CtEDO 19.06.2018 Auto

KARTAL v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
19.06.2018
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
KARTAL v. TURKEY (CtEDO, 2018)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 23394/10 Hanifi KARTAL împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 19 iunie 2018 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Nebojša Vučinić, Jon Fridrik Kjølbro, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 5 aprilie 2010, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 22 ianuarie 2018 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Reclamantul, dl Hanifi Kartal, este un național turc, născut în 1962 și locuiește în Malatya. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl. Esten și dna E. Türker, avocați care practică în Malatya. Guvernul turc (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor. 3. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În urma unei dispute privind numirea sa, reclamantul, un funcționar public, a inițiat o procedură la 22 martie 2001 în fața Curții Administrative Malatya, cerând anularea hotărârilor administrative din 17 ianuarie și 9 februarie 2001. La 7 noiembrie 2001, Tribunalul Administrativ Malatya a respins cazul reclamantului. La 15 martie 2005, Curtea Administrativă Supremă a anulat decizia din 7 noiembrie 2001. La 30 noiembrie 2005, Curtea Administrativă Malatya a acceptat parțial cererile reclamantului. La 6 iunie 2008, Curtea Administrativă Supremă a susținut această decizie. Apoi, la 14 decembrie 2009, cererea de rectificare a reclamantului a fost respinsă. În timpul procedurii, Procurorul public șef de la Curtea Administrativă Supremă și-a emis opinia cu privire la fondul cazului. Acest aviz nu a fost comunicat reclamantului. Între timp, la 8 iunie 2001, reclamantul a inițiat o altă serie de proceduri în fața Curții Administrative Malatya care solicită anularea deciziei privind demisia sa. 10. La 7 noiembrie 2001, Curtea Administrativă Malatya a respins cazul reclamantului. 11. La 6 iunie 2008, Curtea Administrativă Supremă a respins cererea de recurs a reclamantului. Apoi, la 7 octombrie 2009, cererea de rectificare a reclamantului a fost respinsă. 12. În timpul procedurii, Procurorul public șef la Curtea Administrativă Supremă a emis opinia sa cu privire la fondul cazului. Acest aviz nu a fost comunicat reclamantului. COMPLAINTE 13. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că necomunicarea avizului scris al Procurorului Principal în cadrul procedurii de recurs în fața Curții Supreme de Administrație și-a încălcat dreptul la o audiere adversară și echitabilă. Sub aceeași rută, reclamantul a contestat că durata procedurii era irezonabilă. 14. În baza articolului 6 din Convenție, reclamantul s-a mai plâns cu privire la rezultatul procedurii și a declarat că instanța internă a eșuat în evaluarea faptelor. El a plâns în continuare că avizul judecătorului raportor nu i-a fost comunicat. 15. Reclamantul a afirmat în continuare, în temeiul articolului 14 din Convenție, că a fost supus discriminării ca urmare a deciziilor instanțelor administrative. 16. În cele din urmă, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul a afirmat că, ca urmare a deciziilor neloiale ale instanțelor interne, dreptul său la bucurarea pașnică a bunurilor sale a fost încălcat. Necomunicarea avizului scris al procurorului 17. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că necomunicarea avizelor scrise ale procurorului în cadrul procedurii dinaintea Curții Supreme de Administrație și-a încălcat dreptul la o ședință adversară și echitabilă. 18. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 22 ianuarie 2018, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de această parte a cererii. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prezentată după cum urmează: „Declar că Guvernul Turciei propune să plătească reclamantului Hanifi Kartal, 400 EUR (4 sute de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamantului în vederea soluționării cazului menționat mai sus pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de către Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în perioada implicită plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul consideră că absența comunicării reclamantului observației procurorului public prezentate Curții Supreme de Administrație a încălcat dreptul său la un proces echitabil, având în vedere jurisprudența bine stabilită a Curții (Meral c. Turcia), No 3446/02, 27 noiembrie 2007). Ei invită cu respect Curtea să declare că nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să-l elimine din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 din Convenție.” 19. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 20. De asemenea, acesta reiterează că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 21. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 22. Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile privind necomunicarea avizului scris al procurorului în cadrul procedurii adresate reclamanților (a se vedea, de exemplu, Meral c. Turcia nr. 33446/02, §§ 32-39, 27 noiembrie 2007). 23. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (articolul (c) 24. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 25. Curtea consideră că această sumă ar trebui convertită în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data plății și plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În caz de nerespectare a acestei perioade, dobânzile simple se plătesc cu valoarea în cauză la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 26. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 27. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată această plângere din lista. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție. 29. Guvernul a remarcat că, în temeiul Legii nr. 6384, s-a instituit o comisie de compensare pentru a face față cererilor privind durata procedurii și neexecuția hotărârilor. Turgut și alții c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013), au susținut că reclamantul ar trebui să se aplice Comisiei de Compensare. 30. Curtea observă că, după cum a subliniat Guvernul, a fost înființat în Turcia un nou remediu intern în urma aplicării procedurii de hotărâre pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (nr. 24240/07, 20 martie 2012). Ulterior, în decizia sa în cazul Turgut și alții , citat mai sus, Curtea a declarat inadmisibil o nouă cerere, din cauza faptului că reclamanții nu au reușit să epuizeze căile de recurs interne, adică noua soluție. În acest sens, Curtea a considerat în special că acest nou remediu a fost a priori accesibil și capabil de a oferi o perspectivă rezonabilă de remediere a plângerilor privind durata procedurii. 31. În consecință, având în vedere obiecția preliminară a Guvernului cu privire la obligația reclamantului de a face uz de noul recurs intern instituit prin Legea nr. 6384, Curtea își reiterează concluzia în cazul Turgut și alții (citat mai sus). Prin urmare, aceasta concluzionează că această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenția pentru neepuizarea căilor interne de recurs. Rămâna plângeri 32. Reclamantul a formulat noi plângeri în temeiul art. 6, 14 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 33. Având în vedere toate materialele în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea concluzionează că aceste plângeri nu dezvăluie nici o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, Curtea le respinge ca fiind manifestamente nefondate, în temeiul articolului 35 §§ 3 litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenția. restul cererii este inadmisibil. A făcut în limba engleză și a notificat în scris la 12 iulie 2018. Hasan Bakırcı Ledi Bianku Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă