İHTIYAROĞLU c. TURQUIE

Comunicat la 26 aprilie 2018 A DOUA RĂSPUNSURI nr. 3554/17 Yusuf Procurorul districtual al Republicii diezmir a dat un refuz pentru absența probelor. Această decizie a fost aprobată de tribunalul corecțional. Curtea Constituțională a considerat că, deși a denunțat un tratament degradant față de el de către agenți, el se plângea în realitate de o încălcare a reputației și a onoarei sale. Reamintind că, în conformitate cu jurisprudența sa constantă, calea relevantă în materie de calomnie era calea de despăgubire și nu calea penală, ea a declarat recursul reclamantului inadmisibil pentru neechivocarea căilor de atac.

Întrebările părților Reclamantul a fost supus, cu încălcarea articolului 3 din convenție, unor tratamente degradante Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante (Buyid c. Belgia [GC], nr 23380/09, §§ 114-123, CEDH 2015), ancheta efectuată în speță de autoritățile interne a îndeplinit cerințele articolului 3 din convenție Recalificarea obiecțiunilor de către Curtea Constituțională pentru a concluziona că acțiunea în cauză este relevantă în speță? În această privință, care a fost impactul asupra faptului că evenimentele au avut loc în timp ce a fost în mâinile poliției și, prin urmare, într-o situație de vulnerabilitate (a se vedea, printre altele, Salman c. Turcia [GC], nr. 2198/93, § 99, CEDH 2000 VII și Bouyid, citată anterior, §§ 83 și 107 și, pentru interzicerea tratamentelor degradante, a se vedea, printre altele, Portmann c. Elveția, n 38455/06, § 41, 11 octombrie 2011)

Communiquée le 26 avril 2018

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 3554/17 Yusuf İHTİYAROĞLU contre la Turquie introduite le 14 décembre 2016

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne des allégations de traitements dégradants. Alors que les membres des forces spéciales avaient emmené l’intéressé au commissariat de Kantar (İzmir), ces derniers l’auraient insulté pendant son arrestation. Le procureur de la République d’İzmir rendit un non-lieu pour absence de preuve. Cette décision fut entérinée par le tribunal correctionnel. La Cour constitutionnelle estima que même si l’intéressé dénonçait un traitement dégradant à son égard de la part des agents, il se plaignait en réalité d’une atteinte à sa réputation et à son honneur. Rappelant que d’après sa jurisprudence constante la voie pertinente en matière de diffamation était la voie de réparation et non pas la voie pénale, elle déclara le recours du requérant irrecevable pour non-épuisement des voies de recours.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le requérant a-t-il été soumis, en violation de l’article 3 de la Convention, à des traitements dégradants ? 2. Eu égard à la protection procédurale contre les traitements inhumains ou dégradants ( Bouyid c. Belgique [GC], n o 23380/09, §§ 114-123, CEDH 2015), l’enquête menée en l’espèce par les autorités internes a-t-elle satisfait aux exigences de l’article 3 de la Convention ? 3. La requalification des griefs par la Cour constitutionnelle pour conclure à l’irrecevabilité du recours de l’intéressé est-elle pertinente en l’espèce ? À cet égard, quel a été l’impact du fait que les événements se sont déroulés alors que l’intéressé se trouvait entre les mains de la police et donc en situation de vulnérabilité (voir, notamment, Salman c. Turquie [GC], n o 21986/93, § 99, CEDH 2000 ‑ VII et Bouyid , précité, §§ 83 et 107 et, pour l’interdiction des traitements dégradants, voir notamment, Portmann c. Suisse , n o 38455/06, § 41, 11 octobre 2011) ?