Štvrtecký împotriva Slovaciei

Reclamantul s-a născut în 1968 și locuiește în Senica. La 3 octombrie 2006, reclamantul și alte trei au fost acuzați de extorcare de bani din partea P. La 6 octombrie 2006, Curtea de District Senica (Okresný súd) a retras reclamantul și doi dintre presupusii lui complici în custodie începând cu 3 octombrie 2006. Curtea a considerat că există o suspiciune rezonabilă că reclamantul a comis infracţiunea cu care a fost acuzat, că infracţiunea a fost comisă în mod organizat şi că, prin urmare, există riscul ca acesta să poată exercita presiuni asupra martorilor, să contacteze alţi infractori şi să violeze dovezile. Curtea s-a bazat pe mărturia P.P., care se presupune că a fost avertizată de unul dintre complicii reclamantului în legătură cu instrucțiunile reclamantului de a nu coopera cu poliția.

La 24 octombrie 2006, Curtea Regională de Trnava (krajský súd) a respins un recurs interlocutor (s La 6 decembrie 2006, un investigator de poliție a acuzat reclamantul și alți cincisprezece persoane cu înființarea, master minding și susținerea unui grup criminal. Reclamantul a fost, de asemenea, acuzat de coerciție agravată, extorcare și a provocat prejudicii corporale. La 22 decembrie 2006, Curtea Specială Pezinok (špeciálny súd, în continuare „Curtea Specială”, în cazul în care cazul a fost transferat între timp datorită naturii organizate a crimelor, a respins cererea reclamantului de eliberare. Acesta se bazează pe natura deosebit de gravă și organizată a infracțiunilor pe care le-a fost acuzat și a susținut că există un pericol real de a influența martorii și de a contacta alți infractori în vederea manipulării probelor.

La 17 ianuarie 2007, Curtea Supremă (Najvyší súd) a respins un recurs interlocutoriu de către reclamant. 10. La 16 martie 2007, Curtea Specială a prelungit detenția reclamantului până la 3 octombrie 2007. În plus față de motivele menționate mai sus, s-a bazat pe o suspiciune rezonabilă că reclamantul este liderul unui grup criminal care funcționează de câțiva ani și că nu toate membrii acelui grup penal au fost identificați. Curtea a subliniat că ancheta penală este deosebit de complexă. La 28 martie 2007, Curtea Supremă a respins un recurs interlocutiv al reclamantului. 11. La 17 aprilie 2007, investigatorul de poliție a acuzat reclamantul cu un alt număr de extorcare. 12. La 11 iunie 2007, Curtea Specială a respins o altă cerere a reclamantului de eliberare.

Se bazează pe mărturia mai multor martori care se temeau să depună mărturie împotriva lui. Curtea a luat în considerare complexitatea anchetei penale, constatând că nu au existat întârzieri nejustificate. La 22 iunie 2007, Curtea Supremă a respins un recurs interlocutiv al reclamantului. 13. La 14 septembrie 2007, reclamantul a fost acuzat de alte două conturi de extorcare. 14. La 18 septembrie 2007, Curtea Specială a prelungit detenția reclamantului până la 3 aprilie 2008 și a prelungit motivele de detenție prin includerea riscului de recidivă. Acesta a susținut că este rezonabil să se supună că, dacă este eliberat, reclamantul își va continua activitățile criminale, ținând seama de motivele pentru astfel de activități și de durata și amploarea acestora; de metodele de intimidare și de violență utilizate de grupul criminal; de natura ierarhică și organizată a grupului; și de faptul că nu au fost identificate toate membrii grupului.

La 26 septembrie 2007, Curtea Supremă a respins un recurs interlocutiv al reclamantului. 15. La 17 martie 2008, detenția reclamantului a fost prelungită până la 7 iulie 2008. Curtea Specială a adăugat că detenția sa a asistat ancheta, deoarece victimele au fost dispuși să depună mărturie, dar totuși nu toate membrii grupului criminal au fost identificate. La 26 martie 2008, Curtea Supremă a respins un recurs interlocutiv al reclamantului. 16. Reclamantul a fost inculpat in fata Tribunalului Special la 13 iunie 2008. Proiectul de pronunțare a acuzării are legătură cu șaisprezece acte criminale, 18 acuzați și 14 victime. Reclamantul a fost acuzat de înființarea, masteringing și sprijinirea unui grup criminal, forțiunea agravată, cauzarea unor prejudicii corporale și a zece acte de extorcare.

