CETINJA v. CROATIA

Comunicat la 9 iulie 2018 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 6959/17 Aleksandar CETINJA împotriva Croației depusă la 17 ianuarie 2017 OBIECTUL CAUZEI Cazul se referă la plângerea reclamantului că a fost condamnat pentru o infracțiune minoră (închiderea păcii și ordinei publice) care, între timp, a devenit limitată la timp. În special, documentele din dosarul arată că în octombrie 2011, reclamantul a depus un recurs împotriva primului Hotărârea de judecată a Curții de infracțiuni minore Delnice care îl consideră vinovat de infracțiune în cauză, l-a finanțat și l-a ordonat să plătească costurile procedurii. Acest recurs a fost examinat și respins de Curtea de Infracții minore la 27 mai 2015, și anume aproximativ trei ani și șapte luni mai târziu. Cu toate acestea, art. 13 din Legea privind infracțiunile minore aplicabile la momentul respectiv (Prekršajni zakon , Gazette Oficial nr.107/2007; a se vedea, de asemenea, articolele 13 și 14c din Legea privind infracțiunile minore din 2013, Gazette Oficial nr. 39/2013) prevăzută pentru perioada de prescripție (relativă) de doi ani de la momentul comisiei infracțiunii, care ar fi putut fi întrerupt numai prin luarea unei acțiuni de către autoritatea relevantă în legătură cu infracțiunile minore în cauză. În cazul unei astfel de întreruperi, perioada de prescripție relativă a început să fie nouă. Reclamantul susține că eșecul Curții de Infracții Minore de a lua orice acțiune într-o perioadă de aproximativ trei ani și șapte luni a dus la infracțiune minoră împotriva acestuia devenind limitată la timp în conformitate cu reglementarea de prescripție (relativă). Prin urmare, el consideră că nu ar fi putut fi condamnat și amendat pentru această infracțiune în conformitate cu legea. § 101, 23 februarie 2016), a fost constatat vinovat de o infracțiune minoră care, între timp, a devenit limitată din cauza eșecului Curții de Infracții Minoare Înalte de a lua o procedură privind recursul său împotriva Curții de Infracții Minoare Delice în termenul de prescripție relativă, astfel cum prevede Legea privind infracțiunile minore (Prekršajni zakon , Jurnalul Oficial nr. 107/2007; a se vedea, de asemenea, secțiunile 13 și 14c din Legea privind infracțiunile minore din 2013 (Journal Oficial nr. 39/2013)? A se vedea amenda și costurile procedurilor impuse reclamantului respectă principiul legii și sunt justificate în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, de exemplu, Konstantin Stefanov v. Bulgaria , nr. 35399/05, §§§§ 53-54, 27 octombrie 2015)?

Communicated on 9 July 2018

FIRST SECTION

Application no. 6959/17

Aleksandar CETINJA

against Croatia

lodged on 17 January 2017

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The case concerns the applicant’s complaint that he was convicted of a minor offence (breach of public peace and order) which had in the meantime become time-barred. In particular, the documents in the case-file show that in October 2011 the applicant lodged an appeal against the first

‑

instance judgment of the Delnice Minor Offences Court finding him guilty of the offence in question, fining him and ordering him to pay the costs of the proceedings. This appeal was examined and dismissed by the High Minor Offences Court on 27 May 2015, namely some three years and seven months later. However, section 13 of the Minor Offences Act applicable at the relevant time (

Prekršajni zakon

, Official Gazette no.107/2007; see also sections 13 and 14c of the 2013 Minor Offences Act, Official Gazette no. 39/2013) provided for the (relative) prescription period of two years from the moment of the commission of the offence, which could have been interrupted only by the taking of an action by the relevant authority in relation to the minor offence at issue. In case of such an interruption, the relative prescription period started to run anew. The applicant contends that the failure of the High Minor Offences Court to take any action within a period of some three years and seven months led to the minor offence against him becoming time-barred under the cited (relative) prescription rule. He thus considers that he could not have been convicted and fined for that offence in accordance with the law.

QUESTIONS tO THE PARTIES

1.

Has the applicant, contrary to Article 6 § 1 and/or Article 7 of the Convention (see, for instance,

Coëme and Others v. Belgium

, nos. 32492/96 et al., §§ 145-146, ECHR, and

Navalnyy and Ofitserov

v. Russia,

nos.

46632/13 and 28671/14,

guilty of a minor offence which had in the meantime become time-barred due to the failure of the High Minor Offences Court to take a procedural action concerning his appeal against the Delince Minor Offences Court within the period of relative prescription as provided by the relevant Minor Offences Act (

Prekršajni zakon

, Official Gazette no. 107/2007; see also sections 13 and 14c of the 2013 Minor Offences Act, Official Gazette no.

39/2013)?

2.

Have the fine and costs of proceedings that were imposed on the applicant complied with the principle of lawfulness and been justified as required under Article 1 of Protocol No. 1 (see, for instance,

Konstantin

Stefanov

v. Bulgaria

, no.

35399/05, §§

53-54, 27 October 2015)?