- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 3 iulie 2018
- Stat pârât
- ROU
- Articole
- Articolul 8
- Concluzia
- Nicio încălcare — Articolul 8
Niță împotriva României
Traducere în română Auto
Reclamantul s-a născut în 1970 și trăiește în Râmnicu-Vâlcea. În 1993 reclamantul s-a căsătorit cu N.E.C. şi fiica lor, M.A. s-a născut în 2001. După divorţul cuplului la 28 februarie 2007, mama a primit custodia fizică a copilului. Întrucât părinții au ajuns la un acord care reglementează contactul reclamantului cu copilul, drepturile de vizită nu au fost discutate în procedura de divorț. Până în decembrie 2009, reclamantul a avut ocazia neîncurcată de a vorbi cu fiica lui la telefon și de a o duce la casa lui ori de câte ori a dorit. După acea dată, N.E.C. Nu mai răspunde la telefon şi singura posibilitate pentru reclamant să vadă fiica lui era în afara şcolii ei. În consecință, la 7 iulie 2011, reclamantul a inițiat o procedură de contact în fața Curții de district Râmnicu-Vâlcea, din cauza căreia la 16 decembrie 2011 a fost stabilit un program de vizitare în favoarea reclamantului.
N.E.C. apelat, susținând că reclamantul nu a fost împiedicat să viziteze copilul, dar că din divorțul el nu a vizitat-o mai mult de o dată la trei luni și nu a contribuit în nici un fel la tratamentul medical continuu pe care a solicitat-o. În timpul procedurii, părțile au ajuns la un acord cu privire la programul de vizită. La 17 mai 2012, tribunalul județului a interogat M.A. și a remarcat: „Părinții au divorțat cu aproximativ 5-6 ani în urmă și, după aceea, adesea obișnuia să viziteze tatăl ei până în urmă cu aproximativ 6 luni, când mama ei nu a încetat să-i permită să răspundă la telefon, deoarece tatăl a vrut doar să înfurie [N.E.C.]. De atunci, nu mai poate răspunde la telefon şi tatăl ei nu a văzut-o.
Din conturile mamei ei, ea a înţeles că tatăl ei era o persoană rea care le - a provocat necazuri [N.E.N.C.], deoarece amândoi aveau afaceri care vând aceleaşi produse, iar tatăl ei i - a luat pe angajaţii mamei ei, făcându - le promis salarii mai mari. Ea nu vrea să viziteze tatăl ei pentru că asta ar face mama ei supărată și ea nu vrea asta pentru că îi pasă mult de mama ei. Mama ei nu vrea să-şi viziteze tatăl, care are o nouă familie şi un copil mic. (...).” 9. Într-o decizie din 15 iunie 2012 (denumită în continuare „Ordinea de contact”), Curtea județului a luat act de acordul părinților cu privire la programul de vizită și a considerat că este util ca copilul să mențină contactul cu tatăl ei.
10. N.E.C. a depus un recurs asupra punctelor de drept, nefericit de faptul că copilul ar trebui să meargă la domiciliu reclamantului. Într-o decizie finală din 19 noiembrie 2012, Curtea de Apel Pitești a susținut decizia Curții Județene. Acesta a remarcat că copilul a fost obişnuit să meargă la casa tatălui ei şi să continue acest obicei ar contribui la consolidarea relaţiei lor. Acesta a constatat: „Consolidarea relaţiei dintre reclamant şi minor prin respectarea hotărârii Curţii Judeţene este şi mai necesară, deoarece, din raportul interviului cu minor, se pare că minorul vizita tatăl ei după separarea părinţilor până la şase luni înainte de audiere, [când mama] nu i-a permis să vorbească la telefon cu reclamantul; din acelaşi raport se pare că minorul nu doreşte să-şi vadă tatăl pentru a nu-şi supăra mama.
În aceste circumstanțe, [Curtea Conținutului] a decis corect că vizitele ar trebui să aibă loc în domiciliul reclamantului, pentru a permite legăturile parentale normale să se dezvolte și pentru a evita posibilitatea de a inculca sentimentele de ură față de tată, care ar fi contrar dezvoltării psihologice armonioase a copilului.” 11. Ca N.E.C. a continuat să se opună orice contact cu copilul, la 13 martie 2013, reclamantul a contactat un judecător și a inițiat procedurile de punere în aplicare. La 23 martie 2013, cererea a fost permisă de Curtea de District Brezoi, care a ordonat executarea ordinului de contact. 12. Judicierul a invitat N.E.C. pentru a aduce copilul la biroul său la 5 aprilie 2013, ceea ce ea nu a reușit să facă.