Toate crimele au fost calificate ca infracțiuni deosebit de grave. Sumele extorse variază între 10.000 și 33.000 euro (EUR). 17. La 25 iunie 2008, Curtea Specială a examinat motivele de detenție a reclamantului și a hotărât că ar trebui să rămână în detenție. Acesta a subliniat că, în conformitate cu inculparea, el a fost liderul unui grup criminal, un grup care desfășoară activități criminale de șase ani împotriva persoanelor care au fost victime și martori în proces, prin intermediul amenințărilor și utilizarea violenței fizice și psihologice. La 4 iulie 2008, Curtea Supremă a respins un recurs interlocutiv al reclamantului. 18. La 6 octombrie 2008, în cadrul unei examinări preliminare a proiectului de pronunțare, Curtea Specială a reexaminat din nou motivele de detenție a reclamantului și a hotărât că ar trebui să rămână în detenție.

La 15 octombrie 2008, Curtea Supremă a respins un recurs interlocutiv al reclamantului. 19. La 16 iulie 2009, Curtea Specială a respins o altă cerere a reclamantului de eliberare. Declară că câţiva martori se temeau să depună mărturie împotriva lui în prezenţa sa şi, prin urmare, au fost auşi în absenţa sa. În special, un martor a fost contactat și amenințat de persoane necunoscute în încercarea de a-l face să-și schimbe mărturia. Curtea a luat în considerare, de asemenea, faptul că nu toţi martorii au fost auşi de instanţa de judecată. La 19 august 2009, Curtea Supremă a respins un recurs interlocutiv al reclamantului. 20. La 27 mai 2010, Curtea Specială a prelungit detenția reclamantului până la 13 decembrie 2010. Curtea a limitat motivele de detenție la riscul recidivei sale, deoarece instanța de judecată a auzit deja toți martorii.

Acesta a afirmat că există dovezi substanțiale care sugerează că reclamantul este liderul unui grup criminal care a operat sistematic de câțiva ani și, prin urmare, este rezonabil să presupunem că, dacă este liber, ar putea continua cu activitățile criminale. Curtea a susținut, de asemenea, că este esențial să se protejeze victimele și martorii care au exprimat frica de reclamant atunci când au depus mărturie la proces. 21. La 10 iunie 2010, Curtea Supremă a respins un recurs interlocutor de către reclamant. 22. La 23 iunie 2010, reclamantul a fost condamnat de Curtea Specială de instituire, mastering și susținerea unui grup penal, a patru acte de extorcare, a trei acte de coacere și de fraudă agravate și a fost condamnat la 25 de ani de închisoare.

El a rămas în detenție în aşteptarea rezultatului unui recurs. 23. La 13 septembrie 2010, o cerere de eliberare depusă de reclamant a fost respinsă de Curtea Specială. Curtea Supremă a respins recursul interlocutor al reclamantului la 6 octombrie 2010. 24. La 22 noiembrie 2010, Curtea Supremă a prelungit detenția reclamantului până la 3 aprilie 2011. 25. La 11 februarie 2011, Curtea Supremă a respins recursul reclamantului împotriva condamnării sale, care a devenit astfel finală. Reclamantul a început să îndeplinească o condamnare la închisoare, iar timpul petrecut în detenție a fost luat în considerare la calcularea termenului de închisoare. 26. La 10 august 2010, reclamantul a depus o plângere constituțională (ústavná sδažnosש) împotriva hotărârii Curții Supreme din 10 iunie 2010 de a respinge apelul său interlocutor (a se vedea punctul 21 de mai sus).

Printre altele, el s-a plâns că detenția sa nu mai este justificată, că a durat mult timp și că Curtea Supremă nu a răspuns la toate argumentele formulate în apelul său interlocutor („prima plângere constituțională”). El s-a plâns în temeiul articolului 5 §§ 3 și 4 și al articolului 6 § 1 din Convenție și în conformitate cu echivalenții lor constituționali. 27. La 17 decembrie 2010, el a depus o altă plângere constituțională, susținând o lipsă de viteză în ceea ce privește revizuirea judiciară a detenției sale prin deciziile Curții Speciale din 13 septembrie 2010 și ale Curții Supreme din 6 octombrie 2010 („a doua plângere constituțională” – a se vedea punctul 23 de mai sus). 28. La 27 octombrie 2010, Curtea Constituțională (Ústavný súd) a acceptat o parte din prima plângere constituțională a reclamantului pentru o examinare suplimentară, inclusiv plângerea privind durata detenției sale.

Acesta a susținut că cerințele formale prevăzute la articolele 20 și 50 din Legea Curții Constituționale au fost îndeplinite. În același timp, aceasta a respins restul plângerii ca fiind evident nefondată. 29. La 18 ianuarie 2011, Curtea Constituțională a acceptat a doua plângere constituțională pentru examinare suplimentară și a aderat la procedura privind prima și a doua plângere constituțională. 30. La 8 decembrie 2011, Curtea Constituțională a constatat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție. Acesta a afirmat că Curtea Supremă, în decizia sa din 10 iunie 2010, nu a răspuns la toate argumentele reclamantei.

Deși Curtea Supremă a examinat în detaliu argumentele reclamantului cu privire la motivele de detenție, aceasta nu a răspuns la celelalte argumente, cum ar fi imparțialitatea și independența tribunalului care își reexaminează deținerea, și altele despre presupusele deficiențe în reprezentarea sa în timpul revizuirii judiciare, și astfel, instanța a încălcat art. 5 § 4 din convenție. Curtea Constituțională a susținut, de asemenea, că revizuirea judiciară a detenției reclamantului între 13 septembrie și 6 octombrie 2010 nu a fost suficient de rapidă și a constatat o altă încălcare a articolului 5 § 4 din Convenție în acest sens. Acesta a anulat decizia Curții Supreme din 10 iunie 2010 și a atribuit satisfacție echitabilă reclamantului 4.500 EUR.

Acesta nu a ordonat eliberarea sa, deoarece reclamantul a fost condamnat între timp și a început să îndeplinească un termen de închisoare. Curtea Constituțională a considerat inutil să examineze restul plângerilor reclamantei, inclusiv cel în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la durata detenției sale. 31. Între arestarea reclamantului şi finalizarea anchetei preliminare, autorităţile au efectuat interviuri cu 18 acuzaţi, au intervievat 15 victime şi 23 de martori, au comis cinci opinii de experţi, au analizat înregistrările de telecomunicaţii, au efectuat cercetări de domiciliu şi parade de identitate şi au adunat o sumă mare de dovezi documentare. 32. Între depunerea acuzației cu instanța de judecată și condamnarea reclamantului de către instanța de primă instanță, instanța de judecată a avut audieri în cursul a cincizeci și unu zile.

Audierile erau programate lunar sau aproape lunar. 33. La 18 septembrie 2008, judecătorul președinte al Curții Speciale a desemnat un avocat de apărare înlocuitor pentru reclamant pentru a preveni obstrucția ședințelor judiciare. 34. La 15 decembrie 2008, judecătorul președinte al Curții Speciale a amendat doi dintre avocații de apărare ai reclamantului: unul pentru nu a apărut la trei ședințe de instanță și celălalt pentru obstrucționarea justiției.

5. The applicant was born in 1968 and lives in Senica. 6. On 3 October 2006 the applicant and three others were charged with extorting money from P. P. 7. On 6 October 2006 the Senica District Court (okresný súd) remanded the applicant and two of his alleged accomplices in custody from 3 October 2006 onwards. The court held that there was a reasonable suspicion that the applicant had committed the offence with which he was charged, that the offence had been committed in an organised way, and that therefore there was a risk that he could put pressure on witnesses, contact other perpetrators and tamper with evidence. The court relied on the testimony of P.P., who allegedly had been warned by one of the applicant’s accomplices about instructions from the applicant not to cooperate with the police.

