Comunicat la 3 decembrie 2015 CIFTH SECȚIUNE Cererea nr. 64337/12 Heinz Rainer MAREK împotriva Germaniei depusă la 1 octombrie 2012 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Heinz Rainer Marek, este un național german, care s-a născut în 1954 și este în prezent reținut în închisoarea Rosdorf. El este reprezentat în fața Curții de către dl E. Medecke, un avocat practicant în Hamburg. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Condamnările anterioare ale reclamantului și ordinul de detenție preventivă și de execuție a acestuia La 7 septembrie 1998, Curtea Regională Verden a condamnat reclamantul de agresiune periculoasă și două conturi suplimentare de agresiune, comise la 18 Septembrie 1997 într-un hostel pentru fără adăpost. A condamnat reclamantul, care a acționat cu responsabilitatea penală diminuată ca urmare a consumului de alcool, la trei ani și șase luni de închisoare și a ordonat detenția preventivă, o măsură care a fost impusă pentru prima dată reclamantului, în conformitate cu art. 66 § 1 din Codul Penal (a se vedea legislația și practicile interne relevante de mai jos). La 26 aprilie 2011, reclamantul, care a fost reținut de la comisia infracțiunii sale în 1997, și-a îndeplinit condamnarea integrală și 10 ani de detenție preventivă. Detenția preventivă a fost executată în închisoarea Celle din octombrie 2008. Procedura în cauză La 13 mai 2011, Tribunalul Regional Lüneburg a ordonat detenția preventivă a reclamantului să continue dincolo de zece ani. Acesta a constatat că cerințele de la art. 67d § 3 din Codul Penal, interpretate într-o manieră restrictivă, astfel cum prevede Curtea Federală Constituțională în hotărârea sa din 4 mai 2011 (dosarul nr. 2365/09 și altele, a se vedea dreptul și practicile interne relevante de mai jos). Curtea Regională a considerat că există un risc ridicat că reclamantul va comite în continuare cele mai grave infracțiuni de violență sau infracțiuni sexuale. El a suferit în continuare de o tulburare mentală în sensul articolului 1 din Legea de detenție a terapiei, și anume o psihoză cu elemente paranoice și schizofrenice, o tulburare de personalitate disocială și abuz de alcool. La 21 iunie 2011, Curtea de Apel Celle, care a susținut motivele furnizate de Curtea Regională, a respins recursul reclamantului ca fiind nefondat. Decizia a fost transmisă la avocatul reclamantului la 11 iulie 2011. La 3 august 2011, reclamantul, reprezentat de avocat, a depus o plângere constituțională la Curtea Constituțională Federală împotriva hotărârilor Curții Regionale și ale Curții de Apel. El susține că ordinul instanțelor de a continua deținerea preventivă dincolo de perioada maximă de zece ani aplicabilă în momentul în care a comis infracțiunile în 1997 și-a încălcat dreptul constituțional la libertate, interzicerea pedepselor retrospective, interzicerea măsurilor retrospective consemnate în principiul statului de drept, principiul proporționalității și dreptul la egalitate de tratament. El susține că a luat act de hotărârea Curții Constituționale Federale din 4 mai 2011 (a se vedea legislația și practicile interne relevante de mai jos). Totuși, el a susținut că a trebuit să fie eliberat ca urmare a constatărilor Curții Europene a Drepturilor Omului în hotărârea sa din 17 decembrie 2009 în cazul Germaniei (n. 19359/04, CEDH 2009), așa cum era cazul celorlalți deținuți. El a considerat că, în conformitate cu concluziile din ultima hotărâre, detenția preventivă era o pedeapsă în sensul art. 7 din Convenție, care nu putea fi prelungită retrospectiv. Prin urmare, este irelevant dacă, după cum a cerut Curtea Constituțională Federală în această hotărâre, există un risc ridicat de comitere a infracțiunilor sale grave și dacă el a suferit de o tulburare mentală. La 17 aprilie 2012, Curtea Constituțională Federală a refuzat să ia în considerare plângerea constituțională a reclamantului (dosarul nr. 2 BvR 1677/11). Acesta a considerat că reclamantul nu a reușit să-și justifice suficient de mult plângerea, fiind că nici măcar nu a arătat în mod rudimentar cât de departe ar fi putut fi încălcat drepturile constituționale, având în vedere principiile stabilite de instanță în hotărârea sa din 4 mai 2011. La 20 iunie 2012, Curtea Regională de Lüneburg a ordonat din nou continuarea detenției preventive a reclamantului. Decizia a fost confirmată în apel. Reclamantul a fost ulterior transferat la închisoarea Rosdorf. Legea și practicile interne relevante Un rezumat cuprinzător al dispozițiilor Codului penal și al Codului de procedură penală care reglementează distincția dintre sancțiuni și măsuri de corecție și prevenire, în special deținerea preventivă și efectuarea, revizuirea și executarea în practică a ordinilor de detenție preventivă, precum și un rezumat al jurisprudenței Curții Constituționale Federale privind subiectul, sunt consemnate în hotărârile Curții în cazul M. v. Germania (citată mai sus, §§ 45-78) și Glien v. Germania (nr. 7345/12, §§ 32-52, 28 noiembrie 2013). În esență, în conformitate cu art. 66 § 1 din Codul Penal, o instanță de condamnare poate, la momentul condamnării unui infractor, să ordone detenția preventivă (o măsură de corecție și prevenire) în anumite circumstanțe, în plus față de condamnarea sa (o penalitate) în cazul în care infractorul a fost demonstrat să fie periculos pentru public. În conformitate cu art. 67d § 1 din Codul Penal, în versiunea în vigoare înainte de 31 ianuarie 1998, prima perioadă de detenție preventivă nu a putut depăși zece ani. art. 67d § 3 din Codul Penal, în versiunea sa modificată în vigoare în momentul respectiv, cu condiția ca, în cazul în care o persoană a petrecut zece ani în detenție preventivă, instanța să declare că măsura s-a încheiat (numai) în cazul în care nu există pericolul ca deținutul să comită infracțiuni grave care ar rezulta într-un prejudiciu psihologic sau fizic considerabil pentru victime. 2 BvR 2365/09 și alții) Curtea Constituțională Federală a declarat că dispozițiile Codului Penal privind prelungirea retrospectivă a detenției preventive au fost incompatibile cu Legea de bază, dar au rămas aplicabile până la intrarea în vigoare a noilor legislații și până la 31 mai 2013 cel târziu în următoarele condiții restrictive. Detenția preventivă a persoanelor în cauză ar putea fi prelungită retrospectiv numai dacă, datorită circumstanțelor specifice referitoare la persoana sau comportamentul lor, ar exista un risc ridicat de a comite cele mai grave infracțiuni de violență sau infracțiuni sexuale și, în plus, de a suferi de o tulburare mentală în sensul articolului 1 § 1 din nou promulgată Legea de detenție a terapiei. În cazul M. c. Germania (citată mai sus), reclamantul se plâng în temeiul articolului 5 § 1 și al articolului 7 § 1 din Convenție cu privire la prelungirea retrospectivă a detenției sale preventive dincolo de perioada maximă de zece ani în cadrul procedurii în cauză. Reclamantul a epuizat toate căile de recurs interne eficace, astfel cum se prevede în art. 35 § 1 din Convenție? În special, reclamantul a invocat în fața autorităților naționale, cel puțin în fond, drepturile prevăzute în art. 5 §§ 1 și 7 § 1 din Convenție pe care dorește acum să se bazeze în fața Curții? Reclamantul a fost privat de libertate în încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție ca urmare a procedurii în cauză? Având în vedere hotărârile Curții în cazul M. v. Germania (n. 19359/04, CEDH 2009) și Glien v. Germania (n. 7345/12, 28 noiembrie 2013), a căzut privarea de libertate în oricare dintre alineatele (a)-(f) din art. 5 § 1? În special, având în vedere faptul că detenția preventivă a reclamantului a fost ordonată într-o hotărâre din 7 septembrie 1998 cu privire la o infracțiune comisă la 18 septembrie 1997, a fost că detenția justificată în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (a)? În special, au fost condițiile de detenție ale reclamantului în timpul perioadei relevante adaptate pentru a ține seama de faptul că a fost considerat suferit de o tulburare mentală? Luând în considerare, în special, concluziile Curții în hotărârile sale în cazul M. c. Germania (citată mai sus) și Glien (citată mai sus), a fost o sancțiune mai grea impusă reclamantului decât cea care era aplicabilă la momentul comisionării infracțiunilor sale prin prelungirea deținerii sale preventive de peste zece ani, în încălcarea articolului 7 § 1 din Convenție? În special, în cazul în care și în care condiții a fost detenția preventivă a reclamantului executată în închisoarea Celle în timpul perioadei de detenție aici în cauză?
Communicated on 3 December 2015
Application no. 64337/12
Heinz Rainer MAREK
against Germany
lodged on 1 October 2012
The applicant, Mr Heinz Rainer Marek, is a German national, who was born in 1954 and is currently detained in Rosdorf Prison. He is represented before the Court by Mr E. Medecke, a lawyer practising in Hamburg.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
1.
The applicant’s previous convictions and the order for his preventive detention and execution thereof
On 7 September 1998 the Verden Regional Court convicted the applicant of dangerous assault and two further counts of assault, committed on 18
September 1997 in a hostel for the homeless. It sentenced the applicant, who had acted with diminished criminal responsibility as a result of alcohol consumption, to three years and six months’ imprisonment and ordered his preventive detention, a measure which was imposed on the applicant for the first time, under Article 66 § 1 of the Criminal Code (see Relevant domestic law and practice below).
On 26 April 2011 the applicant, who has been detained since the commission of his offence in 1997, had served his full sentence and ten years in preventive detention. His preventive detention has been executed in Celle Prison since October 2008.
2.
The proceedings at issue
On 13 May 2011 the Lüneburg Regional Court ordered the applicant’s preventive detention to continue beyond ten years. It found that the requirements of Article 67d § 3 of the Criminal Code, interpreted in a restrictive manner as prescribed by the Federal Constitutional Court in its judgment of 4 May 2011 (file nos. 2365/09 and others, see Relevant domestic law and practice below), were met. Endorsing the findings of a psychiatric expert it had consulted, the Regional Court considered that there was a high risk that the applicant would commit further most serious crimes of violence or sexual offences. He further suffered from a mental disorder for the purposes of section 1 of the Therapy Detention Act, namely a psychosis with paranoiac and schizophrenic elements, a dissocial personality disorder and alcohol abuse.
On 21 June 2011 the Celle Court of Appeal, endorsing the reasons given by the Regional Court, dismissed the applicant’s appeal as ill-founded. The decision was served on the applicant’s counsel on 11 July 2011.
On 3 August 2011 the applicant, represented by counsel, lodged a constitutional complaint with the Federal Constitutional Court against the decisions of the Regional Court and of the Court of Appeal. He argued that the courts’ order for the continuation of his preventive detention beyond the former statutory ten-year maximum duration applicable at the time when he had committed the offences in 1997 had violated his constitutional right to liberty, the prohibition on retrospective punishment, the prohibition on retrospective measures enshrined in the principle of the rule of law, the principle of proportionality and the right to equal treatment. He argued that he had taken note of the Federal Constitutional Court’s judgment of 4 May 2011 (see Relevant domestic law and practice below). He claimed, however, that he had to be released as a result of the European Court of Human Rights’ findings in its judgment of 17 December 2009 in the case of
M.
v.
Germany
(no. 19359/04, ECHR 2009), as had been the case for other detainees. He considered that, in line with the findings in the latter judgment, preventive detention was a penalty within the meaning of Article
7 of the Convention which could not be prolonged retrospectively. It
was therefore irrelevant whether, as required by the Federal Constitutional Court in its said judgment, there was a high risk of his committing serious offences and whether he suffered from a mental disorder.
