Publicat la 24 martie 2025 Prima secțiune Cerere nr. 23956/22 Franco PANZIRONI împotriva Italiei introdus la 4 mai 2022, comunicat la 6 martie 2025 ÎNCHEIAT DE L ) în fața Curții de Conturi. Reclamantul era administrator al unei societăți cu participare publică însărcinată cu gestionarea deșeurilor urbane din Roma. El a făcut obiectul unei proceduri penale pentru mai multe acuzații, precum și al unei proceduri pentru prejudicii financiare (anno erariale) ), bazată pe aceleași fapte, în fața Curții de Conturi pentru atribuirea ilicită a mai multor contracte de achiziții publice și pentru falsificarea procedurilor de recrutare. Procedura penală a fost închisă printr-o decizie definitivă a Curții de Casație din 5 iulie 2018 (n 30441/2018), condamnându-l pentru o parte din acuzații și declarând prescripție pentru ceilalți.
În decembrie 2017 (n 399/2017), Camera regională a Curții de Conturi pentru Lazio l-a condamnat pe reclamant la plata a 1 757 915 EUR. În fața Curții de Conturi de apel, părțile au dezbătut, printre altele, impactul asupra procedurii contabile a autorității de lucru judecate de decizia Curții de Casație nr. 30441/2018. printr-o hotărâre din 7 ianuarie 2019 (n 9/2019), Curtea de Conturi a adresat reclamantului o evaluare autonomă a răspunderii contabile în raport cu concluziile instanțelor penale. Parchetul din apropierea Curții de Conturi a introdus o acțiune prin revocare împotriva hotărârii menționate în temeiul articolului 202 alineatul (1) (g) Codul contabil de justiție conform căruia hotărârile judecătorești din cauza recursului pot face obiectul unei acțiuni în rejudecare atunci când sunt în contradicție cu o altă hotărâre care are autoritate asupra lucrului judecat între părți cu condiția să nu fi încheiat deja o astfel de excepție.
Reclamantul a excipat la acțiune din motive, inter alia , din cauza faptului că Curtea de Conturi a recurs deja la decizia sa, Curtea de Conturi a răspuns la cererile Parchetului care a anulat hotărârea nr. 9/precum și a retrimis cauza camerei pentru Lazio pentru cuantificare. 5/2020, reclamantul a introdus o acțiune prin revocare în fața Curții de Conturi, în conformitate cu art. 202 alineatul (1) litera (f) din Codul de justiție contabilă (eroare materială), precum și o acțiune din motive de instanță în fața Curții de Casație. Ambele au fost declarate inadmisibile la 3 martie 2021 (hotărârea Curții de Conturi de apel, n 48/2021) și, respectiv, 4 noiembrie 2021 (hotărârea Camerelor reunite ale Curții de Casație, nr 31559/2021).
Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, singur și combinat cu art. 13, reclamantul declară (i) că hotărârea nr. 5/2020 și-a încălcat dreptul la nerepunerea în discuție a unei hotărâri judecătorești definitive, Parchetul introducând acțiunea în revocare a hotărârii n 9/2019 cu singurul obiectiv de a obține o reexaminare a cauzei; și (ii) o lipsă de motivare a hotărârii Curții de Conturi nr. 5/2020, în acest sens, nu ar fi luat în considerare argumentele și excepțiile sale referitoare la admisibilitatea acțiunii, care erau decisive pentru soluționarea cauzei. În cele din urmă, invocarea articolului 6 alineatul (1) 2 din convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a principiului prezumției de nevinovăție în sensul că Tribunalul 5/2020 al Curții de Conturi și-ar declara răspunderea penală pentru infracțiunile declarate.
56080/13, §§ 129-132, 134, 19 decembrie 2017; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis Bosev c. Bulgaria, nr. 62199/19, §§ 39-43, 4 iunie 2024)? În special, având în vedere natura obișnuită a recursului în Casație pe motive de jurisdicție, în ce moment decizia Curții de Conturi 5/2020 contestată de recurent a devenit A se vedea, mutatis mutandis Ioannis Anastasiadis și alții c. Grecia, nr. 45823/08, § 22-23, 18 aprilie 2013 ; Curtea de Casație, Hotărârea nr. 120 din 4 ianuarie 2017 și nr. 26854 din 4 octombrie 2021) L În acest caz, reclamantul a beneficiat de un proces echitabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție?
În special (a) dreptul la nerepunerea în discuție a unei hotărâri judecătorești definitive a fost respectat în speță (Brumărescu c. România [GC], n 28342/95, § 61 CEDH 1999-VII; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis Balan c. Republica Moldova (n, n 49016/10, §§ 27-30, 29 noiembrie 2022) (b) Tribunalul nr. 5/2020 conține un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru finalizarea procedurii în cauză Moreira Ferreira c. Portugalia (n [GC], n 19867/12, § 84, 11 iulie 2017) Având în vedere faptul că procesul împotriva reclamantului este clasat penal printr-o declarație de prescripție pentru o parte dintre acuzațiile de cauză, afirmațiile referitoare la răspunderea penală a reclamantului prezentate de Curtea de Conturi în Hotărârea nr. 5/2020 sunt compatibile cu respectarea principiului prezumției de nevinovăție garantate prin art. 6 alin. (2) din Convenție (Nealon și Hallam c. Regatul Unit [GC], n 32483/19 și 35049/19, 11 iunie 2024)
Publié le 24 mars 2025
Requête n o 23956/22 Franco PANZIRONI contre l’Italie introduite le 4 mai 2022 communiquée le 6 mars 2025
La requête concerne le non ‑ respect allégué du principe de l’autorité de la chose jugée ainsi qu’un défaut de motivation dans le cadre de la procédure engagée à l’encontre du requérant pour préjudice pécuniaire ( danno erariale ) devant la Cour des comptes. Le requérant était l’administrateur d’une société à participation publique chargée de la gestion des déchets urbains à Rome. Il fit l’objet d’une procédure pénale pour plusieurs chefs d’accusation, ainsi que d’une procédure pour préjudice pécuniaire ( danno erariale ), fondée sur les mêmes faits, devant la Cour des comptes pour attribution illicite de plusieurs marchés publics et falsification dans des procédures de recrutement. La procédure pénale fût clôturée par décision définitive de la Cour de cassation du 5 juillet 2018 (n o 30441/2018), le condamnant pour une partie des chefs d’accusation et déclarant la prescription pour les autres.
Par un arrêt du 22 décembre 2017 (n o 399/2017), la chambre régionale de la Cour des comptes pour le Latium condamna le requérant au paiement de 1 757 915 euros. Devant la Cour des comptes d’appel, les parties débattirent, entre autres, de l’impact sur la procédure comptable de l’autorité de chose jugée acquise par la décision de la Cour de cassation n o 30441/2018. Par un arrêt du 7 janvier 2019 (n o 9/2019), la Cour des comptes d’appel acquitta le requérant en procédant à une évaluation autonome de la responsabilité comptable par rapport aux conclusions des juridictions pénales.
Le Parquet près la Cour des comptes introduisit un recours en révocation contre ledit arrêt aux termes de l’article 202 alinéa 1 (g) du code de justice comptable selon lequel les arrêts d’appel peuvent faire l’objet d’un recours en révocation lorsqu’ils sont en contradiction avec un autre arrêt ayant autorité de la chose jugée entre les parties à condition qu’ils n’aient pas déjà tranché une telle exception. Le requérant excipa l’irrecevabilité du recours en raison, inter alia , du fait que la Cour des comptes d’appel s’était déjà penchée sur l’exception de la chose jugée ( giudicato esterno ). Par un arrêt du 13 janvier 2020 (n o 5/2020), la Cour des comptes fit suite aux demandes du Parquet annulant l’arrêt n o 9/2019 et renvoya l’affaire à la chambre pour le Latium pour la quantification.
Contre l’arrêt n o 5/2020, le requérant introduisit un recours en révocation devant la Cour des comptes, aux termes de l’article 202 alinéa 1 (f) du code de justice comptable (erreur matérielle), ainsi qu’un recours pour motifs de juridiction devant la Cour de cassation. Les deux furent déclarés irrecevables, respectivement le 3 mars 2021 (arrêt de la Cour des comptes d’appel, n o 48/2021) et le 4 novembre 2021 (arrêt des Chambres réunies de la Cour de cassation, n o 31559/2021).
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, seul et combiné avec l’article 13, le requérant allègue (i) que l’arrêt n o 5/2020 a porté atteinte à son droit à la non-remise en cause d’une décision de justice définitive, le Parquet ayant introduit le recours en révocation de l’arrêt n o 9/2019 avec le seul objectif d’obtenir un réexamen de l’affaire ; et (ii) un défaut de motivation de l’arrêt de la Cour des comptes n o 5/2020 en ce qu’elle n’aurait pas pris en compte ses arguments ni ses exceptions ayant trait à la recevabilité du recours, qui étaient déterminantes pour la résolution de l’affaire. Enfin, invoquant l’article 6 § 2 de la Convention, le requérant se plaint d’une violation du principe de la présomption d’innocence en ce que l’arrêt n o 5/2020 de la Cour des comptes affirmerait sa responsabilité pénale pour des infractions déclarées prescrites.
1. Le requérant a-t-il introduit sa requête dans le délai fixé par l’article 35 § 1 de la Convention ( Lopes de Sousa Fernandes c. Portugal [GC], n o 56080/13, §§ 129-132, 134, 19 décembre 2017 ; voir aussi, mutatis mutandis , Bosev c. Bulgarie , n o 62199/19, §§ 39-43, 4 juin 2024) ? En particulier, compte tenu de la nature ordinaire du pourvoi en cassation pour motif de juridiction, à quel moment la décision de la Cour des comptes n o 5/2020 contestée par le requérant est-elle devenue « définitive » aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention ( voir, mutatis mutandis , Ioannis Anastasiadis et autres c. Grèce , n o 45823/08, §§ 22-23, 18 avril 2013 ; Cour de cassation, arrêts n os 120 du 4 janvier 2017 et 26854 du 4 octobre 2021) ? 2. L’article 6 de la Convention est-il applicable aux prétentions du requérant concernant l’arrêt de la Cour des comptes n o 5/2020 (voir, Bochan c. Ukraine (n o 2) [GC], n o 22251/08, §§ 44-50, CEDH 2015) ? Dans l’affirmative, le requérant a-t-il bénéficié d’un procès équitable, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention ? En particulier, (a) le droit à la non-remise en cause d’une décision de justice définitive a-t-il été respecté en l’espèce ( Brumărescu c. Roumanie [GC], n o 28342/95, § 61, CEDH 1999-VII ; voir aussi, mutatis mutandis , Balan c. République de Moldova (n o 2) , n o 49016/10, §§ 27-30,
29 novembre 2022) ? (b) l’arrêt n o 5/2020 contient-il une réponse spécifique et explicite aux moyens décisifs pour l’issue de la procédure en cause ( Moreira Ferreira c. Portugal (n o 2) [GC], n o 19867/12, § 84, 11 juillet 2017) ? 3. Compte tenu du fait que le procès contre le requérant s’est soldé au pénal par une déclaration de prescription pour une partie des chefs d’accusation, les affirmations concernant la responsabilité pénale du requérant avancées par la Cour des comptes dans son arrêt n o 5/2020 sont ‑ elles compatibles avec le respect du principe de la présomption d’innocence garantie par l’article 6 § 2 de la Convention ( Nealon et Hallam c. Royaume-Uni [GC], n os 32483/19 et 35049/19, 11 juin 2024) ?