.
Comisia a considerat că, în pofida dezmințirii reclamanților în fața instanței, elementele de probă conținute în dosar, cum ar fi declarațiile reclamanților colectate în cursul procesului de luare a deciziilor preliminare, procesele- Instanța a menționat, de asemenea, că reclamanții refuzaseră să își prezinte oral apărarea și că apărarea lor în scris, în special a dlui Güleryüz și a dnei K a condamnat, de asemenea, alți reclamanți la închisoare, domnul Öncü la 18 ani și 9 luni, domnul Bel și doamna Ceyran la 12 ani și 6 luni. În recursul reclamanților, Curtea de Casație, prin Hotărârea din 29 iunie 1998, a infirmat hotărârea de primă instanță pentru viciu de procedură și a trimis cauza în fața primei instanțe.
Prin Hotărârea din 2 decembrie 1998, Curtea de Securitate de la … Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții denunță în primul rând faptul că instanța de securitate a statului Izmir, care i-a judecat și condamnat, nu poate fi considerată o instanță independentă și imparțială în sensul acestei dispoziții, ci, printre altele, unul dintre cei trei judecători care se aflau acolo era un ofițer al armatei. În plus, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil și pe de o parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, că au putut răspunde la avizul procurorului general pe de o parte Curtea de Casație care nu le-a fost transmis.
În aceste privințe, reclamanții invocă, pe fond, art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (b) punctul (c) din convenție. În cele din urmă, reclamanții susțin că, din cauza faptului că au fost acuzați de infracțiunile care intră în sfera de competență a cursurilor de securitate de la ï ï , aceștia ar fi fost supuși unor norme procedurale și de executare a pedepselor deosebit de coercitive în raport cu cele prevăzute pentru infracțiunile așa-zise de drept comun. În această privință, aceștia au fost supuși articolului 14 din Convenție. ÎN DREPTul 1. se plâng de faptul că instanța de securitate de la a lui Izmir care i-a judecat și condamnat nu constituia o instanță independentă și imparțială și că procedura în fața ei nu era corectă.
În statul în care se află dosarul în fața sa, instanța nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecții, cum ar fi cele prezentate de părțile solicitante, și consideră că este necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alin. (3) lit. (b) din Regulamentul său. (2) Curtea a examinat celelalte obiecții ale Reclamantul (art. 14 coroborat cu articolele 5 sau 6 din convenție), astfel cum au fost prezentate în cererea lor, și a constatat că reclamanții au fost informați cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestor obiecțiuni. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale.
În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamanților care rezultă din lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de securitate din la mailul Izmir, precum și a lipsei de echitate a procedurii în fața acestei instanțe (art. 1 și art. 3 din Convenție) detașează cererea inadmisibilă pentru surplus. Michael O
de la requête n° 63357/00 présentée par İbrahim ÖNCÜ et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (Première section), siégeant le 26 juin 2001 en une chambre composée de M mes E. Palm , présidente , W. Thomassen , MM. L. Ferrari Bravo , Gaukur Jörundsson , C. Bîrsan , J. Casadevall , R. Maruste , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 21 octobre 2000 et enregistrée le 29 novembre 2000, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, MM. Öncü, Güleryüz, Bel et Mmes. Ceyran et Kırt, ressortissants turcs, sont nés respectivement en 1960, 1973, 1965, 1976 et 1960. Ils sont actuellement détenus dans les prisons d’Aydın, de Bergama et Burdur.
Ils sont représentés devant la Cour par Maître Mustafa Ișeri, avocat au barreau d’Izmir. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Dans le cadre d’une opération menée contre l’organisation illégale, le PKK, les requérants furent successivement arrêtés et placés en garde à vue dans les locaux de la section anti-terroriste au sein de la direction de la sûreté d’Izmir : MM. Öncü et Güleryüz le 4 novembre 1994, M. Bel le 5 novembre 1994, Mme Ceyran le 7 novembre 1994 et Mme Kırt le 14 janvier 1995. Lors de leur garde à vue, les requérants furent interrogés par les policiers quant à leur prétendue appartenance à ladite organisation illégale.
Ils signèrent des dépositions contenant des aveux confirmant leur participation à des activités menées au nom du PKK. Le 16 novembre 1994, MM. Öncü, Güleryüz, Bel et Mme Ceyran furent d’abord entendus par le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir (« le procureur »-« la cour de sûreté de l’Etat »), puis traduit devant le juge assesseur de cette juridiction, lequel ordonna leur mise en détention provisoire. Mme Kırt subit le même sort le 23 janvier 1995. Devant le procureur et le juge assesseur, les requérants, à l’exception de M. Bel, réitérèrent leurs aveux. Le procureur mit en accusation MM. Öncü, Güleryüz, Bel et Mme Ceyran le 28 décembre 1994, et le 13 février 1995 Mme Kırt, devant la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir, composée de trois magistrats de carrière dont l’un relevant de la magistrature militaire.