On 17 April 2012 the Federal Constitutional Court declined to consider the applicant’s constitutional complaint (file no. 2 BvR 1677/11). It considered that the applicant had failed to sufficiently substantiate his complaint. He had not even shown in a rudimentary manner in how far his constitutional rights might have been breached having regard to the principles established by the court in its judgment of 4 May 2011.
3.
Subsequent developments
On 20 June 2012 the Lüneburg Regional Court again ordered the continuation of the applicant’s preventive detention. The decision was confirmed on appeal. The applicant was subsequently transferred to Rosdorf Prison.
B.
Relevant domestic law and practice
A comprehensive summary of the provisions of the Criminal Code and of the Code of Criminal Procedure governing the distinction between penalties and measures of correction and prevention, in particular preventive detention and the making, review and execution in practice of preventive detention orders, as well as a summary of the Federal Constitutional Court’s case-law on the subject-matter, is contained in the Court’s judgments in the case of
(cited above, §§ 45-78) and
Glien v. Germany
(no.
7345/12, §§ 32-52, 28 November 2013).
In essence, under Article 66 § 1 of the Criminal Code a sentencing court may, at the time of an offender’s conviction, order his preventive detention (a measure of correction and prevention) under certain circumstances in addition to his prison sentence (a penalty) if the offender has been shown to be dangerous to the public.
Under Article 67d § 1 of the Criminal Code, in the version in force prior to 31 January 1998, the first period of preventive detention could not exceed ten years. Article 67d § 3 of the Criminal Code, in its amended version in force at the relevant time, provided that if a person had spent ten years in preventive detention, the court should declare the measure terminated (only) if there was no danger that the detainee would commit serious offences resulting in considerable psychological or physical harm to the victims.
In a judgment of 4 May 2011 (file nos. 2 BvR 2365/09 and others) the Federal Constitutional Court declared that the provisions of the Criminal Code on the retrospective prolongation of preventive detention were incompatible with the Basic Law, but remained applicable until the entry into force of new legislation and until 31 May 2013 at the latest under the following restrictive conditions. The preventive detention of the persons concerned could only be prolonged retrospectively if, owing to specific circumstances relating to their person or their conduct, there was a high risk that they would commit the most serious crimes of violence or sexual offences and if, additionally, they suffered from a mental disorder within the meaning of section 1 § 1 of the newly enacted Therapy Detention Act.
Relying on the Court’s judgment in the case of
(cited above), the applicant complains under Article 5 § 1 and Article 7 § 1 of the Convention about the retrospective prolongation of his preventive detention beyond the former ten-year maximum duration in the proceedings at issue.
1.
Has the applicant exhausted all effective domestic remedies, as required by Article 35 § 1 of the Convention? In particular, did the applicant invoke before the national authorities, at least in substance, the rights under Articles 5 § 1 and 7 § 1 of the Convention on which he now wishes to rely before the Court?
2.
Was the applicant deprived of his liberty in breach of Article 5 § 1 of the Convention as a result of the proceedings at issue?
Having regard to the Court’s judgments in the cases of
(no. 19359/04, ECHR 2009) and
Glien v. Germany
(no. 7345/12, 28
November 2013), did that deprivation of liberty fall within any of the sub-paragraphs (a) to (f) of Article 5 § 1?
In particular, having regard to the fact that the applicant’s preventive detention was ordered in a judgment of 7 September 1998 in respect of an offence committed on 18 September 1997, was that detention justified under Article 5 § 1 (a)?
And was the applicant’s detention justified under Article 5 § 1 (e)? In particular, were the applicant’s conditions of detention during the relevant period adapted so as to take account of the fact that he was considered as suffering from a mental disorder?
3.
Taking into consideration, in particular, the Court’s conclusions in its judgments in the cases of
(cited above) and
Glien
(cited above), was a heavier penalty imposed on the applicant than the one which was applicable at the time of the commission of his offences by the prolongation of his preventive detention beyond ten years, in breach of Article 7 § 1 of the Convention? In particular, where and under which conditions was the applicant’s preventive detention executed in Celle Prison during the period of detention here at issue?