La 3 mai și 7 iunie 2013 și la 7 martie 2014, el s-a dus la casa ei împreună cu reclamantul, poliția și reprezentanții Direcției Generale de Protecție Socială și Copilului Vâlcea („autoritatea de protecție a copilului”). În fiecare ocazie nu au găsit nimeni acolo, în ciuda notificării anterioare. 13. La 11 aprilie 2013, la cererea reclamantului, judecătorul a depus Curtea de districtă Brezoi o cerere de sancțiuni împotriva N.E.C., în conformitate cu dispozițiile articolului 905 din Codul de Procedură Civilă („CCP”, a se vedea punctul 27 de mai jos). N.E.C. A reiterat acest lucru, ca M.A. Refuzând să-şi vadă tatăl, ea nu ar fi de acord că copilul să fie dus împotriva voinţei ei în casa reclamantului.
La 20 iunie 2013, Curtea a ordonat N.E.C. să plătească o amendă de 500 de lei români (RON – aproximativ 115 euro (EUR) la momentul respectiv) pentru fiecare zi de neexecuție a ordinului de contact, începând de la data în care hotărârea Curții de District i-a fost notificată. Curtea de District a reiterat concluziile raportului din 17 mai 2012 privind interviul cu M.A. (A se vedea punctul 8 de mai sus) și a constatat că mama a fost responsabilă pentru faptul că nu a respectat programul de vizită. El a constatat: „Se pare că din acelaşi raport, deşi minorul îi place să viziteze tatăl ei, nu mai doreşte să mai facă acest lucru pentru că nu vrea să - şi supăre mama.
Curtea concluzionează că neexecutarea obligației stabilite în ordinul de contact este cauzată exclusiv de debitorul și nu există dovezi care să demonstreze că minorul ar refuza, în termeni absolut, contactul cu creditorul sau că ar manifesta aversiune față de el.” 14. La 21 august 2013, hotărând o cerere depusă de judecător în temeiul articolului 188 § 2 din CCP (a se vedea punctul 27 de mai jos), Curtea de districtă Brezoi a amendat N.E.C. RON 100 (aproximativ 22 EUR la momentul respectiv) pentru obstrucționarea procedurilor de executare. 15. Între timp, la 18 august 2014, judecătorul a remarcat că N.E.C. a continuat să respingă programul de vizită și a concluzionat că executarea a devenit obiectiv imposibilă.
În consecință, el a încheiat procedura de executare și a depus o plângere penală împotriva N.E.C. (a se vedea punctul 20 de mai jos) în conformitate cu dispozițiile articolului 911 § 2 din CCP (a se vedea punctul 28 de mai jos). 16. Reclamantul s-a opus să rămână executat şi a cerut Curtea de District Brezoi să oblige judecătorul să continue procedurile de executare. El a susținut, de asemenea, că dispozițiile CCP care permit judecătorului să rămână executat în timp ce o plângere penală este în curs era inconstituțională în măsura în care a permis debitorului - cu o credință proastă - să rămână sau să distrugă eforturile de executare și să manipuleze comportamentul copilului până la respingerea părintelui neprivigian.
În caz contrar, el nu a contestat concluziile raportului judecătorului. La 22 mai 2015, Curtea de District Brezoi și-a respins obiecția din cauza faptului că a devenit obiectiv imposibilă aplicarea ordinii de judecată și că judecătorul a rămas corect executarea după ce biroul procurorului a preluat cazul. La 22 martie 2016, recursul depus de reclamant a fost, de asemenea, respins ca nefondat de Curtea de județ Vâlcea. Acestea din urmă au constatat că judecătorul a respectat toate obligațiile care rezultă din articolele 909-913 din CCP (a se vedea punctul 28 de mai jos). Mai târziu, în decizia sa nr. 299 din 12 mai 2016, Curtea Constituțională a respins plângerea constituțională formulată de reclamant (a se vedea punctul 30 de mai jos).
17. La 4 martie 2014, reclamantul a solicitat Curții de District să cuantifice cuantumul daunelor la care avea dreptul în temeiul articolului 905 § 4 din CCP (a se vedea punctul 27 de mai jos). N.E.C. a susținut că a fost reclamantul care s-a despărțit de copil și că, datorită disruperii relației tată-fiică, este imposibil să se conformeze ordinei de contact în acel moment. La 25 septembrie 2014, Curtea de District a ordonat N.E.C. să plătească reclamantul RON 9,200 (aproximativ 2,100 EUR la momentul respectiv). Acestea din urmă nu au putut obține această plată ca N.E.C. a vândut toate posesiunile ei și nu a declarat nici un venit fix. 18. La 6 ianuarie 2015, reclamantul a solicitat autorității de protecție a copilului să solicite un ordin de judecată timp de trei luni de consiliere psihologică pentru fiica sa, reprezentând că N.E.C.
a fost alienarea M.A. de la tatăl ei. La 9 ianuarie 2015, autoritatea de protecție a copilului a refuzat să intervină din moment ce judecătorul nu a înregistrat în raportul său că copilul s-a opus aplicării „în termeni absoluti”, astfel cum se prevede la art. 912 din CCP (a se vedea punctul 28 de mai jos). 19. La 14 ianuarie 2015, reclamantul și-a reiterat cererea de consiliere psihologică. În plus, el solicită monitorizarea relației dintre părțile implicate pentru o perioadă de șase luni și N.E.C. amenda pentru întârzierile în executarea ordinului de contact. Inspectorii autorității de protecție a copiilor s-au întâlnit N.E.C. în patru ocazii: la 29 ianuarie, 11 martie, 23 aprilie și 17 iulie 2015. Prin urmare, în scrisoarea din 22 iulie 2015, autoritatea a informat reclamantul că N.E.C.
nu le-a permis să vorbească cu copilul despre relaţia ei cu tatăl ei. Autoritatea de protecţie a copilului a recomandat următoarele: „În părerea că, în ultimii patru ani, relaţia ta cu fiica ta a consistat doar în câteva întâlniri izolate, considerăm că trebuie să se efectueze reînfiinţarea relaţiei părintelui, ţinând cont de dorinţele copilului, de programul şcolar şi de activităţile sale extracurriculare. (...) Deocamdată, [N.E.C.] consideră că nu este în interesul copilului să reînceapă relaţia tată-fiică şi să refuze să-şi acorde sprijinul în acest scop.
Având în vedere cele de mai sus, considerăm că este important pentru copil că atât voi, cât şi fostul soţ, încercaţi să vă îmbunătăţiţi comunicarea şi că vă schimbaţi atitudinea actuală (în faţa instanţelor şi altor instituţii, procedurile de aplicare (...)), pentru a depăşi conflictele şi pentru a oferi fiicei dvs. sprijinul şi asigurarea că are nevoie la această vârstă.” 20. Hotărând plângerea penală depusă de judecător la 18 august 2014 (a se vedea punctul 15 de mai sus), biroul procurorului atașat Tribunalului județului Vâlcea a început o anchetă privind comisia infracțiunii unei hotărâri (nerespectiv un hotărări judecătoreşti). 21. La 4 martie 2015, procurorul a schimbat clasificarea juridică a presupuselor fapte în infracţiunea încălcării măsurilor de custodie (nerespectarea măsurilor privatd îndredinţare minorului).
22. La 4 ianuarie 2016 procurorul a interogat M.A. în prezența avocatului N.E.C. și a unui psiholog din partea autorității de protecție a copilului. M.A. a refuzat să restabilească contactul cu tatăl ei și a exprimat convingerea ei că tatăl ei încearcă doar să-și rănească mama prin acțiunile sale din cauza conflictelor lor legate de muncă, din care ea a fost parțial informată de mama ei. Ea a spus: „Cred că, prin acţiunile lui, tatăl meu vrea, în realitate, să - mi rănească mama. Ieri am discutat acest subiect cu mama mea, cum am făcut o dată înainte, și ea mi-a spus că ea nu dorește să mă deranjeze, deoarece acestea au fost probleme legate de muncă create de tatăl meu. S-ar putea să fie că, prin acţiunile lui, tatăl meu vrea să-mi rănească mama.
Cunosc unele aspecte, dar nu prea multe despre conflictul dintre părinţii mei cu privire la munca mamei mele. Este posibil ca tatăl meu să înceapă aceste acţiuni pentru că mă iubeşte şi doreşte să mă cunoască. Nu mai vreau să-l cunosc sau să am relaţii personale cu el. (...) Cred că ar fi mai bine dacă tatăl meu m-ar lăsa în pace. (...) Este adevărat că mama mea nu a spus niciodată lucruri rele despre tatăl meu, dar nu m-a încurajat niciodată să am legături personale cu el.” 23. La 22 aprilie 2016, la cererea procurorului, psihologii de la autoritatea de protecție a copilului au evaluat M.A. Ei au observat în raportul lor că M.A. a refuzat să-şi vadă tatăl pentru că ea a fost dezamăgită de modul în care a încercat să se poată lega cu ea, adică prin intermediul autorităţilor, provocând astfel supărarea mamei sale.
Expertul nu a considerat acest consiliere pentru M.A. ar fi benefic pentru restabilirea relației dintre reclamant și fiica sa. El a recomandat sprijin psihologic pentru părinţi. 24. La 24 februarie 2017, procurorul a decis să încheie ancheta din cauza faptului că nu s-a stabilit fără îndoială că N.E.C. au acționat astfel încât să împiedice în mod repetat reclamantul să-și vadă fiica și că lipsa de comunicare a fost cauzată de dorința și voința inequívoca a M.A.. 25. La 18 aprilie 2017, ca răspuns la o plângere depusă de solicitant, procurorul în șeful biroului procurorului a susținut decizia de mai sus. Cu toate acestea, într-o hotărâre din 3 octombrie 2017, Curtea de district Râmnicu Vâlcea a permis o plângere depusă de reclamant, a anulat decizia procurorului și a trimis cazul înapoi la biroul procurorului pentru o examinare suplimentară.
Curtea a considerat că, datorită influenţei mamei asupra ei, copilul ar putea suferi de sindromul de alienare a părinţilor care constituie o formă de abuz psihologic; pentru a clarifica acest aspect, era nevoie de anchete psihologice suplimentare. 26. În 2016, reclamantul a reluat contactul cu fostul său soț, prin intermediul birourilor unui nou judecător. El a încercat să viziteze casa ei pentru a vedea copilul la 6 mai, 3 iunie, 1 iulie și 5 august 2016. La 6 aprilie 2017, el a întrebat avizul N.E.C. cu privire la metoda potrivită pentru a restabili contactul cu fiica sa.
4. The applicant was born in 1970 and lives in Râmnicu-Vâlcea.
In 1993 the applicant married N.E.C. and their daughter M.A. was born in 2001. Following the couple’s divorce on 28 February 2007, the mother was granted physical custody of the child. As the parents had reached an agreement regulating the applicant’s contact with the child, the visiting rights were not discussed in the divorce proceedings.
Until December 2009, the applicant had unhindered opportunity to talk to his daughter on the phone and to take her to his home whenever he wished. After that date, N.E.C. stopped answering the phone and the only possibility for the applicant to see his daughter was outside her school.
Consequently, on 7 July 2011 the applicant instituted contact proceedings before the Râmnicu-Vâlcea District Court, as a result of which on 16 December 2011 a visiting schedule was established in favour of the applicant.
N.E.C. appealed, arguing that the applicant had never been prevented from visiting the child but that since the divorce he had not visited her more than once every three months and had not contributed in any way to the continuous medical treatment she required. During the proceedings the parties reached an agreement about the visiting schedule. On 17 May 2012 the County Court questioned M.A. and noted: “The parents divorced about 5-6 years ago and after that she often used to visit her father up until about 6 months ago, when her mother stopped allowing her to answer the phone, because the father only wanted to make [N.E.C.] angry. Since then, she can no longer answer the phone and her father has not seen her. From her mother’s accounts, she understood that her father was a bad person who caused trouble to [N.E.C.] as they both had businesses selling the same products, and her father had taken away her mother’s employees by promising them higher salaries. She does not wish to visit her father because that would make her mother upset and she does not want that because she cares a lot about her mother. Her mother does not wish her to visit her father, who has a new family and a small child. (...).”
In a decision of 15 June 2012 (hereinafter “the contact order”) the County Court took note of the parents’ agreement as to the visiting schedule and considered that it was beneficial for the child to maintain contact with her father.
