CtEDO 19.06.2018 Auto

AKAR v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
19.06.2018
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AKAR v. TURKEY (CtEDO, 2018)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 38593/10 Turgay AKAR împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 19 iunie 2018 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Nebojša Vučinić, Jon Fridrik Kjølbro, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 2 iunie 2010, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 22 ianuarie 2018 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Turgay Akar, este un național turc, născut în 1960 și locuiește în Istanbul. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna. Akar, avocat practicant la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 9 octombrie 2000, Camera de contabili publici certificati din Istanbul a anulat înregistrarea aderării reclamantului. La 5 decembrie 2000, reclamantul a inițiat o procedură în fața Curții administrative de Istanbul care solicită anularea deciziei respective. La 27 februarie 2004, Curtea administrativă de Istanbul a constatat în conformitate cu cererea reclamantului. În urma, la 31 mai 2004, reclamantul a inițiat o procedură de compensare în fața Curții administrative de Istanbul. La 29 decembrie 2006, Curtea Administrativă din Istanbul a respins cazul reclamantului. La 24 decembrie 2008, Curtea Administrativă Supremă a susținut decizia din 29 decembrie 2006. 10. La 5 octombrie 2009, cererea de rectificare a reclamantului a fost respinsă. În cadrul procedurii, la 10 august 2009, procurorul public șef de la Curtea Supremă Administrativă și-a prezentat avizul cu privire la fondul cazului. Acest aviz nu a fost comunicat reclamantului. COMPLAINTE 11. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că necomunicarea avizului scris al Procurorului Principal în cadrul procedurii de rectificare în fața Curții Supreme de Administrație și-a încălcat dreptul la o audiere adversară și echitabilă. În aceeași poziție, reclamantul a susținut că durata procedurii era necorespunzătoare, că procedura administrativă nu a fost corectă și că cazul său nu a fost ascultat de un tribunal independent și imparțial. 12. Invocând art. 7 din Convenție, reclamantul s-a plângut că principiul presunției de nevinovăție a fost ignorat. 13. Reclamantul a afirmat în continuare, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, că, ca urmare a deciziilor nejustificate ale instanțelor interne, dreptul său la bucurarea pașnică a bunurilor sale a fost încălcat. HOTĂRÂREA Necomunicare a avizului președinte al Procurorului public 14. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că necomunicarea avizului scris al Procurorului public în cadrul procedurii dinainte de Curtea Supremă Administrativă și-a încălcat dreptul la o ședință adversară și corectă. 15. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 22 ianuarie 2018, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de această parte a cererii. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația furnizată după cum urmează: „Declar că Guvernul Turciei propune să plătească reclamantului Turgay Akar, 400 EUR (4 sute de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli, precum și orice impozit care poate fi percepubil reclamantului în vederea soluționării cazului menționat mai sus pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de către Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în perioada implicită plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul consideră că absența comunicării reclamantului observației procurorului public prezentate Curții Supreme de Administrație a încălcat dreptul său la un proces echitabil, având în vedere jurisprudența bine stabilită a Curții (Meral c. Turcia), No 33446/02, 27 noiembrie 2007). Ei invită cu respect Curtea să declare că nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să-l scoată din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 din Convenție.” 16. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 17. De asemenea, acesta reiterează că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 18. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 19. Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile privind necomunicarea avizului scris al procurorului în cadrul procedurii adresate reclamanților (a se vedea, de exemplu, Meral c. Turcia (nr. 33446/02, §§ 32-39, 27 noiembrie 2007). 20. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (articolul (c)). 21. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 22. Curtea consideră că această sumă ar trebui convertită în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data plății și plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În caz de nerespectare a acestei perioade, dobânzile simple se plătesc cu valoarea în cauză la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 23. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 24. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată această plângere din lista. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă motivabilă” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție. 26. Guvernul a remarcat că, în temeiul Legii nr. 6384, s-a înființat o comisie de compensare pentru a face față cererilor privind durata procedurilor și neexecuția hotărârilor. Referindu-se la hotărârea Curții, în cazul Turgut și alții c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013), ei au susținut că reclamantul nu a epuizat recours interne prin aplicarea Comisiei de Compensare. 27. Curtea observă că, după cum a subliniat Guvernul, în Turcia a fost instituit un nou remediu intern în urma aplicării procedurii de hotărâre pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (nu. 24240/07, 20 martie 2012). Ulterior, în decizia sa în cazul Turgut și alții , citată mai sus , Curtea a declarat o nouă cerere inadmisibilă din cauza faptului că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, adică noul remediu . În acest sens, Curtea a considerat în special că acest nou remediu a fost a priori În consecință, ținând seama de obiecția preliminară a Guvernului în ceea ce privește obligația reclamantului de a face uz de noul remediu intern stabilit prin Legea nr. 6384, Curtea își reiterează concluzia în cazul Turgut și alții Prin urmare, aceasta concluzionează că această plângere trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recoursurilor interne. Având în vedere toate materialele în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea concluzionează că aceste plângeri nu dezvăluie nici o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, Curtea le respinge ca fiind manifestamente nefondate, în conformitate cu art. 35 §§ § a) și 4 din Convenția. Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; decide să ia parte din aplicarea acesteia din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție; restul cererii este inadmisibil. A făcut în limba engleză și a notificat în scris la 12 iulie 2018. Hasan Bakırcı Ledi Bianku Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă