- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 5 iunie 2018
- Stat pârât
- ROU
- Articole
- Articolul 2
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 2
Iordan împotriva României
Traducere în română Auto
CAUTERA SECȚIUNE CAUZĂ DE IORDAN c. ROMANIA (Aplicații nos. 43899/13 și 43903/13) JUDGMENT STRASBOURG 5 iunie 2018 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Iordan c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Vincent A. De Gaetano, Președinte, Georges Ravarani, Marko Bošnjak, judecători, și Andrea Tamietti, grefierul adjunct al secțiunii, având deliberat în privat la 15 mai 2018, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată: PROCEDIU Cazul a fost originat în două cereri (nus.
43899/13 și 43903/13) împotriva României depuse la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de doi cetățeni români, dl Florea Iordan („prima reclamantă” și dna Veronica Iordan („a doua reclamantă”), la 28 iunie 2013. Reclamanții au fost reprezentați de dl I. Matei, avocat care practică la București. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 14 februarie 2014, plângerile privind eficacitatea anchetei penale, durata procedurii penale și lipsa unui remediu intern eficace au fost comunicate guvernului, iar părțile rămase ale cererilor au fost declarate inadmisibile în temeiul articolului 54 § 3 din Regulamentul de procedură.
Întrucât Iulia Antoanella Motoc, judecătorul ales în ceea ce privește România, s-a retras din ședință în acest caz (art. 3 din Regulamentul Curții), președintele a decis să numească Krzysztof Wojtyczek drept judecător ad hoc (art. 29 § 2 din Regulamentul Curții). FACTE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamanții s-au născut în 1939 și, respectiv, 1944 și trăiesc în Dumbrăvița, județul Timiș. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamanți, se referă la același context și la procedurile penale interne descrise în Asociația “21 decembrie 1989” și alții c. România (n. 33810/07 și 18817/08, §§ 12-41, 24 mai 2011) și Șandru și alții c. România (n. 22465/03, §§ 7-47, 8 decembrie 2009). Între 17 și 28 decembrie 1989, mulți oameni, inclusiv fiul reclamanților, au participat la manifestații anticomuniste la Timișoara, București și alte orașe din România.
Fiul reclamantului a fost ucis de focuri de armă la Timișoara la 23 decembrie 1989. În 1990 biroul procurorului militar a deschis mai multe anchete cu privire la reprimarea armată a demonstrațiilor anti-comunismului din decembrie 1989. O principală investigație penală privind utilizarea violenței împotriva civililor din București și alte orașe a fost înregistrată și la cel mai înalt birou procuror – secțiunea procurorilor militari – sub nr. 97/P/1990 (numărul actual 11/P/2014).
În cazurile cu privire la evenimentele din Timișoara, s-a efectuat o anchetă separată în dosarul nr. 11/P/1996, care a culminat cu trimiterea la instanță și condamnarea ulterioară a ofițerilor militari în funcție de o decizie a Curții Înalte de Casare și Justiție din 3 aprilie 2007, care a devenit finală la 15 octombrie 2008. După cum rezultă din documentele depuse de părți, moartea fiului reclamant nu a făcut parte din această anchetă, ci în cadrul procedurii de judecată primul reclamant a depus, totuși, o cerere civilă cu privire la moartea fiului său în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Curtea a respins-o din cauza faptului că nu a depus documente care susțin această cerere. 10. După cum a fost recunoscută de Guvern, ambele reclamante sunt părți în dosarul principal al anchetei penale.
La 26 iunie 2013 au adus reclamații civile în fața procurorului care solicită dreptul de a participa, fiind partide civile în acest dosar. Reclamanții au făcut în primul rând declarații și au ridicat reclamații civile în dosarele anchetei penale, altele decât dosarul nr. 97/P/1990 (numărul curent 11/P/2014) la 11 ianuarie 1990 și 1 martie 2000. Părțile nu au informat Curtea dacă aceste dosare au fost aderate la ancheta penală principală (a se vedea punctul 8 de mai sus). Cele mai importante măsuri luate de procurori în cadrul anchetei penale principale sunt rezumate în Asociația “21 decembrie 1989” și altele (citate mai sus, §§ 12-41) și Anamaria Loredana Orașanu și alții c. România ([Comitetul] nos.
43629/13 și 74 altele, §§§ 11, 7 noiembrie 2017). Următoarele evoluții sunt următoarele. 12. La 14 octombrie 2015 biroul procurorului a închis principala investigație, descoperind că infracțiunile de omucidere și instigarea la crimă a cărora fiul reclamantului a fost victimă au devenit obligații statutului. 13. Deși părțile nu au comunicat nici o informație privind depunerea unui recurs împotriva acestei decizii, este evident de la site-ul de procuror al procurorului că a fost ulterior anulat și până în prezent principala anchetă penală este încă în curs de desfășurare (a se vedea Anamaria Loredana Orașanu și alții , citat mai sus § 11). II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 14. Legile interne relevante sunt menționate în Asociația „21 decembrie 1989” și alții (citată mai sus, §§ 95-100); Mocanu și alții c. România ([GC] nos.
10865/09 și alții 2, §§ 193 196, CEDH 2014 (extracte)); și Anamaria Loredana Orașanu și alții (citată mai sus, §§ 14). DREPTUL CAUZULUI 15. Curtea remarcă că cererile se referă la aceleași circumstanțe de fapt și susține aspecte juridice similare. În consecință, consideră oportun să se trimită aderarea acestora, în conformitate cu art. 42 § 1 din Regulamentul Curții. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 2 AL CONVENȚIEI 16. Reclamanții se plângea că ancheta penală efectuată de autoritățile în cadrul evenimentelor din decembrie 1989 nu a putut fi considerată eficientă și capabilă să conducă la identificarea și pedeapsa persoanelor responsabile pentru moartea fiuului lor. Dreptul tuturor la viață este protejat prin lege.
Nimeni nu va fi privat în mod intenționat de viață ...” Admisibilitatea 17. Curtea constată că această plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție. De asemenea, constată că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Guvernul s-a referit la măsurile luate până în prezent de autoritățile naționale în cursul principalei anchete penale pentru a stabili faptele și a identificați cei responsabili, și a concluzionat că procurorii militari care îl desfășoară au fost independenți în ceea ce privește adoptarea deciziilor lor (a se vedea punctul 11 de mai sus). 19. Curtea reiterează că o investigație trebuie să fie eficace în sensul că este capabilă să conducă la determinarea circumstanțelor de fapt și la identificarea și pedeapsa celor responsabile.
Aceasta nu este o obligație de rezultat, ci de mijloace (a se vedea Kelly și alții c. Regatul Unit , nr. 30054/96 , § 96, 4 mai 2001, și Anguelova Bulgaria , nr. 38361/97, § 139, CEDO 2002-IV). Obligația statului în temeiul articolului 2 din Convenție nu va fi îndeplinită dacă protecția acordată de dreptul intern există doar în teorie: mai presus de toate, aceasta trebuie, de asemenea, să funcționeze efectiv în practică și care necesită o examinare promptă a cazului fără întârzieri inutile.
Orice deficiență din investigație care își subminează capacitatea de a stabili cauza decesului sau persoana responsabilă va risca să scadă de acest standard (a se vedea Šilih v. Slovenia [GC], nr. 71463/01, § 195, 9 aprilie 2009; Varnava și alții v. Turcia [GC], nr. 16064/90 și alte 8, § 191, CEDH 2009; și Asociația “21 decembrie 1989” și alții v. România (n. 33810/07 și 18817/08, § 134, 24 mai 2011). 20. În acest caz, luând în considerare perioada după 20 iunie 1994, când a intrat în vigoare Convenția pentru România, și indiferent de faptul că ancheta a fost efectuată de procurorii militari (a se vedea Ecaterina Mirea și alții c. România , nr. 43626/13 și 69 alții, §§ 36-37, 12 aprilie 2016), Curtea remarcă că, chiar dacă ancheta penală principală în dosarul nr. 97/P/1990 (numărul curent 11/P/2014) a fost deschis de către autoritățile interne de propunerea lor, lungimea excesivă și lipsa de activitate − precum și nerespectarea implicării următoarei rude ale victimelor și de informare a publicului – sunt caracteristici ale acestei anchete, care se desfășoară încă după mai mult de 28 de ani (a se vedea Asociația “21 decembrie 1989” și altele , menționată mai sus § 136-145).
În plus, ancheta nu s-a dovedit până acum capabilă să conducă la stabilirea circumstanțelor de fapt sau la identificarea celor răspunzători pentru moartea fiului reclamantului. Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că ancheta penală deschisă în evenimentele din decembrie 1989 nu a corespuns principiilor consemnate în jurisprudența Curții cu privire la eficacitatea unei anchete. În consecință, a existat o încălcare a art. 2 din Convenție, în conformitate cu elementele sale de procedură. III. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 A CONVENȚIEI 22. Reclamanții se plângea de durata procedurii penale și de absența unui remediu intern eficace pentru determinarea cererilor lor, care se bazează pe articolele 6 § 1 și 13 din Convenție.
23. Având în vedere concluziile referitoare la art. 2 (a se vedea punctul 21 de mai sus), Curtea consideră că nu este necesar să se examineze admisibilitatea și meritul plângerilor în temeiul articolului 6 § 1 și/sau al articolului 13 din Convenție (a se vedea, printre altele, Asociația “21 decembrie 1989” și altele, menționate mai sus, § 181). IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 24. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Fiecare reclamant a solicitat 100.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și moral.
26. Guvernul a contestat aceste afirmații ca fiind excesive. 27. Curtea consideră, pe de o parte, că reclamanții nu au demonstrat existența unei legături cauzale dintre încălcarea constatată și prejudiciu material presupuse; prin urmare, respinge aceste afirmații. Pe de altă parte, Curtea consideră că încălcarea șefului de procedură a articolului 2 a cauzat reclamanților daune substanțiale morale, cum ar fi deteriorarea și frustrarea. Deciziile pe o bază echitabilă, le conferă în comun valoarea de 15.000 EUR, sub acest cap, plus orice impozit care poate fi impugnabil. Costuri și cheltuieli 28. Reclamanții nu au prezentat o cerere pentru costuri și cheltuieli. Prin urmare, Curtea nu este invitată să realizeze o atribuire în acest sens.
Dobânzile implicite 29. Curtea consideră că rata dobânzii implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
aderarea cererilor; declară că cererile în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 2 din Convenție sunt admisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 2 din Convenție în temeiul membrului său de procedură; deține că nu este necesar să examineze admisibilitatea și meritul plângerilor în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție; deține literele (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească împreună reclamanților, în termen de trei luni, 15.000 EUR (cincătre mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertit în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare: (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 5 iunie 2018, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Andrea Tamietti Vincent A. De Gaetano Președintele adjunct al grefierului
FOURTH SECTION
CASE OF IORDAN v. ROMANIA (Applications nos. 43899/13 and 43903/13) JUDGMENT STRASBOURG 5 June 2018 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Iordan v. Romania, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Committee composed of: Vincent A. De Gaetano, President, Georges Ravarani, Marko Bošnjak, judges, and Andrea Tamietti, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 15 May 2018, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in two applications (nos. 43899/13 and 43903/13) against Romania lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by two Romanian nationals, Mr Florea Iordan (“the first applicant” and Mrs Veronica Iordan (“the second applicant”), on 28 June 2013.
The applicants were represented by Mr I. Matei, a lawyer practising in Bucharest. The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms C. Brumar, from the Ministry of Foreign Affairs.
On 14 February 2014 the complaints concerning the effectiveness of the criminal investigation, the length of criminal proceedings and the lack of an effective domestic remedy were communicated to the Government and the remaining parts of the applications were declared inadmissible pursuant to Rule 54 § 3 of the Rules of Court. As Iulia Antoanella Motoc, the judge elected in respect of Romania, withdrew from sitting in the case (Rule 28 § 3 of the Rules of Court), the President decided to appoint Krzysztof Wojtyczek as an ad hoc judge (Rule 29 § 2 of the Rules of Court). THE FACTS I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicants were born in 1939 and 1944 respectively and live in Dumbrăvița, Timiș County.
The facts of the case, as submitted by the applicants, refer to the same context and domestic criminal proceedings as those described in Association “21 December 1989” and Others v. Romania (nos. 33810/07 and 18817/08, §§ 12-41, 24 May 2011) and Șandru and Others v. Romania (no. 22465/03, §§ 7-47, 8 December 2009).
Between 17 and 28 December 1989 many people, including the applicants’ son, participated in anti-communism demonstrations in Timișoara, Bucharest and other cities in Romania.
The applicants’ son was killed by gunfire on 23 December 1989 in Timișoara. 8 . In 1990 the military prosecutor’s office opened several investigations into the December 1989 armed crackdown on the anti-communism demonstrations. A main criminal investigation concerning the use of violence against civilians in Bucharest and other cities was also registered with the highest prosecutor’s office – the military prosecutors section − under no. 97/P/1990 (current number 11/P/2014).
In cases concerning the events in Timișoara, a separate investigation was carried out under file no. 11/P/1996, culminating in the referral to court and subsequent conviction of senior military officers by a decision of the High Court of Cassation and Justice of 3 April 2007, which became final on 15 October 2008. As is apparent from the documents submitted by the parties, the death of the applicants’ son did not form part of this investigation, but in the court proceedings the first applicant nonetheless lodged a civil claim regarding his son’s death during the December 1989 events. The court dismissed it on the grounds that he had failed to submit documents substantiating this claim.
As acknowledged by the Government, both applicants are parties in the main criminal investigation file. On 26 June 2013 they brought civil claims before the prosecutor requesting the right to participate, being civil parties in this file. The applicants had first made statements and raised civil claims in criminal investigation files other than file no. 97/P/1990 (current number 11/P/2014) on 11 January 1990 and 1 March 2000. The parties did not inform the Court whether these files had been joined to the main criminal investigation (see paragraph 8 above). 11 . The most important steps taken by the prosecutors in the main criminal investigation are summarised in Association “21 December 1989” and Others (cited above, §§ 12-41) and Anamaria ‑ Loredana Orășanu and Others v. Romania ([Committee] nos. 43629/13 and 74 others, §§ 10 ‑ 11, 7 November 2017). Further developments are as follows.
On 14 October 2015 the prosecutor’s office closed the main investigation, finding that the offences of homicide and instigation to homicide of which the applicants’ son had been a victim had become statute ‑ barred.
Although the parties have not communicated any information regarding the lodging of an appeal against this decision, it is apparent from the prosecutor’s office website that it was subsequently quashed and to date the main criminal investigation is still ongoing (see Anamaria ‑ Loredana Orășanu and Others , cited above, § 11). II.
RELEVANT DOMESTIC LAW
14. The relevant domestic laws are mentioned in Association “21 December 1989” and Others (cited above, §§ 95-100); Mocanu and Others v. Romania ([GC] nos. 10865/09 and 2 others, §§ 193 ‑ 196, ECHR 2014 (extracts)); and Anamaria ‑ Loredana Orășanu and Others (cited above, §§ 12 ‑ 14). THE LAW I.
THE JOINDER OF THE CASES
15. The Court notes that the applications concern the same factual circumstances and raise similar legal issues. Consequently, it considers it appropriate to order their joinder, in accordance with Rule 42 § 1 of the Rules of Court. II.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 2 OF THE CONVENTION
16. The applicants complained that the criminal investigation carried out by the authorities into the events of December 1989 could not be regarded as effective and capable of leading to the identification and punishment of the persons responsible for the death of their son. They invoked Article 2 of the Convention, which, in so far as relevant, reads as follows: “1. Everyone’s right to life shall be protected by law. No one shall be deprived of his life intentionally ...” A. Admissibility
The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The Government referred to the steps taken so far by the domestic authorities during the main criminal investigation in order to establish the facts and to identify those responsible, and concluded that the military prosecutors carrying it out had been independent in arriving at their decisions (see paragraph 11 above).
