SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 33057/23 Messaouda ZIOUCHE MANSOURI împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 13 martie 2025 într-un comitet compus din Stephanie Morou-Vikström , președinta María Elósegui, Diana Sârcu , judecători și Martina Keller, adjunctă la secțiune a cererii n 33057/23 împotriva Republicii Franceze și din care o resortisantă algeriană, Messaouda Ziouche Mansouri ( Convenția, decizia de a aduce petiția la cunoștința guvernului francez, reprezentat de agentul său, dl D. Colas, director al afacerilor juridice al Ministerului Afacerilor Interne și al Afacerilor Externe, observațiile comunicate de guvernul pârât și cele comunicate în replică de recurentă; observațiile prezentate de Apărarea Drepturilor, al cărei președinte al secțiunii a autorizat a treia intervenție, după ce a deliberat cu privire la aceasta, fac ca următoarea decizie a Curții a Uniunii Europene să se refere la declarația de neexecutare prelungită a unei hotărâri prin care se dispune locuirea recurentei [articolele 6 alineatul (1) și 8 din convenție]. Prin decizia adoptată în 2018, comisia de mediere (COMED) a recunoscut că este prioritară și că trebuie să fie cazată în regim de urgență într-o locuință care răspunde nevoilor și capacităților sale. La 2 iulie 2019, Tribunalul Administrativ a solicitat prefectelor din regiunea Ile-de-France și Paris să asigure cazarea reclamantei și a copiilor săi, sub o penalitate pentru fondul național de însoțire către și în locuințe. Prin hotărârea din 27 aprilie 2023, Tribunalul Administrativ a acordat recurentei 5 065 EUR (EUR) cu titlu de despăgubire pentru tulburările în condițiile de existență care decurg din executarea hotărârii din 2 iulie 2019, întrucât deficitul de stat era constituit dintr-o abatere de natură să-și asume răspunderea. La 18 august 2023, reclamanta și familia ei au fost adăpostite într-un apartament care răspundea nevoilor și capacităților lor. În ceea ce privește art. 6 alineatul (1) și art. 8 din convenție, recurenta se plânge de executarea deciziei COMED și a hotărârii instanței administrative care dispune locuirea acesteia. În principal, guvernul solicită Curții să respingă cererea de pierdere a calității de victimă, în măsura în care aceaceasta a fost găzduită și despăgubită. Cuantumul despăgubirii, apreciat în mod suveran de instanța administrativă, nu este rezonabil. Perioada de executare neindemnizată (de la 27 aprilie la 17 august 2023), adică patru luni, nu este nerațională. Subsidiar, guvernul susține că reclamanta nu a epuizat căile de atac interne, în măsura în care aceasta nu este prevăzută în casarea împotriva hotărârii din 27 aprilie 2023, în scopul de a obține o despăgubire mai ridicată. recurenta contestă atât pierderea calității sale de victimă, cât și nu Excesul căilor de atac interne. Aceasta susține că o măsură pe termen lung În cele din urmă, în opinia recurentei, recursul în Casație nu prezenta nicio șansă rezonabilă de reușită în situația sa. 11. Apărarea drepturilor a ajuns la concluzia că dispozitivul dreptului la locuință opozabil, despre care se discută în prezenta cauză. 12. Constatând că reclamanta, împreună cu familia sa, a fost găzduită într-un apartament care răspunde nevoilor sale, Curtea consideră că încălcarea pe care o declarase încetase la data introducerii prezentei cereri. 13. În opinia Curții, recurenta nu este întemeiată să susțină că autoritățile interne nu ar fi recunoscut, cel puțin în esență, încălcarea unui drept protejat prin convenție și că redresarea situației sale ar fi inadecvată și insuficientă. 14. Într-adevăr, pe de o parte, instanța administrativă a constatat o deficiență vinovată a statului, ca urmare a executării deciziei COMED și a hotărârii prin care s-au adresat prefectelor de la locul de muncă la locul de muncă 15. Pe de altă parte, Curtea consideră că, deși la data observațiilor recurentei din septembrie 2024, suma care i-a fost alocată în temeiul dreptului la despăgubiri nu a fost vărsată (ceea ce nu este contestat de guvern), această sumă nu poate fi calificată drept rezonabilă în raport cu sumele alocate în general de Curte în cauze similare ( § 15, 2 decembrie 2021. În ceea ce privește perioada de executare nedemnizată (de la 27 aprilie la 17 august 2023), cu o durată mai mică de patru luni, recurenta poate să sesizeze instanța administrativă cu privire la o nouă acțiune compensatorie (Buhamla c. Franța (dec.), n 31798/16, §§ 33-44, 25 iunie 2019), în cazul în care consideră că această perioadă scurtă trebuie, de asemenea, să facă obiectul unei despăgubiri. 16. În aceste condiții, recurenta nu mai poate pretinde calitatea de victimă în sensul articolului 34 din convenție. Prin urmare, cererea trebuie respinsă în temeiul articolului (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declare Cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 3 aprilie 2025. Martina Keller Stephanie Morou-Vikström Grefier adjunct
Requête n
o
33057/23
Messaouda ZIOUCHE MANSOURI
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 13 mars 2025 en un comité composé de
:
Stéphanie Mourou-Vikström
, présidente
,
María Elósegui,
Diana Sârcu
, juges
,
et de Martina Keller,
greffière adjointe
de section
,
Vu
:
la requête n
o
33057/23 contre la République française et dont une ressortissante algérienne, M
me
Messaouda Ziouche Mansouri («
la requérante
») née en 1974 et résidant à Paris, admise au bénéfice de l’assistance judiciaire et représentée par M
e
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
la décision de porter la requête à la connaissance du gouvernement français («
le Gouvernement
»), représenté par son agent, M. D. Colas, directeur des affaires juridiques du ministère de l’Europe et des Affaires étrangères,
les observations communiquées par le gouvernement défendeur et celles communiquées en réplique par la requérante,
les observations communiquées par la Défenseure des droits, dont le président de la section avait autorisé la tierce intervention,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
L’affaire concerne l’allégation d’inexécution prolongée d’un jugement ordonnant le logement de la requérante (articles 6 § 1 et 8 de la Convention).
2.
La requérante était hébergée en structure sociale avec ses trois enfants mineurs. Par une décision adoptée en 2018, la commission de médiation (COMED) reconnut l’intéressée comme étant prioritaire et devant être logée en urgence dans un logement répondant à ses besoins et ses capacités. N’ayant pas bénéficié d’une offre de relogement, la requérante saisit le tribunal administratif de Paris.
3.
Le 2 juillet 2019, le tribunal administratif enjoignit aux préfets de la région Ile-de-France et de Paris d’assurer le logement de la requérante et de ses enfants, sous une astreinte destinée au fonds national d’accompagnement vers et dans le logement.
4.
Par un jugement du 27 avril 2023, le tribunal administratif alloua à la requérante 5
065 euros (EUR) à titre d’indemnisation pour les troubles dans les conditions d’existence découlant de l’inexécution du jugement du 2
juillet 2019, considérant que la carence de l’État était constitutive d’une faute de nature à engager sa responsabilité.
5.
Le 18 août 2023, la requérante et sa famille furent logées dans un appartement répondant à leurs besoins et à leurs capacités.
6.
La requérante se plaint, sous l’angle des articles 6 § 1 et 8 de la Convention, de l’inexécution de la décision de la COMED et du jugement du tribunal administratif ordonnant son logement.
7.
À titre principal, le Gouvernement prie la Cour de rejeter la requête pour perte de qualité de victime, dès lors que l’intéressée a été logée et indemnisée. Le montant de l’indemnité, souverainement apprécié par le tribunal administratif, n’apparaît pas déraisonnable. La période d’inexécution non-indemnisée (du 27 avril au 17 août 2023), soit quatre mois, n’est pas déraisonnable non plus.
8.
Subsidiairement, le Gouvernement soutient que la requérante n’a pas épuisé les voies de recours internes, dans la mesure où elle ne s’est pas pourvue en cassation contre le jugement du 27 avril 2023, afin d’obtenir une indemnisation plus élevée.
9.
La requérante conteste tant la perte de sa qualité de victime que le non
‑
épuisement des voies de recours internes. Elle soutient qu’une mesure favorable – son logement – ne suffit pas à lui retirer la qualité de victime, en l’absence de reconnaissance et de la réparation de la violation. Tout en reconnaissant ne pas avoir informé son avocat de l’offre de logement, elle allègue que le logement proposé «
n’a pas été effectif avant plusieurs semaines
».
10.
La requérante ajoute qu’à la date de ses observations – en septembre 2024 – le jugement du 27 avril 2023 n’a toujours pas été exécuté, et que le montant alloué était insuffisant et ne couvrait pas la période postérieure à l’offre de relogement (18 août 2023). Enfin, selon la requérante, le pourvoi en cassation ne présentait aucune chance raisonnable de succès dans sa situation.
11.
La Défenseure des droits a conclu à l’ineffectivité du dispositif du droit au logement opposable dont il est question dans la présente affaire.
12.
Constatant que la requérante, avec sa famille, a été logée dans un appartement répondant à ses besoins, la Cour estime que la violation qu’elle dénonçait avait cessée à la date d’introduction de la présente requête.
13.
De l’avis de la Cour, la requérante n’est pas fondée à soutenir que les autorités internes n’auraient pas reconnu, au moins en substance, la violation d’un droit protégé par la Convention et que le redressement de sa situation serait inapproprié et insuffisant.
14.
En effet, d’une part, le tribunal administratif a constaté une carence fautive de l’État du fait de l’inexécution de la décision de la COMED et du jugement enjoignant aux préfets de loger l’intéressée.
15.
D’autre part, la Cour considère que, bien qu’à la date des observations de la requérante en septembre 2024, le montant qui lui a été alloué au titre de l’indemnisation n’ait pas été versé (ce qui n’est pas contesté par le Gouvernement), ce montant ne peut être qualifié de déraisonnable au regard des sommes généralement allouées par la Cour dans des affaires similaires (
Lourdjane et autres c. France
(déc.) [comité], n
o
62998/16 et 4 autres, §§
14
‑
15, 2 décembre 2021). Quant à la période d’inexécution non
‑
indemnisée (du 27 avril au 17 août 2023), d’une durée de moins de quatre mois, il reste loisible à la requérante de saisir le tribunal administratif d’un nouveau recours compensatoire (
Bouhamla c.
France
(déc.), n
o
31798/16, §§
33-44, 25 juin 2019), si elle estime que cette courte période doit également faire l’objet d’une indemnisation.
16.
Dans ces conditions, la requérante ne peut plus prétendre à la qualité de victime au sens de l’article 34 de la Convention. Il s’ensuit que la requête doit être rejetée en application de l’article
35
§§
3
a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 3 avril 2025.
Martina Keller
Stéphanie Mourou-Vikström
Greffière adjointe
Présidente