N.E.C. lodged an appeal on points of law, unhappy that the child would have to go to the applicant’s home. In a final decision of 19 November 2012 the Pitești Court of Appeal upheld the County Court’s decision. It noted that the child was used to going to her father’s home and continuing this habit would help consolidate their relationship. It found: “The consolidation of the relationship between the applicant and the minor by means of complying with the County Court’s decision is even more necessary since, from the report of the interview with the minor, it appears that the minor had been visiting her father after the parents’ separation until about six months before the hearing, [when the mother] stopped allowing her to talk on the phone with the applicant; from the same report it appears that the minor does not wish to see her father in order not to upset her mother. In these circumstances, the [County Court] has correctly decided that the visits should take place in the applicant’s home, in order to allow the normal parental ties to develop and to avoid the possibility of inculcating feelings of hatred towards the father, which would run counter to the child’s harmonious psychological development.”
As N.E.C. continued to oppose any contact with the child, on 13 March 2013 the applicant contacted a court bailiff and started enforcement proceedings. On 23 March 2013 the application was allowed by the Brezoi District Court, which ordered enforcement of the contact order.
The bailiff invited N.E.C. to bring the child to his office on 5 April 2013, which she failed to do. On 3 May and 7 June 2013 and on 7 March 2014 he went to her home together with the applicant, the police and representatives of the Vâlcea Directorate General on Social Welfare and Child Protection (“the child protection authority”). On each occasion they found no one there, despite prior notification.
On 11 April 2013, at the applicant’s request, the bailiff lodged with the Brezoi District Court an application for penalties against N.E.C., under the provisions of Article 905 of the Code of Civil Procedure (“the CCP”, see paragraph 27 below). N.E.C. reiterated that, as M.A. was refusing to see her father, she would not agree that the child be taken against her will to the applicant’s home. On 20 June 2013 the court ordered N.E.C. to pay a fine of 500 Romanian Lei (RON – approximately 115 euros (EUR) at the relevant time) for each day of non-enforcement of the contact order, starting from the date on which the District Court decision was notified to her. The District Court reiterated the findings of the report of 17 May 2012 concerning the interview with M.A. (see paragraph 8 above) and found that the mother was responsible for the failure to enforce the visiting schedule. It found: “From the same report it appears that, although the minor likes to visit her father, she does not wish to do so any more because she does not want to upset her mother. The court concludes that the non-enforcement of the obligation set down in the contact order is caused exclusively by the debtor and there is no evidence to show that the minor herself would refuse in absolute terms contact with the creditor or that she would manifest aversion towards him.”
On 21 August 2013, acting on an application lodged by the bailiff under Article 188 § 2 of the CCP (see paragraph 27 below), the Brezoi District Court fined N.E.C. RON 100 (approximately EUR 22 at the relevant time) for obstructing the enforcement proceedings.
Meanwhile, on 18 August 2014 the bailiff noted that N.E.C. was continuing to reject the visiting schedule and concluded that the enforcement had become objectively impossible. Consequently he terminated the enforcement proceedings and lodged a criminal complaint against N.E.C. (see paragraph 20 below) under the provisions of Article 911 § 2 of the CCP (see paragraph 28 below).
The applicant objected to the stay of execution and asked the Brezoi District Court to compel the bailiff to continue the enforcement proceedings. He also argued that the provisions of the CCP allowing the bailiff to stay the execution while a criminal complaint was ongoing were unconstitutional in so far as it allowed the debtor − in bad faith − to stay or obliterate the enforcement efforts and to manipulate the child’s behaviour to the point of rejecting the non-custodial parent. He did not otherwise contest the findings of the bailiff’s report. On 22 May 2015 the Brezoi District Court dismissed his objection on the grounds that it had become objectively impossible to enforce the court order and that the bailiff had correctly stayed the enforcement once the prosecutor’s office had taken over the case. On 22 March 2016 the appeal lodged by the applicant was also dismissed as unfounded by the Vâlcea County Court. The latter found that the bailiff had complied with all the obligations arising from Articles 909-913 of the CCP (see paragraph 28 below). Later on, in its decision no. 299 of 12 May 2016, the Constitutional Court dismissed the constitutional complaint raised by the applicant (see paragraph 30 below).
On 4 March 2014 the applicant asked the District Court to quantify the amount of damages to which he was entitled under Article 905 § 4 of the CCP (see paragraph 27 below). N.E.C. maintained that it had been the applicant who had distanced himself from the child and that due to the break-up of the father-daughter relationship it was impossible to comply with the contact order at that time. On 25 September 2014 the District Court ordered N.E.C. to pay the applicant RON 9,200 (approximately EUR 2,100 at the relevant time). The latter could not obtain this payment as N.E.C. had sold all her possessions and had not declared any fixed income.