Reprochant aux requérants Öncü, Bel et Kırt d’avoir participé à des actes de violence en vue de séparatisme et d’atteinte à l’intégrité de l’Etat, il requit leur condamnation en vertu de l’article 125 du code pénal, réprimant la trahison contre l’intégrité de l’Etat. Le procureur accusa également les autres requérants, à savoir M. Güleryüz, et Mme Ceyran d’être membre de l’organisation illégale armée, le PKK et demanda leur condamnation en vertu des articles 168 § 2 du code pénal et 5 de la loi n° 3713 sur la lutte contre le terrorisme. Devant la cour de sûreté de l’Etat, les requérants contestèrent les accusations portées à leur encontre. Ils soutinrent avoir signé leurs dépositions durant l’enquête préliminaire sous la pression des policiers et avoir réitéré leurs aveux devant le procureur et le juge assesseur toujours en étant sous l’emprise de cette pression.
Lors de l’audience du 19 juin 1996, le procureur présenta son réquisitoire sur le bien fondé de l’affaire et requit la condamnation de M. Öncü pour être un dirigeant local de ladite organisation illégale en vertu de l’article 168 § 1 du code pénal, et des autres requérants pour appartenance à une bande armée en vertu de l’article 168 § 2 du code pénal. Par arrêt du 19 mars 1997, la cour de sûreté de l’Etat déclara les requérants coupables des faits qui leur avaient été reprochés.
Elle considéra que nonobstant les démentis des requérants devant la cour, les éléments de preuve contenus dans le dossier tels que, les déclarations des requérants recueillies lors de l’instruction préliminaire, les procès-verbaux d’identification et de confrontation ainsi que les rapports d’expertise, démontraient que les requérants avaient été membres du PKK et avaient régulièrement mené des activités au sein de celle-ci (telles que la collecte de fonds au nom de l’organisation, attentats à l’explosif…). La cour nota également que les requérants avaient refusé de présenter oralement leur défense et que leur défense par écrit, notamment celles de M. Güleryüz et de Mme Kırt, comportaient des apologies pour le PKK.
Considérant que ces derniers ne pouvaient bénéficier d’une réduction de peine pour bonne conduite, la cour condamna Mme Kırt à une peine d’emprisonnement de 21 ans et M.Güleryüz à 14 ans. Elle condamna également les autres requérants à des peines d’emprisonnement, M. Öncü à 18 ans et 9 mois, M. Bel et Mme Ceyran à 12 ans et 6 mois. Sur pourvoi des requérants, la Cour de cassation, par arrêt du 29 juin 1998, infirma le jugement de première instance pour vice de procédure et renvoya l’affaire devant la première instance.
Par arrêt du 2 décembre 1998, la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir, après avoir rectifié le vice de procédure, réitéra son arrêt du 19 mars 1997. Le 17 avril 2000, la Cour de cassation confirma l’arrêt du 2 décembre 1998. GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants dénoncent en premier lieu que la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir qui les a jugés et condamnés ne saurait passer pour un tribunal indépendant et impartial au sens de cette disposition, dés lors qu’entre autres l’un des trois juges qui y siégeaient était un officier de l’armée. Les requérants se plaignent, en outre, d’une violation de leur droit à un procès équitable et prétendent d’une part, qu’ils n’ont pu bénéficier de l’assistance d’un avocat lors de l’instruction préliminaire et d’autre part, qu’ils n’ont pu répondre à l’avis du procureur général prés la Cour de cassation qui ne leur avait pas été transmis.
A ces égards, les requérants invoquent, en substance, l’article 6 §§ 1 et 3 b), c) de la Convention. Les requérants allèguent enfin, que du fait d’être accusés des délits relevant de la compétence des cours de sûreté de l’Etat, ils auraient été soumis à des règles de procédure et d’exécution des peines particulièrement coercitives par rapport celles prévues pour les infractions dites de droit commun. A cet égard, ils invoquent l’article 14 de la Convention. EN DROIT 1. Les requérants se plaignent de ce que la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir qui les a jugés et condamnés ne constituait pas un « tribunal indépendant et impartial » et que la procédure devant elle manquait d’équité.
En l’état du dossier devant elle, la cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs, tels qu’exposés par les parties requérantes, et juge nécessaire de les porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement. 2. La Cour a examiné les autres griefs des requérants (article 14 combiné avec les articles 5 ou 6 de la Convention), tels qu’ils ont été présentés dans leur requête, et a constaté que les requérants ont été informés des obstacles éventuels à la recevabilité de ces griefs. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis pas la Convention ou ses Protocoles.
Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen des griefs des requérants tirés du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir ainsi que de l’absence d’équité de la procédure devant cette instance (article 6 §§ 1 et 3 de la Convention) ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente