S.B. împotriva Germaniei

Publicat la 7 aprilie 2025 SECȚIUNE Cererea nr. 28805/24 S.B. împotriva Germaniei depusă la 27 septembrie 2024 a comunicat la 20 martie 2025 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la respectarea presunției de nevinovăție în cadrul procedurii penale împotriva reclamantului. Reclamantul a co-fondat și a lucrat într-o instituție de educație asociată cu mișcarea boy scout. El a primit periodic grupuri de copii și copii individuali pentru șederile nopții la sediul instituției. La 7 martie 2019, Curtea de District Diez a condamnat reclamantul de două conturi de abuz sexual agravat asupra copiilor și l-a condamnat la doi ani de închisoare. La 8 ianuarie 2024 Curtea de Apel a achitat reclamantul. În hotărârea sa, Curtea a remarcat că audierea martorilor a arătat că reclamantul a efectuat acte sexuale și a comis agresiuni sexuale și agresiuni sexuale („sexuelle Übergriffe”) împotriva presupusei victime.

Cu toate acestea, nu existau dovezi suficiente pentru a dovedi că actele au avut loc înainte ca presupusa victimă să împlinească 14 ani, fiind unul dintre elementele infracțiunilor de agresiune sexuală agravată. Curtea a remarcat, de asemenea, că, în ceea ce privește faptele stabilite să fie calificate ca abuz sexual asupra persoanelor care au fost acuzate și asupra tinerilor, aceste infracțiuni au devenit limitate la timp. Hotărârea se referă ulterior la „toate” sau „alte infracțiuni comise” (“sämtliche verwirklichte Taten” sau “weitere verwirklichte Straftatbestände”), reprezentând din nou că acuzația lor a devenit interzisă pentru ca reclamantul să nu poată fi considerat responsabil pentru ei.

La 12 august 2024, Curtea Constituțională Federală a hotărât să nu accepte plângerea constituțională a reclamantului pentru hotărâre, fără a da motive. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 2 din Convenție că Curtea de Apel nu a respectat presupunerea de nevinovăție. El a susținut că raționamentul instanței constituie o constatare de vinovăție, chiar dacă a anulat hotărârea Curții de District și l-a achitat.

A existat o încălcare a dreptului reclamantului de a fi presupus nevinovat în temeiul articolului 6 § 2 din Convenție din cauza declarațiilor conținute în hotărârea Curții de Apel cu privire la răspunderea penală pentru abuzul sexual al persoanelor care sunt acuzate și/sau al tinerilor (de exemplu, în special, având în vedere principiile stabilite de Curte, în special în hotărârile sale în cazul Cleve v. Germania (n. 48144/09, §§ 32-42 și 52-64, 15 ianuarie 2015) și Peltereau-Villeneuve v. Elveția (n. 60101/09, §§ 30-39, 28 octombrie 2014), (a) Declarațiile neprevăzute reprezintă o constatare a vinovăției în absența unei condamnații finale, în loc de o simplă descriere a unui stat de suspiciune?

(b) În ce măsură au fost necesare declarațiile nejustificate pentru a achita reclamantul de la acuzațiile penale formulate împotriva lui, având în vedere, de asemenea, faptul că Curtea de Apel a dat un raționament abreugat în temeiul articolului 267 § 5, a doua teză, din Codul de Procedură Penală?

Published on 7 April 2025

SECOND SECTION

Application no. 28005/24 S.B. against Germany lodged on 27 September 2024 communicated on 20 March 2025

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns compliance with the presumption of innocence in criminal proceedings against the applicant. The applicant co-founded and worked in an educational institution associated with the boy scout movement. He regularly received groups of children and individual children for overnight stays at the premises of the institution. On 7 March 2019 the Diez District Court convicted the applicant of two counts of aggravated sexual abuse of children and sentenced him to two years’ imprisonment. On 8 January 2024 the Court of Appeal acquitted the applicant. In its judgment, the court noted that the hearing of witnesses had shown that the applicant had performed sexual acts and committed assaults and sexual assaults (“ sexuelle Übergriffe ”) against the alleged victim.

There was, however, insufficient evidence to prove that the acts had taken place before the alleged victim had turned 14 years of age, this being one of the elements of the offence of aggravated sexual assault. The court further noted that as far as the facts established were to be qualified as sexual abuse of persons in one’s charge and of juveniles, those offences had become time-barred. The judgment subsequently referred to “all” or “further offences committed” (“ sämtliche verwirklichte Taten ” or “ weitere verwirklichte Straftatbestände ”), again noting that their prosecution had become time ‑ barred so that the applicant could not be held accountable for them. On 12 August 2024 the Federal Constitutional Court decided not to accept the applicant’s constitutional complaint for adjudication, without giving reasons.

The applicant complained under Article 6 § 2 of the Convention that the Court of Appeal disregarded the presumption of innocence. He argued that the court’s reasoning amounted to a finding of guilt even though it had quashed the District Court’s judgment and had acquitted him.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Has there been a violation of the applicant’s right to be presumed innocent under Article 6 § 2 of the Convention on account of the statements contained in the judgment of the Court of Appeal regarding the criminal liability for sexual abuse of persons in one’s charge and/or of juveniles (e.g. pp. 9 et seq. of the judgment) and regarding the criminal liability for sexual abuse of children (e.g. pp. 3-6 and 8 et seq.)? 2. In particular, having regard to the principles established by the Court notably in its judgments in the cases of Cleve v. Germany (no. 48144/09, §§ 32-42 and 52-64, 15 January 2015) and Peltereau-Villeneuve v. Switzerland (no. 60101/09, §§ 30-39, 28 October 2014), (a) Do the impugned statements amount to a finding of guilt in the absence of a final conviction rather than to a mere description of a (remaining) state of suspicion?

(b) To what extent were the impugned statements necessary to acquit the applicant from the criminal charges brought against him, having also regard to the fact that the Court of Appeal gave an abbreviated reasoning pursuant to Article 267 § 5, second sentence, of the Code of Criminal Procedure?