On 6 January 2015 the applicant asked the child protection authority to seek a court order for three months of psychological counselling for his daughter, reiterating that N.E.C. was alienating M.A. from her father. On 9 January 2015 the child protection authority refused to intervene since the bailiff had not recorded in his report that the child had opposed the enforcement “in absolute terms”, as required by Article 912 of the CCP (see paragraph 28 below).
On 14 January 2015 the applicant reiterated his request for psychological counselling. In addition, he asked that the relationship between the parties involved be monitored for a period of six months and that N.E.C. be fined for the delays in executing the contact order. The child protection authority’s inspectors met N.E.C. on four occasions: on 29 January, 11 March, 23 April, and 17 July 2015. Subsequently, in a letter of 22 July 2015 the authority informed the applicant that N.E.C. had not allowed them to talk with the child about her relationship with her father. The child protection authority advised as follows: “In view of the fact that for the past four years your relationship with your daughter has only consisted of a few isolated encounters, we consider that reinitiating the fatherdaughter relationship must be done gradually, bearing in mind the child’s wishes, her school programme and her extra-curricular activities. (...) For the time being, [N.E.C.] considers that it is not in the child’s best interest to reinitiate the father-daughter relationship and refuses to lend her support to this end. In the light of the above, we consider that it is important for the child that both you and your former spouse try to improve your communication and that you change your current attitude (complaints before courts and other institutions, enforcement proceedings (...)), in order to overcome the conflicts and to offer your daughter the support and reassurance that she requires at this age.”
Acting upon the criminal complaint lodged by the bailiff on 18 August 2014 (see paragraph 15 above), the prosecutor’s office attached to the Vâlcea County Court started an investigation into the commission of the offence of a breach of a court judgment (nerespectare a hotărârii judecătorești).
On 4 March 2015 the prosecutor changed the legal classification of the alleged facts into the offence of a breach of custody measures (nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului).
On 4 January 2016 the prosecutor interviewed M.A. in the presence of N.E.C.’s lawyer and a psychologist from the child protection authority. M.A. refused to re-establish contact with her father and expressed her belief that her father was only trying to hurt her mother through his actions because of their work-related conflicts, of which she had been partially informed by her mother. She said: “I believe that by his actions my father wants, in reality, to hurt my mother. Yesterday I discussed this subject with my mother, as I had done once before, and she told me that she did not wish to trouble me, as those were work-related problems created by my father. It might be that through his actions my father wants to hurt my mother. I know some aspects, but not too much about the conflict between my parents concerning my mother’s work. It is possible that my father started these actions because he loves me and wishes to know me. I no longer want to know him or to have personal relations with him. (...) I think it would be best if my father left me alone. (...) It is true that my mother has never said bad things about my father, but she has never encouraged me to have personal ties with him either.”
On 22 April 2016, acting at the prosecutor’s request, the psychologists from the child protection authority assessed M.A. They noted in their report that M.A. refused to see her father because she had been disappointed by the manner in which he had tried to get in touch with her, namely via the authorities, thereby causing upset to her mother. The expert did not consider that counselling for M.A. would be beneficial for re-establishing the relationship between the applicant and his daughter. He recommended psychological support for the parents.
On 24 February 2017 the prosecutor decided to terminate the investigation on the grounds that it had not been established beyond any doubt that N.E.C. had acted in such a manner as to repeatedly prevent the applicant from seeing his daughter and that the lack of communication was caused by M.A.’s unequivocal wish and will.
On 18 April 2017, in response to a complaint lodged by the applicant, the prosecutor in chief of the prosecutor’s office upheld the above decision. However, in a decision of 3 October 2017 the Râmnicu Vâlcea District Court allowed a complaint lodged by the applicant, quashed the prosecutor’s decision and sent the case back to the prosecutor’s office for further examination. The court considered that, because of the mother’s influence over her, the child might suffer from parent alienation syndrome which constituted a form of psychological abuse; in order to clarify this aspect, further psychological investigation was needed.
In 2016, the applicant resumed contact with his former spouse, through the offices of a new bailiff. He tried to visit her home in order to see the child on 6 May, 3 June, 1 July, and 5 August 2016. On 6 April 2017 he asked N.E.C.’s opinion as to what would be the appropriate method for him to re-establish contact with his daughter.