AFFAIRE VLACHOS c. GRECE

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

18.09.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Partiellement irrecevable;Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE VLACHOS c. GRECE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I CAUZA VLACHOS c. GRECIA Cerere nr. 20643/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 18 septembrie 2008 DEFINITIVF 18/12/2008 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Vlachos c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din Nina Vajić, președinte, Christos Rozakis, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Abdullahyev, Dean Spielmann, Sua Erik Jebens, judecători, și de Søren Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 28 august 2008, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural A la originea ui cauza se află o cerere (n 20643/06) îndreptată împotriva Republicii Elene și inclusiv un resortisant al acestui stat, dl Charalambos Vlachos ( La 18 mai 2006, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( Hatzipavlou, auditor pe lângă Consiliul Juridic de la ë . La 4 septembrie 2007, Curtea a decis să comunice ă r ii t ă ț ii trase din durata procedurii în cauză guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, că va decide în același timp asupra admisibilității și a fondului. Reclamantul s-a născut în 1962 și își are reședința în Ilion Attikis. La 5 aprilie 1999, în cadrul activităților comerciale desfășurate de solicitant, unul dintre angajații săi i-ar fi cerut să predea o valiză care conținea o sumă semnificativă către G.B., care era de fapt un polițist. În momentul în care reclamantul arăta lui G.B., îmbrăcat în civil, biletele de bancă aduse, și anume 4 940 de bancnote de 100 de dolari fiecare, a fost arestat de alți polițiști care supravegheau de aproape scena, iar arestarea lui făcea parte dintr-o operațiune polițienească de dezmembrare a unei bande organizate de falsificări de bancnote. În data de 6 aprilie 1999, procurorul districtual l-a acuzat pe reclamantul de contrafacere și punere în circulație a bancnotelor contrafăcute, precum și de constituirea și participarea la o bandă infracțională organizată. La 7 aprilie 1999, reclamantul a fost reținut provizoriu. La 9 martie 2000, instanța de judecată a declarat pe reclamant vinovat de acuzațiile pentru care fusese acuzat și i-a impus o sentință de 16 ani de reținere însoțită de o amendă (judecata nr. 846/2000). La 14 martie 2000, reclamantul a interceptat apelul. Instanța de judecată a formulat o serie de declarații în judecată și cu descărcare de gestiune și a citit mai multe expertize stabilite în cadrul cauzei și al raportului întocmit de poliție cu privire la sesizarea bancnotelor false la arestarea reclamantului. În aceeași zi, tribunalul a redus pedeapsa impusă la opt ani și șase luni de închisoare pentru falsificarea de bancnote și participarea la o bandă criminală organizată. În ceea ce privește contrafacerea bancnotelor, tribunalul de apel a recunoscut că reclamantul a fost legat de bancnote false cu intenția de a le pune în circulație în cunoștință de faptul că au fost contrafăcute. Reclamantul a fost achitat de taxele de punere în circulație a bancnotelor false și de constituirea de benzi criminale organizate (hotărârea nr. 597/2004). 10. La 13 mai 2004, reclamantul s-a ocupat de casare. Printre mijloacele sale de casare, el a menționat că instanța nu luase în considerare nici o competență oficială privind contrafacerea bancnotelor în cauză și că, prin urmare, motivele condamnării sale erau insuficiente. La 5 decembrie 2005, Curtea de Casație a respins recursul. Înalta instanță a considerat că hotărârea atacată a fost motivată în mod suficient și precis și a prezentat fără lacune sau contradicții faptele necesare pentru a stabili elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care reclamantul a fost condamnat. În plus, Curtea de Casație a constatat în mod legal că reclamantul avea cunoștință de caracterul contrafăcut al bancnotelor în cauză. În cele din urmă, Curtea de Casație a constatat că, așa cum reiese din hotărârea nr. 597/2004 al Curții a Uniunii Europene, domnul G.B. nu l-a invitat pe reclamant să comită infracțiunile în cauză, pe motiv că acesta le-a efectuat deja înainte de intervenția respectivului polițist (hotărârea nr 2383/2005). II. LEGEA INTERNE PERTINENT 13. Contrafacerea sau falsificarea monedelor sau a bancnotelor din orice stat sau instituție abilitată în acest scop, cu intenția de a le schimba astfel de originale, fie înainte, fie în timpul punerii lor în circulație legală, precum și schimbul, importul, exportul, transportul sau deținerea în acest scop, este pedepsită cu cel puțin 30 de ani, cu o amendă. În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din convenție, pe durata procedurii 14. Reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz. Prin urmare, este necesar să se declare admisibil. Pe fondul perioadei care trebuie luată în considerare 16. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 5 aprilie 1999, cu arestarea reclamantului și a luat sfârșit la 5 decembrie 2005, cu hotărârea nr. 2383/2005 al Curții de Casație. Prin urmare, a durat șase ani și opt luni pentru trei instanțe. Caracterul rezonabil al duratei procedurii 17. Guvernul efectuează o analiză cronologică a procedurii pentru a demonstra că fiecare etapă a acesteia a fost realizată cu celeritate. El susține cu atât mai mult că, având în vedere complexitatea cauzei și supraîncărcarea instanței judecătorești, durata generală a procedurii în cauză nu poate fi considerată excesivă. 18. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999-II). 19. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Pelioire și Sassi citată anterior). 20. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. În special, guvernul ia notă de faptul că cauza a rămas pendinte în fața instanței de apel mai mult de patru ani, perioadă care este în sine excesivă, chiar ținând cont de faptul că cauza în cauză prezenta o anumită complexitate. Pe de altă parte, în ceea ce privește argumentul guvernului întemeiat pe supraîncărcarea rolului Tribunalului de Primă Instanță, Curtea reafirmă că revine statelor contractante obligația de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta fiecăruia dreptul de a obține o decizie definitivă cu privire la o litigiu în materie penală (a se vedea în acest sens Comingersoll S.A. c. Portugalia [GC], nr. 35382/97, § 24, CEDO 2000-IV. 21. Având în vedere cele de mai sus și având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu era excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) în ceea ce privește durata procedurii în cauză. Cu privire la obiecțiunile întemeiate pe echitatea procedurii 22. Reclamantul se plânge, din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din convenție, că nu a beneficiat de un proces echitabil, în măsura în care a fost determinat de polițistul G.B. să comită o infracțiune de care a fost ulterior condamnat. În plus, susține că operațiunea polițienească în cauză implică un agent provocator. În plus, reclamantul se plânge că nu a fost stabilit în cadrul procedurii judiciare că bancnotele confiscate erau false. În cele din urmă, invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din Convenție, el reproșează Curții de Casație că nu a răspuns la unele dintre mijloacele sale de casare. Cu privire la admisibilitate Cu privire la intervenția ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Sarcina Curții este de a verifica dacă procedura avută în vedere în ansamblu, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de probă, a avut un caracter echitabil (a se vedea, printre altele, Teixeira de Castro c. Portugalia, 25829/94, § 34, CEDO 1998-IV și Khan c. Regatul Unit, n 35394/97, § 34, CEDO 2000). Pe de altă parte, nu este de competența Curții să se pronunțe, în principiu, asupra admisibilității anumitor elemente de probă, de exemplu a elementelor obținute în mod ilegal, sau asupra vinovăției reclamantului. Sarcina sa este de a examina dacă procedura, inclusiv modul în care au fost obținute elementele de probă, a fost echitabilă în ansamblul său, ceea ce implică examinarea de mai exact, în cazul încălcării unui alt drept protejat prin Convenție (a se vedea Ramanauskas c. Lituania [GC], nr. 74420/01, § 52, CEDH 2008 ... 24. În plus, dacă intervenția sub acoperire a agenților sub acoperire poate fi tolerată în măsura în care este în mod clar limitată și înconjurată de garanții, interesul public nu poate justifica utilizarea de elemente colectate ca urmare a unei provocari polițienești. Un astfel de proces este susceptibil de a priva ab initio și definitiv acuzat de un proces echitabil (a se vedea în special Teixeira de Castro § 35-36 și 39 Vanyan c. Rusia, nr 53203/99, § 46-47, 15 decembrie 2005 25. Există o provocare polițienească atunci când agenții implicați, membri ai forțelor de ordine sau persoane care le-au răspuns la cerere, nu se limitează la a examina într-un mod pur pasiv activitatea delectoroasă, ci exercită asupra persoanei care face obiectul acesteia o influență de natură să comită o infracțiune pe care altfel ea nu ar fi comis-o, pentru a face posibilă realizarea ei, adică aducerea dovezii și urmărirea penală a acesteia ( Teixeira de Castro menționat anterior, § 38 Ramanauskas c. Lituania [GC], citată anterior, § 55. 26. În acest caz, Curtea remarcă faptul că a reieșit din explicațiile reclamantului și din documentele produse că polițistul G.B. s Reclamantul a fost condamnat ulterior pentru falsificare de bancnote, adică dolari americani. Conform dispoziției relevante din Codul penal grecesc, elementul din crima menționată anterior este fabricarea sau simpla posesie de bancnote false. Or, ca Curtea de Casație a recunoscut în hotărârea sa nr. 2383/2005, crima contrafăcută fusese comisă de reclamant înainte de a intra în contact cu polițistul sub acoperire. ; Într-adevăr, reclamantul era deja în posesia bancnotelor false în cauză și știa că sunt contrafăcute. Prin urmare, activitatea polițistului nu a făcut, în speță, obiectul în cauză, deoarece aceasta fusese deja comisă cu mult înainte de întâlnirea dintre reclamant și G.B. 27. În cele din urmă, trebuie remarcat faptul că persoana care a fost trasă din lipsă de control judiciar al tranzacției se bazează pe o considerație eronată, și anume că polițistul G.B. este îmbrăcat ca un agent provocator 28. În conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din Convenție, este în mod clar nefondat și trebuie respins cu privire la alte obiecții întemeiate pe echitatea procedurii 29. În ceea ce privește stabilirea vinovăției reclamantului, Curtea constată că, astfel cum reiese din dosar, instanțele interne au luat în considerare elemente suficiente pentru a concluziona că bancnotele în cauză erau false. În special, instanța de judecată cerere a examinat mai multe depoziții în discuție și cu descărcare de gestiune și a citit mai multe experiențe întocmite în cadrul cauzei și raportul întocmit de poliție cu privire la sesizarea bancnotelor false în momentul arestării reclamantului. În plus, mijloacele de Casație care nu au fost examinate de Curtea de Casație s-au bazat pe faptul că polițistul G.B. și-a asumat responsabilitatea ca agent provocator. Totuși, în hotărârea sa, Curtea a aprobat constatarea că G.B. nu a jucat acest rol. Prin urmare, era inutil ca Curtea de Casație să se pronunțe și asupra mijloacelor de Casație. 30. În special, din elementele dosarului reiese că instanțele interne și-au pronunțat hotărârile pe baza legislației în vigoare și nu menționează, în această privință, că interpretarea legislației aplicabile sau aprecierea lor a elementelor de probă a fost arbitrară sau nerațională. Pe de altă parte, reclamantul a beneficiat de o procedură contradictorie în cursul căreia a avut posibilitatea de a prezenta instanțelor competente argumentele pe care le consideră utile pentru apărarea cauzei sale. 31. În cele din urmă, în ceea ce privește art. 13 din Convenție, o nouă examinare a spătarului din punct de vedere al acestei dispoziții, ale cărei cerințe sunt mai puțin stricte decât cele enunțate la art. 6 alineatul (1), nu se aplică. În consecință, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatele (3) și (4) din Convenție. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 32. Invocând art. 3 din convenție, reclamantul se plânge de condițiile detenției sale. Invocând art. 6 alin. (2) și (3) din Convenție, reclamantul susține că instanța de apel nu a luat în considerare elementele de probă esențiale pentru stabilirea faptelor cauzei și că raționamentul său nu a respectat principiul prezumției de nevinovăție. În cele din urmă, invocând art. 8 din Convenție, recurentul susține că comportamentul polițistului G.B. Curtea ia notă de faptul că reclamantul a fost eliberat la 26 martie 2004 din închisoarea Korydallos, și anume cu mai mult de șase luni înainte de 18 mai 2006, data introducerii prezentei cereri. În plus, Curtea amintește că alineatul (3) din art. 6 conține o listă de aplicații speciale ale principiului general prevăzut la alineatul (1). : Diversele drepturi pe care le menționează în termeni neexhaustivi reprezintă aspecte, printre altele, ale noțiunii de proces echitabil în materie penală. Prin urmare, Curtea examinează o t ă ț i e trasă din art. 6 Õ 3 din unghiul articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Meftah și alții c. France [GC], n 32911/96, 35237/97 și 34595/97, § 40 CEDH 2002 VII). În speță, Curtea se referă în special la raționamentul său cu privire la motivarea hotărârii nr. 597/2004 al instanței judecătorești (a se vedea paragrafele 29-30 de mai sus). În general, ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care era competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nici o aparență de încălcare a articolului 6 alineatul (3) din Convenție. 35. În cele din urmă, comportamentul polițistului G.B. nu a adus în nici un caz atingere dreptului la viața privată al reclamantului. 36. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. III. PRIVIND LEGEA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 37. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 100 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit din cauza duratei excesive a procedurii. 39. Guvernul afirmă că o constatare a încălcării ar constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Alternativ, acesta afirmă că suma alocată nu poate depăși 3 000 EUR. 40. Curtea consideră că reclamantul a suferit o eroare morală certă în ceea ce privește dreptul său de a-și vedea cauza judecată într-un termen rezonabil. Statuând în echitate, îi alocă 3 500 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă. Costuri și cheltuieli de judecată 41. Reclamantul solicită o sumă totală de 3 900 EUR, care se descompune după cum urmează: 200 EUR pentru onorariile plătite avocatului său pentru procedura în fața Tribunalului de Primă Instanță, factura pe suport de hârtie (ii) 700 EUR pentru onorariile și cheltuielile pentru procedură în fața Curții, fără a produce note de plată în acest sens. 42. Guvernul afirmă că sumele solicitate sunt excesive și că suma alocată nu poate depăși 1 000 EUR. 43. Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale constante, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în Grecia, Curtea a considerat deja că lungimea unei proceduri poate duce la o creștere a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată ale reclamantului în fața instanțelor interne și că trebuie, prin urmare, să se țină seama de acestea (a se vedea, printre altele, Capano c. Italia, Hotărârea din 25 iunie 1987, seria A n 119-A, p. 15, § 37). Cu toate acestea, Curtea constată că cheltuielile solicitate în lai nu au fost generate de durata procedurii, ci sunt cheltuieli suportate în mod normal în cadrul procedurii în litigiu. În plus, Curtea constată că reclamantul nu produce nicio factură în ceea ce privește cheltuielile suportate pentru procedura în fața acesteia. Prin urmare, trebuie să se deroge de la această cerere. Interese moratorii 44. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES, CURȚA, ÎN L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 3 500 EUR (trei mii cinci sute de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 18 septembrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.