ÖZSOY c. TURQUIE

Comunicat la 14 mai 2018 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 61485/13 Kazćm ÖZSOY împotriva Turciei introdusă la 5 septembrie 2013 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Kaz Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 9 iulie 2008, Ministerul Justiției a autorizat inițierea unei anchete disciplinare preliminare asupra unor eventuale ări profesionale ale reclamantului, în urma mai multor denunțări anonime. Un inspector a fost numit să efectueze această anchetă. Printr-o scrisoare din 6 august 2008, semnată de inspector, reclamantul a fost informat cu privire la această anchetă și a fost chemat să își prezinte apărarea. Prin scrisoarea din 13 august 2008, inspectorul a refuzat să comunice reclamantului dosarul de anchetă. La 25 august 2008, reclamantul și-a prezentat apărarea, însă a fost informat, printr-o scrisoare din 23 septembrie 2008, că apărarea sa nu a ajuns la Ministerul Justiției. La 16 octombrie 2008, reclamantul și-a prezentat din nou apărarea. La 28 octombrie 2008, inspectorul și-a prezentat raportul de anchetă și a informat reclamantul cu privire la aplicarea unei sancțiuni disciplinare. La 6 aprilie 2009, ministrul justiției a decis să transmită dosarul de anchetă Consiliului Superior al Magistraturii, în conformitate cu art. 84 din Legea nr. 2802. La 9 martie 2010, reclamantul și-a prezentat apărarea. La 29 iunie 2011, cea de-a doua cameră a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, cu majoritate, în primul rând, să dea o condamnare reclamantului, în temeiul articolului 65 alineatul (2) litera (a) din Legea nr. 2802 Cu toate acestea, având în vedere vechimea și promovarea sa anterioară, Comisia a decis să reducă această sancțiune și a luat două zile de reținere din salariu, în conformitate cu art. 70 din Legea nr. 2802. (...) La sfârșitul anchetei desfășurate cu privire la acuzațiile referitoare la procurorul Republicii Kazćm Özsoy și având în vedere informațiile, documentele și declarațiile martorilor depuse la dosar, s-a stabilit că acesta din urmă era acoperit într-un mod care aduce atingere sentimentului de respect și de încredere pe care trebuie să-l inspire statutul său oficial (...) La 20 septembrie 2011, cererea de reexaminare a sancțiunii în cauză a fost respinsă de a doua cameră a Consiliului Superior al Magistraturii. Printr-o scrisoare din 11 mai 2012, Secretariatul Consiliului Superior al Magistraturii a transmis anumite pasaje din dosarul de anchetă reclamantului, însă pasajele lungi din aceste documente erau caviare, în special pentru a se asigura că identitatea martorilor erau înregistrate. La 16 ianuarie 2013, Consiliul Suprem al Magistraturii, reunit în sesiune plenară, a respins opoziția reclamantului. Această decizie a fost notificată reclamantului la 2 aprilie 2013. GRIEFS Invochou la mai ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... În acest sens, acesta susține în special că nu a dispus de timpul și facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale, pe care nu a avut acces la întregul dosar de anchetă. De asemenea, acesta se plânge de nerespectarea principiului egalității armelor și a faptului că, în cursul procedurii disciplinare, niciunul dintre martorii cu descărcare de gestiune pe care îl propunea nu a fost ascultat și nu a fost colectat niciun element de probă cu descărcare de gestiune. În plus, reclamantul denunță durata procedurii disciplinare în cauză. În cele din urmă, reclamantul invocă o încălcare a articolului 7 din Convenție. În această privință, consideră că a fost supus unei proceduri disciplinare pentru faptele pretinse a fi comise în 2007, în timp ce procedura disciplinară era prevăzută de termenul de prescripție de trei ani prevăzut la art. 72 alineatul (2) din Legea nr. 2802. La art. 6 alineatul (1) din convenție, în domeniul său civil, se aplica procedura disciplinară urmată în speță (a se vedea, printre altele, Vilho Eskelinen și alții c. Finlanda, [GC], nr. 63235/00, CEDH 2007-IV, Olujičc. Croația, nr. 22330/05, 5 februarie 2009, Harabin c. Slovacia, nr. 58688/11, 20 noiembrie 2012, Di Giovanni Italia, nr. 51160/06, 9 iulie 2013, Oleksandr Volkov c. Ucraina , n 21722/11, CEDO 2013, Baka c. Ungaria [GC], n 20261/12, CEDH 2016, și Kamenos c. Cipru , n 147/07, 31 octombrie 2017 ; a se vedea, de asemenea, Ramos Nunes de Carvalho e Sác. Portugal , n 55391/13 și 2 altele, 21 iunie 2016, Tato Marinho dos Santos Costa Alves dos Santos și Figueiredo Portugal , n 9023/13 și 78077/13, 21 iunie 2016, Sturua c. Georgia , n 45729/05, 28 martie 2017, și Paluda c. Slovacia , n 33392/12, 23 mai 2017) Pe de altă parte, având în vedere jurisprudența menționată anterior, poate Consiliul Superior al Magistraturii să fie considerat un În special, principiul egalității de arme și dreptul la o procedură contradictorie au fost respectate în cadrul procedurii disciplinare? Durata procedurii disciplinare urmate în speță a fost compatibilă cu condiția de judecată într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție Se poate considera că respectarea principiului certitudinii juridice a fost respectată, în măsura în care reclamantul consideră că a fost supus unei proceduri disciplinare pentru faptele pretinse comise în 2007, în timp ce procedura disciplinară a fost prevăzută, potrivit reclamantului, de termenul de prescripție de cinci ani prevăzut la art. 72 alineatul (2) în fine din Legea 2802

