Comunicat la 21 iunie 2018 CIFTH SECȚIUNE Cerințele nr. 26222/11 și 41601/11 ISKRA-ILIEVI I SIE SD împotriva Bulgariei și S P DEVELOPPEMENTE EOOD împotriva Bulgariei depuse la 15 aprilie 2011 și, respectiv, 2 iunie 2011 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul în prima cerere („primul reclamant”), Iskra Ilievi Sie SD ( сирателно друество ), este o societate înregistrată în Bulgaria și care operează în Pleven. Este gestionată și reprezentată de dl M. Iliev, un cetățean bulgar care locuiește în Pleven. Compania este reprezentată în fața Curții de dl G. Genov, un avocat care practică în Pleven. Reclamantul în a doua cerere („al doilea reclamant”), SP Dezvoltari EOOD, este o companie înregistrată în Bulgaria, care operează în Sofia și este deținută de o companie spaniolă numită Tuent Gestion EOOD. SP Developments EOOD este gestionată de un cetățean spaniol, dl J.E. Lasa de Caño, și este reprezentată în fața Curții de domnul A. Sazdov și domnul B. Petrov, avocați care practică în Sofia. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de societățile solicitante, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant, Iskra-Ilievi și Sie SD (a) Procedura în care o sancțiune impusă primului reclamant a fost anulată ca ilegală La 3 noiembrie 2008, departamentul teritorial respectiv al Agenției Naționale de Revenue a impus o sancțiune (накаδателно δостановление ), sub forma unei sancțiuni monetare de aproximativ 8.000 euro (EUR), pe primul reclamant de plată întârziată a unei taxe pe valoarea adăugată datorată în temeiul Legii privind impozitul pe valoarea adăugată. În urma procedurii de reexaminare judiciară introduse de primul reclamant în ceea ce privește sancțiunile, Tribunalul de District Pleven a anulat-o ca fiind ilegală. După un recurs ulterior de către autoritățile fiscale, Curtea Administrativă Pleven a confirmat hotărârea instanței de judecată inferioară într-o hotărâre finală din 27 aprilie 2009. În ambele instanțe judiciare din procedura descrisă mai sus, primul reclamant a solicitat costuri sub formă de taxe juridice pe care societatea le-a plătit unui avocat reținut de el pentru a-l reprezenta legal în cadrul procedurii respective. Sumele solicitate au fost, respectiv, de 760 EUR și 350 EUR pentru procedurile din prima și a doua instanță. Curtea de district Pleven nu a abordat această cerere, în timp ce Curtea de administrație Pleven a acordat total suma solicitată înaintea acesteia, și anume 350 EUR. (b) Procedând pentru daune care rezultă din penalitatea ilegală La 1 iunie 2009, primul reclamant a introdus o procedură judiciară în temeiul Legii din 1988 privind răspunderea statului și municipalităților pentru prejudicii („SMRDA”). În această procedură, societatea a solicitat prejudiciu material în valoare de 760 EUR în ceea ce privește taxele juridice pe care le-a plătit în prima instanță în care Tribunalul de District Pleven a anulat penalitatea monetară ca fiind ilegală. Compania a considerat că, având în vedere că penalitatea a fost anulată în cadrul procedurii pentru care a angajat un avocat, taxele pe care le-a plătit acesteia în temeiul SMRDA sunt datoriile conexe care rezultă dintr-un act al autorităților publice care au fost anulate ca fiind ilegale. Curtea Administrativă Pleven a părăsit reclamația fără a fi examinată, cerând clarificări de la primul reclamant. După ce societatea și-a clarificat reclamația, instanța a respins-o ca fiind inadmisibilă. În special, s-a constatat că impunerea pedepsei în cauză nu a putut fi considerată efectuată „în exercitarea unei funcții administrative” de către autoritățile și, prin urmare, SMRDA nu era aplicabilă. Prin recursul primului reclamant, în hotărârea din 8 octombrie 2009, Curtea Supremă de Administrație („SAC”) a anulat decizia instanței de jos și a remis cazul în vederea unei examinări suplimentare. Mai exact, SAC a susținut că problema dacă daunele pot fi solicitate în legătură cu sancțiune era o chestiune cu privire la fondul litigiului și nu se referă la admisibilitatea sa. Decizând în fond, la 15 februarie 2010, Curtea Administrativă Pleven a respins cererea societății, constatând în special că nu a existat nicio legătură cauzală directă între anularea penalității monetare și plata taxei avocatului. Deoarece participarea unui avocat nu a fost obligatorie în aceste proceduri și primul reclamant a angajat un avocat pe propria inițiativă, plata taxei juridice conexe nu a reprezentat daune cauzate de autoritățile. Într-o decizie finală din 14 februarie 2011 SAC a confirmat integral decizia instanței de judecată inferioară. Procedura în care un act administrativ privind cel de-al doilea reclamant a fost anulat ca ilegală La 8 aprilie 2008, respectivul departament teritorial al Agenției Naționale de Revenue („agenția”) a emis un act de revizuire financiară (ревиשионен акт ) la al doilea reclamant, societatea, refuzând să-i acorde un credit fiscal în valoare de 174.380 EUR. Societatea a contestat refuzul înaintea Departamentului de Apel al Agenției și aceasta a anulat aceasta ca fiind ilegală la 20 iunie 2008. Al doilea reclamant a angajat un avocat pentru acest recurs căruia a plătit 3500 EUR în taxe. (b) Procedura pentru daune care rezultă din actul administrativ ilegal ulterior, al doilea reclamant a introdus o procedură pentru daune în temeiul SMRDA, cerând prejudiciu material în suma pe care a plătit-o ca taxe juridice în cadrul procedurii în care actul a fost anulat ca fiind ilegal. Având în vedere faptul că nu există nicio dispoziție juridică în codul fiscal sau în codul de procedură administrativă cu privire la costurile suportate de reclamanți în cadrul procedurii în fața unui organism administrativ, Curtea Administrativă Sofia City a respins cererea la 8 martie 2010. Această instanță a considerat în special că nu a existat nicio legătură cauzală directă între anularea drept ilegală a actului de revizuire financiară (negocierea de a acorda credit fiscal) și plata taxei avocatului în aceste proceduri. Prin apelul celui de-al doilea reclamant, SAC a confirmat în totalitate decizia instanței inferiore într-o decizie finală din 12 decembrie 2010. Secțiunea 1 din Legea 1988 privind răspunderea statului și municipalităților pentru prejudicii (SMRDA) prevede că statul este responsabil pentru daunele suferite de persoane fizice sau juridice ca urmare a deciziilor, acțiunilor sau omisiunilor ilegale ale funcționarilor publici, comise în cursul sau în legătură cu acțiunile administrative. Secțiunea 4 prevede că statul este responsabil pentru toate pecuniare și neîntregire leziunile pecuniare care reprezintă un rezultat direct și proxim al deciziei, acțiunii sau omisiuni impugnate. În unele cazuri, instanțele interne au refuzat să atribuie taxele avocatului în cadrul procedurilor în temeiul Legii privind infracțiunile administrative și sancțiunilor din 1969 („Legea din 1969”), pe baza că legea din 1969 nu a prevăzut acest lucru și că daunele, inclusiv taxele avocatului, ar putea fi reclamate separat în cadrul procedurii în temeiul SMRDA (a se vedea рео 26 аδрил 2001 δ. δо н. nr. 891/2001 δ., РР În mod similar, în cadrul procedurilor penale, Curtea Supremă de cassare a susținut că taxele plătite pentru avocatul reținut privat ar putea fi revendicate prin daune în cadrul procedurilor din cadrul SMRDA (SMRDA). În ciuda deciziilor de mai sus, instanțele care se ocupă de cazurile din cadrul SMRDA au respins în mod repetat cererile de atribuire a daunelor în ceea ce privește taxele avocaților suportate în procedurile anterioare în care actele administrative au fost anulate ca fiind ilegale, pe baza faptului că acestea nu erau un rezultat direct și proxim al acțiunii administrative ilegale și că reprezentarea juridică nu era obligatorie în cadrul procedurii respective (оδр. Nr. Problema a fost soluționată cu adoptarea unei decizii interpretative de către SAC în martie 2017 (a se vedea талкувателно ревение nr. 1 от 15 март 2017 În cadrul acesteia, după recunoașterea existenței unor practici judiciare incoherente cu privire la această întrebare, s-a confirmat că taxele juridice – plătite în cadrul procedurii în care actele administrative au fost declarate ilegale – au reprezentat un rezultat direct și proxim al actului administrativ ilegal în sensul articolului 4 din RMRDA. După aceea, instanțele au început să atribuie în mod sistematic prejudiciu material solicitate în temeiul articolului 1 alineatul (1) din SMRDA în legătură cu taxele juridice plătite în cadrul procedurii în care actele administrative au fost declarate ilegale. În acest sens, instanțele au considerat că, în timp ce taxele juridice au fost considerate „coste” în contextul procedurii în care actul administrativ a fost declarat ilegal, aceste taxe reprezintă daune suportate de reclamant în contextul exercitării dreptului său la protecție împotriva actelor sau acțiunilor ilegale de către autoritățile publice (a se vedea, printre altele, ре 1722 адм.д. nr. 11551/2016 δ, III о.; nr. 1724 от 8 евруаи 2018 т. на δ δо адм. δ. nr. 12308/2016 δ., III о.; nr. 1823 от 12 евруари 2018 Companiile solicitante se plâng în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și în temeiul articolului 13 din Convenție privind incapacitatea lor de a se bucura în mod pașnic de bunurile lor, ca urmare a refuzului instanțelor interne de a le atribui daune în ceea ce privește taxele juridice pe care le-au plătit în cadrul procedurii în care sancțiunile lor administrative au fost anulate ca fiind ilegale, precum și în ceea ce privește lipsa unui remediu intern eficace conexe. Întrebarea părților a existat o încălcare a bucuriei pașnice a societăților solicitante de bunuri, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ca urmare a respingerii cererilor lor de daune în ceea ce privește costurile juridice suportate în cadrul procedurilor anterioare în care actele administrative împotriva acestora au fost declarate ilegale? Societățile solicitante au la dispoziție un remediu intern eficace pentru plângerea în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1, conform art. 13 din Convenție?
Communicated on 21 June 2018
Applications nos. 26222/11 and 41601/11
ISKRA-ILIEVI I SIE SD against Bulgaria
and S P DEVELOPMENTS EOOD against Bulgaria
lodged on 15 April 2011 and 2 June 2011 respectively
The applicant in the first application (“the first applicant”), Iskra
‑
Ilievi
I
Sie SD (
събирателно дружество
), is a company registered in Bulgaria and operating in Pleven. It is managed and represented by Mr
The applicant in the second application (“the second applicant”), SP
Developments EOOD, is a company registered in Bulgaria, operating in Sofia and being owned by a Spanish company called Tuent Gestion EOOD. SP Developments EOOD is managed by a Spanish citizen, Mr
J.E.
Lasa de
Caño, and is represented before the Court by Mr A. Sazdov and Mr B. Petrov, lawyers practising in Sofia.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant companies, may be summarised as follows.
1.
The first applicant, Iskra-Ilievi and Sie SD
(a)
Proceeding in which a penalty imposed on the first applicant was quashed as unlawful
On 3 November 2008, the respective territorial department of the National Revenue Agency imposed a penalty (
наказателно постановление
), in the form of a monetary sanction of about 8,000 euros (EUR), on the first applicant for delayed payment of a value-added tax due under the Value-added Tax Act. Following judicial review proceedings brought by the first applicant in respect of the penalty, on 5 January 2009 the Pleven District Court quashed it as unlawful. After a subsequent appeal by the tax authorities, the Pleven Administrative Court confirmed the lower court’s judgment in a final decision of 27 April 2009.
At both judicial instances in the above-described proceedings the first applicant claimed costs in the form of legal fees which the company had paid to a lawyer retained by it to legally represent it in those proceedings. The amounts claimed were respectively EUR 760 and EUR 350 for the proceedings at first and second instance. The Pleven District Court did not deal with that request, while the Pleven Administrative Court awarded the sum claimed before it in full, namely EUR 350.
(b)
Proceeding for damages stemming from the unlawful penalty
On 1 June 2009 the first applicant brought judicial proceedings under the State and Municipalities Responsibility for Damage Act 1988 (“the SMRDA”). In those proceedings the company claimed pecuniary damages in the amount of EUR 760 in relation to the legal fees it had paid in the first instance proceedings in which the Pleven District Court had quashed the monetary penalty as unlawful. The company considered that, given that the penalty had been quashed in proceedings for which it had hired a lawyer, the fees it had paid to the latter were due to it under the SMRDA as related damages stemming from an act of the public authorities which had been quashed as unlawful.
The Pleven Administrative Court left the claim without examination, requesting clarifications from the first applicant. After the company clarified its claim the court dismissed it as inadmissible. In particular it found that the imposition of the penalty in question could not be considered to have been done “in the exercise of an administrative function” by the authorities and, therefore, the SMRDA was not applicable.
Upon an appeal by the first applicant, in a decision of 8 October 2009 the Supreme Administrative Court (“the SAC”) quashed the lower court’s decision and returned the case to it for further examination. More specifically the SAC held that the question whether damages could be sought in connection with the penalty was a matter on the merits of the dispute and did not concern its admissibility.
Deciding on the merits, on 15 February 2010 the Pleven Administrative Court rejected the company’s claim, finding in particular that there had been no direct causal link between the quashing of the monetary penalty and the payment of the lawyer’s fee. As the participation of a lawyer had not been mandatory in those proceedings and the first applicant had hired a lawyer on its own initiative, the payment of the related legal fee did not represent damage caused by the authorities.
In a final decision of 14 February 2011 the SAC confirmed the lower court’s decision in full.
2.
The second applicant, SP Developments EOOD
(a)
Proceeding in which an administrative act concerning the second applicant was quashed as unlawful
On 8 April 2008, the respective territorial department of the National Revenue Agency (“the Agency”) issued a financial revision act (
ревизионен акт
) to the second applicant, the company, refusing to grant to it a tax credit in the amount of EUR 174,380. The company challenged the refusal before the Agency’s Appeals Department and the latter quashed it as unlawful on 20 June 2008. The second applicant had hired a lawyer for that appeal to whom it had paid EUR 3,500 in fees.
(b)
Proceeding for damages stemming from the unlawful administrative act
Subsequently, the second applicant brought proceedings for damages under the SMRDA, seeking pecuniary damages in the amount which it had paid as legal fees in the proceedings in which the act had been quashed as unlawful. Having acknowledged that there was no legal provision in either the Tax Code or the Administrative Procedure Code concerning costs incurred by claimants in proceeding before an administrative body, the Administrative Court Sofia City rejected the claim on 8 March 2010. That court held in particular that there had been no direct causal link between the quashing as unlawful of the financial revision act (the refusal to grant tax credit) and the payment of the lawyer’s fee in those proceedings.
Upon an appeal by the second applicant, the SAC confirmed the lower court’s decision in full in a final decision of 12 December 2010.
B.
Relevant domestic law and practice
Section 1 of the State and Municipalities Liability for Damage Act 1988 (SMRDA) provides that the State is liable for damage suffered by individuals or legal persons as a result of unlawful decisions, actions or omissions by civil servants, committed in the course of or in connection with administrative action. Section 4 provides that the State is liable for all pecuniary and non
‑
pecuniary damage which is a direct and proximate result of the impugned decision, action or omission.
