ATALAY c. TURQUIE

Comunicat la 6 iunie 2018 A DOUA SECȚIUNE Cererea nr. 5954/13 Adnan ATALAY împotriva Turciei introdusă la 21 noiembrie 2012 ÎNCHEIEREA DE LA LUXEMBRIE Cererea se referă la condamnarea la o amendă judiciară a reclamantului, care preda la o universitate, pentru insultarea uneia dintre colegii săi, din cauza criticilor pe care le-a publicat pe site-ul său. Invocând articolele 6 și 10 din convenție, reclamantul susține că condamnarea sa penală constituie o necunoaștere a dreptului său la un proces echitabil și la o încălcare a libertății sale de exprimare. Invocând art. 2 din Protocolul nr. 7, reclamantul se plânge, de asemenea, de posibilitatea de a se contesta împotriva instanței de primă instanță pe motiv că instanța judecătorească aplicată era mai mică decât pragul cerut de lege pentru a formula un recurs în casație.

Întrebări adresate părților A fost afectată libertatea de exprimare a reclamantului, în special dreptul său de a comunica informații sau idei, în sensul art. 10 alin. În special, instanța judecătorească din statul membru în cauză a efectuat, în hotărârea sa, o punere în balanță adecvată, în conformitate cu criteriile stabilite de jurisprudența Curții, între dreptul reclamantului la libertatea de exprimare și dreptul părții adverse la respectarea vieții private (Axel Springer AG c. Germania [GC], nr. 39954/08, § 89-95), 7 februarie 2012, Von Hannover c. Germania (n [GC], n 40660/08 și 60641/08, § 108 113, CEDH 2012; a se vedea, de asemenea, Couderc și Hachette Filipacchi Associates c. Franța [GC], n 40454/07, § 93, CEDH 2015 (extrași) ]L Bayar și Gürbüz c. Turcia, n 37569/06, § 45-49, 27 noiembrie 2012).

Communiquée le 6 juin 2018

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 5954/13 Adnan ATALAY contre la Turquie introduite le 21 novembre 2012

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne la condamnation au pénal à une amende judiciaire du requérant, enseignant à une université, pour insulte à une de ses collègues, en raison des critiques qu’il a publiées sur ce dernier sur son site internet. Invoquant les articles 6 et 10 de la Convention, le requérant allègue que sa condamnation pénale constitue une méconnaissance de son droit à un procès équitable et une atteinte à sa liberté d’expression. Invoquant l’article 2 du protocole n o 7, le requérant se plaint aussi de l’impossibilité pour lui de se pourvoir en cassation contre le jugement de première instance au motif que l’amende judiciaire infligée était inférieure au seuil exigé par la loi pour former un pourvoi en cassation.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Y a-t-il eu atteinte à la liberté d’expression du requérant, et spécialement à son droit de communiquer des informations ou des idées, au sens de l’article 10 § 1 de la Convention à raison de sa condamnation pénale ? Dans l’affirmative, cette atteinte était-elle prévue par la loi et nécessaire, au sens de l’article 10 § 2 ? En particulier, le tribunal d’instance pénal a-t-il effectué, dans son jugement, une mise en balance adéquate, dans le respect des critères établis par la jurisprudence de la Cour, entre le droit du requérant à la liberté d’expression et le droit de la partie adverse au respect de sa vie privée ( Axel Springer AG c. Allemagne [GC], n o 39954/08, §§ 89-95), 7 février 2012, Von Hannover c. Allemagne (n o 2) [GC], n os 40660/08 et 60641/08, §§ 108 ‑ 113, CEDH 2012 ; voir également Couderc et Hachette Filipacchi Associés c. France [GC], n o 40454/07, § 93, CEDH 2015 (extraits)) ? 2. L’impossibilité pour le requérant de former un pourvoi contre le jugement de première instance constitue-t-elle une entrave disproportionnée à son droit d’accès à un tribunal ? (voir, Bayar et Gürbüz c. Turquie , n o 37569/06, §§ 45-49, 27 novembre 2012).