ZEYBEK c. TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
ZEYBEK c. TURQUIE (CtEDO, 2018)
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 53304/10 Ramazan ZEYBEK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 10 aprilie 2018 într-un comitet compus din Ledi Bianku, președinte, Nebojša Vučić, Jon Fridrik Kjølbro, judecători, și din Hasan Bakkarc Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Ramazan Zeybek, este un resortisant turc născut în 1982 și rezident în Istanbul. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul A. K A fost reprezentat de agentul său. La 16 decembrie 2003, reclamantul a fost lovit de un vehicul. La 23 decembrie 2003, lacul a fost operat de către medicul R.A.A.A. la spitalul Ac La 21 august 2004, reclamantul a inițiat o acțiune în despăgubire în fața tribunalului de mari instanțe din Büyükçekmece d a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În 2010, TGI din Büyükçekmece l-a condamnat pe șofer și pe angajatorul său să plătească despăgubiri reclamantului pentru prejudicii materiale și morale. La 12 iulie 2011, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. La 28 decembrie 2007, reclamantul a depus o plângere împotriva medicului R.A.A. pentru erori și neglijențe care au cauzat o incapacitate parțială permanentă. La 6 noiembrie 2009, Parchetul din Bakurköy a prezentat un refuz din cauza prescrierii. Această decizie a fost confirmată de instanța de judecată din 27 ianuarie 2010. În noiembrie 2010, reclamantul sesizează instanța în instanță în instanță în mare măsură din statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru în care se află statul membru. La data de 8 octombrie 2013, TGI d.e.n. l-a decăzut pe solicitant. Pe baza expertizei judiciare pronunțate în cadrul celor două procese, această instanță a considerat că medicul și-a îndeplinit în mod corespunzător misiunea și nu a comis nicio eroare sau neglijență. La 25 decembrie 2014, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. Invocând articolele 5 și 6, reclamantul se plânge de o încălcare a integrității sale fizice ca urmare a greșelilor comise de medic în ceea ce privește diagnosticul și în urma unei intervenții chirurgicale în urma unui accident rutier cu care a fost victima. În același sens, el a declarat că i s-a acordat acestui medic de către autoritățile interne, încălcând dreptul său la o cale de atac eficientă. În acest sens, acesta a fost comunicat guvernului pârât sub aspectul articolului 8 din Convenție. 11. În observațiile sale, guvernul invocă neobosirea căilor de atac interne și susține că, având în vedere concluziile Curții în Decizia Uzun c. Turcia ((dec.), nr 10755/13, 30 aprilie 2013), reclamantul ar fi trebuit să introducă o acțiune individuală în fața Curții Constituționale. Prin urmare, solicită Curții să respingă prezenta cerere de neechitare a căilor de atac interne. 12. Reclamantul se opune acestei teze și susține că nu era obligat să ia calea acțiunii individuale în fața Curții Constituționale 13. Curtea amintește că, în cazul în care, la fel ca în speță, este vorba de neglijențe medicale invocate, calea care trebuie urmată în dreptul turc de către solicitanți este, în principiu, de natură civilă sau administrativă (Karakoca c. Turcia (dec.), nr. 46156/11, 21 mai 2013 și Tamer și alții (c. Turcia), 60108/10, 26 august 2014), potrivit căreia serviciul de sănătate pus în discuție este sectorul privat sau al sectorului public. 14. Medicul pus în discuție în speță în temeiul dreptului privat, calea de reparare în fața instanțelor civile era, prin urmare, privilegiată, singură sau împreună cu acțiunea în fața instanțelor penale ( Calvelli și Ciglio c. Italia [GC], n 32967/96, § 51, CEDH 2002 I și Karakoca, decizia menționată anterior. 15. Or, Curtea constată că reclamantul a introdus prezenta cerere în timp ce procedura internă era încă în desfășurare în fața instanțelor civile (punctele 7 și 8 de mai sus). Ea constată, de asemenea, că Curtea de Casație și-a pronunțat hotărârea la 25 decembrie 2014, și anume ulterior datei de 23 Septembrie 2012, data la care au intrat în vigoare dispozițiile privind dreptul la acțiune în fața Curții Constituționale (Uzun, decizia menționată anterior, punctul 52). 16. În aceste circumstanțe, Curtea consideră, prin urmare, că, contrar afirmațiilor sale, recurentul era obligat să sesizeze Curtea Constituțională, în special pentru a contesta concluziile instanțelor civile. Prin urmare, aceasta declară cererea inadmisibilă pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcută în franceză și comunicat în scris la 17 mai 2018. Hasan Bakkarc