CASE OF IRELAND v. THE UNITED KINGDOM

Cazurile T.13 și T.6. Remarci generale Guvernul reclamant a prezentat cazurile de opt persoane în care se presupune utilizarea celor cinci tehnici și, uneori, a altor forme de maltrat. Comisia a examinat cazurile ilustrative ale T.13 și T.6. Acuzațiile referitoare la T.6 se referă atât la cele cinci tehnici, cât și la alte forme de presupuse maltratare, în timp ce acuzațiile referitoare la T.13 se referă numai la cele cinci tehnici. Ambele cazuri au fost printre cele unsprezece cazuri investigate de Comitetul Compton. Cu toate acestea, nici T.13, nici T.6 nu au furnizat dovezi înaintea acelui comitet, care și-a bazat constatările pe dovezile orale ale persoanelor care au supravegheat operațiunile din centru și ale ofițerului medical care a fost staționat acolo, precum și pe diverse dosare medicale, fotografii de culoare și dosarul de hrană (cf. Raportul Compton, p. 54 și 55, la p. 14). Delegaţii Comisiei au auzit amândoi martori de caz care şi-au dat dovezile în detaliu şi au fost, de asemenea, examinaţi încrucişaţi de guvernul contestat. Ei au avut înaintea lor extrageri din jurnalul ofițerului medical de la Penitenciarul Crumlin Road, înregistrările de examinare medicală la sosire și la plecarea de la centrul de interogatoriu și fotografii de culoare T.6, precum și diferite rapoarte de psihiatri care au furnizat, de asemenea, dovezi orale. Cu toate acestea, delegații nu au putut auzi dovezi orale de la membrii forțelor de securitate în raport cu acuzațiile referitoare la centrul de interogatoriu. În primul rând, nu au fost puse la dispoziţie niciun martor care a fost prezent la acel centru. În al doilea rând, Guvernul contestat a declarat la audiere a martorilor de la Sola în ianuarie 1975 că toţi martorii lor au primit acum instrucţiuni să nu răspundă la întrebările referitoare la cele cinci tehnici şi la utilizarea lor pe baza faptului că utilizarea acestor tehnici a fost întreruptă şi că există consideraţii de securitate implicate. Acest „embargo” privind dovezile legate, de asemenea, de chestiuni legate de un „seminar” care s-a desfășurat în Irlanda de Nord în aprilie 1971 de către Centrul de Informații englez pentru membrii RUC [Royal Ulster Constabulary], în cazul în care utilizarea tehnicilor a fost predată oral (cf. Raportul Parker, Raportul minorităţii, parar. 6 la p. 12; de asemenea, Martor 13G la VR 6, pp. 190 et seq.). Comisia consideră că nu este necesar să continue această chestiune. Se satisface faptul că cele cinci metode de ajutor pentru interogatoriu care, în mod public, au fost utilizate în situații de urgență în diferite alte locuri înainte de a fi utilizate în Irlanda de Nord în 1971 (a se vedea Raportul Parker, Raportul majoritar, p. 10 la p. 3 [..]) au fost aplicate celor doi martori de caz în acest caz. În plus, se constată că un „seminar” astfel cum a fost descris a avut loc în aprilie 1971 de către Centrul englez de informații. Curs de evenimente Dovezile prezentate în fața Comisiei prezintă acuzațiile formulate de martorii cazului și confirmă concluziile Comitetului Compton în ceea ce privește cursul evenimentelor pentru persoanele supuși la cele cinci tehnici. T.13 și T.6 au fost, împreună cu alții, arestați în primele ore dimineața din 9 august 1971 și aduse la Tabăra Magilligan, fiind unul dintre cele trei centre regionale de exploatare înființate pentru a primi persoane arestate. Ei au fost reținuți acolo timp de două zile și, după ce au fost selectate pentru interogatoriu special, au fost aduse, la 11 august 1971, la centrul necunoscut de interogatoriu. La sosirea la centru au fost examinate medical și la o etapă au fost luate de elicopter într-un alt loc unde au fost servite cu un ordin de detenție. Acestea au fost duse înapoi în centru, unde au fost interogate în adâncime fiind supuse celor cinci tehnici în următoarele moduri: a. Peretele – martorii au demonstrat cum au fost răspândite împotriva peretelui, cu degetele puse sus capul, picioarele se răspândesc și picioarele înapoi, făcându-le să stea pe degetele lor cu greutatea corpului în principal pe degete (poziția stresului). Au fost forţaţi să rămână în această poziţie. Durata exactă a timpului în care martorii au fost obligați să se ridice nu a putut fi stabilită. Ambii martori au spus că şi-au pierdut simţul timpului, dar că trebuie să fi trecut multe ore. Comitetul Compton, descriind poziția ca fiind una diferită, a constatat că T.13 a fost împotriva zidului în perioadele cuprinse între 23 de ore și T.6 29 de ore. Hooding – un sac de culoare negru sau marină a fost pus peste capele martorilor. Inițial a fost păstrat acolo tot timpul, cu excepția în timpul interogatoriilor, dar mai târziu T.13 a fost permis să-l dezbrace atunci când el a fost singur în cameră, cu condiția să se întoarcă față la perete. Zgomot – în aşteptarea interogatoriilor martorii au fost ţinuţi într-o cameră în care a existat un zgomot continuu şi un zgomot zgomot. Somnul – în aşteptarea interogatoriilor martorilor au fost privaţi de somn, dar nu a fost posibil să se stabilească pentru ce perioade fiecare martor a fost fără somn. Alimente și băuturi – martorii au fost supuși unei diete reduse în timpul șederii lor în centru și în aşteptarea interogatoriilor. Nu a fost posibil să se stabilească în ce măsură au fost privați de hrană și dacă au fost sau nu oferite alimente și băuturi, dar au refuzat să-l ia. Martorii erau în centru de la 11 la 17 august 1971, când au fost transferaţi la închisoarea rutieră Crumlin în conformitate cu ordinul de detenţie. În 1971 T.13 și T.6 au instituit proceduri interne de recuperare a daunelor pentru încarcerare ilegală și pentru agresiune și reclamațiile lor au fost reglementate în 1973 și, respectiv, 1975 pentru 15.000 și 14.000 de lire sterline. Efectele fizice și mentale rezultate din utilizarea tehnicilor (i) Efectele fizice Comisia este satisfăcută din dovada că martorii au suferit pierderea greutății rezultate din detenția lor la centrul necunoscut de interogatoriu și din utilizarea celor cinci tehnici. În plus, se stabilește că, în special tehnica de rezistență la perete, a provocat durere fizică în timpul aplicării, dar că durerea a încetat atunci când persoana nu mai era în această poziție. (ii) Efecte mentale Martorii înşişi au descris sentimentele de anxietate şi frică, precum şi dezorientarea şi izolarea în timpul în care au fost supuse tehnicilor şi după aceea. Cu toate acestea, intensitatea acestor senzații a fost diferită în ceea ce privește T.13 decât în ceea ce privește T.6, ca urmare a diferențelor în personalitatea lor. În consecință, T.13 a fost afectat mai puternic de aplicarea tehnicilor decât T.6. Pe de altă parte, psihiatrii nu sunt de acord în mod considerabil cu efectele după tratament şi cu prognoza de recuperare. Profesorii Daly şi Bastiaans au considerat că ambii martori vor continua mult timp pentru a avea o handicapă considerabilă demonstrată de crizele de depresie, insomniei şi o stare nevrotică în general care se asemănă cu cea găsită la victimele persecuţiei naziste. Drs. 5 şi 1 au considerat că simptomele psihice acute dezvoltate de martori în timpul interogatoriului au fost minore şi că perseverenţa lor a fost rezultatul vieţii zilnice în Irlanda de Nord pentru un fost deţinut care îşi desfăşoară activitatea în diferite localități. În nici un sens, experienţa martorilor nu ar putea fi comparată cu experienţa victimelor persecuţiei naziste. Pe baza acestor dovezi, Comisia nu poate stabili exact gradul de efecte psihice pe care ar fi putut fi avut-o folosirea celor cinci tehnici asupra acestor martori sau, în general, asupra persoanelor care le-ar fi supus. Cu toate acestea, este satisfăcut că, în funcție de personalitatea persoanei în cauză, circumstanțele în care se găsește și condițiile de viață cotidiană în Irlanda de Nord, la momentul respectiv, nu pot fi excluse unele efecte suplimentare care rezultă din aplicarea tehnicilor. Constatările Comisiei În august 1971 au fost utilizate cinci tehnici de ajutor pentru interogatoriu în T.13 și T.6. Au fost aplicate înainte, între și în timpul interogatoriilor, dar nu după ce interogatoriul a fost încheiat. Aceasta înseamnă că persoanele în cauză au fost supuse tehnicilor în cel puțin patru, posibil cinci zile. Timpurile exacte nu au putut fi stabilite. Comisia este satisfăcută perioada totală în care cei doi martori au fost la perete, [au fost] 23 și respectiv 29 de ore. Un anumit grad de forță a fost folosit pentru a face deținuții stați la perete în postura necesară, care a provocat durere fizică și epuizare. Poziția necesară a fost o poziție de stres și nu o poziție normală necesară pentru căutarea unei persoane, deși nu se poate considera că se dovedește că poziția de stres forțat a durat tot timpul la perete. Nici o leziune fizică nu a rezultat din aplicarea tehnicilor ca atare, dar a cauzat mental o serie de simptome psihice acute. Nu se poate exclude faptul că, la anumite persoane, unele dintre aceste simptome continuă să existe pentru un timp după aceea. Daunele acordate acestora în cadrul aranjamentelor în instanță sunt sume substanțiale și, deși nu este posibil în nici o decontare să se spună ce parte a fost plătită în vederea cererii, se poate presupune că cea mai mare parte a sumei a fost acordată având în vedere acuzațiile de netratat, inclusiv aplicarea celor cinci tehnici, având în vedere sumele atribuite în mod normal de instanțe pentru cereri de agresiune, în comparație cu sumele acordate în mod normal pentru cererile de încarcerare ilegală.

The cases of T.13 and T.6. General remarks The applicant Government have submitted the cases of eight persons in which the use of the five techniques and sometimes also other forms of ill-treatment were alleged. The Commission has examined the illustrative cases of T.13 and T.6. The allegations in regard to T.6 concern both the five techniques and other forms of alleged ill-treatment, whereas the allegations in regard to T.13 concern the five techniques only. Both cases were among the eleven cases investigated by the Compton Committee. However, neither T.13 nor T.6 had given evidence before that Committee, which based its findings on the oral evidence of the persons who supervised the operations at the centre and of the medical officer who was stationed there, as well as on various medical records, colour photographs and the feeding record (cf. Compton Report, paras. 54 and 55, at p. 14). The Delegates of the Commission heard both case witnesses who gave their evidence in detail and were also cross-examined by the respondent Government. They had before them extracts from the medical officer’s journal at Crumlin Road Prison, the medical examination records on arrival and on departure from the interrogation centre and colour photographs of T.6 as well as various reports by psychiatrists who also gave oral evidence. However, the Delegates were not able to hear oral evidence from members of the security forces in relation to the allegations concerning the interrogation centre. In the first place no witnesses who had been present at that centre were made available. Secondly, the respondent Government stated at the hearing of witnesses at Sola in January 1975 that all of their witnesses had now been instructed not to reply to any questions regarding the five techniques and their use on the ground that the use of these techniques had been discontinued and that there were security considerations involved. This ‘embargo’ on the evidence also related to matters connected with a ‘seminar’ held in Northern Ireland in April 1971 by the English Intelligence Centre for members of the RUC [Royal Ulster Constabulary], where the use of the techniques was taught orally (cf. Parker Report, Minority Report, para. 6 at p. 12; also Witness 13G at VR 6, pp. 190 et seq.). The Commission does not consider it necessary to pursue this matter any further. It is satisfied that the five methods in aid of interrogation which, as a matter of public record, were used in emergency situations at various other places before they were used in Northern Ireland in 1971 (see Parker Report, Majority Report, para. 10 at p. 3 [..]) were applied to the two case witnesses in the present case. It is further satisfied that a ‘seminar’ as described was held in April 1971 by the English Intelligence Centre. Course of events The evidence before the Commission bears out the allegations made by the case witnesses and confirms the findings of the Compton Committee as regards the course of the events for the persons subjected to the five techniques. T.13 and T.6 were, together with others, arrested in the early morning hours of 9 August 1971 and brought to Magilligan Camp, being one of the three Regional Holding Centres set up to receive arrested persons. They were held there for two days and, having been selected for special interrogation were brought, on 11 August 1971, to the unknown interrogation centre. On arrival at the centre they were medically examined and at one stage they were taken by helicopter to another place where they were served with a detention order. They were taken back to the centre where they were interrogated in depth being subjected to the five techniques in the following way: a. Wall-standing – the witnesses demonstrated how they were spreadeagled against the wall, with their fingers put high above the head against the wall, the legs spread apart and the feet back, causing them to stand on their toes with the weight of the body mainly on the fingers (the stress position). They were forced to remain in this position. The exact length of time during which the witnesses were required to stand could not be established. Both witnesses said that they lost their sense of time but that it must have been many hours. The Compton Committee while describing the position as being a different one, found that T.13 had been against the wall during periods totalling 23 hours, and T.6 29 hours. b. Hooding – a black or navy coloured bag was put over the witnesses’ heads. Initially it was kept there all the time, except during interrogations, but later T.13 was allowed to take it off when he was alone in the room, provided that he turned his face to the wall. c. Noise – pending interrogations the witnesses were held in a room where there was a continuous loud and hissing noise. d. Sleep – pending interrogations the witnesses were deprived of sleep, but it was not possible to establish for what periods each witness had been without sleep. e. Food and drink – the witnesses were subjected to a reduced diet during their stay at the centre and pending interrogations. It was not possible to establish to what extent they were deprived of nourishment and whether or not they were offered food and drink but refused to take it. The witnesses were at the centre from 11 to 17 August 1971, when they were transferred to Crumlin Road Prison in accordance with the detention order. In 1971 T.13 and T.6 instituted domestic proceedings to recover damages for wrongful imprisonment and for assault and their claims were settled in 1973 and 1975 respectively for £ 15,000 and £ 14,000. Physical and mental effects resulting from the use of the techniques (i) Physical effects The Commission is satisfied from the evidence given that the witnesses suffered loss of weight resulting from their detention at the unknown interrogation centre and from the use of the five techniques. It is furthermore established that, particularly the wallstanding technique, caused physical pain while it was being applied, but that the pain ceased when the person was no longer in that position. (ii) Mental effects The witnesses themselves described feelings of anxiety and fear, as well as disorientation and isolation during the time they were subjected to the techniques and afterwards. However, the intensity of such sensations was different in respect of T.13 than in respect of T.6, as a result of differences in their personality. Consequently, T.13 had been more strongly affected by the application of the techniques than T.6. On the other hand, the psychiatrists disagreed considerably on the after-effects of the treatment and on the prognosis for recovery. Professors Daly and Bastiaans considered that both witnesses would continue for a long time to have considerable disability shown by bouts of depression, insomnia and a generally neurotic condition resembling that found in victims of Nazi persecution. Drs. 5 and 1 considered that the acute psychiatric symptoms developed by the witnesses during the interrogation had been minor and that their persistence was the result of everyday life in Northern Ireland for an ex-detainee carrying out his work travelling to different localities. In no sense could the witnesses’ experiences be compared with those of the victims of Nazi persecution. On the basis of this evidence the Commission is unable to establish the exact degree of the psychiatric after-effects which the use of the five techniques might have had on these witnesses or generally on persons subjected to them. It is satisfied, however, that, depending on the personality of the person concerned, the circumstances in which he finds himself, and the conditions of everyday life in Northern Ireland at the relevant time, some after-effects resulting from the application of the techniques cannot be excluded. Findings of the Commission The five techniques in aid of interrogation were used in August 1971 on T.13 and T.6. They were applied prior to, between and during interrogations, but not after interrogation was terminated. This means that the persons concerned were subject to the techniques during at least four, possibly five, days. The exact times could not be established. The Commission is satisfied the total periods during which the two witnesses were at the wall, [were] 23 and 29 hours respectively. A certain degree of force was used to make the detainees stand at the wall in the required posture which caused physical pain and exhaustion. The posture required was a stress position and not a normal position required to search a person, although it cannot be considered to be proved that the enforced stress position lasted all the time they were at the wall. No physical injury resulted from the application of the techniques as such, but it caused mentally a number of acute psychiatric symptoms. It cannot be excluded that in certain persons some of these symptoms continue to exist for some time afterwards. The damages granted to them under settlements in court are substantial sums and, although it is not possible in any settlement to say what part was paid with a view to what claim, it may be presumed that the greater part of the sum was awarded in view of the allegations of ill-treatment including the application of the five techniques, having regard to sums normally awarded by courts for claims of assault as compared with sums normally granted for claims of wrongful imprisonment.