AFFAIRE ETE c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

03.09.2019

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 10 - Liberté d'expression-{général} (Article 10-1 - Liberté d'expression)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ETE c. TURQUIE (CtEDO, 2019)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA ETA c. TURCIA (Cercetarea nr. 35575/12) HOTĂRÂREA STRASBURG 3 septembrie 2019 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Ete c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-un comitet compus din Valeriu Gritsco, președinte, Egidijus Kūris, Darian Pavli, judecători, și de Hasan Bak După deliberarea sa în camera Consiliului la 2 iulie 2019, Tribunalul a adoptat, la această dată, o hotărâre La originea cauzei se află o cerere (n 35575/12) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Fehime Ete (adică reclamanta) a sesizat Curtea la 11 mai 2012 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 11 decembrie 2017, Tribunalul a declarat inadmisibilă pentru surplus, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Curții. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L Acestea s-au născut în 1960 și își are reședința în Siert. Printr-un act de punere sub acuzare datat 12 februarie 2007, procurorul general al Republicii Baykan ( Acest procuror a acuzat-o pe reclamantă că a distribuit o cerere și a colectat semnături în numele PKK (Partea Muncitorilor din Kurdistan, o organizație teroristă). Conținutul cererei în litigiu se putea citi după cum urmează: Eu, în calitate de rezident al Kurdistanului, consider și recunosc faptul că respondentul Abdullah Öcalan este reprezentantul voinței politice din Kurdistan. La 10 aprilie 2010, tribunalul din Diyarbakr a recunoscut-o pe reclamantă vinovată de propagandă în favoarea unei organizații teroriste și a condamnat-o la un an și opt luni de închisoare în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713. Această instanță a explicat că recurenta a participat la o campanie de cerere care viza să se alăture publicului în PKK și în cauza sa și distribuise declarația în litigiu pentru a obține semnături din partea publicului vizat. Comisia a considerat că actul recurentei nu putea fi acoperit de dreptul de cerere recunoscut de Constituție, în măsura în care, în opinia sa, el se baza pe o activitate menită să aducă atingere unității indivizibile a națiunii și ordinii libere, legale și democratice a statului. La 20 septembrie 2011, Curtea de Casație a respins recursul recurentei și a confirmat hotărârea Curții a Uniunii Europene. La 23 martie 2013, Curtea de Casație a luat act de intrarea în vigoare a Legii nr. 6335 (punctul 12 de mai jos), a decis să suspende executarea pedepsei aplicate recurentei, în conformitate cu art. 1 provizoriu din această lege. La art. 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713 L deasupra] și va face propagandă în favoarea lor va fi condamnat la o pedeapsă de un an până la cinci ani de închisoare, precum și la o pedeapsă cu moartea de 50 de milioane până la 100 de milioane de lire (...). După ce a fost modificat prin Legea nr. 5532, intrată în vigoare la 18 iulie 2006, art. 7a alineatul (2) din Legea nr. 3713 dispunea de următoarele: Oricine face propagandă în favoarea unei organizații teroriste va fi condamnat la închisoare timp de un an până la cinci ani. (...) 11. De la modificarea legii nr. 6459, care a intrat în vigoare la 30 aprilie 2013, această dispoziție se citește astfel. Oricine face propagandă în favoarea unei organizații teroriste prin legitizarea sau aplicarea legii metodelor de constrângere, de violență sau de amenințare a unor astfel de organizații sau prin utilizarea unor astfel de metode va fi condamnat la o pedeapsă de un an până la cinci ani de închisoare. (...) Legea nr. 6352 Legea nr. 6352, intitulată Legea de modificare a diferitelor legi în scopul optimizării eficienței serviciilor judiciare și al suspendării procedurilor și a pedepselor impuse în cauzele privind infracțiunile comise prin intermediul presei și al mijloacelor de informare în masă 1 provizoriu, alineatele (1) (c) și (3), care va fi suspendat pentru o perioadă de trei ani de la executarea oricărei pedepse care a devenit definitivă, constând într-o amendă sau într-o închisoare mai mică de cinci ani, aplicată în cazul unei infracțiuni comise prin intermediul presei, al mass-mediei sau al altor mijloace de comunicare a gândirii și a opiniei publice, cu condiția ca încălcarea sancționată printr-o astfel de pedeapsă să fi fost săvârșită înainte de 31 decembrie 2011. În temeiul articolului 10 din Convenție 13, reclamanta denunță o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare și la libertatea de întrunire din cauza condamnării sale penale. Reamintind că nu este ținută prin mijloace de drept avansate de un reclamant în temeiul Convenției și al Protocoalelor acesteia și că aceasta poate decide calificarea juridică care trebuie acordată faptelor de la o persoană la alta prin examinarea acestuia pe teren articole sau dispoziții ale Convenției, altele decât cele invocate de reclamant (Radomilja și alte c. Croația [GC], n 37685/10 și 22768//12, § 126, 20 martie 2018), Curtea consideră că este necesar să se examineze aceste obiecțiuni numai din punctul de vedere al articolului 10 din Convenție. Cu privire la admisibilitate15 Guvernul ridică două excepții de la a lua în considerare neobosirea căilor de atac interne și lipsa statutului de victimă al recurentei. Pe de o parte, acesta a afirmat că aceasta ar fi trebuit să sesizeze Curtea Constituțională, în măsura în care, prin hotărârea sa din 23 martie 2013, Curtea și-a revizuit decizia pronunțând suspendarea executării pedepsei care i-a fost impusă. Pe de altă parte, acesta susține că reclamanta nu mai are statutul de victimă în măsura în care a beneficiat de o suspendare a executării pedepselor pronunțate împotriva sa. 16. Recurenta contestă argumentele guvernului și explică faptul că decizia din 23 martie 2013 prin care Curtea și-a suspendat executarea pedepsei nu a avut niciun impact asupra situației sale juridice în măsura în care și-a executat deja pedeapsa și susține, de asemenea, că este încă victima unei încălcări a convenției în acest sens 17. În ceea ce privește prima excepție, Curtea amintește că a considerat deja că suspendarea executării pedepselor prevăzute de Legea nr. 6352 nu constituia o revizuire a fondului cauzei, ci o modificare a duratei pedepselor pronunțate în temeiul Legii nr. 3713 și devenit definitivă ( Öner și Türk c. Turcia, n 51962/12, § 17, 31 În speță, procedura internă a încetat prin hotărârea din 20 martie 2015. Septembrie 2011 a Curții de Casație și, prin urmare, pedeapsa pronunțată împotriva recurentei a devenit definitivă înainte de 23 septembrie 2012, data la care au intrat în vigoare dispozițiile privind acțiunea individuală în fața Curții Constituționale. Prin urmare, Curtea respinge excepția de neobosire a căilor de atac interne avansate de guvern. 18. În ceea ce privește a doua excepție, Curtea consideră că măsura de suspendare a executării pedepsei nu poate trece pentru a preveni sau a remedia consecințele procedurii penale a căror vătămare a fost suferită direct de către Õ din cauza exercitării libertății sale de exprimare care decurge din aceasta (a se vedea mutatis mutandis Asl Yașar Kaplan c. Turcia, nr. 56566/00, § 32 și 33, 24 ianuarie 2006 și Ergündosan c. Turcia, n 48979/10, § 17, 17 aprilie 2018). Prin urmare, această excepție ar trebui respinsă. Constatând, pe de altă parte, că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție și că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv dat de aceasta, Curtea o declară admisibilă. Pe fond 20. Recurenta susține că condamnarea sa penală și-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare. 21. Guvernul susține că, în cazul în care existența unei ingerințe ar trebui recunoscută de Curte, această interferență în exercitarea dreptului recurentei la libertatea de exprimare ar fi prevăzută la art. 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713 și că urmărește obiectivele legitime ale protecției securității naționale, ale apărării ordinii și prevenirii criminalității. Potrivit guvernului, recurenta a participat la o cerere care viza să sprijine liderul PKK și să legitimeze violența și consideră că, din acest motiv, ingerința în litigiu era necesară într-o societate democratică și proporțională cu obiectivele legitime urmărite. 22. Curtea ia notă de faptul că, în speță, recurenta se plânge de condamnarea sa la penalitatea șefului propagandei în favoarea unei organizații teroriste, din cauza participării sale la campania de cerere în litigiu 6352. Comisia consideră că sancțiunea penală astfel impusă recurentei, chiar dacă este însoțită de o suspendare a executării, ținând cont de efectul disuasiv pe care l-a putut provoca, constituie o interferență în dreptul de a se pronunța libertății de exprimare (Erdogi Mondragon c. Turcia, nr. 25723/94, § 72, CEDH 2000-VI, și Ergündoćan, menționat anterior, §; a se vedea, de asemenea, a contraro Otegi Mondragon c. Spania, 2034/07, § 60, CEDO 2011). 23. În plus, Comisia observă că această interferență era prevăzută de lege, și anume art. 7 alineatul (2) din Legea nr 3713, și că aceasta urmărea obiective legitime în temeiul articolului 10 2 din Convenție, și anume protecția securității naționale, apărarea ordinii și prevenirea criminalității 24. În ceea ce privește necesitatea unei ingerințe, Curtea amintește principiile care decurg din jurisprudența sa în materie de libertate de exprimare, care sunt rezumate în special în Hotărârile Bedat c. Elveția ([GC], nr. 56925/08, § 48, 29 martie 2016) și belgiană c. Turcia 50171/09, § 31, 34 și 35, 6 decembrie 2016 25. Aceasta observă că, în speță, recurenta a fost condamnată la penalitatea pentru propagandă în favoarea unei organizații teroriste din cauza conținutului unei cereri pe care o distribuise. Examinând textul cererei incriminate, care arăta în principal că semnatarul cererei a considerat și a recunoscut că Abdullah Öcalan era reprezentantul voinței politice din Kurdistan, (punctul 5 litera (c) sus), Comisia consideră că această cerere, luată în ansamblu, nu poate fi considerată ca conținând un apel la utilizarea violenței, rezistenței armate sau revoltei, nici ca fiind un discurs de ură, ceea ce este, în opinia sa, elementul esențial care trebuie luat în considerare (Sürek c. Turcia 4) [GC], nr. 24762/94, § 58, 8 iulie 1999, Belek și Velio 44227/04, § 25, 6 octombrie 2015). 26. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că măsura luată de autoritățile interne în privința recurentei nu răspundea unei nevoi sociale impetuoase, pe care nu o reprezenta, în orice caz, proporțională cu obiectivele legitime vizate și, prin urmare, nu era necesară într-o societate democratică. 27. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenție. PRIVIND LIMITAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 28. Recurenta solicită 2 000 EUR (EUR) pentru prejudicii materiale și 10 000 EUR (EUR) pentru prejudiciile morale pe care le consideră a fi suferit. În plus, prezintă o declarație de onoare din partea avocaților săi, aceasta solicită 1 786,56 EUR pentru cheltuielile de reprezentare 29. Guvernul susține că cererea depusă pentru daune materiale nu este susținută de documente relevante și că este excesivă. În ceea ce privește cererea formulată pentru daune morale, acesta susține că aceasta nu prezintă o legătură de cauzalitate cu presupusa încălcare și că, în orice caz, aceaceasta este nefondată și excesivă și nu corespunde sumelor acordate în jurisprudența Curții. În ceea ce privește cererea privind cheltuielile de avocatură, acesta arată că reclamanta nu a susținut suficient această pretenție. 30. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge cererea aferentă. Pe de altă parte, Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 2 500 EUR pentru prejudicii morale. În ceea ce privește cheltuielile de avocatură, Curtea acordă recurentei suma de 1 786,56 EUR. Pe aceste motive, Curtea, Declară cererea admisibilă A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenție A se spune că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului 500 EUR (două mii cinci sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă, pentru daune morale 786,56 EUR (o mie șapte sute optzeci și șase de euro și cincizeci și șase de cenți), plus orice sumă care poate fi datorată de reclamantă cu titlu de impozit pe această sumă, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicat în scris la 3 septembrie 2019, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Hasan Bak