AFFAIRE CHELMI c. GRECE

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

31.07.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE CHELMI c. GRECE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

În cauza Chelmi c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din Nina Vajić, președintă, Christos Rozakis, Khanlar hagiev, Dean Spielmann, Sour Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători, și de Søren Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 8 iulie 2008, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La la origine a cauzei se află o cerere (n 48701/06) îndreptată împotriva Republicii Elene și din care o resortisantă a acestui stat, M Chrysoula Chelmi ( La 21 noiembrie 2006, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( O. Patsopoulou, membru al Consiliului Juridic al statului. La 21 noiembrie 2007, Curtea a decis să comunice pârâtul întemeiat pe durata a două proceduri guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, aceasta a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Recurenta sa nascut in 1945 si locuieste in Atena. La 20 mai 1965, municipiul Glyfada, suburbiile balneare da'éta, ceda la În schimb, Ministerul de Finanțe și-a asumat responsabilitatea de a finanța municipalitatea pentru realizarea lucrărilor de amenajare și de valorificare a plajei Glyfada. Ulterior, în plus față de termenii acordului ministerial, municipalitatea a fost nevoită să remunereze o parte a litoralului și smoală a șoselei de coastă, să construiască centre turistice și să le închirieze unor persoane fizice. În acest context, la 29 aprilie 1970, municipalitatea i-a închiriat recurentei, pentru o perioadă de șapte ani, un snack-bar situat pe coastă. La 9 februarie 1993, acordul încheiat între municipalitatea Glyfada și L.E.T. a fost revocat prin decizie ministerială. La 20 ianuarie 1995 și 5 august 1996, prefectura Pireu a informat reclamanta că a folosit în mod arbitrar un bun public și i-a aplicat două amenzi de 30 455 816 drahme (89 379 EUR) și 28 170 786 drahme (82 673 EUR) pentru perioadele cuprinse între 1 Iulie 1992 până la 31 decembrie 1994 și, respectiv, de la 1 ianuarie 1995 la 31 iulie 1996. prefectura se baza pe legislația relevantă privind administrarea bunurilor publice, conform căreia cei care profită sau utilizează bunuri publice fără o relație convențională cu statul trebuie să fie obligați: La 18 februarie 1995 și, respectiv, 21 august 1996, recurenta sesizează Tribunalul în primă instanță cu privire la o opoziție împotriva acestor decizii. La 26 iunie 1997, tribunalul a respins opozițiile, amintind dreptul intern, potrivit căruia, în cazul în care țărmul a fost modificat din cauza alocuonilor sau a altor motive, partea de pământ care se formează între vechiul și noul țărm face parte din proprietatea privată a statului ; prin urmare, municipalitatea Glyfada nu avea niciun drept asupra suprafeței create ca urmare a înlocuirii unei părți a litoralului și reclamanta nu putea invoca în mod valabil contractul de închiriere (deciziile nr 3756/1997 și 3758/1997). 10. La 15 ianuarie 1998, reclamanta a răspuns la apelul la aceste decizii. La data de 29 septembrie 1998, land a fost stabilită la data de 9 martie 1999. 11. La 4 mai 1999, Curtea a Uniunii Europene a ajuns la concluzia că reclamanta a tras în mod arbitrar profit dintr-un bun public, dar a redus amenzile aplicate la 22 841 767 de drahme (67 034 EUR) și la 21 128 de milioane EUR (62 005 EUR) (Decizia nr 3725/1999 și, respectiv, la 3724/1999). La 6 martie 2000, recurenta s-a ocupat de casarea împotriva deciziilor instanței de recurs. La data de 22 noiembrie 2000. 13. 31 ianuarie 2001, prin hotărâri înainte de a pronunța dreptul nr. 113/2001 și 114/2001, a șaptea cameră a Curții de Casație a trimis cauzele în fața sesiunii plenare a Înaltei Jurisdicții pentru a se pronunța cu privire la posibilitatea ca hotărârile atacate să fi avut loc din cauza unui recurs în casare. La 31 octombrie 2001, la que que que la stabilirea unei date de încuviințare. Aceasta a avut loc la 18 aprilie 2002. 14. La 13 iunie 2002, prin hotărâri n 21/2002 și respectiv 22/2002, ședința plenară a dat un răspuns afirmativ întrebării dacă deciziile atacate erau susceptibile de la un recurs în casare și a trimis cauzele în fața celei de-a șaptea camere. La 11 octombrie 2004, reclamanta a solicitat stabilirea unei noi date de încuviințarea în ambele cauze; cele două ședințe au avut loc la 23 februarie 2005. 