UĞURGELEN AND ERARIBURNU v. TURKEY

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Cereri nr. 24684/09 și 36791/09 Fatma Șükran UδURGELEN împotriva Turciei și Müslüm ERARIBURNU împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), ședința la 15 septembrie 2015 în calitate de comitet compus din: Nebojša Vučinić, președinte, Egidijus Kūris, Jon Fridrik Kjølbro, judecători, și Abel Campos, secretar adjunct al secțiunii, Având în vedere cererile depuse la 17 aprilie 2009 și, respectiv, la 12 iunie 2009, având deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul în primul caz (n. 24684/09), dna Fatma Șükran Uğurgelen, este un național turc, născut în 1932 și locuiește în Çanakkale. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl S. Aydın, un avocat practicant în Çanakkale.

Reclamantul din al doilea caz (nr. 36791/09), dl Müslüm Erarıburnu, este un național turc, născut în 1954 și trăiește în Istanbul. Guvernul turc (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Circumstanțele cazurilor Cauzele, prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În prima cerere, reclamantul a inițiat o procedură civilă la 28 Decembrie 1995. La 5 noiembrie 2007, Curtea de Magistraturi Çanakkale și-a pronunțat hotărârea (n. 2007/542 E–2007/1052 K). Potrivit informațiilor din dosar, procedura era încă în așteptare în fața Curții de Casație la data introducerii cererii.

În a doua cerere, reclamantul a inițiat proceduri administrative la 17 iulie 2002. La 31 mai 2005, Curtea Administrativă din Istanbul și-a pronunțat hotărârea (nr. 2002/773 E, 2005/1412 K). La 23 martie 2007, Curtea Administrativă Supremă a susținut hotărârea (nr. 2005/6023 E–2007/1655 K). Cererea de rectificare a reclamantului a fost respinsă în continuare la 19 decembrie 2008 (nr. 2007/7213 E–2008/8409 K). Legea și practicile interne relevante O descriere a dreptului intern relevant poate fi găsită în Turgut și alții v. Turcia (dec.), nr. 4860/09 , §§ 19-26, 26 martie 2013). COMPLAINTS Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedurile în fața instanțelor naționale nu au fost încheiate într-un timp rezonabil.

Reclamantul în primul caz s-a plâns, de asemenea, în temeiul articolului 13 din Convenție, că nu există o soluție eficace pentru proceduri judiciare lungă la nivel național. HOTĂRÂREA 10. Având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea decide să se alăture acestora într-o singură hotărâre, presupusă încălcare a articolului 6 § 1 din Convenția 11. Reclamanții se plângea că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă rațională” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție. 12. Guvernul a remarcat că, în temeiul Legii nr. 6384 a fost înființată o nouă comisie de compensare pentru a se ocupa de cererile privind durata procedurii și neexecuția hotărârilor.

Ei au susținut că reclamanții nu au epuizat recours interne, deoarece nu au formulat nici o cerere către comisie de compensare: acest motiv a fost, de asemenea, recunoscut de Curte în hotărârea sa în cazul Turgut și alții (dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013). 13. Curtea observă că, după cum a subliniat Guvernul, a fost instituit în Turcia un nou remediu intern în urma aplicării procedurii de judecată pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (n. 24240/07, 20 martie 2012). , citat mai sus, Curtea a declarat inadmisibil o nouă cerere, din cauza faptului că reclamanții nu au reușit să epuizeze căile de recurs interne, adică noua soluție. În acest sens, Curtea a considerat în special că acest nou remediu a fost a priori accesibil și capabil de a oferi o perspectivă rezonabilă de remediere a plângerilor referitoare la durata procedurii.

14. Curtea constată că, în decizia sa din cauza Ümmühan Kaplan (citată mai sus, § 77), acesta a subliniat că ar putea examina totuși, în conformitate cu procedura sa normală, cererile de acest tip care au fost deja comunicate guvernului înainte de intrarea în vigoare a noului remediu. 15. Cu toate acestea, ținând cont de obiecția preliminară a Guvernului în ceea ce privește neutilizarea noului recurs intern instituit prin Legea nr. 6384 , Curtea își reiterează concluzia în cazul Turgut și alții . Prin urmare , aceasta concluzionează că plângerea privind lungimea excesivă a procedurii civile trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea căilor interne de recurs (a se vedea Rifat Demir c. Turcia , nr. 24267/07, § 35, 4 iunie 2013; și Yiğitdoğan c. Turcia (n. 2) , nr. 72174/10, § 59, 3 iunie 2014). Reclamantul din prima cerere s-a încălcat că nu există o soluție eficace în temeiul legii turce privind procedurile judiciare lungi.

17. Curtea reamintește că Comisia de Compensare instituită prin Legea nr. 6384 prevede un remediu pentru reclamanții în sensul articolului 13 din Convenție pentru a se plânge cu privire la durata procedurilor în sensul articolului 6 § 1 din Convenția privind toate cererile pe care le-a depus Curtea înainte de 23 septembrie 2012 ( Turgut și alții , citate mai sus § 59; și İnan v. Turcia (dec.) nr. 14129/11, §§ 43-46, 4 noiembrie 2014). 18. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 lit. (a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide, în unanimitate, să se alăture cererilor; declara cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 8 octombrie 2015. Abel Campos Nebojša Vučinić Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION Applications nos. 24684/09 and 36791/09 Fatma Șükran UĞURGELEN against Turkey and Müslüm ERARIBURNU against Turkey The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 15 September 2015 as a Committee composed of: Nebojša Vučinić, President, Egidijus Kūris, Jon Fridrik Kjølbro, judges, and Abel Campos, Deputy Section Registrar, Having regard to the above applications lodged on 17 April 2009 and 12 June 2009 respectively, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS