Milachikj împotriva Macedoniei de Nord

Comunicat la 9 iulie 2018 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 44773/16 Zoran MILACHIKJ împotriva fostei Republici Iugoslave a Macedoniei depusă la 29 iulie 2016 OBIECTUL CAUZEI În cadrul procedurii de infracțiune, reclamantul a fost acuzat de infracțiune vamală, și anume că a folosit o mașină importată, deși știa sau ar fi trebuit să știe că mașina nu a fost declarată autorităților vamale și că taxele vamale de import nu au fost plătite. După întreruperea procedurii din cauza timpului absolut, statul a restaurat mașina în posesia reclamantului, în calitate de „perpetrator al infracțiunii” (мусе враδа на сторителот на δрекроокот După aceea, el a solicitat o compensare fără succes pentru valoarea redusă a mașinii (14.615 dolari SUA) din care a fost dispus de peste șase ani și jumătate în timp ce procedurile de infracțiune erau în așteptare.

În decizia de respingere a cererii de compensare a reclamantului, Curtea de Apel a declarat că „procedura împotriva reclamantului nu a fost întreruptă deoarece infracțiunea nu a fost comisă ... [Reclamantul] a fost obligat să declare mașina la Oficiul Vamal (pentru că) știa [la momentul respectiv] că îl conducea cu plăci de înmatriculare false.” Curtea Supremă a adăugat în continuare că „Oficiul Vamal] a fost obligat prin lege să ... instituie procedură greșită împotriva autorului, și anume [reclamantul]”. Se aplică art. 6 § 2 din Convenție în acest caz (a se vedea Allen c. Regatul Unit [GC], nr. 25424/09, §§ 92-108, ECHR 2013)? În cazul în care au fost deciziile instanțelor civile (a se vedea mai sus) și motivul justificativ pentru refuzul de atribuire a compensației reclamantului compatibile cu presupunerea de inocence, garantat de art. 6 § 2 din Convenția?

Communicated on 9 July 2018

FIRST SECTION

Application no. 44773/16 Zoran MILACHIKJ against the former Yugoslav Republic of Macedonia lodged on 29 July 2016

SUBJECT MATTER OF THE CASE

In misdemeanour proceedings the applicant was charged with customs offence, namely that he had used an imported car although he had known or ought to have known that the car had not been declared to the customs authorities and import customs duties had not been paid. In those proceedings he also had his car confiscated. After the proceedings had been discontinued because of the absolute time-bar, the State restored the car in the possession of the applicant, as the “perpetrator of the crime” ( му се враќа на сторителот на прекршокот ). Subsequently, he unsuccessfully claimed compensation for the reduced value of the car (14,615 US dollars) of which he had been disposed for over six and a half years while the misdemeanour proceedings were pending.

In the decision dismissing the applicant’s compensation claim, the Court of Appeal stated that “[the misdemeanour proceedings against the applicant] had not been discontinued because the offence had not been committed ... [The applicant] was required to declare the car to the Customs Office (because) he had known [at the relevant time] that he had been driving it with false registration plates.” The Supreme Court further added that “[the Customs Office] was bound by law to ... institute misdemeanour proceedings against the perpetrator, namely [the applicant]”. QUESTIONS tO THE PARTIES 1. Does Article 6 § 2 of the Convention apply in the present case (see Allen v. the United Kingdom [GC], no. 25424/09, §§ 92-108, ECHR 2013)? 2. If so, were the decisions of the civil courts (see above) and the supporting reasoning for the refusal to award the applicant compensation compatible with the presumption of innocence, guaranteed by Article 6 § 2 of the Convention?