STASI v. ITALY

Publicat la 16 septembrie 2024 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 33868/22 Cristiano STASI împotriva Italiei depusă la 28 iunie 2022 comunicată la 29 august 2024 OBIECTUL CAUZĂRII Reclamantul este un contabil certificat care practică ca reprezentant al contribuabililor în cadrul procedurilor în fața instanțelor fiscale interne și a Curții. Cererea se referă la accesul poliției de venit ( Gardiana di finanza ) în biroul său profesional, în contextul unei anchete fiscale. Autorizația de a avea acces la și căuta biroul reclamantului ( ordine di accesso, ispezione e verifica ; în continuare „asigurare” ) a fost adoptată în conformitate cu articolele 52 și 63 din decretul prezidențial nr. 633 din 1972 și cu art. 33 din decretul prezidențial nr. 600 din 1973. Reclamantul a cerut ofițerilor Gardiana di finanza să clarifice motivele și suspiciunile pe care accesul a fost bazat și a subliniat faptul că practică ca reprezentant în cadrul procedurii în țară fiscală. Căutarea a fost suspendată, dar, câteva zile mai târziu, toate documentele fiscale referitoare la activitatea profesională a reclamantului în 2019, 2020 și 2021 au fost confiscate. Reclamantul susține că mandatul în cauză nu face obiectul unui recurs direct, în temeiul articolului 19 din decretul nr. 471 din 1997. Acesta nu poate fi contestat decât la sfârșitul procedurii de evaluare a impozitului, cu condiția ca un act administrativ final (avviso di accesso del tributo ) a fost adoptată și cu condiția ca aceasta să se bazeze pe informații și dovezi colectate prin intermediul cercetării. El se plânge, în temeiul articolului 8 din Convenția, de căutarea presupusă ilegală și disproporționată a premiselor sale profesionale și, în temeiul articolelor 8 și 13 din Convenție, de lipsa unei revizuiri judiciare sau independente eficace a mandatului. În special, se plânge: de lipsa unui ex ante de control judiciar al legalității mandatului, deoarece autorizația de acces la biroul său și de obținere a documentelor a fost adoptată de către Garda di finanza de absența unor suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracțiune fiscală, care ar fi putut justifica ingerința în drepturile sale în temeiul articolului că mandatul de căutare a fost extrem de vag, deoarece nu a indicat dovezile deja disponibile pentru autoritățile și nu a predeterminat domeniul de aplicare și scopul cercetării, în special prin indicarea elementelor pe care autoritățile le așteptau să le găsească ca dovezi ale presupuselor infracțiuni care au fost investigate; absența unor garanții procedurale speciale legate de calitatea sa a reprezentantului în cadrul procedurilor pe care le așteaptă în fața instanțelor fiscale interne și în fața Curții; și de lipsa unui remediu eficace pentru a contesta presupusa încălcare a drepturilor sale la viața de acasă și profesională. A existat o ingerință în dreptul reclamantului de a respecta „casa” și „vieța privată”, în sensul articolului 8 § 1 din Convenție (a se vedea André și Altul v. Franța , nr. 18603/03 , §§ 36-37, 24 iulie 2008, și Sabani v. Belgia , nr. 53069/15, §§ 46-47, 8 martie 2022) și cu datoria reclamantului de confidențialitate juridică (a se vedea Krugov și alții v. Rusia v. , nr. 11264/04 și alte 15 § 137, 4 februarie 2020)? Dacă da, interferența a fost în conformitate cu cerințele articolului 8 § 2 din convenție? În special: (a) interferența a fost „în conformitate cu legea” în ceea ce privește art. 8 § 2 din Convenție, adică, în conformitate cu o lege care a fost accesibilă reclamantului, previzibilă în aplicarea și consecințele sale și compatibile cu statul de drept (a se vedea Tortladze c. Georgia , nr. 42371/08 , § 56, 18 martie 2021, și Brazzi c. Italia , nr. 57278/11. § 39, 27 septembrie 2018). În ceea ce privește această ultimă condiție, această lege a oferit o anumită protecție împotriva interferențelor presupuse arbitrare cu drepturile reclamantului (a se vedea Ben Faiza c. Franța , nr. 31446/12, § 59, 8 februarie 2018)? În special: (i) A instituit o ex ante supravegherea independentă sau judiciară a mandatului, capabilă să își revizuiască licența și/sau să limiteze discreția autorităților investigatoare pentru a evalua oportunitatea și domeniul de aplicare al cercetării (a se vedea Heino c. Finlanda , nr. 56720/09, § 40, 15 februarie)? (ii) A dat reclamantului și autorităților o indicație adecvată în ceea ce privește circumstanțele în care, și condițiile în care autoritățile au dreptul să recurgă la măsuri care afectează drepturile reclamantului (a se vedea Ben Faiza , citat mai sus § 59 și Budak Turcia , nr. 69762/12 , § 43, 16 februarie 2021)? (iii) A prevăzut un ex post facto revizuirea judiciară a licenței și justificarea mandatului (a se vedea Kuzminas Rusia , nr. 69810/11, § 24, 21 decembrie 2021, și Gutsanovi c. Bulgaria , nr. 34529/10, § 222, 15 octombrie 2013)? (b) În cazul în care a fost interferența „necesară într-o societate democratică” și proporțională cu scopul urmărit, în sensul articolului 8 § 2 din convenție (a se vedea, printre altele, K.S. și M.S. v. Germania , nr. 33696/11, § 44, 6 octombrie 2016)? În special: (i) A fost mandatul suficient de motivat și specific în conținutul său? A conținut o trimitere explicită și detaliată a infracțiunilor care sunt investigate și a dovezilor deja disponibile autorităților (a se vedea Leotsakos v. Grecia , nr. 30958/13, § 49, 4 octombrie 2018; Modestou v. Grecia , nr. 51693/13, §§ 45 et suiv., 16 martie 2017)? (ii) Sfera de aplicare și scopul cercetării a fost suficient de precisă și limitată, cu o indicație în mandatul obiectelor solicitate ca dovadă a infracțiunilor care au fost investigate (a se vedea Modestou , citat mai sus §§ 46 et seq., și Gutsanovi , citat mai sus § 224)? (iii) luând în considerare art. 12 § 3 litera (b) din Decretul Legislativ nr. 546 din 1992, care extinde aplicabilitatea privilegiului profesional juridic pentru contabilii certificati care practică ca reprezentanți în cadrul procedurii în instanțe fiscale, a fost prezent un observator independent în timpul accesului la biroul profesional al reclamantului pentru a se asigura că materialele care fac obiectul secretului profesional nu ar fi fost eliminate? În cazul în care niciun observator nu a participat la accesul la biroul profesional al reclamantului, a fost necesară prezentarea unui astfel de observator (a se vedea Niemietz c. Germania , 16 decembrie 1992 § 37 , Serie A nr. 251 Roemen și Schmit c. Luxemburg , nr. 51772/99 , § 69 , CEDH 2003 IV , André și Altul , citat mai sus §§ 41-47 , Aleksanan c. Rusia , nr. 46468/06 , § 214, 22 decembrie 2008 Moulin c. Franța , nr. 37104/06, § 71 și 73, 23 noiembrie 2010, Golovan v. Ucraina , nr. 41716/06, §§ 62-63, 5 iulie 2012, Leotsakos , citat mai sus, § 42, Kruglov și alții , citat mai sus, § 42? A avut reclamant acces la un remediu eficace, în conformitate cu art. 13 din Convenție, pentru a contesta licitatea mandatului și justificarea? Având în vedere circumstanțele cazului, această situație este indicativă a unei probleme sistemice subjacente care rezultă din cadrul juridic defectuos care reglementează cercetările efectuate în biroul profesional al contabililor certificate în contextul procedurilor de evaluare fiscală, care ar putea solicita indicarea unor măsuri generale în temeiul articolului 46 din convenție?

Published on 16 September 2024

FIRST SECTION

Application no. 33868/22

Cristiano STASI

against Italy

lodged on 28 June 2022

communicated on 29 August 2024

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The applicant is a certified accountant who practices as representative of taxpayers in proceedings before domestic tax courts and the Court. The application concerns the access of the Revenue Police (

Guardia di finanza

) to his professional office, in the context of a tax investigation. The authorisation to have access to, and search, the applicant’s office (

ordine di accesso, ispezione e verifica

; hereafter “warrant”) has been adopted pursuant to Articles 52 and 63 of Presidential Decree no. 633 of 1972 and Article

33 of Presidential Decree no.

600 of 1973.

The applicant asked the officers of the

Guardia di finanza

to clarify the reasons and suspicions on which the access was grounded and highlighted that he practices as representative in proceedings pending before tax courts. The search was suspended but, a few days later, all the fiscal documents concerning the applicant’s professional activity in 2019, 2020 and 2021 were seized.

The applicant argues that the warrant at issue is not subject to a direct appeal, pursuant to Article 19 of Decree no. 471 of 1997. It can be challenged only at the end of the tax assessment proceedings, provided that a final administrative act (

avviso di accertamento del tributo

) has been adopted, and provided that it has been based on information and evidence gathered through the search. He complains under Article 8 of the Convention of the allegedly unlawful and disproportionate search of his professional premise, and, under Articles

8 and 13 of the Convention, of the lack of an effective judicial or independent review of the warrant. In particular, he complains:

-

of the lack of an

ex ante

judicial scrutiny of the lawfulness of the warrant, as the authorisation to access to his office and obtain the documents was adopted by the

Guardia di finanza

;

-

of the absence of any reasonable suspicion that a tax offence had been committed, which might have justified the interference with his rights under Article

8;

-

that the search warrant was extremely vague, as it did not indicate the evidence already available to the authorities nor predetermined the scope and purpose of the search, in particular by indicating the items that the authorities expected to find as evidence of the alleged offences being investigated;

-

of the absence of special procedural safeguards related to his quality of representative in proceedings pending before domestic tax courts and before the Court; and

-

of the lack of an effective remedy to contest the alleged breach of his rights to home and professional life.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Has there been an interference with the applicant’s right to respect for his “home” and “private life”, within the meaning of Article 8 § 1 of the Convention (see

André and Another v. France

, no.

18603/03, §§

36-37, 24

July 2008, and

Sabani v. Belgium

, no. 53069/15, §§ 46-47, 8 March 2022) and with the applicant’s duty of legal confidentiality (see

Kruglov and Others v.

Russia

, nos. 11264/04 and 15 others, § 137, 4 February 2020)?

If so, was the interference in conformity with the requirements of Article

8 §

2 of the Convention? In particular:

(a)

Was the interference “in accordance with the law” in terms of Article

8 §

2 of the Convention, that is to say, in accordance with a law which was accessible to the applicant, foreseeable in its application and consequences and compatible with the rule of law (see

Tortladze v. Georgia

, no.

42371/08, §

56, 18 March 2021, and

Brazzi v. Italy

, no. 57278/11. § 39, 27

September

2018). With regard to the latter condition, did the said law provide some protection against the allegedly arbitrary interferences with the applicant’s Article 8 rights (see

Ben Faiza v. France

, no. 31446/12, §

59, 8

February 2018)? In particular:

(i)

Did it establish an

ex ante

independent or judicial supervision of the warrant, capable of reviewing its lawfulness and/or limiting the investigating authorities discretion to assess the expediency and scope of the search (see

Heino v. Finland

, no. 56720/09, § 40, 15 February)?

(ii)

Did it give the applicant and the authorities an adequate indication as to the circumstances in which, and conditions on which, the authorities are entitled to resort to measures affecting the applicant’s Article 8 rights (see

Ben Faiza

, cited above, § 59, and

Budak

v.

Turkey

, no. 69762/12, §

43, 16

February 2021)?

(iii)

Did it provide for an

ex post facto

judicial review of the lawfulness of, and justification for, the warrant (see

Kuzminas

v.

Russia

, no.

69810/11, §

24, 21 December 2021, and

Gutsanovi v. Bulgaria

, no.

34529/10, §

222, 15

October 2013)?

(b)

If so, was the interference “necessary in a democratic society” and proportionate to the aim pursued, within the meaning of Article 8 § 2 of the Convention (see, among others,

K.S. and M.S. v. Germany

, no.

33696/11, §

44, 6 October 2016)? In particular:

(i)

Was the warrant sufficiently reasoned and specific in its content? Did it contain an explicit and detailed reference of the offences being investigated and of the evidence already available to the authorities (see

Leotsakos v.

Greece

, no. 30958/13, § 49, 4 October 2018;

Modestou v.

Greece

, no.

51693/13, §§ 45 et seq., 16

March

2017)?

(ii)

Was the scope and purpose of the search sufficiently precise and limited, with an indication in the warrant of the items sought as evidence of the offences being investigated (see

Modestou

, cited above, §§ 46 et seq., and

Gutsanovi

, cited above, § 224)?

(iii)

taking into account Article 12 § 3 (b) of Legislative Decree no.

546 of 1992, which extends the applicability of the legal professional privilege to certified accountants who practice as representatives in proceedings before tax courts, had an independent observer been present during the access to the applicant’s professional office in order to ensure that materials subject to professional secrecy would not be removed? If no such observer attended the access to the applicant’s professional office, was there a need for such an observer to be present (see

Niemietz v. Germany

, 16 December 1992, §

37, Series

A no. 251

‑

B,

Roemen and Schmit v. Luxembourg

, no. 51772/99, §

69, ECHR 2003

‑

IV,

André and Another

, cited above, §§ 41-47,

Aleksanyan v.

Russia

, no. 46468/06, § 214, 22 December 2008

Moulin v.

France

, no.

37104/06, § 71 and 73, 23 November 2010,

Golovan v.

Ukraine

, no.

41716/06, §§ 62-63, 5 July 2012,

Leotsakos

, cited above, § 42,

Kruglov and Others

, cited above, § 42)?

2.

Did the applicant have access to an effective remedy, in accordance with Article 13 of the Convention, in order to challenge the lawfulness of, and justification for, the warrant?

3.

Having regard to the circumstances of the case, is such situation indicative of an underlying systemic problem arising from the defective legal framework governing searches carried out in certified accountants’ professional office in the context of tax assessment proceedings, which could call for indication of general measures under Article 46 of the Convention?