ATAÇ c. TURQUIE

Comunicat la 25 iunie 2018 A DOUA RĂSPUNSURI NR. 70607/12 Ahmet ATAç împotriva Turciei, introdusă la 14 septembrie 2012 CU PRIVIRE LA LUXEMBURG condamnarea penală, cu suspendare la pronunțarea sentinței, a reclamantului, primarul unui oraș la momentul faptelor, pentru insultarea prim-ministrului din cauza unui discurs pe care l-a ținut cu ocazia unei manifestări organizate pentru prezentarea candidaților partidului său politic în vederea alegerilor legislative. Trecerea discursului, reținută de instanțele naționale în sprijinul condamnării reclamantului, se poate citi după cum urmează: Dacă Tayyip Erdoćan ar fi avut un pic de respect față de foștii politicieni, el ar fi făcut o cercetare asupra părinților săi. Ei ( foștii politicieni) nu ar fi fost acolo, dacă regretatul Atatürk nu ar fi fost acolo, cine ar fi tatăl lui Tayyip Erdoćan, cine ar fi mama lui? (...) Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a libertății sale de exprimare din cauza condamnării sale penale. A fost afectată libertatea de exprimare a reclamantului și, în special, dreptul său de a comunica informații sau idei, în sensul articolului 10 alineatul (1) din convenție, ținând seama de decizia de suspendare la pronunțarea hotărârii adoptate împotriva sa (Asl Electrolux Güneșc. Turcia (dec.), nr. 53916/00, 13 mai 2004, și Yașar Kaplan c. Turcia, nr. 56566/00, § 32 și 33, 24 ianuarie 2006) În acest sens, a fost această încălcare prevăzută de lege și necesară, în sensul articolului 10 alineatul (2), având în vedere, în special, statutul și funcțiile părților interesate și sancțiunea penală adoptată împotriva reclamantului (a se vedea, Uzan c. Turcia, n 30569/09, § 40 și 46-48, 20 martie 2018) În special, instanțele interne au efectuat, în deciziile lor, o balanță adecvată, în conformitate cu criteriile stabilite de jurisprudența Curții, între dreptul reclamantului la libertatea de exprimare și dreptul părții adverse la respectarea vieții private (Axel Springer AG c. Germania [GC], nr 39954/08, § 89-95), 7 februarie 2012, Von Hannover c. Germania (n [GC], n 40660/08 și 60641/08, § 108 113, CEDO 2012; a se vedea, de asemenea, Couderc și Hachette Filipacchi Associates c. Franța [GC], n 40454/07, § 93, CEDO 2015 (extracte))

Communiquée le 25 juin 2018

DEUXIÈME SECTION

Requête n

o

70607/12

Ahmet ATAÇ

contre la Turquie

introduite le 14 septembre 2012

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne

la condamnation pénale, avec sursis au prononcé du jugement, du requérant, maire d’une ville à l’époque des faits, pour insulte au Premier ministre en raison d’un discours qu’il a tenu lors une manifestation organisée pour la présentation des candidats de son parti politique en vue des élections législatives. Le passage du discours, retenu par les juridictions nationales à l’appui de la condamnation du requérant, peut se lire comme suit

: «

(...) Si Tayyip Erdoğan a un peu de respect pour les anciens hommes politiques, il fera une recherche sur ses parents. S’ils (les anciens hommes politiques) n’étaient pas là, si le regretté Atatürk n’était pas là, qui serait le père de Tayyip Erdoğan, qui serait sa mère

? (...)

».

Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant se plaint d’une atteinte à sa liberté d’expression en raison de sa condamnation pénale.

QUESTIONS AUX PARTIES

Y a-t-il eu atteinte à la liberté d’expression du requérant, et spécialement à son droit de communiquer des informations ou des idées, au sens de l’article 10 § 1 de la Convention, compte tenu de la décision de sursis au prononcé du jugement adoptée à son encontre (

Aslı Güneș c. Turquie

(déc.), n

o

53916/00, 13 mai 2004, et

Yașar Kaplan c. Turquie

, n

o

56566/00, §§ 32 et 33, 24 janvier 2006)

?

Dans l’affirmative, cette atteinte était-elle prévue par la loi et nécessaire, au sens de l’article 10 § 2, eu égard notamment aux statuts et fonctions des intéressés et à la sanction pénale adoptée à l’encontre du requérant (voir,

Uzan c. Turquie

, n

o

30569/09, § 40 et 46-48, 20 mars 2018)

?

En particulier, les juridictions internes ont-elles effectué, dans leurs décisions, une mise en balance adéquate, dans le respect des critères établis par la jurisprudence de la Cour, entre le droit du requérant à la liberté d’expression et le droit de la partie adverse au respect de sa vie privée (

Axel

Springer AG c. Allemagne

[GC], n

o

39954/08, §§ 89-95), 7 février 2012,

Von Hannover c. Allemagne (n

o

2)

[GC], n

os

40660/08 et 60641/08, §§

108

‑

113, CEDH 2012

; voir également

Couderc et Hachette Filipacchi Associés

c. France

[GC], n

o

40454/07, § 93, CEDH 2015 (extraits))

?