The Court reiterates that an investigation must be effective in the sense that it is capable of leading to a determination of the circumstances of fact and to the identification and punishment of those responsible. This is not an obligation of result, but of means (see Kelly and Others v. the United Kingdom , no. 30054/96, § 96, 4 May 2001, and Anguelova v. Bulgaria , no. 38361/97, § 139, ECHR 2002-IV). The State’s obligation under Article 2 of the Convention will not be satisfied if the protection afforded by domestic law exists only in theory: above all, it must also operate effectively in practice and that requires a prompt examination of the case without unnecessary delays. Any deficiency in the investigation which undermines its ability to establish the cause of death or the person responsible will risk falling foul of this standard (see Šilih v. Slovenia [GC], no. 71463/01, § 195, 9 April 2009; Varnava and Others v. Turkey [GC], nos. 16064/90 and 8 others, § 191, ECHR 2009; and Association “21 December 1989” and Others v. Romania (nos. 33810/07 and 18817/08, § 134, 24 May 2011).
In the present case, taking into account the period after 20 June 1994, when the Convention entered into force in respect of Romania, and irrespective of the fact that the investigation was carried out by military prosecutors (see Ecaterina Mirea and Others v. Romania , nos. 43626/13 and 69 others, §§ 36-37, 12 April 2016), the Court notes that, even if the main criminal investigation under file no. 97/P/1990 (current number 11/P/2014) was opened by the domestic authorities of their own motion, its excessive length and the lack of activity − as well as the failure to involve the next of kin of the victims and to inform the public – are characteristic of this investigation, which is still ongoing after more than 28 years (see Association “21 December 1989” and Others , cited above, § 136-145). In addition, the investigation has not so far proved capable of leading to the establishment of the circumstances of fact or the identification of those responsible for the death of the applicants’ son. 21 . The foregoing considerations are sufficient to enable the Court to conclude that the criminal investigation opened into the events of December 1989 did not correspond to the principles enshrined in the Court’s jurisprudence concerning the effectiveness of an investigation. There has accordingly been a violation of Article 2 of the Convention under its procedural limb. III.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 AND 13 OF THE CONVENTION
22. The applicants complained of the length of the criminal proceedings and the absence of an effective domestic remedy for the determination of their claims. They relied on Articles 6 § 1 and 13 of the Convention.
In the light of the finding relating to Article 2 (see paragraph 21 above), the Court considers that it is not necessary to examine the admissibility and merits of the complaints under Articles 6 § 1 and/or 13 of the Convention (see, among other authorities, Association “21 December 1989” and Others , cited above, § 181). IV.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
24. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
Each applicant claimed 100,000 euros (EUR) in respect of pecuniary and non-pecuniary damage.
The Government challenged these claims as excessive.
The Court considers on the one hand that the applicants have failed to demonstrate the existence of a causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects those claims. On the other hand, the Court considers that the violation of the procedural head of Article 2 has caused the applicants substantial non-pecuniary damage, such as distress and frustration. Ruling on an equitable basis, it awards them jointly the amount of EUR 15,000, under this head, plus any tax that may be chargeable. B. Costs and expenses
The applicants did not submit a claim for costs and expenses. The Court is therefore not called to make an award in this respect. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Decides to join the applications; 2. Declares the applications in respect of the complaint under Article 2 of the Convention admissible; 3. Holds that there has been a violation of Article 2 of the Convention under its procedural limb; 4. Holds that there is no need to examine the admissibility and the merits of the complaints under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention; 5. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicants jointly, within three months, EUR 15,000 (fifteen thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non ‑ pecuniary damage, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement: (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 6. Dismisses the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 5 June 2018, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Andrea Tamietti Vincent A. De Gaetano Deputy Registrar President