15. La 31 mai 2006, Curtea de Casație a respins recursurile. În două hotărâri lungi, Înalta Instanță a amintit dreptul intern relevant și lanjiv al celor două cauze și și-a asumat concluziile instanței judecătorești, care a judecat că .. prin înlocuirea unei părți a țărmului și prin maforarea drumului de coastă fără a urma procedura prevăzută de lege pentru definirea malului, municipalitatea a modificat oricum țărmul care făcea parte din proprietatea privată a statului. Prin urmare, Curtea de Casație concluzionează că recurenta beneficia de dreptul de închiriere pe care îl invoca de la o persoană care nu avea dreptul să-i închirieze proprietatea în cauză (hotărârile nr. 1110/2006 și 1111/2006). II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 16. Dispozițiile relevante din Codul de procedură civilă se citesc astfel art. 106. Instanța acționează numai la cererea unei părți și decide pe baza declarațiilor formulate de părți (...) art. 108 Actele de procedură au loc la inițiativa și diligența părților (...) Articolele menționate anterior consacră principiile dispoziției landului ( ) În conformitate cu principiul dispoziției din statul membru în cauză, protecția judiciară în litigiile civile este acordată numai dacă este solicitată de către părți, în măsura în care aceasta este și continuă să fie legală. În plus, în conformitate cu principiul inițiativei părților, progresul unei proceduri civile depinde în totalitate de diligența părților (P. Yessiou-Faltsi), Civil Procedure in Hellas, Ed. Sakkoulas-Kluwer, p. 45 și următoarele.). ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚII ALIMENTARE DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIE 17, recurenta se plânge de legalitatea și durata procedurilor în litigiu. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la caracterul echitabil al procedurilor 18. Recurenta se plânge că Curtea de Casație nu și-a motivat în mod corespunzător hotărârile, deoarece ar fi fost mulțumită să prezinte faptele brute fără nici o calificare juridică și să respingă recursurile sale fără nici un motiv plauzibil. Cu privire la admisibilitate 19. Curtea reamintește că, în temeiul articolului 19 din Convenție, aceasta are sarcina de a asigura respectarea angajamentelor care decurg din Convenție pentru părțile contractante. În special, nu este de competența sa să cunoască erorile de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție (a se vedea, printre altele, García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDO 1999 I). În plus, aceasta revine în primul rând autorităților naționale și, în special, instanțelor și instanțelor, instanțelor, instanțelor și instanțelor de judecată (a se vedea, printre altele, Streletz, Kessler și Krenz c. Germania [GC], 34044/96, 35532/97 și 44881/98, § 49, CEDH 2001-II 20). În speță, Curtea nu identifică niciun indice derbitrar în desfășurarea procedurilor în litigiu, care au respectat principiul contradictoriei și în cursul cărora recurenta a avut posibilitatea de a prezenta toate argumentele pentru apărarea cauzei sale. În concluzie, Curtea consideră că, în ansamblu, procedurile în litigiu au avut un caracter echitabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. 21. Prin urmare, această cauză este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Prima procedură în litigiu a început la 18 februarie 1995 și se încheie la 31 mai 2006, adică o perioadă de peste 11 ani și trei luni pentru trei grade de jurisdicție. În ceea ce privește a doua procedură, aceasta a început la 21 august 1996 și sa încheiat la 31 mai 2006, ceea ce înseamnă o durată de peste nouă ani și nouă luni pentru trei grade de jurisdicție. Caracterul rezonabil al duratei procedurilor 24. Guvernul susține că procedurile în litigiu au fost efectuate cu diligență. Referindu-se la Codul de procedură civilă care lasă la inițiativa procedurii părților, guvernul consideră că cronologia atestă lipsa diligenței recurentei în speță. În această privință, el constată că reclamantei i-a luat aproape un an pentru a se apăra împotriva deciziilor n 3725/1999 și 3724/1999 ale instanței de apel și pe care a întârziat cererea de stabilire a datelor de detenție în fața Curții de Casație. 25. Recurenta luptă împotriva acestor teze, prin mai degrabă a exercitat căile de atac în termenele prevăzute de lege și pe care le-a impus statului, care a încercat să fie despăgubită de aceasta, să accelereze procedurile. 26. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 27. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior). 28. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. În special, Curtea admite că reclamanta este responsabilă pentru anumite întârzieri în desfășurarea procedurilor în litigiu, de aproximativ trei ani în total pentru fiecare instanță. Cu toate acestea, Curtea consideră că aceste întârzieri nu sunt suficiente pentru a determina autoritățile judiciare să își asume responsabilitatea pentru durata generală a procedurilor. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurilor în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil 29. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) în ceea ce privește durata procedurilor în litigiu. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 30. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, recurenta se plânge că amenzile aplicate constituie o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor sale. Aceasta susține că era chiriașul legal al snack-barului și că a fost considerat în mod eronat ca fiind exploatant arbitrar al locului în cauză. Invocând art. 13 din Convenție, recurenta se plânge, de asemenea, că dreptul elen nu i-a oferit o cale de atac eficientă pentru a-și exercita drepturile, în măsura în care se vede că impune două amenzi fără a fi avut în prealabil posibilitatea de a dovedi legalitatea activităților sale. Aceasta susține că statul nu l-a informat în niciun moment cu privire la litigiul din cadrul municipiului Glyfada. Cu privire la admisibilitatea 31. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care era competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. 32. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 33. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă că Ö imprejmuie pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă p ă r ț ii Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 993 EUR (EUR) pentru prejudiciul material. Această sumă corespunde sumei globale a datoriilor sale față de statul membru, plus dobânda, și, de asemenea, solicită 300 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 35. Guvernul invită Curtea să respingă cererea pentru daune materiale și afirmă că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă în ceea ce privește prejudiciul moral. Cu titlu alternativ, acesta susține că suma alocată în acest sens nu poate depăși sumele acordate în mod obișnuit de Curte în cauze similare. 36. Curtea reamintește că constatarea încălcării convenției la care a ajuns rezultă exclusiv dintr-o necunoaștere a dreptului de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil În aceste condiții, Comisia nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și orice prejudiciu material de care recurenta ar fi avut de suferit; prin urmare, acest aspect al pretențiilor sale trebuie respins. În schimb, Curtea consideră că recurenta a suferit un prejudiciu moral cert că nu compensarea insuficientă a constatării încălcării Convenției; statuând în mod echitabil, îi acordă 5 500 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit; taxe și cheltuieli de judecată 37; reclamanta solicită, de asemenea, 10 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și afirmă că își rezervă dreptul de a revendica cheltuielile angajate în fața Curții. Ea nu produce nicio factură sau notă de plată. 38. Guvernul contestă aceste pretenții. 39. Curtea reamintește că achitarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia [GC], nr 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). 40. În acest sens, Curtea constată că pretențiile recurentei nu sunt însoțite de documentele necesare pentru a le calcula în mod precis. Prin urmare, este necesar să se retragă cererea sa. Interese moratorii 41. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 5 500 EUR (cinci mii cinci sute de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 31 iulie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.