CtEDO 03.07.2018 Auto

İPEK v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
03.07.2018
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
İPEK v. TURKEY (CtEDO, 2018)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 65206/10 Murat İPEK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 3 iulie 2018 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Nebojša Vučinić, Jon Fridrik Kjølbro, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 6 septembrie 2010, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamant Prin deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Murat İpek, este un național turc, născut în 1979 și trăiește în Istanbul. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Kanar, avocat practicant la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 noiembrie 2005, reclamantul a fost arestat de poliție. La 29 noiembrie 2005, judecătorul de la Curtea din Istanbul Assize a ordonat detenția reclamantului în reținere. La 22 decembrie 2005, procurorul a depus o acuzație la Curtea Assize din Istanbul, acuzând reclamantul, printre altele, aderarea la o organizație teroristă. La 10 septembrie 2008, Curtea din Istanbul Assize a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la un total de unsprezece ani și trei luni de închisoare. Curtea a ordonat, de asemenea, continuarea detenției reclamantului. La 28 iunie 2011, Curtea de Casație a anulat hotărârea. Cazul a fost în consecință trimis Curții din Istanbul Assize. La 15 februarie 2012, Curtea din Istanbul Assize a ordonat eliberarea reclamantului în timpul procesului. 10. La 18 decembrie 2012, Curtea din Istanbul Assize a condamnat încă o dată reclamantul și l-a condamnat la un total de nouă ani și unsprezece luni de închisoare și la o amendă. 11. Reclamantul a apelat împotriva hotărârii din 18 decembrie 2012 și în conformitate cu cele mai recente informații din dosar, acțiunea este în așteptare în fața Curții de Casație. 12. La 21 august 2013, reclamantul a solicitat Comisiei de Compensare instituite prin Legea nr. 6834 care se plângea de durata procedurii penale. Într-o decizie din 6 iunie 2014, Comisia de Compensare a suspendat examinarea plângerii reclamantului cu privire la durata procedurii în așteptarea rezultatului hotărârii Curții privind epuizarea recourslor interne. La A.Ș. c. Turcia (nr. 58271/10, § 34-35, 13 septembrie 2016), Șefik Demir v. Turcia (nr. 51770/07, § 29-33, 16 octombrie 2012), Turgut și alții v. Turcia (nr. 4860/09, §§ 19-26, 26 martie 2013). COMPLAINTE 14. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că lungimea deținerii anterioare a fost excesivă și a susținut, de asemenea, în temeiul articolului 6 § 2, că dreptul său de a fi presupus nevinovat a fost încălcat deoarece a fost reținut în reținere pentru o lungime excesivă de timp. 15. Reclamantul a susținut, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că procedura penală împotriva acestuia nu a fost încheiată într-un timp rezonabil. HOTĂRÂREA În ceea ce privește plângerea reclamantului în temeiul articolului 5 § 3 din Convenția 16. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că durata deținutului său anterior la judecată a fost excesivă și a plâns în continuare în temeiul articolului 6 § 2 din Convenție că dreptul său de a fi presupus nevinovat a fost încălcat deoarece a fost reținut de o perioadă excesivă de timp. 17. Curtea consideră că este mai potrivit să se examineze plângerile reclamantului din punctul de vedere al articolului 5 § 3 numai deoarece se referă în principal la durata detenției anterioare ale reclamantului (a se vedea Can c. Turcia (dec.), nr. 6644/08, 14 aprilie 2009). 18. Guvernul a cerut Curții să respingă această plângere din cauza nerespectării acesteia. În această privință, ei au susținut că reclamantul ar trebui să solicite compensații în temeiul articolului 141 din Codul de procedură penală („CCP”). 19. Curtea remarcă că remediul intern în aplicarea articolului 141 § 1 litera (d) din CCP în ceea ce privește durata detenției în rezidenție a fost examinat în cazul A.Ș. c. Turcia (nr. 58271/10, § 95, 13 În septembrie 2016, Șefik Demir v. Turcia (dec.), nr. 51770/07, §§ 17-35, 16 octombrie 2012). 20. În cazul Șefik Demir (citat mai sus), Curtea a afirmat că acest remediu trebuia să fie epuizat de reclamanții ale căror condamnații au devenit finale. (citată mai sus, § 92) că, începând cu iunie 2015, remedierea internă prevăzută la art. 141 § 1 litera (d) din CCP a fost epuizată de către reclamanții chiar înainte ca procedura să devină finală. 21. În cazul instantaneu, Curtea remarcă că detenția reclamantului s-a încheiat la 15 februarie 2012 cu eliberarea sa din detenție în închisoare, cu toate acestea, nu există nici o informație dacă procedura împotriva acestuia este încă în așteptare sau a devenit finală. Cu toate acestea, Curtea remarcă că reclamantul a avut dreptul, în ambele situații, să solicite compensații în temeiul articolului 141 § 1 (d) din CCP. Cu toate acestea, el nu a reușit să facă acest lucru. 22. Curtea reiterează că evaluarea dacă căile de recurs interne au fost epuizate este efectuată în mod normal cu referire la data în care cererea a fost depusă la Curte. Cu toate acestea, după cum a depus Curtea în multe ocazii, această regulă este supusă excepțiilor, care pot fi justificate de circumstanțele specifice ale fiecărei cauze (a se vedea İçyer c. Turcia) (dec.), nr. 18888/02, § 72, CEDH 2006 I). Curtea a depărtat anterior de această regulă în cazurile cu privire la remedierea menționată mai sus în ceea ce privește durata detenției, care a devenit aplicabilă după decizia finală privind procedura penală (a se vedea, printre altele, Tutal și altele c. Turcia) (dec.), nr. 11929/12, 28 ianuarie 2014). Curtea consideră că o excepție ar trebui aplicată și în cazul în cauză. 23. Prin urmare, având în vedere obiecția Guvernului, Curtea concluzionează că cererea trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenția privind neepuizarea măsurilor interne. În ceea ce privește plângerea reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția 24. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii penale împotriva acestuia era incompatibilă cu cerința de „tempă motivabilă” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenția. 25. Guvernul a remarcat că, în temeiul Legii nr. 6384, s-a înființat o comisie de compensare pentru a face față cererilor privind durata procedurilor și neexecuția hotărârilor, susținând că reclamantul trebuie să se aplice Comisiei de compensare pentru a epuiza căile de recurs interne. 26. Curtea remarcă că, după cum a subliniat Guvernul, s-a instituit în Turcia un remediu intern în urma aplicării procedurii de hotărâre pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (n. 24240/07, 20 martie 2012). Ulterior, în decizia sa în cazul Turgut și alții c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013), Curtea a declarat o nouă cerere inadmisibilă din cauza faptului că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, adică noul remediu. În acest sens, Curtea a considerat în special că acest nou remediu a fost a priori accesibil și capabil de a oferi o perspectivă rezonabilă de remediere a plângerilor privind durata procedurii. 27. Curtea constată că, în decizia sa din cauza Ümmühan Kaplan (citată mai sus, § 77), acesta a subliniat că ar putea examina totuși cererile de acest tip care au fost deja comunicate guvernului. 28. Cu toate acestea, ținând cont de obiecția preliminară a guvernului și de faptul că reclamantul a informat Curtea că a solicitat Comisiei menționată mai sus, după ce cererea sa a fost comunicată Guvernului, și de decizia din 6 iunie 2014 de către Comisia de compensare care suspendă examinarea plângerii reclamantului cu privire la lungimea procedurii în așteptarea hotărârii Curții privind neepuizarea recourslor interne, Curtea își reiterează concluzia în cazul Turgut și alții (citat mai sus). 29. Prin urmare, acesta concluzionează că această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție pentru neepuizare a căilor de recurs interne. Din aceste motive, Curtea declara în unanimitate cererea inadmisibilă. Efectuată în engleză și notificată în scris la 6 septembrie 2018. Hasan Bakırcı Ledi Bianku Președintele Adjunct Registrul Bianku

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă