CASE OF TAȘARSU v. TURKEY

Reclamantul s-a născut în 1979 și locuiește în Adana. La 8 martie 2002, reclamantul a fost arestat şi arestat sub suspiciune de a fi membru al unei organizaţii ilegale. La 9 martie 2002, declarațiile reclamantului au fost luate de către poliție în absența unui avocat. În timpul interogatoriului, reclamantul a dat un cont detaliat al faptelor sale în cadrul organizației ilegale PKK (Partiul muncitorilor din Kurdistan). La 11 martie 2002, reclamantul a fost auzit de procurorul public și de judecătorul de investigare la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul, din nou în absența unui avocat. Înaintea procurorului public și a judecătorului de investigare, reclamantul a retras parțial declarațiile sale anterioare menținând că a dat declarații poliției sub presiune.

În aceeași zi, după ordinul judecătorului de investigare, reclamantul a fost plasat în detenție preliminară. La 18 martie 2002, procurorul de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a depus o acuzație acuzând reclamantul de aderare la o organizație teroristă ilegală în temeiul articolului 168 din fostul Cod Penal. 10. În cadrul unei audieri de la 31 mai 2002, reclamantul a prezentat în persoană dovezi în prezența avocatului ei. Ea a declarat că a părăsit Turcia prin propriile mijloace şi că s-a dus în România, Bulgaria, Grecia şi Iran cu ajutorul poporului a cărui nume nu-şi mai putea aminti. De asemenea, ea a declarat că stătea în tabere în Grecia și Iran. În timp ce era în tabără în Iran, nu a fost implicată în multe activităţi din cauza vârstei ei tinere.

Ea a susținut, în continuare, că dorește să se întoarcă în Turcia din cauza stării sale de sănătate și din motive de familie. Ea a declarat mai mult că s-a întors în Turcia prin munţi cu ajutorul oamenilor care cunoşteau bine zona. În timp ce reclamantul stătea la casa surorii ei mai mari, ea a fost arestată de poliţie. De asemenea, reclamantul a susținut că nu cunoștea niciunul dintre ceilalți acuzați în acest caz și că nu a primit nici o formare în tabere. În sfârșit, ea a declarat că a fost numită codul „Ariel” în tabăra din Iran. Când s-a întrebat despre declaraţiile ei adresate poliţiei, reclamantul le-a refuzat, susţinând că au fost luate sub presiune. Când a fost întrebată despre declaraţiile ei la procurorul public, ea le-a negat cu excepţia părţilor referitoare la călătoria ei.

Când s-a întrebat despre declaraţiile ei adresate judecătorului de investigare, ea le-a refuzat să pretind încă o dată că poliţia i-a pus presiune. 11. La 16 aprilie 2008, se bazează, printre altele, pe declarațiile reclamantului adresate poliției, Curtea din Istanbul a condamnat reclamantul în temeiul articolului 314 § 2 din noul Cod Criminal Turc și a condamnat-o la șase ani și trei luni de închisoare. 12. La 23 decembrie 2010, Curtea de Casație a susținut hotărârea Curții Assize din Istanbul.

5. The applicant was born in 1979 and lives in Adana. 6. On 8 March 2002 the applicant was arrested and taken into custody on suspicion of membership of an illegal organisation. 7. On 9 March 2002 the applicant’s statements were taken by the police in the absence of a lawyer. During the interrogation, the applicant gave a detailed account of her acts within the illegal organisation PKK (the Kurdistan Workers’ Party). 8. On 11 March 2002 the applicant was heard by the public prosecutor and the investigating judge at the Istanbul State Security Court, again in the absence of a lawyer. Before the public prosecutor and the investigating judge, the applicant partially retracted her previous statements maintaining that she had given statements to the police under duress.

On the same day, upon the order of the investigating judge, the applicant was placed in pretrial detention. 9. On 18 March 2002 the public prosecutor at the Istanbul State Security Court filed an indictment accusing the applicant of membership of an illegal terrorist organisation under Article 168 of the former Criminal Code. 10. At a hearing held on 31 May 2002, the applicant gave evidence in person in the presence of her lawyer. She stated that she had left Turkey through her own means and that she went to Romania, Bulgaria, Greece and Iran with the help of the people whose names she could not remember anymore. She further stated that she had stayed in camps in Greece and Iran. While she was at the camp in Iran she was not involved in many activities owing to her young age.

She further maintained that she had wanted to return to Turkey due to her health condition and for family reasons. She further stated that she had turned back to Turkey through the mountains with the help of people who knew the area well. While the applicant was staying at her elder sister’s house, she was arrested by the police. The applicant also claimed that she did not know any of the other accused in the case and that she had not received any training in the camps. Lastly, she stated that she had been called the code name “Ariel” at the camp in Iran. When asked about her statements to the police, the applicant denied them, claiming that they had been taken under duress. When asked about her statements to the public prosecutor, she denied them except for the parts concerning her travel.

When asked about her statements to the investigating judge, she denied them claiming once again that the police had put pressure on her. 11. On 16 April 2008, relying on, inter alia, the applicant’s statements to the police, the Istanbul Assize Court convicted the applicant under Article 314 § 2 of the new Turkish Criminal Code and sentenced her to six years and three months’ imprisonment. 12. On 23 December 2010 the Court of Cassation upheld the judgment of the Istanbul Assize Court.