- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 6 ianuarie 2014
- Stat pârât
- DEU
W.P. împotriva Germaniei
Traducere în română Auto
Comunicat la 6 ianuarie 2014 CIFTH SECȚIUNE Cerere nr. 55594/13 W.P. împotriva Germaniei depusă la 26 iulie 2013 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, W.P., este un național german, născut în 1944 și este în prezent reținut în închisoarea Hamburg. El este reprezentat în fața Curții de către dna M. Koch, un avocat practicant în Hamburg. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Condamnările anterioare ale reclamantului și ordinul de detenție preventivă și de execuție a acestuia Între 6 octombrie 1970 și 28 mai 1991, reclamantul a fost condamnat de patru instanțe diferite de cinci conturi de viol de femei tinere și a fost condamnat la închisoare cuprinzând trei până la opt ani.
La 28 martie 1994, Curtea Regională Lübeck a condamnat reclamantul de viol și agresiune sexuală, condamnat la opt ani de închisoare și a ordonat detenția preventivă în temeiul articolului 66 § 1 din Codul Penal (a se vedea legislația și practicile interne relevante de mai jos). Curtea Regională a constatat că în august 1986 reclamantul, care a acționat cu responsabilitatea penală deplină, a violat o femeie de 18 ani, pe care o atragea într-o pădure. Având în vedere repetările sale infracțiuni sexuale, pe care le-a comis doar câteva luni după ce a fost eliberat din închisoare și după consultarea unui expert medical, Curtea Regională a constatat că reclamantul a avut o propunere de a comis infracțiuni sexuale grave și a fost periculos pentru public.
La 10 ianuarie 2002, reclamantul, care a îndeplinit integral condamnarea la închisoare, a fost plasat pentru prima dată în detenție preventivă, executat inițial în închisoarea Lübeck. Continuarea detenției preventive a reclamantului a fost ordonată la intervale regulate, în special de către Curtea Regională Lübeck la 20 Septembrie 2011. Curtea de Apel Schleswig-Holstein a confirmat hotărârea Curții Regionale la 18 octombrie 2011. Reclamantul a fost în detenție preventivă de zece ani până la 9 ianuarie 2012. Procedura în cauză (a) Hotărârea Curții Regionale Lübeck La 2 octombrie 2012, Curtea Regională Lübeck, care a auzit reclamantul în persoană, precum și avocatul său, prin care a fost reprezentat pe parcursul procedurii, a ordonat ca reținerea preventivă a reclamantului să continue.
Curtea Regională a considerat că cerințele instituite de Curtea Constituțională Federală în hotărârea sa din 4 mai 2011 (a se vedea legea internă relevantă și practicile de mai jos) pentru ca o detenție preventivă prelungită retrospectiv să fie îndeplinită și a constatat că reclamantul a suferit de o tulburare mentală în sensul articolului 1 § 1 nr. 1 din Legea de detenție a terapiei (a se vedea legislația și practicile interne relevante de mai jos). a avut o personalitate și o tulburare de conduită descrisă de instrumentul relevant pentru clasificarea bolilor, CID-10 [1]. Curtea regională a aprobat concluziile pe care expertul psihiatr B. le-a făcut în raportul său din 4 iunie 2010 privind posibilitățile de relaxare în condițiile de detenție a reclamantului ( Vollzugslockerungen ), și anume, că reclamantul a suferit de o tulburare profundă și gravă a personalității cu elemente narcisiste și o lipsă de autoestima.
Tulburarea sa a fost caracterizată prin negarea și idealizarea comportamentului, negarea propriilor agresiuni și minimizarea actelor sale criminale. În plus, în opinia Curții Regionale, există încă un risc ridicat că reclamantul, datorită circumstanțelor specifice referitoare la persoana sau comportamentul său, să comită cele mai grave infracțiuni de violență sau infracțiuni sexuale, dacă ar fi fost eliberat, și a fost confirmat în mod repetat, în special de către expertul B. și de spitalul Universității Hamburg-Eppendorf, că reclamantul are nevoie de o terapie pentru infractorii sexuali într-o instituție terapeutică socială. Cu toate acestea, reclamantul a confirmat în audiere că a refuzat transferul la departamentul terapeutic social al închisorii.
În plus, reclamantul a violat deja șase femei și a recidivat în mod repetat la scurt timp după eliberarea sa. (b) Hotărârea Curții de Apel Schleswig-Holstein La 24 octombrie 2012, reclamantul a depus un recurs împotriva hotărârii Curții Regionale cu Curtea de Apel Schleswig-Holstein. El a susținut că detenția preventivă continuată dincolo de limita de zece ani a încălcat Legea de bază, interpretată de Curtea Constituțională Federală și Convenția. El s-a plâns, în special, că Curtea Regională nu a obținut un nou raport de către un alt expert și s-a bazat pe raportul expertului B. din urmă cu doi ani și jumătate privind relaxarea în condițiile de detenție a reclamantului, care nu a abordat problemele relevante pentru continuarea sa detenție.
La 21 noiembrie 2012, Curtea de Apel Schleswig-Holstein a respins apelul reclamantului. În ceea ce privește concluzia că reclamantul a suferit de o tulburare mentală, Curtea de Apel a subliniat faptul că decizia de a prelungi detenția preventivă a reclamantului nu a fost doar bazată pe raportul prezentat de expertul B. în 2010. Expertul a fost auzit în persoană de către Curtea Regională în diferite proceduri (în ceea ce privește transferul reclamantului la un spital psihiatric) la 6 iunie 2012 și a actualizat și confirmat constatările sale anterioare. Evaluarea sa a fost confirmată în continuare prin declarația spitalului Universității Hamburg-Eppendorf din 27 martie 2012. Acesta din urmă, având în vedere dosarul, a confirmat concluzia expertului B. că reclamantul a suferit de o tulburare profundă de personalitate, astfel cum este definită de CID-10, și anume o tulburare narcisistică de personalitate cu elemente emoționale instabile și sadice.
Curtea de Apel, având în vedere infracțiunile anterioare ale reclamantului și faptul că terapiile până în prezent nu au avut succes, a confirmat în continuare că există încă un risc ridicat că reclamantul ar comite cele mai grave infracțiuni sexuale dacă ar fi eliberate. După cum a fost confirmat de reclamant în ședința dinaintea Curții regionale, situația sa personală și terapeutică nu s-a schimbat de la ultima decizie a Curții care a ordonat prelungirea detenției preventive a reclamantului. (c) Decizia Curții Constituționale Federale La 17 decembrie 2012, reclamantul a depus o plângere constituțională la Curtea Constituțională Federală. El s-a plâns că prelungirea detenției sale preventive dincolo de termenul de zece ani legal și-a încălcat dreptul la libertate și protecția așteptărilor legitime într-un stat reglementat de stat de drept.
Reclamantul a susținut că criteriile restrictive stabilite de Curtea Constituțională Federală în hotărârea sa din 4 mai 2011 privind continuarea detenției preventive prelungite retrospectivamente nu au fost îndeplinite. în special, ordinul de continuare a detenției sale preventive s-a bazat pe un vechi raport de experți privind relaxarea în condițiile de detenție, care nu a abordat criteriile stabilite de Curtea Constituțională Federală. În aceste circumstanțe, instanțele nu au eliminat o bază suficientă pentru a concluziona că el a avut o tulburare mentală în sensul Legii de detenție a terapiei. În orice caz, el nu a suferit de o boală mentală, conform articolului 5 § 1 litera (e) din Convenție.
La 20 martie 2013, Curtea Constituțională Federală, fără a da motive, a refuzat să ia în considerare plângerea constituțională a reclamantului (dosarul nr. 2 BvR 2886/12). Condițiile de detenție a reclamantului în timpul executării ordinului de detenție preventivă De la 10 ianuarie 2002 până în mai 2013, ordinul de detenție preventivă împotriva reclamantului a fost executat în închisoarea Lübeck, unde reclamantul a fost reținut împreună cu persoanele care își îndeplinesc condamnarea la închisoare. În momentul procedurii în cauză, reclamantul, după ce a refuzat oferte repetate de tratament, în special transferul său la instituția terapeutică socială a Penitenciarei Lübeck, aparent nu a suferit nici un tratament pentru infractori sexuali.
Conversațiile sale ocazionale cu psihologii închisorii au fost întrerupte în mai 2012. La 14 iunie 2012, Curtea Regională Lübeck a respins cererea acuzației de a transfera reclamantul la un spital psihiatric pentru executarea în continuare a detenției sale preventive în temeiul articolului 67a § 2 din Codul Penal (a se vedea legislația și practicile interne relevante de mai jos). După ce a auzit expertul psihiatric B., Curtea Regională a constatat că reintegrarea reclamantului în societate nu ar putea fi mai bine promovată într-un spital psihiatric. A fost necesar ca reclamantul să participe la o terapie pentru infractorii sexuali într-un departament social-terapeutic în închisoare sau, eventual, oferit de un terapeut social extern.
Transferarea reclamantului, care nu a fost dispus să facă terapie, la un spital psihiatric împotriva voinței sale nu ar avea niciun succes. De asemenea, cerința constituțională de a stabili o diferență între detenția preventivă și detenția pentru îndeplinirea unui termen de închisoare, care necesită deținerea persoanelor în detenție preventivă separate de persoanele care servesc un termen de închisoare, nu a justificat transferul reclamantului la un spital psihiatric. Ar fi posibilă întreținerea reclamantului separată de prizonieri care își îndeplinesc condamnarea în închisoarea Lübeck în viitor, după încheierea lucrărilor de construcție. În cadrul proaspetelor proceduri în fața Curții Regionale de Hamburg pentru revizuirea continuării detenției preventive a reclamantului, expert psihiatru L. a prezentat un nou raport din 28 august 2013 privind starea mentală și periculoasă a reclamantului.
După examinarea personală a reclamantului, el a considerat că reclamantul este o personalitate accentuată, posibil cu caracteristici sadice de personalitate și lipsește de autoestima. El a constatat, totuși, că reclamantul nu a putut fi diagnosticat cu o tulburare mentală, astfel cum este definită în CID-10; în special, el nu a suferit de sadism sexual. Există un risc mediu că reclamantul va comite din nou infracțiuni sexuale grave dacă este eliberat.
Un rezumat cuprinzător al dispozițiilor Codului penal și al Codului de procedură penală care reglementează distincția dintre sancțiuni și măsuri de corecție și prevenire, în special deținerea preventivă, precum și elaborarea, revizuirea și executarea în practică a ordonanțelor de detenție preventivă, este consemnat în hotărârea Curții în cazul Germaniei (n. 19359/04, §§ 45-78, CEDO 2009). Dispozițiile menționate în prezenta cauză prevăd următoarele: Ordinea de detenție preventivă de către instanța de condamnare Curtea de condamnare poate, la momentul condamnării infractorului, să ordone detenția preventivă (o așa-numită măsură de corecție și prevenire) în anumite circumstanțe, în plus față de condamnarea la închisoare (o pedeapsă), în cazul în care infractorul a fost demonstrat un pericol pentru public (art. 66 din Codul penal).
În special, în conformitate cu art. 66 § 1 din Codul penal, în versiunea sa în vigoare la momentul respectiv, instanța de condamnare a trebuit să ordone detenția preventivă, în plus față de pedeapsa în cazul în care cineva a fost condamnat pentru o infracțiune intenționată la cel puțin doi ani de închisoare și în cazul în care s-au îndeplinit următoarele condiții suplimentare.
În primul rând, autorul trebuie să fi fost deja condamnat de două ori, la cel puțin un an de închisoare în fiecare caz, pentru infracțiuni intenționate comise înainte de noua infracțiune (art. 66 § 1). În al doilea rând, autorul trebuie să fi avut anterior o condamnare la închisoare sau trebuie să fi fost reținut în conformitate cu o măsură de corecție și prevenire timp de cel puțin doi ani (art. 66 § § § 2). În al treilea rând, o evaluare cuprinzătoare a autorului și a faptelor sale trebuie să dezvăluie că, datorită propunerii sale de a comite infracțiuni grave, în special cele care le periclitează grave victimele fizic sau mental sau care cauzează daune economice grave, autorul prezintă un pericol pentru publicul în general (art. 66 § 1 alineatul (3)). În conformitate cu art. 67e din Codul Penal, instanța (care este cea responsabilă pentru executarea condamnărilor) poate reexamina în orice moment dacă executarea suplimentară a ordinului de detenție preventivă ar trebui suspendată și se aplică sau se încheie o măsură de probă.
Este obligată să facă acest lucru în termene fixe (art. 67e alineatul (1)). Pentru persoanele în detenție preventivă, acest termen este de doi ani (art. 67e alineatul (2)). În conformitate cu art. 67d § 1 din Codul Penal, în versiunea în vigoare înainte de 31 ianuarie 1998, prima perioadă de detenție preventivă nu ar putea depăși zece ani.
În cazul în care durata maximă a expirat, deținutul a fost eliberat (art. 67d § 3). art. 67d din Codul Penal a fost modificat de Legea privind combaterea infracțiunilor sexuale și a altor infracțiuni periculoase din 26 ianuarie 1998, care a intrat în vigoare la 31 ianuarie 1998. art. 67d § 3, în versiunea modificată, prevede că, în cazul în care o persoană a petrecut zece ani în detenție preventivă, instanța declară măsura încheiată (numai) în cazul în care nu există niciun pericol că deținutul, din cauza tendințelor sale penale, să comită infracțiuni grave care ar rezulta într-un prejudiciu psihologic sau fizic considerabil pentru victime. Închiderea implică în mod automat supravegherea comportamentului infractorului.A fosta durată maximă a primei perioade de detenție preventivă a fost abolită.
În conformitate cu art. 1a (3) din Legea introductivă a Codului Penal, versiunea modificată a art. 67d § 3 din Codul Penal a fost aplicată fără nicio restricție ratione temporis Detenția persoanelor bolnave mintale Detenția persoanelor bolnave mintale este prevăzută, în primul rând, în Codul penal ca măsură de corecție și prevenire, dacă detenția este ordonată în legătură cu un act ilegal comis de persoana în cauză. art. 63 din Codul Penal prevede că, în cazul în care cineva comite un act ilegal fără răspundere penală sau cu o responsabilitate penală diminuată, instanța va ordona plasarea într-un spital psihiatric fără durată maximă dacă o evaluare cuprinzătoare a pârghiei și a faptelor sale dezvăluie că, ca urmare a condiției sale, se poate aștepta să comită acte ilegale grave și, prin urmare, este un pericol pentru publicul în general.
În plus, la 1 ianuarie 2011, în urma hotărârii Curții în cazul M. c. Germania (citată mai sus), a intrat în vigoare Actul privind terapie și detenție a infracțiunilor violente tulburate mintale (Legea de detenție a terapiei – Gesetz zur Therapierung und Unterbrinung psichisch gestörter Gewalttäter). În conformitate cu art. 1 § 1 și 4 din această lege, secțiile civile ale Curții regionale pot ordona plasarea într-o instituție adecvată a persoanelor care nu mai pot fi reținute în detenție preventivă, având în vedere interzicerea aglomerațiilor retrospective în ceea ce privește detenția preventivă. O astfel de detenție poate fi ordonată dacă persoana în cauză a fost considerată vinovător prin hotărârea finală a anumitor infracțiuni grave pentru care se poate ordona detenția preventivă în temeiul articolului 66 § 3 din Codul penal.
Persoana trebuie să sufere mai mult de o tulburare mentală din cauza căreia este foarte probabil ca el să afecteze considerabil viața, integritatea fizică, libertatea personală sau autodeterminarea sexuală a altor persoane. Detenția persoanei trebuie să fie necesară pentru protecția publicului. Transfer pentru aplicarea unei măsuri diferite de corecție și prevenire art. 67a din Codul penal conține dispoziții privind transferul deținuților pentru executarea unei măsuri diferite de corecție și prevenire decât măsura ordonată în hotărârea împotriva acestora. În temeiul articolului 67a § 2, citiți în conjuncție cu § 1 din Codul Penal, instanța poate transfera ulterior o persoană împotriva căruia a fost ordonată detenția preventivă într-un spital psihiatric, dacă reintegrarea persoanei în societate poate fi mai bine promovată astfel.
Hotărârea principală a Curții Constituționale Federale privind detenția preventivă din 4 mai 2011 La 4 mai 2011, Curtea Constituțională Federală a pronunțat o hotărâre de conducere cu privire la prelungirea retrospectivă a detenției preventive a reclamanților dincolo de perioada maximă de zece ani și, de asemenea, cu privire la ordonanța retrospectivă de detenție preventivă a reclamantului, în special, în temeiul articolului 66b § 2 din Codul Penal (dosarul nr. BvR 2365/09, 2 BvR 740/10, 2 BvR 2333/08, 2 BvR 1152/10 și 2 BvR 571/10.
Reversind poziția sa anterioară, Curtea Constituțională Federală a susținut că toate dispozițiile vizate, atât în ceea ce privește prelungirea retrospectivă a detenției preventive, cât și în ceea ce privește ordonarea retrospectivă a acestei detenții, sunt incompatibile cu Legea de bază, deoarece nu respectă protecția constituțională a așteptărilor legitime garantate într-un stat de drept, citit în conjuncție cu dreptul constituțional la libertate. Curtea Constituțională Federală a susținut, de asemenea, că toate dispozițiile relevante ale Codului penal privind impunerea și durata detenției preventive sunt incompatibile cu dreptul fundamental la libertate a persoanelor în detenție preventivă.
Acesta a constatat că aceste dispoziții nu îndeplinesc obligația constituțională de a stabili o diferență între detenția preventivă și deținerea pentru o perioadă de închisoare (Abstandsgebot ). Aceste dispoziții au inclus, în special, art. 66 din Codul Penal în versiunea sa în vigoare începând cu 27 decembrie 2003. Curtea Constituțională Federală a ordonat ca toate dispozițiile declarate incompatibile cu Legea de bază să rămână aplicabile până la intrarea în vigoare a noilor legislații și până la 31 mai 2013 cel târziu.
În ceea ce privește deținuții a căror detenție preventivă a fost prelungită retrospectiv, sau a ordonat retrospectiv, în special în temeiul articolului 66b § 2 din Codul penal, tribunalele care se ocupă de executarea condamnărilor au trebuit să examineze fără întârziere dacă persoanele în cauză, datorită circumstanțelor specifice referitoare la persoana sau comportamentul lor, au fost foarte susceptibile de a comite cele mai grave infracțiuni de violență sau infracțiuni sexuale și, în plus, dacă au suferit de o tulburare mentală în sensul articolului 1 § 1 din legea de de detenție a terapiei promulgată recent. În ceea ce privește noțiunea de tulburare mentală, Curtea Constituțională Federală s-a referit în mod explicit la interpretarea noțiunii de „persoane de minți nesănătoase” în art. 5 alineatul (1) litera (e) din Convenția făcută în jurisprudența acestei Curți (a se vedea §§ 138 și 143-156 din hotărârea Curții Constituționale Federale).
Condițiile prealabile de mai sus nu au fost îndeplinite, aceste deținuți au trebuit să fie eliberați cel târziu la 31 decembrie 2011. COMPLAINTE Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție cu privire la detenția preventivă continuată dincolo de fostul termen de zece ani. El susține, în special, că detenția preventivă nu este justificată în temeiul articolului 5 § 1. Chiar dacă el a avut o tulburare de personalitate, el nu a suferit de o tulburare mentală în sensul Actului de detenție a terapiei și a fost chiar mai puțin o persoană “de minte nesănătoasa” suferind de o boală mentală în sensul articolului 5 § 1 litera (e). În orice caz, el a fost reținut în închisoarea Lübeck, care nu a fost o instituție adecvată pentru pacienții de sănătate mentală.
Considerând hotărârea Curții în cazul M. c. Germania (n. 19359/04, CEHR 2009), reclamantul susține în continuare că prelungirea retrospectivă a detenției sale preventive dincolo de fosta durată maximă de zece ani a încălcat art. 7 § 1 din convenție. În plus, în prezentarea reclamantului, procedurile de revizuire a detenției sale preventive au fost nejustificate și în încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție, deoarece continuarea detenției preventive a fost ordonată pe baza unor consilii de experți insuficiente. Raportul de experți a fost invocat de instanțele interne din perioada 4 iunie 2010 privind doar relaxări în condițiile de detenție și nu a abordat noile criterii mai stricte stabilite de Curtea Constituțională Federală în hotărârea sa de conducere din 4 mai 2011 pentru continuarea detenției preventive prolungate retrospectiv.
Reclamantul a fost privat de libertate în încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție ca urmare a ordinii de continuare a detenției preventive dincolo de durata maximă de zece ani aplicabilă la momentul infracțiunii și condamnării sale? (a) În special, având în vedere jurisprudența Curții în cazul v. Germania (no. 19359/04, CEHR 2009) și o serie de cazuri de urmărire (a se vedea, în special, Kellweit v. Germania , nr. 17792/07, 13 ianuarie 2011; O.H.
v. Germania , nr. 4646/08, 24 noiembrie 2011; și Kronfeldner v. Germania , nr. 21906/09, 19 ianuarie 2012), această privație de libertate, executată în închisoare, se încadrează în oricare dintre alineatele (a)-f) din art. 5 § 1? (b) În plus, instanța internă a ordonat continuarea detenției preventive a reclamantului pe baza unui raport de experți psihiatrici din data de 4 iunie 2010, care are legătură cu relaxarea în condițiile de detenție a reclamantului, nu respectă cerințele articolului 5 § 1? Luând în considerare, în special, concluziile Curții în hotărârea sa în cazul în care M. c. Germania (citată mai sus), a fost o penalitate mai grea impusă reclamantului decât cea care era aplicabilă la momentul comisiei infracțiunii în cazul în cauză, astfel cum se prevede la art. 7 § 1 din Convenție?
[1] Clasificarea statistică internațională a bolilor și problemelor de sănătate conexe în versiunea sa actuală.
Communicated on 6 January 2014
FIFTH SECTION
Application no. 55594/13 W.P. against Germany lodged on 26 July 2013
STATEMENT OF FACTS
The applicant, W.P., is a German national, who was born in 1944 and is currently detained in Hamburg Prison. He is represented before the Court by Ms M. Koch, a lawyer practising in Hamburg. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
The applicant’s previous convictions and the order for his preventive detention and execution thereof Between 6 October 1970 and 28 May 1991 the applicant was convicted by four different courts of five counts of rape of young women and was sentenced to terms of imprisonment ranging from three to eight years. On 28 March 1994 the Lübeck Regional Court convicted the applicant of rape and sexual assault. It sentenced him to eight years’ imprisonment and ordered his preventive detention under Article 66 § 1 of the Criminal Code (see Relevant domestic law and practice below). The Regional Court found that in August 1986 the applicant, having acted with full criminal responsibility, had raped an eighteen-year-old woman whom he had lured into a forest. Having regard to his repeated sexual offences, which he had committed a couple of months only after having been released from prison respectively, and having consulted a medical expert, the Regional Court found that the applicant had a propensity to commit serious sexual offences and was dangerous to the public. On 10 January 2002 the applicant, having fully served his prison sentence, was placed for the first time in preventive detention, executed initially in Lübeck Prison. The continuation of the applicant’s preventive detention was ordered at regular intervals, in particular by the Lübeck Regional Court on 20 September 2011. The Schleswig-Holstein Court of Appeal confirmed the Regional Court’s decision on 18 October 2011. The applicant had served ten years in preventive detention by 9 January 2012.
The proceedings at issue (a) The decision of the Lübeck Regional Court On 2 October 2012 the Lübeck Regional Court, having heard the applicant in person as well as his lawyer, by whom he was represented throughout the proceedings, ordered the applicant’s preventive detention to continue. The Regional Court considered that the requirements set up by the Federal Constitutional Court in its judgment of 4 May 2011 (see Relevant domestic law and practice below) in order for a retrospectively prolonged preventive detention to continue were met. It found that the applicant suffered from a mental disorder for the purposes of section 1 § 1 no. 1 of the Therapy Detention Act (see Relevant domestic law and practice below). He had a personality and conduct disorder as described by the relevant tool for the classification of diseases, the ICD-10 [1] . The Regional Court endorsed the findings which psychiatric expert B. had made in his report dated 4 June 2010 on the possibilities of relaxations in the conditions of the applicant’s detention ( Vollzugslockerungen ), namely, that the applicant suffered from a profound and serious personality disorder with narcissistic elements and a lack of self-esteem. His disorder was characterised by denying and idealising conduct, denial of his own aggressions and minimisation of his criminal acts. Furthermore, in the Regional Court’s view, there was still a high risk that the applicant, owing to specific circumstances relating to his person or his conduct, would commit the most serious crimes of violence or sexual offences if released. It had repeatedly been confirmed, in particular, by expert B. and by the Hamburg-Eppendorf University hospital, that the applicant needed a therapy for sexual offenders in a social therapeutic institution. However, the applicant had confirmed in the hearing that he refused his transfer to the prison’s social therapeutic department. Furthermore, the applicant had raped already six women and had repeatedly reoffended shortly after his release. (b) The decision of the Schleswig-Holstein Court of Appeal On 24 October 2012 the applicant lodged an appeal against the Regional Court’s decision with the Schleswig-Holstein Court of Appeal. He argued that his continued preventive detention beyond the former ten-year time ‑ limit breached the Basic Law, as interpreted by the Federal Constitutional Court, and the Convention. He complained, in particular, that the Regional Court had failed to obtain a new report by a different expert and had relied on the report of expert B. dating back two and a half years on relaxations in the conditions of the applicant’s detention, which had not addressed the issues relevant for his continued detention. On 21 November 2012 the Schleswig-Holstein Court of Appeal dismissed the applicant’s appeal. As regards the finding that the applicant suffered from a mental disorder, the Court of Appeal stressed that the decision to prolong the applicant’s preventive detention had not only been based on the report submitted by expert B. in 2010. The expert had been heard in person by the Regional Court in different proceedings (concerning the applicant’s transfer to a psychiatric hospital) on 6 June 2012 and had updated and confirmed his previous findings. His assessment had further been confirmed by the statement of the Hamburg-Eppendorf University hospital dated 27 March 2012. The latter, having regard to the case-file, had confirmed expert B.’s conclusion that the applicant suffered from a profound personality disorder as defined by the ICD-10, namely a narcissistic personality disorder with emotionally instable and sadistic elements. The Court of Appeal, having regard to the applicant’s previous offences and the fact that therapies to date had not yielded success, further confirmed that there was still a high risk that the applicant would commit the most serious sexual offences if released. As had been confirmed by the applicant in the hearing before the Regional Court, his personal and therapeutic situation had not changed since the court’s last decision ordering the prolongation of the applicant’s preventive detention. (c) The decision of the Federal Constitutional Court On 17 December 2012 the applicant lodged a constitutional complaint with the Federal Constitutional Court. He complained that the prolongation of his preventive detention beyond the former statutory ten-year time-limit had violated his right to liberty and the protection of legitimate expectations in a state governed by the rule of law. The applicant claimed that the restrictive criteria set up by the Federal Constitutional Court in its judgment of 4 May 2011 for a continuation of his retrospectively prolonged preventive detention had not been met. In particular, the order for the continuation of his preventive detention had been based on an old expert report on relaxations in the conditions of his detention, which had not addressed the criteria set up by the Federal Constitutional Court. In these circumstances, the courts had not disposed of a sufficient basis for concluding that he had a mental disorder for the purposes of the Therapy Detention Act. In any event, he did not suffer from a mental illness as required by Article 5 § 1 (e) of the Convention. On 20 March 2013 the Federal Constitutional Court, without giving reasons, declined to consider the applicant’s constitutional complaint (file no. 2 BvR 2886/12).
The conditions of the applicant’s detention during the execution of the preventive detention order From 10 January 2002 until May 2013 the preventive detention order against the applicant was executed in Lübeck Prison, where the applicant was detained together with persons serving their prison sentence. The applicant has been detained in Hamburg Prison since then. At the time of the proceedings at issue, the applicant, having refused repeated offers for treatment, in particular his transfer to the social ‑ therapeutic institution of Lübeck Prison, apparently did not undergo any therapy for sexual offenders. His occasional conversations with the prison psychologists had been discontinued in May 2012.
Further developments On 14 June 2012 the Lübeck Regional Court dismissed the prosecution’s request to transfer the applicant to a psychiatric hospital for the further execution of his preventive detention under Article 67a § 2 of the Criminal Code (see Relevant domestic law and practice below). Having heard psychiatric expert B., the Regional Court found that the applicant’s reintegration into society could not better be promoted in a psychiatric hospital. It was necessary for the applicant to participate in a therapy for sexual offenders in a social-therapeutic department in prison or possibly offered by an external social therapist. Transferring the applicant, who was not willing to undergo therapy, to a psychiatric hospital against his will would not yield any success. Likewise, the constitutional requirement of establishing a difference between preventive detention and detention for serving a term of imprisonment, which necessitated detaining persons in preventive detention separate from person serving a term of imprisonment, did not warrant the applicant’s transfer to a psychiatric hospital. It would be possible to detain the applicant separated from prisoners serving their sentence in Lübeck Prison in the near future, following the termination of construction works. In the course of fresh proceedings before the Hamburg Regional Court for review of the continuation of the applicant’s preventive detention, psychiatric expert L. submitted a new report dated 28 August 2013 on the applicant’s mental condition and dangerousness. Having examined the applicant in person, he considered that the applicant was an accentuated personality, possibly with sadistic personality traits, and lacked self-esteem. He found, however, that the applicant could not be diagnosed with a mental disorder as defined in the ICD-10; in particular, he did not suffer from sexual sadism. There was an average risk that the applicant would again commit serious sexual offences if released. B. Relevant domestic law and practice A comprehensive summary of the provisions of the Criminal Code and of the Code of Criminal Procedure governing the distinction between penalties and measures of correction and prevention, in particular preventive detention, and the making, review and execution in practice of preventive detention orders, is contained in the Court’s judgment in the case of M. v. Germany (no. 19359/04, §§ 45-78, ECHR 2009). The provisions referred to in the present case provide as follows: 1. The order of preventive detention by the sentencing court The sentencing court may, at the time of the offender’s conviction, order his preventive detention (a so-called measure of correction and prevention) under certain circumstances in addition to his prison sentence (a penalty), if the offender has been shown to be a danger to the public (Article 66 of the Criminal Code). In particular, under Article 66 § 1 of the Criminal Code, in its version in force at the relevant time, the sentencing court had to order preventive detention in addition to the penalty if someone was sentenced for an intentional offence to at least two years’ imprisonment and if the following further conditions were satisfied. Firstly, the perpetrator must have been sentenced twice already, to at least one year’s imprisonment in each case, for intentional offences committed prior to the new offence (Article 66 § 1 (1)). Secondly, the perpetrator must previously have served a prison sentence or must have been detained pursuant to a measure of correction and prevention for at least two years (Article 66 § 1 (2)). Thirdly, a comprehensive assessment of the perpetrator and his acts must reveal that, owing to his propensity to commit serious offences, notably those which seriously harm their victims physically or mentally or which cause serious economic damage, the perpetrator presents a danger to the general public (Article 66 § 1 (3)). 2. Judicial review and duration of preventive detention Pursuant to Article 67e of the Criminal Code, the court (that is, the chamber responsible for the execution of sentences) may review at any time whether the further execution of the preventive detention order should be suspended and a measure of probation applied or shall be terminated. It is obliged to do so within fixed time-limits (paragraph 1 of Article 67e). For persons in preventive detention, this time-limit is two years (paragraph 2 of Article 67e). Under Article 67d § 1 of the Criminal Code, in the version in force prior to 31 January 1998, the first period of preventive detention could not exceed ten years. If the maximum duration had expired, the detainee was to be released (Article 67d § 3). Article 67d of the Criminal Code was amended by the Combating of Sexual Offences and Other Dangerous Offences Act of 26 January 1998, which entered into force on 31 January 1998. Article 67d § 3, in its amended version, provides that if a person has spent ten years in preventive detention, the court shall declare the measure terminated (only) if there is no danger that the detainee will, owing to his criminal tendencies, commit serious offences resulting in considerable psychological or physical harm to the victims. Termination shall automatically entail supervision of the offender’s conduct. The former maximum duration of a first period of preventive detention was abolished. Pursuant to section 1a (3) of the Introductory Act to the Criminal Code, the amended version of Article 67d § 3 of the Criminal Code was to be applied without any restriction ratione temporis . 3. The detention of mentally ill persons The detention of mentally ill persons is provided for, first of all, in the Criminal Code as a measure of correction and prevention if the detention is ordered in relation to an unlawful act committed by the person concerned. Article 63 of the Criminal Code provides that if someone commits an unlawful act without criminal responsibility or with diminished criminal responsibility, the court will order his placement – without any maximum duration – in a psychiatric hospital if a comprehensive assessment of the defendant and his acts reveals that, as a result of his condition, he can be expected to commit serious unlawful acts and that he is therefore a danger to the general public. Furthermore, on 1 January 2011, following the Court’s judgment in the case of M. v. Germany (cited above), the Act on Therapy and Detention of Mentally Disturbed Violent Offenders (Therapy Detention Act – Gesetz zur Therapierung und Unterbringung psychisch gestörter Gewalttäter ) entered into force. Under sections 1 § 1 and 4 of that Act, the civil sections of the Regional Court may order the placement in a suitable institution of persons who may no longer be kept in preventive detention in view of the prohibition of retrospective aggravations in relation to preventive detention. Such a therapy detention may be ordered if the person concerned has been found guilty by final judgment of certain serious offences for which preventive detention may be ordered under Article 66 § 3 of the Criminal Code. The person must further suffer from a mental disorder owing to which it is highly likely that he will considerably impair the life, physical integrity, personal liberty or sexual self-determination of another person. The person’s detention must be necessary for the protection of the public. 4. Transfer for enforcement of a different measure of correction and prevention Article 67a of the Criminal Code contains provisions on the transfer of detainees for the execution of a different measure of correction and prevention than the measure ordered in the judgment against them. Under Article 67a § 2, read in conjunction with § 1, of the Criminal Code, the court may subsequently transfer a person against whom preventive detention was ordered to a psychiatric hospital if the person’s reintegration into society can be better promoted thereby.
The Federal Constitutional Court’s leading judgment on preventive detention of 4 May 2011 On 4 May 2011 the Federal Constitutional Court delivered a leading judgment concerning the retrospective prolongation of the complainants’ preventive detention beyond the former ten-year maximum period and also concerning the retrospective order for a complainant’s preventive detention, in particular, under Article 66b § 2 of the Criminal Code (file nos. 2 BvR 2365/09, 2 BvR 740/10, 2 BvR 2333/08, 2 BvR 1152/10 and 2 BvR 571/10). Reversing its previous position, the Federal Constitutional Court held that all provisions concerned, both on the retrospective prolongation of preventive detention and on the retrospective ordering of such detention, were incompatible with the Basic Law as they failed to comply with the constitutional protection of legitimate expectations guaranteed in a State governed by the rule of law, read in conjunction with the constitutional right to liberty. The Federal Constitutional Court further held that all the relevant provisions of the Criminal Code on the imposition and duration of preventive detention were incompatible with the fundamental right to liberty of persons in preventive detention. It found that those provisions did not satisfy the constitutional requirement of establishing a difference between preventive detention and detention for serving a term of imprisonment ( Abstandsgebot ). These provisions included, in particular, Article 66 of the Criminal Code in its version in force since 27 December 2003. The Federal Constitutional Court ordered that all provisions declared incompatible with the Basic Law remained applicable until the entry into force of new legislation and until 31 May 2013 at the latest. In relation to detainees whose preventive detention had been prolonged retrospectively, or ordered retrospectively, in particular, under Article 66b § 2 of the Criminal Code, the courts dealing with the execution of sentences had to examine without delay whether the persons concerned, owing to specific circumstances relating to their person or their conduct, were highly likely to commit the most serious crimes of violence or sexual offences and if, additionally, they suffered from a mental disorder within the meaning of section 1 § 1 of the newly enacted Therapy Detention Act. As regards the notion of mental disorder, the Federal Constitutional Court explicitly referred to the interpretation of the notion of “persons of unsound mind” in Article 5 § 1 sub-paragraph (e) of the Convention made in this Court’s case ‑ law (see §§ 138 and 143-156 of the Federal Constitutional Court’s judgment). If the above pre-conditions were not met, those detainees had to be released no later than 31 December 2011. COMPLAINTS The applicant complains under Article 5 § 1 of the Convention about his continuing preventive detention beyond the former ten-year time-limit. He claims, in particular, that his preventive detention was not justified under sub-paragraph (e) of Article 5 § 1. Even if he had a personality disorder, he did not suffer from a mental disorder for the purposes of the Therapy Detention Act and was even less a person “of unsound mind” suffering from a mental illness for the purposes of Article 5 § 1 (e). In any event, he was detained in Lübeck Prison, which was not a suitable institution for mental health patients. Relying on the Court’s judgment in the case of M. v. Germany (no. 19359/04, ECHR 2009), the applicant further argues that the retrospective prolongation of his preventive detention beyond the former ten-year maximum duration breached Article 7 § 1 of the Convention. Moreover, in the applicant’s submission, the proceedings for review of his preventive detention were unfair and in breach of Article 6 § 1 of the Convention because the continuation of his preventive detention was ordered on the basis of insufficient expert advice. The expert report relied on by the domestic courts dated back to 4 June 2010, concerned only relaxations in the conditions of his detention and did not address the new stricter criteria set up by the Federal Constitutional Court in its leading judgment of 4 May 2011 for a continuation of retrospectively prolonged preventive detention.
QUESTIONS TO THE PARTIES
1. Was the applicant deprived of his liberty in breach of Article 5 § 1 of the Convention as a result of the order for the continuation of his preventive detention beyond the ten-year maximum duration applicable at the time of his offence and conviction? (a) In particular, having regard to the Court’s case-law in the case of M. v. Germany (no. 19359/04, ECHR 2009) and a number of follow-up cases (see, in particular, Kallweit v. Germany , no. 17792/07, 13 January 2011; O.H.
v. Germany , no. 4646/08, 24 November 2011; and Kronfeldner v. Germany , no. 21906/09, 19 January 2012), did that deprivation of liberty, executed in prison, fall within any of the sub-paragraphs (a) to (f) of Article 5 § 1? (b) And did the domestic courts’ order for the continuation of the applicant’s preventive detention on the basis of a psychiatric expert report dating back to 4 June 2010, which concerned relaxations in the conditions of the applicant’s detention, fail to comply with the requirements of Article 5 § 1? 2. Taking into consideration, in particular, the Court’s conclusions in its judgment in the case of M. v. Germany (cited above), was a heavier penalty imposed on the applicant than the one which was applicable at the time of the commission of the offence in the present case, as proscribed by Article 7 § 1 of the Convention?
[1] International Statistical Classification of Diseases and Related Health Problems in its current version.