CtEDO 13.02.2001 Auto

BAGCI ET MURG contre la TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
13.02.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
BAGCI ET MURG contre la TURQUIE (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

PRIMĂ DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 29862/96 prezentate de Seyfettin BA Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 4 decembrie 1995 și înregistrată la data de 22 ianuarie 1996, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamanți, După ce a luat această decizie în mod deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamanții sunt cetățeni turci, născuți în 1961 și, respectiv, 1966. La introducerea cererii, ei au fost reținuți la casa de zzmir. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Bengül Ekler și, respectiv, de către dl Kavak, avocați în Baroul Izmir. Circumstanțele speculei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: la 22 octombrie 1995, reclamanții au fost arestați și reținuți de poliție și le-a fost reproșat că sunt membri ai PKK și că au sprijinit și sprijinit această organizație. La 30 octombrie 1995, reclamanții au fost aduși în fața judecătorului care se afla în apropierea instanței de securitate a statului Izmir, care a dispus arestarea lor provizorie. Prin actul de acuzare prezentat la 22 noiembrie 1995, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Izmir a intentat o acțiune penală împotriva reclamanților, în conformitate cu articolele 168 și 169 din Codul penal turc care reprimă formarea bandelor armate care pot comite infracțiuni împotriva statului și a autorităților publice. Prin hotărârea din 5 noiembrie 1996, în conformitate cu art. 169 din Codul penal, Curtea de Securitate a statului l'd'Izmir l-a condamnat pe primul reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni. În temeiul articolului 168 alineatul (2) din Codul Penal, aceasta l-a condamnat pe al doilea reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani și șase luni. Prin hotărârea din 12 octombrie 1997, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. Dreptul și practica internă relevantă La momentul faptelor, art. 30 din Legea nr. 3842 din 18 noiembrie 1992 prevedea, în ceea ce privește infracțiunile care intră în competența Curților de Securitate de la Õ , ca orice persoană arestată să fie adusă în fața unui judecător cel târziu în termen de 48 de ore sau, în caz de infracțiune colectivă, în termen de 15 zile. În provinciile în care statul de urgență fusese declarat, aceste termene puteau fi prelungite până la patru și, respectiv, treizeci de zile. arestată sau pusă în detenție în condiții și circumstanțe care nu sunt conforme cu Constituția și cu legile în care obiecțiile la origine ale arestării sau detenției sale nu vor fi comunicate imediat care nu vor fi aduse în fața judecătorului după ce au fost arestate sau puse în detenție în termenul legal (...) în cazul în care rudele nu vor fi imediat informate cu privire la arestarea sau detenția sa care, după ce a fost arestată sau pusă în detenție în conformitate cu legea, va beneficia de un refuz (...), de o achitare sau de o judecată care o scutește de o pedeapsă; (...) GRIEF Invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamanții se plâng de durata excesivă a custodiei lor. ÎN DREPTul invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamanții se plâng de durata excesivă a arestării lor. Cu privire la epuizarea căilor de atac interne Guvernul ridică o excepție preliminară bazată pe neobosirea căilor de atac interne. Acesta susține că, în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 466 privind despăgubirea persoanelor arestate în mod ilegal sau deținute, reclamanții au dreptul la despăgubiri pe care le pot utiliza după încheierea procesului. El susține că persoanele în cauză nu au pus în aplicare această cale de atac în măsura în care nu au așteptat încheierea procesului lor. Instanțele în cauză se referă la teza guvernului și susțin că măsura în cauză a fost adoptată în conformitate cu legislația în vigoare și că acestea nu discută posibilitatea unei căi de atac în despăgubire. Curtea arată că durata custodiei în litigiu era conformă cu legislația în vigoare la momentul faptelor. În ceea ce privește o cerere de înjumătățire în temeiul articolului 1 din Legea nr. 466, este de dorit să se sublinieze că Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ art. 5 Õ 3 din Convenție nu constă în a spune că Õ nu au dispus de o cale de atac pentru a obține o despăgubire. Reclamanții susțin lipsa unei proceduri prin care au putut obține un control jurisdicțional de tip specific prevăzut la art. 5 alineatul (3). Prin urmare, Curtea consideră că faptul de a solicita reclamanților, aflați în custodie fără un control judiciar rapid și automat, de a introduce o acțiune în despăgubire ar modifica natura garanției oferite, în special prin alineatele (3) și (4) din art. 5, care este distinctă de cea prevăzută la art. 5 alineatul (5) din convenție (a se vedea mutatis mutandis) La 8 iunie 1995, seria A nr. 319, p. 17, § 44). În consecință, excepția impusă de guvern nu poate fi reținută. Pe baza temeiniciei cererii, guvernul susține că, pentru infracțiunile colective, este necesară o custodie de 15 zile pentru colectarea de probe. El reamintește că, în speță, șase persoane fuseseră arestate și susține că, în ceea ce privește infracțiunile care intră sub incidența Curții de Securitate a Statelor Unite, durata detenției nu poate fi disociată de cerințele speciale ale luptei împotriva criminalității teroriste. În lumina tuturor argumentelor părților, Curtea consideră că cererea ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării sale, dar necesită o examinare pe fond. Prin urmare, aceasta nu poate fi respinsă ca fiind vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declare Cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Michael O a lui Boyle Elizabeth Palm Modululer Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2001-07-17
0,97
AFFAIRE BAGCI ET MURG c. TURQUIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE BAĞCI ET MURĞ c. TURQUIE (Requête n° 29862/96) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 17 juillet 2001 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Bağcı et Murğ c. Turquie, La Cour européenne des Droits d
CtEDO 2001-02-06
0,97
MORSÜMBÜL contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 31895/96 présentée par Ekin MORSÜMBÜL contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 6 février 2001 en une chambre composée de M me E
CtEDO 2001-02-13
0,97
CALOGLU contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 32450/96 présentée par İlhan et Vedat ÇALOĞLU contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 13 février 2001 en une chambre composée
CtEDO 2001-02-13
0,97
ÖZCELIK, TEKIN, DEMIR, DOGAN, ÖNDES, KEZER et DURC contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 29425/95 présentée par Ferhan ÖZÇELİK, Selhan TEKİN, Fikri DEMİR, Arap DOĞAN, Nedim ÖNDEŞ, Yahya KEZER et Ali DURÇ contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (pr
CtEDO 2001-02-13
0,97
KARATEPE ET KIRT contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ des requêtes n os 28013/95 et 28017/95 présentées respectivement par Mustafa KARATEPE et Cansur KIRT contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 13
Sursă