In some cases the domestic courts have refused to award counsel’s fees in proceedings under the Administrative Offences and Sanctions Act 1969 (“the 1969 Act”) on the basis that the 1969 Act did not provide for that and that damages, including counsel’s fees, could be claimed separately in proceedings under the SMRDA (see реш. от 26 април 2001 г. по н. а. х. д. № 891/2001 г., СРС; реш. от 15 януари 2002 г. по а.
х.
д. №
1401/2001
г., СГС, НК; реш. от 1 февруари 2002 г. по н. а. х. д. №
4828/2001
г., СРС). Similarly, in criminal proceedings the Supreme Court of Cassation has held that fees paid for privately retained counsel could be claimed by way of damages in proceedings under the SMRDA (реш. № 41 от 13 март 2002 г. по н. д. № 686/2001 г., ВКС, ІII н. о.).
Notwithstanding the above decisions, the courts dealing with cases under the SMRDA have repeatedly rejected claims for the award of damages in relation to counsel’s fees incurred in earlier proceedings in which administrative acts had been quashed as unlawful, on the basis that they were not a direct and proximate result of unlawful administrative action and that legal representation was not mandatory in those proceedings (опр. №
260 от 7 януари 2008 г. по адм. д. № 593/2007 г., АСВТ; реш. № 347 от 10 януари 2008 г. по адм. д. № 8867/2007 г., ВАС, ІІІ о.; реш. № 504 от 14 януари 2008 г. по адм. д. № 8865/2007 г., ВАС, ІІІ о.; реш. № 8033 от 17 юни 2009 г. по адм. д. № 9614/2008 г., ВАС, ІІІ о.; реш. № 8050 от 29 юни 2010 г. по адм. д. № 15826/2009 г., ВАС, ІІІ о.; реш. № 6506 от 9 май 2012 г. по адм. д. № 15893/2011 г., ВАС, ІІІ о.).
The matter was settled with the adoption of an interpretative decision by the SAC in March 2017 (see тълкувателно решение № 1 от 15 март 2017 по т.д. № 2/2016 г., ОСС, I и II колегия). In it, after acknowledging the existence of inconsistent judicial practice on the question, it confirmed that legal fees – paid in proceedings in which administrative acts had been declared unlawful – represented a direct and proximate result of the unlawful administrative act within the meaning of section 4 of the SMRDA. Thereafter, the courts started systematically awarding pecuniary damages sought under section 1(1) of the SMRDA in connection with legal fees paid in proceedings in which administrative acts had been declared unlawful. In doing so the courts held that, while the legal fees had been considered “costs” in the context of the proceedings in which the administrative act had been declared unlawful, those fees represented damage sustained by the claimant in the context of his or her exercise of their right to protection against unlawful acts or actions by public authorities (see, among others, реш. №
1722 от 8 февруари 2018 г. на ВАС по адм.д. № 11551/2016 г., III о.; реш. № 1724 от 8 февруари 2018 т. на ВАС по адм. Д. №
12308/2016 г., III о.; реш. № 1823 от 12 февруари 2018 г. на ВАС по адм.д. № 7/2017 г., III о.; реш. № 3111 от 12 март 2018 г. на ВАС по адм.д. № 610/2017 г., III о.; реш. № 1724 от 8 февруари 2018 г. на ВАС по адм.д. №
12380/2016 г., III о.).
The applicant companies complain under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention and under Article 13 of the Convention about their inability to peacefully enjoy their possessions as a result of the domestic courts’ refusal to award them damages in respect of the legal fees they had paid in proceedings in which their administrative penalty had been overturned as unlawful, as well as about the lack of a related effective domestic remedy.
1.
Has there been a breach of the applicant companies’ peaceful enjoyment of possessions, within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, as a result of the rejection of their claims for damages in respect of legal costs incurred in prior proceedings in which administrative acts against them had been declared unlawful?
2.
Did the applicant companies have at their disposal an effective domestic remedy for the complaint under Article 1 of Protocol No. 1, as required by Article
13 of the Convention?