A fost comunicată la 23 august 2018 prima secțiune de cerere nr. 6978/18 și 8547/18 CLUB NAUTIC DE CHALCIDIQUE mai întâi împotriva Greciei și Dimitrios PAPAFILIPPOU împotriva Greciei introduse la 31 ianuarie 2018 și, respectiv, la 12 februarie 2018 exploatat de fapte Primul reclamant, Clubul Nautic de Chalcidique, îi regrupează pe proprietarii de nave care îi sunt situate în portul Porto Karras din Sithonia în Chalcidique. Cel de-al doilea reclamant este proprietarul unei bărci și președintele consiliului de administrație al clubului nautic. În 2010, societatea a crescut considerabil și fără a justifica drepturile de inel și de ancoraj solicitate proprietarilor de nave. Examinând statutul portului, acestea din urmă au observat că societatea anonimă nu avea dreptul de a stabili și de a percepe dreptul de a ancora, deoarece numai statul, care este proprietarul tuturor porturilor din țară, avea dreptul de a asigura administrarea portului sau de a-l ceda altora în conformitate cu o procedură prevăzută de lege. Or, portului Porto Karras nu i s-a acordat nici o autorizație în acest scop. Valoarea drepturilor de ancoraj și de ancoraj în fiecare port era stabilită într-o listă anuală de prețuri pe care administratorul legal o prezenta pentru aprobare Ministerului Turismului. Decizia de aprobare luată de ministru a fost valabilă pentru o anumită perioadă pe care o stabilise și o lega de administratorul portului și de proprietarii navelor. Valabilitatea sa se încheia cu adoptarea unei noi decizii care putea modifica valoarea drepturilor de ancoraj și de ancoraj. Marina Porto Karras a depus o listă de tarife care a fost aprobată printr-o decizie n 14004 al ministrului turismului din 29 iulie 2009 și era valabil pentru anul 2009 și ulterior a prezentat o nouă listă aprobată la 6 august 2010 (Decizia ministerială nr. 9051) și valabilă pentru anii 2010 și 2011. Noua listă prevedea drepturi de ancoraj și de ancoraj cu o valoare mai mare decât cea din 2009. La 27 octombrie 2010, clubul nautic sesiza Consiliul de Stat cu privire la anularea deciziilor ministeriale nr. 14004/2009 și nr. 9051/2010 și susținea că aceste decizii erau nule, deoarece aprobau liste de tarifare întocmite de o societate care nu era proprietar sau administrator legal al portului. El a subliniat faptul că societatea marina Porto Karras a încasat timp de ani de zile drepturi de inel și de ancoraj, în timp ce ea nu a încheiat niciun contract în acest sens cu statul și nu a putut să se prevaleze de o astfel de competență care ar fi fost conferită prin lege. Land, stabilită inițial la 11 mai 2011, a fost amânată din oficiu de șaisprezece ori și, în cele din urmă, a avut loc la 2 noiembrie 2016. În 2012, Marina Porto Karras a depus o nouă listă de prețuri care a crescut și mai mult valoarea drepturilor de ancoraj și de ancoraj. Ministrul Turismului l-a aprobat prin Decizia nr. 6866/2012 din 3 mai 2012 care înlocuia Decizia nr. 9051/2010. La 3 iulie 2012, clubul nautic sesizează din nou Consiliul de Stat cu privire la anularea deciziei nr. 6866/2012. Pentru ca procedura inițiată la 27 octombrie 2010 să nu fie eliminată din cauza adoptării unei noi decizii ministeriale care o înlocuia pe cea atacată la acea dată, clubul nautic și-a exprimat în mod expres interesul pentru continuarea primei proceduri [art. 33 alineatul (3) din Decretul nr. 18/1989]. În cele din urmă, la 2 noiembrie 2016, înainte de sfârșitul anului 2012, portul Porto Karras a depus o nouă listă de prețuri care a crescut și mai mult valoarea drepturilor de ancoraj și de ancoraj. Ministrul Turismului l-a aprobat prin Decizia nr. 18268/2012 din 3 mai 2012 care înlocuia decizia nr. 6866/2012. Pentru ca procedura inițiată la 3 iulie 2012 să nu fie eliminată din cauza adoptării unei noi decizii ministeriale care o înlocuia pe cea atacată la acea dată, clubul nautic și-a exprimat în mod expres interesul pentru continuarea celei de a doua proceduri. În 2014 și 2015, portul Porto Karras stabilește noi liste de prețuri pentru anii 2015 și, respectiv, 2016. Pe de altă parte, Marina Porto Karras a început să inițieze proceduri civile succesive împotriva membrilor clubului nautic prin care solicita plata drepturilor din inel și de ancoraj. Cu toate acestea, judecătorii de pace și instanțele de primă instanță sesizate au început să se pronunțe în așteptarea pronunțării Consiliului de Stat (judecăți și hotărâri nr. 441/2013, 556/2013, 110/2014, 117/2014, 118/2014 și 119/2014. În special, în ceea ce îl privește pe cel de-al doilea reclamant, Marina Porto Karras sesizează în 2012 judecătorul pentru pace din Polygyros care solicită ca acesta din urmă să îi plătească 17 042,43 EUR pentru dreptul de inel și de ancoraj și 50 000 EUR pentru daune. Prin hotărârea nr. 238/2013, judecătorul de pace l-a condamnat pe cel de-al doilea reclamant să plătească imediat portului Porto Karras suma de 22 927,11 EUR. Reclamantul a solicitat judecarea în fața Tribunalului de Primă Instanță din Chalcidique și a solicitat, de asemenea, suspendarea executării plății. 9/2015, Tribunalul de Primă Instanță a decis să suspende judecarea cauzei până la pronunțarea hotărârii de către Consiliul de Stat. În 2013, Legea nr. 4799/2013 [art. 11 alineatul (4) ] a eliminat obligația de aprobare a listelor de tarifare prin decizie ministerială și a stabilit simpla notificare a acestor liste către minister. Cu toate acestea, în 2014, Legea nr. 4254/2014 [art. 1 alineatul (6) litera (f) 6 litera (b) ] a eliminat orice obligație de aprobare sau de notificare a listelor de tarifare. Prin două hotărâri n 1246/2017 și 1217/2017, pronunțată la 3 mai 2017, Consiliul de Stat a declarat procedurile introduse de clubul nautic șters din lipsă de obiect: legea nr. 4254/2014 a eliminat obligația de aprobare a listelor de tarifare prin decizia ministrului turismului și că valabilitatea deciziilor nr. 9051/2010, nr 6866/2012 și n 18268/2012 încetase la 31 decembrie 2011, 31 decembrie 2012 și 31 decembrie 2014, cu trecerea anilor în care erau în vigoare listele de tarifare aprobate. Consiliul de Stat a considerat, de asemenea, că dispozițiile relevante ale legilor nr. 4799/2013 și n 4254/2014 nu erau contrare articolului 26 din Constituție (dreptul de a avea acces la o instanță) și nu constituiau un mijloc pentru legiuitorul de a acționa într-o procedură judiciară pendinte. Dreptul intern relevant la art. 22 alineatul (1) din Legea nr. 2991/2001 dispunea de dreptul intern relevant la art. 22 alineatul (1) din Legea nr. 2991/2001. Spațiile și toate terenurile incluse într-o zonă portuară sunt terenuri publice și proprietate de stat, dar a căror utilizare și exploatare fac parte din organismul de gestionare și exploatare a portului. În cazul în care o persoană fizică sau juridică de drept public sau privat este o persoană fizică sau juridică de drept privat care își asumă, fie prin contract încheiat cu statul, fie cu societatea pe acțiuni a bunurilor turistice grecești, fie în temeiul unei competențe conferite prin lege, construcție, funcționare și exploatare a unui port de agrement în conformitate cu dispozițiile prezentei legi. La art. 31 a § 5 și 6 din Legea nr. 2160/1993 dispune (...) organismul de gestionare are obligația de a notifica în prealabil lista de prețuri privind drepturile de in și de ancoraj (...) Ministerului Turismului. [...] listele de tarifare a porturilor de agrement sunt întocmite de organismele de gestionare și sunt prezentate serviciului competent al Ministerului Turismului pentru aprobare (...) L 2160/1993 (...) și orice altă dispoziție care se referă la obligația de a autoriza sau de a notifica listele de prețuri pentru prestațiile furnizate în porturile de agrement se elimină. GRIEF Invocând art. 6 din Convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor de acces la o instanță din cauza faptului că Consiliul de Stat a declarat suprimarea procedurilor privind acțiunile lor în anulare împotriva deciziilor ministeriale de aprobare a drepturilor de inel și de ancoraj stabilite anual de societatea de administrare a portului Porto Karras. ÎNTREBARE CU PĂRȚILE Prin întârzierea de a se pronunța cu privire la procedurile introduse de solicitanți și prin faptul că le-a declarat eliminate șase ani mai târziu pe motiv că intrarea în vigoare a unei noi legi le-a pus fără obiect, Consiliul de Stat a încălcat dreptul de acces al acestora la o instanță, astfel cum este garantat prin art. 6 din convenție
Communiquée le 23 août 2018
Requêtes n
os
6978/18 et 8547/18
CLUB NAUTIQUE DE CHALCIDIQUE ‘I KELYFOS’ contre la Grèce
et Dimitrios PAPAFILIPPOU contre la Grèce
introduites respectivement
le 31 janvier 2018 et le 12 février 2018
Le premier requérant, le club nautique de Chalcidique, regroupe les propriétaires des bateaux qui lui des emplacements à la marina Porto Karras, à Sithonie en Chalcidique. Le deuxième requérant est propriétaire de bateau et président du conseil d’administration du club nautique.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les membres du premier requérant payaient des droits d’anneau et de mouillage à une société anonyme intitulée «
marina Porto Karras
» laquelle se présentait comme la société gestionnaire de la marina. En 2010, la société augmenta considérablement et sans justification les droits d’anneau et de mouillage réclamés aux propriétaires des bateaux. Examinant le statut de la marina, ces derniers s’aperçurent que la société anonyme n’avait pas le droit de fixer et de percevoir les droit d’anneau et de mouillage car seul l’État, qui est propriétaire de tous les ports du pays, était en droit d’assurer la gestion des marinas ou de la céder à d’autres selon une procédure prévue par la loi. Or, la marina Porto Karras n’avait reçu aucune habilitation à cet effet.
Le montant des droits d’anneau et de mouillage dans chaque port était fixé dans une liste de tarification annuelle que le gérant légal soumettait pour approbation au ministère du Tourisme. La décision d’approbation prise par le ministre était valable pour une certaine période qu’elle fixait et liait le gestionnaire du port et les propriétaires des bateaux. Sa validité prenait fin avec l’adoption d’une nouvelle décision qui pouvait modifier le montant des droits d’anneau et de mouillage.
La marina Porto Karras soumit une liste de tarification qui fut approuvée par une décision n
o
14004 du ministre du Tourisme, du 29 juillet 2009, et était valable pour l’année 2009. Par la suite, elle soumit une nouvelle liste qui fut approuvée le 6 août 2010 (décision ministérielle n
o
9051) et était valable pour les années 2010 et 2011. La nouvelle liste prévoyait des droits d’anneau et de mouillage d’un montant plus élevé qu’en 2009.
Le 27 octobre 2010, le club nautique saisit le Conseil d’État d’un recours en annulation des décisions ministérielles n
o
14004/2009 et n
o
9051/2010. Il soutenait que ces décisions étaient nulles car elles approuvaient des listes de tarification établies par une société qui n’était ni propriétaire ni gestionnaire légale de la marina. Il soulignait que la société marina Porto Karras encaissait pendant des années des droits d’anneau et de mouillage alors qu’elle n’avait conclu aucun contrat à cet effet avec l’État et ne pouvait pas se prévaloir d’une telle compétence qui lui aurait été conférée par la loi.
L’audience, initialement fixée au 11 mai 2011, fut ajournée d’office à seize reprises. Elle eut finalement lieu le 2 novembre 2016.
En 2012, la marina Porto Karras soumit une nouvelle liste de tarification augmentant encore plus le montant des droits d’anneau et de mouillage. Le ministre du Tourisme l’approuva par décision n
o
6866/2012 du 3 mai
2012 qui remplaçait la décision n
o
9051/2010.
Le 3 juillet 2012, le club nautique saisit à nouveau le Conseil d’État d’un recours en annulation de la décision n
o
6866/2012. Pour que la procédure engagée le 27 octobre 2010 ne soit pas supprimée en raison de l’adoption d’une nouvelle décision ministérielle qui remplaçait celle attaquée à cette date, le club nautique exprima expressément son intérêt pour la poursuite de la première procédure (article 33 § 3 du décret n
o
18/1989).
L’audience, initialement fixée au 5 décembre 2012, fut ajournée d’office à onze reprises. Elle eut finalement lieu le 2 novembre 2016.
Avant la fin 2012, la marina Porto Karras soumit une nouvelle liste de tarification augmentant encore plus le montant des droits d’anneau et de mouillage. Le ministre du Tourisme l’approuva par décision n
o
18268/2012 du 3 mai 2012 qui remplaçait la décision n
o
6866/2012. Pour que la procédure engagée le 3 juillet 2012 ne soit pas supprimée en raison de l’adoption d’une nouvelle décision ministérielle qui remplaçait celle attaquée à cette date, le club nautique exprima expressément son intérêt pour la poursuite de la deuxième procédure.
En 2014 et 2015, la marina Porto Karras établit de nouvelles listes de tarification pour les années 2015 et 2016 respectivement.
Par ailleurs, la marina Porto Karras commença à engager des procédures civiles successives contre les membres du club nautique par lesquelles elle réclamait le paiement des droits d’anneau et de mouillage. Toutefois, les juges de paix et les tribunaux de première instance saisis sursirent à statuer en attendant que le Conseil d’État se prononce (jugements et arrêts n
o
441/2013, 556/2013, 110/2014, 117/2014, 118/2014 et 119/2014.
Plus particulièrement, en ce qui concerne le deuxième requérant, la marina Porto Karras saisit en 2012 le juge de paix de Polygyros demandant que ce dernier lui paye 17
042,43 euros au titre des droit d’anneau et de mouillage et 50
000 euros au titre des dommages. Par un jugement n
o
238/2013, le juge de paix condamna le deuxième requérant à verser immédiatement à la marina Porto Karras la somme de 22
927,11 euros. Le requérant interjeta appel du jugement devant le tribunal de première instance de Chalcidique et demanda aussi la suspension de l’exécution de paiement. Par un arrêt n
o
9/2015, le tribunal de première instance décida de surseoir à statuer jusqu’à ce que le Conseil d’État rende son arrêt.
En 2013, la loi n
o
4179/2013 (article 11 § 4) supprima l’obligation de l’approbation des listes de tarification par décision ministérielle et établit la simple notification de ces listes au ministère. Toutefois, en 2014, la loi n
o
4254/2014 (article 1 § 6, alinéa F, 6b)
)
supprima toute obligation d’approbation ou de notification des listes de tarification.
Par deux arrêts n
o
1246/2017 et 1217/2017, rendus le 3 mai 2017, le Conseil d’État déclara les procédures introduites par le club nautique supprimées faute d’objet
: il releva que la loi n
o
4254/2014 avait supprimé l’obligation de faire approuver les listes de tarification par décision du ministre du Tourisme et que la validité des décisions n
o
9051/2010, n
o
6866/2012 et n
o
18268/2012 avait cessé respectivement les 31
décembre 2011, 31 décembre 2012 et 31 décembre 2014, avec l’écoulement des années pendant lesquelles étaient en vigueur les listes de tarification approuvées.
Le Conseil d’État considéra aussi que les dispositions pertinentes des lois n
o
4179/2013 et n
o
4254/2014 n’étaient pas contraires à l’article
26 de la Constitution (droit d’accès à un tribunal) et ne constituaient pas un moyen pour le législateur d’intervenir dans une procédure judiciaire pendante.
B.
Le droit interne pertinent
L’article 22 § 1 de la loi n
o
2971/2001 dispose
:
«
Les espaces et tous les terrains inclus dans une zone portuaire sont des terrains publics et propriété de l’État mais dont l’usage et l’exploitation appartiennent à l’organisme de gestion et d’exploitation du port.
»
L’article 29 § 3 de la loi n
o
2160/1993 (tel qu’amendé par l’article
156 §
1 de la loi n
o
4070/2012) prévoit
:
«
[L’organisme de gestion d’un port de plaisance] est la personne physique ou morale de droit public ou privé qui assume soit par contrat conclu avec l’État ou avec la Société anonyme des biens touristiques grecs, soit en vertu d’une compétence conférée par la loi, la construction, le fonctionnement et l’exploitation d’un port de plaisance conformément aux dispositions de la présente loi.
»
L’article 31 a §§ 5 et 6 de la loi n
o
2160/1993 disposait
:
«
5.
(...) l’organisme de gestion a l’obligation de notifier au préalable la liste de tarification concernant les droits d’anneau et de mouillage (...) au ministère du Tourisme.
6.
(...) les listes de tarification de ports de plaisance sont établies par les organismes de gestion et soumis au service compétent du ministère du Tourisme pour approbation (...)
»
L’article 1 § 6, alinéa F, 6b)
de la loi n
o
4254/2014 est ainsi libellé
:
«
Le paragraphe 5 de l’article 31ade la loi n
o
2160/1993 (...) et toute autre disposition qui se rapporte à l’obligation de faire approuver ou de notifier les listes de tarification pour les prestations fournies dans les ports de plaisance sont supprimées.
»
GRIEF
Invoquant l’article 6 de la Convention, les requérants se plaignent d’une violation de leur droit d’accès à un tribunal en raison du fait que le Conseil d’État a déclaré supprimées les procédures concernant leurs recours en annulation contre les décisions ministérielles approuvant les droits d’anneau et de mouillage fixés annuellement par la société gestionnaire de la marina Porto Karras.
En tardant de se prononcer sur les procédures introduites par les requérants et en les déclarant supprimées six ans plus tard au motif que l’entrée en vigueur d’une nouvelle loi les avait rendues sans objet, le Conseil d’État a-t-il porté atteinte au droit d’accès de ceux-ci à un tribunal, tel que garanti par l’article 6 de la Convention
?