TURCIA (solicitarea nr. 29862/96) HOTĂRÂREA (reglementare amiabilă) STRASBURG 17 iulie 2001 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Ba La 9 ianuarie și 26 iunie 2001, Tribunalul ad-hoc O.O.O. Boyle grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 ianuarie și 26 iunie 2001, Tribunalul a adoptat la această ultimă dată procedura A la data de origine a cauzei se află o cerere (nr. 29862/96) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnii Seyfettin Ba La 4 decembrie 1995, în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului), reclamanții sunt reprezentați de dl B. Ekler și de dl Kavak.
În urma comunicării cererii în scris de către Comisie, cauza a fost transferată Curții la data de 1 Noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 13 februarie 2001, după ce a primit observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 19 februarie 2001, după un schimb de corespondență, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui regulament amiabil în sensul articolului (b) Convenției. La 3 mai și, respectiv, 14 martie 2001, guvernul și reprezentanții reclamanților au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament pe propria răspundere. ÎN FAȚĂ, la 22 octombrie 1995, reclamanții au fost arestați și reținuți de poliție.
La 30 octombrie 1995, reclamanții au fost aduși în fața judecătorului care se afla în apropierea instanței de securitate a statului Izmir, care a dispus arestarea lor provizorie. Prin actul de acuzare prezentat la 22 noiembrie 1995, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Izmir a intentat o acțiune penală împotriva reclamanților, în conformitate cu articolele 168 și 169 din Codul penal turc care reprimă formarea bandelor armate care pot comite infracțiuni împotriva statului și a autorităților publice. Prin hotărârea din 5 noiembrie 1996, în conformitate cu art. 169 din Codul penal, Curtea de Securitate a statului l'd'Izmir l-a condamnat pe primul reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni.
În temeiul articolului 168 alineatul (2) din Codul penal, aceasta l-a condamnat pe al doilea reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani și șase luni. 10. Printr-o hotărâre din 12 octombrie 1997, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. LA 7 mai 2001, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei care are ca origine recursul nr. 29862/96, guvernul turc propune ca, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului, să plătească suma de 15 000 (quinze mii) de franci francezi către M. Seyfettin Ba mai mare și 15 000 (cincisprezece mii) franci francezi către domnul Adil Muri, precum și suma totală de 10 000 (zece mii) franci francezi pentru cheltuielile și cheltuielile celor doi reclamanți.
Această plată va duce la soluționarea definitivă a cazului. Mai mult decât atât, după pronunțarea hotărârii, guvernul a indicat că, după ce a fost trimisă cauza Marii Camere, în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. 12. Prin scrisorile din 7 februarie și 6 iunie 2001, sumele menționate în regulamentele amiabile nu ar fi supuse niciunei taxe.
13. La 20 martie 2001, Curtea primise următoarea declarație, semnată de unul dintre reprezentanții reclamanților Am luat cunoștință de declarația guvernului turc conform căreia este dispus să plătească, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului, cu titlu de prejudiciu material și moral, suma de 15 000 (quinze mii) de franci francezi domnului Seyfettin Ba 000 (cincisprezece mii) franci francezi către dl Adil Muri, precum și suma totală de 10 000 (zece mii) franci francezi pentru cheltuielile noastre și cheltuielile de judecată în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei care a generat cererea nr. 29862/96 pe care am introdus-o în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
Acceptăm această propunere și, de asemenea, renunțăm la orice altă pretenție față de Turcia cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. În plus, ne angajăm să nu solicităm, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 14. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile (art. 39 din Convenție) și de scrisorile guvernului din 7 februarie și 6 iunie 2001 menționate mai sus. Curtea se asigură că regulamentul menționat se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine al Convenției și art. 62 alineatul (1) ] 3 din regulament.
15. Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza de la rol. PE CES DE LA CURȚA, ÎN LUNANIMITA, hotărăște să șteargă cauza din rolul Lund act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 17 iulie 2001 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Michael O.Boyle Elizabeth Palm Modulator președinte
c. TURQUIE (Requête n° 29862/96) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 17 juillet 2001 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Bağcı et Murğ c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M me E. Palm , présidente , MM. L. Ferrari Bravo , Gaukur Jörundsson , B. Zupančič , T. Panțîru , R. Maruste , juges , F. Gölcüklü , juge ad hoc , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 9 janvier et 26 juin 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n° 29862/96) dirigée contre la République de Turquie et dont deux ressortissants de cet Etat, MM. Seyfettin Bağcı et Adil Murğ (« les requérants »), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 4 décembre 1995 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Les requérants sont représentés par M es B. Ekler et İ. Kavak, avocats au barreau d’Izmir. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n’a pas désigné d’agent pour la procédure devant la Cour.
3.Les requérants allèguent qu’ils sont victimes d’une violation de l’article 5 § 3 de la Convention en ce que la durée de leur garde à vue était excessive.
4.A la suite de la communication de la requête au Gouvernement par la Commission, l’affaire a été transférée à la Cour le 1 er novembre 1998 en vertu de l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention. Le 13 février 2001, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour a déclaré la requête recevable.
5.Le 19 février 2001, après un échange de correspondance, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Les 3 mai et 14 mars 2001 respectivement, le Gouvernement et les représentants des requérants ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. EN FAIT
6.Le 22 octobre 1995, les requérants furent arrêtés et placés en garde à vue par la police. Il leur était reproché d’être membres du PKK et de porter aide et soutien à cette organisation.
7.Le 30 octobre 1995, les requérants furent traduits devant le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir qui ordonna leur mise en détention provisoire.
8.Par acte d’accusation présenté le 22 novembre 1995, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir intenta une action pénale contre les requérants, en application des articles 168 et 169 du code pénal turc réprimant la formation des bandes armées pouvant commettre des délits contre l’Etat et les pouvoirs publics.
9.Par arrêt du 5 novembre 1996, en application de l’article 169 du code pénal, la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir condamna le premier requérant à une peine d’emprisonnement de trois ans et neuf mois. En application de l’article 168 § 2 du code pénal, elle condamna le second requérant à une peine d’emprisonnement de douze ans et six mois.
10.Par un arrêt du 12 octobre 1997, la Cour de cassation confirma l’arrêt attaqué. EN DROIT
11.Le 7 mai 2001, la Cour a reçu la déclaration suivante de la part du Gouvernement : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 29862/96, le gouvernement turc offre de verser, dans les trois mois suivant la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme, au titre de préjudice matériel et moral la somme de 15 000 (quinze mille) francs français à M. Seyfettin Bağcı et 15 000 (quinze mille) francs français à M. Adil Murğ, ainsi que la somme globale de 10 000 (dix mille) francs français pour frais et dépens des deux requérants. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
12.Par lettres des 7 février et 6 juin 2001, le Gouvernement a indiqué que les sommes mentionnées dans les règlements amiables ne seraient soumises à aucune taxe.
13.Le 20 mars 2001, la Cour avait reçu la déclaration suivante, signée par l’un des représentants des requérants : « Nous avons pris connaissance de la déclaration du gouvernement turc selon laquelle il est prêt à verser, dans les trois mois suivant la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme, au titre de préjudice matériel et moral la somme de 15 000 (quinze mille) francs français à M. Seyfettin Bağcı et 15 000 (quinze mille) francs français à M. Adil Murğ, ainsi que la somme globale de 10 000 (dix mille) francs français pour nos frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 29862/96 que nous avons introduites devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. Nous acceptons cette proposition et renonçons par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Nous déclarons l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et nous-mêmes sommes parvenus. En outre, nous nous engageons à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
14.La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention) ainsi que des lettres du Gouvernement en date des 7 février et 6 juin 2001 mentionnées ci-dessus. Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
15.Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 17 juillet 2001 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente