SÜRMELİ AND SEVİN v. TURKEY

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Cerințele nr. 29061/06 și 34582/06 Hüseyin SÜRMELI și Cemal SEVİN împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), ședința la 5 decembrie 2017 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători și Hasan Bakırcı, grefier adjunct al secțiunii; având în vedere cererile depuse la 6 iulie 2006 și, respectiv, 21 iulie 2006, având în vedere decizia din 8 noiembrie 2011, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dl Hüseyin Sürmeli și dl Cemal Sevin sunt resortisanți turci, care s-au născut în 1942 și, respectiv, 1950, și au rezistat în İzmir. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl Kemal Kırlangıç, un avocat care practică İzmir. Guvernul turc (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Până la sfârșitul anului 2001 primul reclamant și la 12 februarie 2002, al doilea reclamant a inițiat proceduri administrative în fața Curții Administrative din Ankara. La 28 februarie 2003 și, respectiv, 23 octombrie 2002, Curtea Administrativă din Ankara și-a respins cauzele. La 20 martie 2006 și, respectiv, 27 martie 2006, Curtea Administrativă Supremă a anulat hotărârile. La 30 noiembrie 2006 și, respectiv, 6 februarie 2007, Curtea Administrativă Ankara a constatat încă o dată împotriva reclamanților. Legea internă relevantă Se poate găsi o descriere a dreptului intern relevant în Turgut și alții c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, §§ 19-26, 26 martie 2013). COMPLAINT Reclamanții au plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedurile în fața instanțelor naționale nu au fost încheiate într-un timp rezonabil. Guvernul a remarcat că, în temeiul Legii nr. 6384, s-a înființat o comisie de compensare pentru a se ocupa de cererile privind durata procedurilor și neexecuția hotărârilor, susținând că reclamanții trebuie să se aplice Comisiei de compensare pentru a se scurge căile de recurs interne. 11. Curtea remarcă că, după cum a subliniat Guvernul, s-a instituit în Turcia un remediu intern în urma aplicării procedurii de hotărâre pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (n. 24240/07, 20 martie 2012). Ulterior, în decizia sa în cazul Turgut și alții c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013), Curtea a declarat o nouă cerere inadmisibilă din cauza faptului că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, adică noul remediu. În acest sens, Curtea a considerat în special că acest nou remediu a fost a priori accesibil și capabil de a oferi o perspectivă rezonabilă de remediere a plângerilor privind durata procedurii. 12. Curtea constată că, în hotărârea sa din cauza Ümmühan Kaplan (citată mai sus, § 77), acesta a subliniat că ar putea, totuși, să examineze, în conformitate cu procedura sa normală, cererile de acest tip care au fost deja comunicate guvernului. 13. Cu toate acestea, ținând seama de obiecția preliminară a Guvernului în ceea ce privește neutilizarea reclamanților a noului recurs intern instituit prin Legea nr. 6384, Curtea își reiterează concluzia în cazul Turgut și alții (citat mai sus). 14. Prin urmare, aceasta concluzionează că cererile trebuie respinse în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recourslor interne. Din aceste motive, Curtea declara în unanimitate restul cererilor inadmisibile. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 11 ianuarie 2018. Hasan Bakırcı Ledi Bianku Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Applications nos. 29061/06 and 34582/06

Hüseyin SÜRMELI and Cemal SEVİN

against Turkey

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 5

December 2017 as a Committee composed of:

Ledi Bianku,

President,

Valeriu Grițco,

Stéphanie Mourou-Vikström,

judges,

and Hasan Bakırcı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above applications lodged on 6 July 2006 and 21

July 2006

respectively,

Having regard to the decision of 8 November 2011,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

1.

The applicants, Mr Hüseyin Sürmeli and Mr Cemal Sevin are Turkish nationals, who were born in 1942 and 1950 respectively, and reside in İzmir. They were represented before the Court by Mr Kemal Kırlangıç, a lawyer practising İzmir.

2.

The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.

A.

The circumstances of the case

3.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

4.

Towards the end of 2001 the first applicant and on 12 February 2002 the second applicant initiated administrative proceedings before the Ankara Administrative Court.

5.

On 28 February 2003 and 23 October 2002, respectively, the Ankara Administrative Court dismissed their cases.

6.

On 20 March 2006 and 27 March 2006, respectively, the Supreme Administrative Court quashed the judgments.

7.

On 30 November 2006 and 6 February 2007, respectively, the Ankara Administrative Court once again found against the applicants.

B.

Relevant domestic law

8.

A description of the relevant domestic law may be found in

Turgut and Others v. Turkey

((dec.), no. 4860/09, §§ 19-26, 26 March 2013).

COMPLAINT

9.

The applicants complained under Article 6 § 1 of the Convention that the proceedings before the national courts had not been concluded within a reasonable time.

THE LAW

10.

The Government noted that pursuant to Law no. 6384 a Compensation Commission had been established to deal with applications concerning the length of proceedings and the non-execution of judgments. They maintained that the applicants had to apply to the Compensation Commission to exhaust the domestic remedies.

11.

The Court observes that, as pointed out by the Government, a domestic remedy has been established in Turkey following the application of the pilot judgment procedure in the case of

Ümmühan Kaplan v. Turkey

(no.

24240/07, 20 March 2012). Subsequently, in its decision in the case of

Turgut and Others v. Turkey

((dec.), no. 4860/09, 26 March 2013), the Court declared a new application inadmissible on the ground that the applicants had failed to exhaust domestic remedies, that is to say the new remedy. In so doing, the Court considered in particular that this new remedy was

a priori

accessible and capable of offering a reasonable prospect of redress for complaints concerning the length of proceedings.

12.

The Court notes that in its judgment in the case of

Ümmühan Kaplan

(cited above, § 77) it stressed that it could nevertheless examine, under its normal procedure, applications of this type which had already been communicated to the Government.

13.

However, taking account of the Government’s preliminary objection with regard to the applicants’ failure to make use of the new domestic remedy established by Law no. 6384, the Court reiterates its conclusion in the case of

Turgut and Others

(cited above).

14.

It therefore concludes that the applications must be rejected under Article

35 §§ 1 and 4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.

For these reasons, the Court, unanimously,

Declares

the remainder of the applications inadmissible.

Done in English and notified in writing on 11 January 2018.

Hasan Bakırcı

Ledi Bianku

Deputy Registrar

President