Communiquée le 14 mai 2018

DEUXIÈME SECTION

Requête n

o

61485/13

Kazım ÖZSOY

contre la Turquie

introduite le 5 septembre 2013

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Kazım Özsoy, est un ressortissant turc né en 1967 et résidant à Manisa. Il est représenté devant la Cour par M

e

F.F.

Özkırıç, avocat à İzmir. À l’époque des faits, le requérant était le procureur de la République de Sakarya.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 9 juillet 2008, le ministère de la Justice autorisa l’engagement d’une enquête disciplinaire préliminaire sur d’éventuelles fautes professionnelles du requérant, suite à plusieurs dénonciations anonymes. Un inspecteur fut nommé pour mener cette enquête.

Par un courrier du 6 août 2008, signé par l’inspecteur, le requérant fut informé de cette enquête. Il fut ainsi appelé à présenter sa défense.

Par un courrier du 13 août 2008, l’inspecteur refusa de communiquer au requérant le dossier d’enquête.

Le 25 août 2008, le requérant présenta sa défense. Cependant, il fut informé, par un courrier du 23 septembre 2008, que sa défense n’était pas parvenue au ministère de la Justice.

Le 16 octobre 2008, le requérant présenta de nouveau sa défense.

Le 28 octobre 2008, l’inspecteur présenta son rapport d’enquête et demanda qu’une sanction disciplinaire soit infligée au requérant.

Le 6 avril 2009, le ministre de la Justice décida de transmettre le dossier d’enquête au Conseil supérieur de la magistrature, en application de l’article

84 de la loi n

o

2802.

Le 9 mars 2010, le requérant présenta sa défense.

Le 29 juin 2011, la seconde chambre du Conseil supérieur de la magistrature jugea décida, à la majorité, tout d’abord d’infliger un blâme au requérant, en application de l’article 65 § 2 (a) de la loi n

o

2802

; cependant, eu égard à son ancienneté et à ses promotions antérieures, elle décida d’atténuer cette sanction et d’infliger deux jours de retenu sur salaire, en application de l’article 70 de la loi n

o

«

(...) A l’issue de l’enquête menée au sujet des allégations concernant le procureur de la République Kazım Özsoy et ayant égard aux informations, documents et déclarations des témoins versés au dossier, il est établi que celui-ci s’était comporté d’une manière qui porte préjudice au sentiment de respect et de confiance que doit inspirer son statut officiel (...)

»

Le 20 septembre 2011, la demande de réexamen de la sanction en question fut rejetée par la seconde chambre du Conseil supérieur de la magistrature.

Par un courrier de 11 mai 2012, le secrétariat du Conseil supérieur de la magistrature renvoya certains passages du dossier d’enquête au requérant. Cependant, des longs passages de ces documents étaient caviardés afin de notamment dissimuler l’identité des témoins.

Le 16 janvier 2013, le Conseil supérieur de la magistrature, réuni en séance plénière, rejeta l’opposition du requérant. Cette décision fut notifié au requérant le 2 avril 2013.

GRIEFS

Invoquant l’article 6 §§ 1, 3 b) et d) de la Convention, le requérant se plaint d’un manque d’équité de la procédure disciplinaire engagée contre lui. À cet égard, il soutient notamment qu’il n’a pas disposé du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense, qu’il n’a pas eu l’accès à l’intégralité du dossier d’enquête. Il se plaint également d’un non-respect du principe d’égalité des armes et de ce qu’au cours de la procédure disciplinaire, aucun des témoins à décharge qu’il proposait n’a été entendu et aucun élément de preuve à décharge n’a été recueilli.

En outre, le requérant dénonce la durée de la procédure disciplinaire en cause.

Enfin, le requérant invoque une violation de l’article 7 de la Convention. À cet égard, il estime avoir été l’objet d’une procédure disciplinaire pour les faits prétendument commis en 2007, alors que la procédure disciplinaire était prescrite par le délai de prescription de trois ans prévu par l’article

72 §

2

in fine

de la loi n

o

2802.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

L’article 6 § 1 de la Convention, dans sa branche civile, était-il applicable à la procédure disciplinaire suivie en l’espèce (voir, entre plusieurs autres,

Vilho Eskelinen et autres

c. Finlande

, [GC], n

o

63235/00, CEDH 2007‑IV,

Olujić c. Croatie

, n

o

22330/05, 5 février 2009,

Harabin c.

Slovaquie

, n

o

58688/11, 20 novembre 2012,

Di Giovanni

c.

Italie

, n

o

51160/06, 9 juillet 2013,

Oleksandr Volkov c. Ukraine

, n

o

21722/11, CEDH 2013,

Baka c. Hongrie

[GC], n

o

20261/12, CEDH 2016, et

Kamenos c.

Chypre

, n

o

147/07, 31 octobre 2017

; voir aussi,

Ramos Nunes de

Carvalho e Sá

c. Portugal

, n

os

55391/13 et 2 autres, 21 juin 2016,

Tato

Marinho dos Santos Costa Alves dos Santos et Figueiredo

c.

Portugal

, n

os

9023/13 et 78077/13, 21 juin 2016,

Sturua c. Géorgie

, n

o

45729/05, 28

mars 2017, et

Paluda c. Slovaquie

, n

o

33392/12, 23 mai 2017)

?

Par ailleurs, au vu de la jurisprudence susmentionnée, le Conseil supérieur de la magistrature peut-il être considéré comme un «

tribunal

» au sens de l’article

6 de la Convention

?

La contestation sur les droits de caractère civil du requérant a-t-elle été entendue équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention

? En particulier, le principe de l’égalité des armes et le droit de l’intéressé à une procédure contradictoire ont-ils été respectés lors de la procédure disciplinaire ?

La durée de la procédure disciplinaire suivie en l’espèce était-elle compatible avec la condition de jugement dans un «

délai raisonnable

», au sens de l’article 6 § 1 de la Convention

?

2.

Peut-on considérer que le respect du principe de la sécurité juridique a été respecté, dans la mesure où le requérant estime avoir été l’objet d’une procédure disciplinaire pour les faits prétendument commis en 2007, alors que la procédure disciplinaire était prescrite, selon le requérant, par le délai de prescription de cinq ans prévu par l’article 72 § 2 in fine de la loi

n

o

2802

?