Ataç împotriva Turciei

Reclamantul s-a născut în 1946 și locuiește în Eskisehir. El a fost primarul Tepebașiului (Eskisehir) pe vremea faptelor. La 22 mai 2011, cu ocazia organizării, pe o piață publică, a unei reuniuni de prezentare a candidaților partidului principal d Nimeni nu mai spune ce va face, fiecare răspunde la celălalt. Cu excepția lui K.I.çdaro Primul Ministru e deja confuz. Nu știe ce spune, crede-mă. Într-o zi, el a ocupat defunctul președinte al Republicii Turcia (al doilea președinte al Republicii Turcia), într-o altă zi el a avut grijă de Süleyman Demirel (al nouălea președinte al Republicii Turcia), care a adus mult Turciei, într-o altă zi (...) el a găsit o altă persoană. Acei oameni n-ar fi făcut nimic până acum, ci Tayyip Erdoćan ar fi făcut totul! Și vedeți pe cele mai recente reclame, (...) pe panourile publicitare, [ciest] ca și cum data nașterii Turciei ar fi 2002. Aceaceasta este data alegerii lui Tayyip Erdoćan, îți amintești? Așadar, dacă Tayip Erdoćan îi respectă puțin pe foștii politicieni, el își va căuta părinții. Dacă Atatürk n-ar fi fost acolo, cine ar fi fost tatăl lui Tayip Erdoćan, care ar fi fost mama lui, prietenii? (...) □

La 31 mai 2011, Recep Tayip Erdo Printre altele, el a anunțat următorul pasaj al discursului: "Dacă Tayyip Erdoćan are un pic de respect față de foștii politicieni, el își va căuta părinții." Dacă Atatürk n-ar fi fost acolo, care ar fi fost tatăl lui Tayip Erdoćan, care ar fi fost mama lui...? mai puțin de 8 zile. Prin actul de punere sub acuzare din 5 octombrie 2011, procurorul Republicii Eskisehir l-a acuzat pe reclamantul șefului de culpă pe baza formulării acestuia din acest pasaj, denunțat în plângerea menționată anterior. La 5 aprilie 2012, tribunalul din statul de drept al lui Eskișehir l-a recunoscut pe reclamant vinovat de încălcarea dreptului comunitar și l-a condamnat la o amendă judiciară de 7 080 de lire turce (aproximativ 3 018 de euro la acea dată), în conformitate cu art. 125 din Codul penal, înainte de a fi suspendat la pronunțarea hotărârii. El a considerat că, chiar dacă pasajul incriminat al discursului reclamantului nu conținea nicio expresie insultătoare în mod direct, semnificația insinuată de aceste cuvinte, ținând cont de funcția de prim-ministru al reclamantului, a încălcat demnitatea acestuia din urmă, onoarea sa, reputația sa, creditul său în societate și respectul său față de alte persoane. Prin urmare, acesta concluzionează că, deși în declarațiile sale în apărare reclamantul a negat că a comis o încălcare a dreptului de proprietate și a indicat că nu a avut nicio intenție de a face acest lucru, cuvintele sale au depășit limitele criticii și au constituit travaliu împotriva unui agent public din cauza funcției sale.

La 18 mai 2012, tribunalul corecțional din Eskișehir a respins opoziția formulată de reclamant împotriva deciziei de suspendare la pronunțarea hotărârii. DREPTUL INTERN CONTINUĂ

La art. 125 din Codul penal (Legea nr. 5237 din 26 septembrie 2004, care a intrat în vigoare la 1 iunie 2005), cu titlul "Înjunghiere" se citește după cum urmează în partea sa relevantă în acest caz: În cazul în care acest act este comis prin intermediul unui mijloc de comunicare audiovizuală sau scrisă, se aplică pedeapsa prevăzută la alineatul (1). (a) împotriva unui agent public ca urmare a funcției sale, (...) mai mult DESPRE VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 10 DIN CONVENȚIE

Reclamantul susține că procedura penală împotriva sa împotriva unui agent public, pe motiv că a avut loc o manifestare publică, și-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare, astfel cum este protejat prin art. 10 din convenție. Cu privire la admisibilitate

Guvernul ridică o excepție. În această privință, Tribunalul susține că reclamantul a avut posibilitatea de a-și prezenta argumentele în fața instanțelor naționale, că acestea au examinat în mod corespunzător circumstanțele cauzei, în conformitate cu jurisprudența Curții și în aplicarea principiului subsidiarității, și că acestea nu au demonstrat că sunt arbitrare în deciziile lor. Considerând că afirmațiile reclamantului sunt abstracte, speculative și nefondate, el invită Curtea să declare acest motiv inadmisibil pentru nefondare.

Reclamantul nu se pronunță cu privire la această excepție.

Curtea consideră că această excepție ridică întrebări care solicită o examinare pe fond a fondului întemeiat pe art. 10 din convenție, și nu o examinare a admisibilității acestui motiv.

Constatând, pe de altă parte, că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz, Curtea declară că este admisibil. Cu privire la fondul Argumentele părților (a) Reclamantul

Reclamantul susține că discursul său din cadrul unei reuniuni de prezentare a candidaților partidului său la alegerile parlamentare a constat într-o simplă critică politică și că și-a exercitat prin acest discurs dreptul la libertatea de exprimare în contextul acestor alegeri. Potrivit reclamantului, destinatarul cuvintelor sale, care era un politician, în acest caz primul ministru de atunci, trebuia să fie mai tolerant la critici.

În plus, reclamantul susține că mai mult decât atât, nu a avut intenția de a-l insulta nici pe prim-ministrul, nici pe mama sa în discursul său, dar că a răspuns criticilor făcute de acesta la locul respectiv de către politicieni și prim-miniștri, exprimându-și punctul de vedere că, dacă Mustafa Kemal Atatürk nu ar fi existat, Republica Turcia nu ar fi fost fondată și ar fi existat în Turcia o altă populație care să trăiască sub suveranitatea unui alt stat. Reclamantul consideră că nu era obligat să demonstreze această opinie, care, în opinia sa, constituie o hotărâre de valoare.

El adaugă că condamnarea sa penală și controlul care i-au fost impuse ca urmare a deciziei de suspendare la pronunțarea hotărârii au avut un efect disuasiv la locul său și au pus în pericol o pedeapsă asupra sa. (b) Guvernul

Guvernul consideră că, în speță, el nu a intervenit în exercitarea dreptului reclamantului la libertatea de exprimare. În cazul în care existența unei ingerințe ar fi acceptată de Curte, acesta susține că această interferență era prevăzută la art. 125 din Codul penal și urmărea scopul legitim al protecției reputației sau a drepturilor de care dispunea.

Guvernul consideră, de asemenea, că, pe de o parte, având în vedere funcțiile și statutul respectivelor persoane interesate ca figuri politice și agenți publici, conținutul declarațiilor în litigiu, care, în opinia sa, erau insultătoare și calomniatoare în mod gratuit, având în vedere percepția lor în societatea turcă și care nu contribuiau la nicio dezbatere de interes general și la suma rezonabilă din partea instanței judecătorești, însoțită de o suspendare la pronunțarea hotărârii, impusă reclamantului, instanțele naționale au adus un echilibru corect între dreptul reclamantului la libertatea de exprimare și dreptul părții care se opune respectării vieții sale private și că, pe de altă parte, linguștența în litigiu era necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul legitim urmărit. Evaluarea Curții

Curtea ia notă de faptul că, în speță, reclamantul, primarul unui oraș și membru al unui partid politic al opoziției, a fost condamnat la penalitate la o amendă judiciară cu suspendare la pronunțarea hotărârii din cauza declarațiilor sale critice, făcute cu privire la primul ministru de la momentul respectiv, cu ocazia unui protest politic organizat în scopul prezentării candidaților partidului său politic.

Comisia consideră că condamnarea penală a reclamantului la o amendă judiciară cu suspendare la pronunțarea hotărârii pentru aceste declarații constituie o ingerință în exercitarea de către: … Turcia, nr. 25723/94, § 72, CEDO 2000-VI, Dilipak c. Turcia, nr. 29680/05, § 51, 15 septembrie 2015, Ergündoćan c. Turcia, nr. 48979/10, § 26, 17 aprilie 2018, Selahattin Demirtaș c. Turcia (nr. 3) , nr. 8732/11, § 26, 9 iulie 2019 și Camyar c. Turcia (nr. 2) [comitet], nr. 16899/07, § 59, 10 octombrie 2017; a se vedea, de asemenea, a contrario , Otegi Mondragon c. Spania, nr. 2034/07, § 60, CEDO 2011).

În al doilea rând, Comisia observă că nu este controversat între părți că această interferență era prevăzută de lege, mai exact de art. 125 din Codul penal (punctul 10 de mai sus) și că aceasta urmărea un scop legitim în temeiul articolului 10 alineatul (2) din Convenție, și anume protecția reputației sau a drepturilor de care dispunea.

În ceea ce privește necesitatea unei ingerințe, Curtea amintește principiile care decurg din jurisprudența sa în materie de protecție a vieții private și de libertate de exprimare, care sunt rezumate, în special, în Hotărârile Couderc și Hachette Filipacchi Associates c. Franța ([GC], nr. 40454/07, §§ 83-93, CEDO 2015 (extracturi) și Tarman c. Turcia (nr. 63903/10, § 36 - 38, 21 noiembrie 2017). Comisia reamintește faptul că, pentru a evalua dacă punerea în discuție de către autoritățile naționale între dreptul reclamantului la libertatea de exprimare și dreptul părții adverse la protecția reputației se face în conformitate cu criteriile stabilite de jurisprudența sa (Tarman, citată anterior, punctul 38), aceasta trebuie să acorde în primul rând atenție motivării reținute de instanța națională (ibidem, § 40).

În prezenta cauză, Curtea ia notă de faptul că, în ceea ce îl privește pe prim-ministrul la momentul respectiv, exprimat în cadrul unei manifestări politice a partidului său, denunța în esență atitudinea și criticile acestuia la locul în care ar fi fost foștii lideri ai țării, și că a pronunțat următoarea frază: "Ajută-i [bărbații politici] nu ar fi fost acolo, dacă regretatul Atatürk nu ar fi fost acolo, care ar fi fost tatăl lui Tayyip Erdoćan, care ar fi fost mama sa (...)? În al doilea rând, Comisia observă că, prin hotărârea sa din 5 aprilie 2012, instanța penală a considerat că cuvintele în litigiu formulate de reclamant, în special teza menționată anterior, au adus atingere demnității, pe bună dreptate, reputației, creditului în societate și respectabilității față de alte persoane ale prim-ministrului și au depășit limitele criticii și că acestea au reprezentat o crimă împotriva unui agent public din cauza funcției sale (punctul 9 de mai sus).

Curtea arată că motivarea astfel adoptată de instanța judecătorească din statul de judecată nu este de natură să îi permită să constate că, în speță, această instanță a efectuat o examinare adecvată a punerii în discuție între dreptul reclamantului la libertatea de exprimare și dreptul părții adverse la respectarea vieții private, ținând seama de toate criteriile relevante stabilite în jurisprudența sa (Tarman, citată anterior, § 38). Într-adevăr, Comisia consideră că această hotărâre nu oferă un argument satisfăcător cu privire la problema dacă dreptul părții care se opune respectării vieții sale private ar putea justifica, în circumstanțele din speță, aplicarea dreptului reclamantului la libertatea de exprimare prin condamnarea penală în cauză, ținând seama în special de statutul de om politic al persoanelor interesate, de contextul alegerilor parlamentare și de efectul disuasiv pe care această condamnare penală, chiar și cu o suspendare la pronunțarea hotărârii, l-ar fi putut avea asupra exercitării de către reclamant a libertății sale de exprimare.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, autoritățile naționale nu au efectuat o punere în balanță între interesele implicate, în conformitate cu criteriile stabilite de jurisprudență.

Prin urmare, consideră că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție în speță. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA

Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să îi acorde o sumă în acest sens. Prin aceste motive, CURȚIA, ÎN L Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Hasan Bakurci Julia Laffranque Adjunct Președinte

Le requérant a été représenté par M e F. İlkiz, avocat à Istanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent.

Le 25 juin 2018, le grief concernant l’atteinte qui aurait été portée au droit à la liberté d’expression du requérant a été communiqué au Gouvernement et la requête a été déclarée irrecevable pour le surplus conformément à l’article 54 § 3 du règlement de la Cour.

Le Gouvernement s’est opposé à l’examen de la requête par un comité. Après avoir examiné l’objection du Gouvernement, la Cour l’a rejetée. EN FAIT

Le 22 mai 2011, à l’occasion de la tenue, sur une place publique, d’une réunion de présentation des candidats du principal parti d’opposition aux élections législatives organisée par la branche locale de ce dernier, le requérant, qui appartenait audit parti, prononça le discours suivant : « (...) Chers amis, les places de meeting sont [en pleine effervescence], vous voyez. Personne ne raconte plus ce qu’il va faire, chacun répond à l’autre. Sauf Kılıçdaroğlu (leader du principal parti d’opposition). Le Premier ministre est déjà tout confus. Il ne sait pas ce qu’il dit, [croyez-moi]. (...) un jour il s’occupe du défunt İnönü (deuxième président de la République de Turquie), un autre jour il s’occupe de Süleyman Demirel (neuvième président de la République de Turquie), qui a beaucoup apporté à la Turquie, un autre jour (...) il trouve une autre personne. (...) Ces gens n’auraient rien fait jusqu’à aujourd’hui, c’est Tayyip Erdoğan qui aurait tout fait ! Et vous voyez sur les dernières publicités, (...) sur les panneaux d’affichage, [c’est] comme si la date de naissance de la Turquie était 2002. C’est la date d’élection de Tayyip Erdoğan, vous vous en souvenez. (...) Alors, si Tayyip Erdoğan a un peu de respect pour les anciens hommes politiques, il fera une recherche sur ses parents. S’ils [les anciens hommes politiques] n’avaient pas été là, si le regretté Atatürk n’avait pas été là, qui aurait été le père de Tayyip Erdoğan, qui aurait été sa mère, les amis ? (...) »

Le 31 mai 2011, Recep Tayyip Erdoğan, le Premier ministre de l’époque, déposa une plainte contre le requérant, soutenant que le discours en question de l’intéressé constituait le délit d’insulte à son égard. Il dénonça notamment le passage suivant du discours : « (...) si Tayyip Erdoğan a un peu de respect pour les anciens hommes politiques, il fera une recherche sur ses parents. S’ils [les anciens hommes politiques] n’avaient pas été là, si le regretté Atatürk n’avait pas été là, qui aurait été le père de Tayyip Erdoğan, qui aurait été sa mère (...) ? »

Par un acte d’accusation du 5 octobre 2011, le procureur de la République d’Eskișehir inculpa le requérant du chef d’insulte à raison de la formulation par lui de ce passage, dénoncé dans la plainte susmentionnée.

Le 5 avril 2012, le tribunal d’instance pénal d’Eskișehir reconnut le requérant coupable de l’infraction reprochée et le condamna à une amende judiciaire de 7 080 livres turques (environ 3 018 euros à cette date) en application de l’article 125 du code pénal, avant de surseoir au prononcé du jugement. Il considéra que, même si le passage incriminé du discours du requérant ne contenait aucune expression directement insultante, la signification insinuée par ces propos, compte tenu de la fonction de Premier ministre du plaignant, portait atteinte à la dignité de ce dernier, à son honneur, à sa réputation, à son crédit dans la société et à sa respectabilité auprès d’autres personnes. Il conclut par conséquent que, quand bien même dans ses déclarations en défense le requérant avait nié avoir commis l’infraction reprochée et avait indiqué n’avoir aucune intention d’insulte, ses propos dépassaient les limites de la critique et constituaient le délit d’insulte contre un agent public en raison de sa fonction.

Le 18 mai 2012, le tribunal correctionnel d’Eskișehir rejeta l’opposition formée par le requérant contre la décision de sursis au prononcé du jugement.

Le Gouvernement soulève une exception d’irrecevabilité. Il soutient à cet égard que le requérant a eu la possibilité de présenter ses arguments devant les juridictions nationales, que celles-ci ont bien examiné les circonstances de l’affaire, et ce conformément à la jurisprudence de la Cour et en application du principe de subsidiarité, et qu’elles n’ont pas fait montre d’arbitraire dans leurs décisions. Estimant que les allégations du requérant sont abstraites, spéculatives et infondées, il invite la Cour à déclarer ce grief irrecevable pour défaut de fondement.

Le requérant ne se prononce pas sur cette exception.

La Cour estime que ladite exception soulève des questions appelant un examen au fond du grief tiré de l’article 10 de la Convention, et non pas un examen de la recevabilité de ce grief.

Constatant par ailleurs que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention et qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité, la Cour le déclare recevable. Sur le fond Arguments des parties (a) Le requérant

Le requérant soutient que son discours prononcé lors d’une réunion de présentation des candidats de son parti aux élections législatives consistait en une simple critique politique et qu’il a exercé par ce discours son droit à la liberté d’expression dans le contexte de ces élections. Selon le requérant, le destinataire de ses propos, qui était un homme politique, en l’occurrence le Premier ministre de l’époque, devait être plus tolérant aux critiques.

Le requérant argue en outre qu’il n’avait l’intention d’insulter ni le Premier ministre ni sa mère dans son discours litigieux, mais qu’il y a répondu aux critiques faites par celui-ci à l’endroit d’anciens hommes politiques et Premiers ministres en exprimant l’avis que, si Mustafa Kemal Atatürk n’avait pas existé, la République de Turquie n’aurait pas été fondée et il y aurait en Turquie une autre population qui vivrait sous la souveraineté d’un autre État. Le requérant considère qu’il n’était pas tenu de prouver cette opinion, qui constitue, selon lui, un jugement de valeur.

Il ajoute que sa condamnation pénale et le contrôle lui ayant été imposé en raison de la décision de sursis au prononcé du jugement ont eu un effet dissuasif à son endroit et ont fait peser une menace de punition sur lui. (b) Le Gouvernement

Le Gouvernement considère qu’en l’espèce il n’y a pas eu ingérence dans l’exercice du droit du requérant à la liberté d’expression. Pour le cas où l’existence d’une ingérence serait admise par la Cour, il soutient que cette ingérence était prévue par l’article 125 du code pénal et poursuivait le but légitime que constitue la protection de la réputation ou des droits d’autrui.

Le Gouvernement estime aussi que, d’une part, eu égard aux fonctions et statuts respectifs des intéressés en tant que figures politiques et agents publics, au contenu des déclarations litigieuses, qui, à ses yeux, étaient gratuitement insultantes et diffamatoires compte tenu de leur perception dans la société turque et ne contribuaient à aucun débat d’intérêt général, et au montant selon lui raisonnable de l’amende judiciaire, assortie d’un sursis au prononcé du jugement, infligée au requérant, les tribunaux nationaux ont ménagé un juste équilibre entre le droit du requérant à la liberté d’expression et le droit de la partie adverse au respect de sa vie privée et que, d’autre part, l’ingérence litigieuse était nécessaire dans une société démocratique et proportionnée au but légitime poursuivi. Appréciation de la Cour

La Cour note qu’en l’espèce le requérant, maire d’une ville et membre d’un parti politique d’opposition, a été condamné au pénal à une amende judiciaire avec sursis au prononcé du jugement en raison de ses déclarations critiques, faites relativement au Premier ministre de l’époque, lors d’une manifestation politique organisée aux fins de la présentation des candidats de son parti politique.

Elle considère que la condamnation pénale du requérant à une amende judiciaire avec sursis au prononcé du jugement pour ces déclarations constitue une ingérence dans l’exercice par l’intéressé de son droit à la liberté d’expression ( Erdoğdu c. Turquie , n o 25723/94, § 72, CEDH 2000‑VI, Dilipak c. Turquie , n o 29680/05, § 51, 15 septembre 2015, Ergündoğan c. Turquie , n o 48979/10, § 26, 17 avril 2018, Selahattin Demirtaș c. Turquie (n o 3) , n o 8732/11, § 26, 9 juillet 2019, et Çamyar c. Turquie (n o 2) [comité], n o 16899/07, § 59, 10 octobre 2017 ; voir aussi, a contrario , Otegi Mondragon c. Espagne , n o 2034/07, § 60, CEDH 2011).

Elle observe ensuite qu’il ne prête pas à controverse entre les parties que cette ingérence était prévue par la loi, plus précisément par l’article 125 du code pénal (paragraphe 10 ci-dessus), et qu’elle poursuivait un but légitime au regard de l’article 10 § 2 de la Convention, à savoir la protection de la réputation ou des droits d’autrui.

Quant à la nécessité de l’ingérence, la Cour rappelle les principes découlant de sa jurisprudence en matière de protection de la vie privée et de liberté d’expression, lesquels sont résumés, notamment, dans les arrêts Couderc et Hachette Filipacchi Associés c. France ([GC], n o 40454/07, §§ 83-93, CEDH 2015 (extraits)) et Tarman c. Turquie (n o 63903/10, §§ 36 ‑ 38, 21 novembre 2017). Elle rappelle que, pour apprécier si la mise en balance par les autorités nationales entre le droit du requérant à la liberté d’expression et le droit de la partie adverse à la protection de la réputation s’est faite dans le respect des critères établis par sa jurisprudence ( Tarman , précité, § 38), elle doit essentiellement prêter attention à la motivation retenue par le juge national ( ibidem , § 40).

Dans la présente affaire, la Cour note que le requérant, dans ses propos visant le Premier ministre de l’époque exprimés lors d’une manifestation politique de son parti, dénonçait essentiellement l’attitude et les critiques de celui-ci à l’endroit d’anciens dirigeants du pays, et qu’il avait prononcé la phrase suivante : « s’ils [les anciens hommes politiques] n’avaient pas été là, si le regretté Atatürk n’avait pas été là, qui aurait été le père de Tayyip Erdoğan, qui aurait été sa mère (...) ? ». Elle observe ensuite que le juge d’instance pénal, par son jugement du 5 avril 2012, a estimé que les propos litigieux prononcés par le requérant, et notamment la phrase susmentionnée, avaient porté atteinte à la dignité, à l’honneur, à la réputation, au crédit dans la société et à la respectabilité auprès d’autres personnes du Premier ministre et avaient dépassé les limites de la critique, et qu’ils constituaient le délit d’insulte contre un agent public en raison de sa fonction (paragraphe 9 ci-dessus).

La Cour relève que la motivation ainsi adoptée par le juge d’instance pénal dans son jugement n’est pas de nature à lui permettre d’établir que, en l’espèce, cette juridiction a effectué un examen adéquat de mise en balance entre le droit du requérant à la liberté d’expression et le droit de la partie adverse au respect de sa vie privée en tenant compte de tous les critères pertinents établis dans sa jurisprudence ( Tarman , précité, § 38). En effet, elle considère que ce jugement ne fournit pas une argumentation satisfaisante sur la question de savoir si le droit de la partie adverse au respect de sa vie privée pouvait justifier, dans les circonstances de l’espèce, l’atteinte portée au droit du requérant à la liberté d’expression par la condamnation pénale en cause, compte tenu notamment du statut d’homme politique des intéressés, du contexte des élections législatives et de l’effet dissuasif que cette condamnation pénale, même assortie d’un sursis au prononcé du jugement, pouvait avoir sur l’exercice par le requérant de sa liberté d’expression.

Eu égard à ce qui précède, la Cour considère que, dans les circonstances de l’espèce, les autorités nationales n’ont pas effectué une mise en balance entre les intérêts en jeu conforme aux critères établis par sa jurisprudence.

Partant, elle juge qu’il y a eu violation de l’article 10 de la Convention en l’espèce.