On 24 October 2006 the Trnava Regional Court (krajský súd) dismissed an interlocutory appeal (sťažnosť) by the applicant. 8. On 6 December 2006 a police investigator charged the applicant and fifteen other people with establishing, masterminding and supporting a criminal group. The applicant was also charged with aggravated coercion, extortion, and causing bodily harm. 9. On 22 December 2006 the Pezinok Special Court (špeciálny súd, hereafter “the Special Court”), where the case had been transferred in the meantime owing to the organised nature of the crimes, dismissed an application by the applicant for release. It relied on the particularly serious and organised nature of the offences he was charged with, and held that there was a real danger that he might influence witnesses and contact other perpetrators in order to tamper with evidence.

On 17 January 2007 the Supreme Court (Najvyšší súd) dismissed an interlocutory appeal by the applicant. 10. On 16 March 2007 the Special Court extended the applicant’s detention until 3 October 2007. In addition to the reasons mentioned above, it relied on a reasonable suspicion that the applicant was the leader of a criminal group which had been operating for several years, and that not all of the members of that criminal group had been identified. The court pointed out that the criminal investigation was particularly complex. On 28 March 2007 the Supreme Court dismissed an interlocutory appeal by the applicant. 11. On 17 April 2007 the police investigator charged the applicant with another count of extortion.

12. On 11 June 2007 the Special Court dismissed another application by the applicant for release. It relied on the testimony of several witnesses who were afraid to testify against him. The court took into account the complexity of the criminal investigation, finding that there had been no undue delays. On 22 June 2007 the Supreme Court dismissed an interlocutory appeal by the applicant. 13. On 14 September 2007 the applicant was charged with two other counts of extortion. 14. On 18 September 2007 the Special Court extended the applicant’s detention until 3 April 2008, and extended the grounds for his detention by including the risk of his reoffending.

It held that it was reasonable to suspect that, if released, the applicant would continue his criminal activities, taking into account: the motives for such activities and their duration and extent; the methods of intimidation and violence used by the criminal group; the hierarchical and organised nature of the group; and the fact that not all of the members of the group had been identified. On 26 September 2007 the Supreme Court dismissed an interlocutory appeal by the applicant. 15. On 17 March 2008 the applicant’s detention was extended until 7 July 2008. The Special Court added that his detention assisted the investigation, since the victims were willing to testify, but still not all of the members of the criminal group had been identified.

On 26 March 2008 the Supreme Court dismissed an interlocutory appeal by the applicant. 16. The applicant was indicted before the Special Court on 13 June 2008. The bill of indictment concerned sixteen criminal acts, eighteen defendants and fourteen victims. The applicant was charged with establishing, masterminding and supporting a criminal group, aggravated coercion, causing bodily harm, and ten acts of extortion. All the crimes were qualified as particularly serious crimes. The sums extorted ranged from 10,000 to 33,000 euros (EUR). 17. On 25 June 2008 the Special Court examined the grounds for the applicant’s detention and ruled that he should remain in detention. It pointed out that, according to the indictment, he was allegedly the leader of a criminal group, a group which had been conducting criminal activities for six years against people who were victims and witnesses in the trial, by means of threats and the use of physical and psychological violence.

On 4 July 2008 the Supreme Court dismissed an interlocutory appeal by the applicant. 18. On 6 October 2008, when conducting a preliminary examination of the bill of indictment, the Special Court again reviewed the grounds for the applicant’s detention and ruled that he should remain in detention. On 15 October 2008 the Supreme Court dismissed an interlocutory appeal by the applicant. 19. On 16 July 2009 the Special Court dismissed another application by the applicant for release. It held that several witnesses were afraid to testify against him in his presence and had thus been heard in his absence. In particular, one witness had been contacted and threatened by unknown persons in an attempt to get him to change his testimony.

The court also took into account that not all the witnesses had been heard by the trial court. On 19 August 2009 the Supreme Court dismissed an interlocutory appeal by the applicant. 20. On 27 May 2010 the Special Court extended the applicant’s detention until 13 December 2010. The court limited the grounds for his detention to the risk of his reoffending, because the trial court had already heard all witnesses. It stated that there was substantial evidence suggesting that the applicant was the leader of a criminal group which had operated systematically for several years, and therefore it was reasonable to assume that, if at liberty, he might continue with the criminal activities. The court further held that it was essential to protect victims and witnesses who had expressed a fear of the applicant when testifying at the trial.

21. On 10 June 2010 the Supreme Court dismissed an interlocutory appeal by the applicant. 22. On 23 June 2010 the applicant was convicted by the Special Court of establishing, masterminding and supporting a criminal group, four acts of extortion, three acts of aggravated coercion and fraud and was sentenced to twenty-five years’ imprisonment. He remained in detention pending the outcome of an appeal. 23. On 13 September 2010 a request for release lodged by the applicant was dismissed by the Special Court. The Supreme Court dismissed an interlocutory appeal by the applicant on 6 October 2010. 24. On 22 November 2010 the Supreme Court extended the applicant’s detention until 3 April 2011. 25. On 11 February 2011 the Supreme Court dismissed the applicant’s appeal against his conviction, which thereby became final.

The applicant started to serve a prison sentence, and the time spent in detention was taken into account when calculating his prison term. 26. On 10 August 2010 the applicant filed a constitutional complaint (ústavná sťažnosť) against the Supreme Court’s decision of 10 June 2010 to dismiss his interlocutory appeal (see paragraph 21 above). Among other things, he complained that his detention was no longer justified, that it had lasted an excessively long time, and that the Supreme Court had not answered all the arguments raised in his interlocutory appeal (“the first constitutional complaint”). He complained under Article 5 §§ 3 and 4 and Article 6 § 1 of the Convention, and under their constitutional equivalents.

27. On 17 December 2010 he filed another constitutional complaint, alleging a lack of speediness in relation to the judicial review of his detention by the decisions of the Special Court of 13 September 2010 and the Supreme Court of 6 October 2010 (“the second constitutional complaint” – see paragraph 23 above). 28. On 27 October 2010 the Constitutional Court (Ústavný súd) accepted a part of the applicant’s first constitutional complaint for further examination, including the complaint regarding the length of his detention. It held that the formal requirements under sections 20 and 50 of the Constitutional Court Act had been satisfied. At the same time, it dismissed the rest of the complaint as manifestly ill-founded.

29. On 18 January 2011 the Constitutional Court accepted the second constitutional complaint for further examination, and joined the proceedings relating to the first and the second constitutional complaint. 30. On 8 December 2011 the Constitutional Court found a violation of the applicant’s rights under Article 5 § 4 of the Convention. It held that the Supreme Court, in its decision of 10 June 2010, had failed to respond to all of the applicant’s arguments. Although the Supreme Court had examined in detail the applicant’s arguments regarding the grounds for his detention, it had failed to respond to his other arguments, such as one about the impartiality and independence of the tribunal reviewing his detention, and another about alleged shortcomings in his representation during the judicial review, and thus the court had breached Article 5 § 4 of the Convention.

The Constitutional Court further held that the judicial review of the applicant’s detention between 13 September and 6 October 2010 had not been sufficiently speedy, and found another violation of Article 5 § 4 of the Convention on this account. It quashed the Supreme Court’s decision of 10 June 2010 and awarded the applicant EUR 4,500 as just satisfaction. It did not order his release, since the applicant had been convicted in the meantime and had started to serve a prison term. The Constitutional Court considered it unnecessary to examine the rest of the applicant’s complaints, including the one under Article 5 § 3 of the Convention regarding the length of his detention.

31. Between the applicant’s arrest and the completion of the pre-trial investigation, the authorities conducted interviews with eighteen defendants, interviewed fifteen victims and twentythree witnesses, commissioned five expert opinions, analysed telecommunication recordings, conducted home searches and identity parades, and gathered a large amount of documentary evidence. 32. Between the lodging of the indictment with the trial court and the applicant’s conviction by the court of first instance, the trial court held hearings over the course of fifty-one days. The hearings were scheduled on a monthly or near monthly basis. 33. On 18 September 2008 the presiding judge of the Special Court appointed a substitute defence lawyer for the applicant to prevent the obstruction of court hearings.

34. On 15 December 2008 the presiding judge of the Special Court fined two of the applicant’s defence lawyers: one for failing to appear at three court hearings, and the other for obstructing justice.