În cauza Dellis c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din Nina Vajić, președintă, Christos Rozakis, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sour Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători, și de Søren Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 26 martie 2009, se retrage la hotărâre că, adoptat la această dată procedural La origine a cauzei se află o cerere (n 24977/07) îndreptată împotriva Republicii Elene și inclusiv un resortisant al acestui stat, domnul Demetris Dellis ( La 30 mai 2007, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( La 20 mai 2008, președinta primei secțiuni a decis să comunice cererea guvernului, după cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca Camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și fond.
La 10 aprilie 2003, reclamantul a fost arestat și pus în detenție provizorie. La 15 martie 2004, instanța penală a Larissei, compusă din trei judecători, l-a condamnat pe reclamant la 16 ani și 9 luni de reținere și la 7 luni de închisoare. 500 de euro (EUR) d … La 13 iunie 2004, reclamantul a invitat în scris procurorul să accelereze procedura în fața tribunalului. La 14 decembrie 2005, instanța de apel a reieșit din examinarea cauzei la 28 martie 2007, din cauza unei mișcări naționale de grevă a funcționarilor, inclusiv a grefierilor și a personalului instituțiilor penitenciare. Reclamantul, care era în acea perioadă deținut la închisoarea Patras, nu putea, prin urmare, să fie transferat la Larissa pentru a se prezenta în fața instanței de recurs.
11. La 28 martie 2007, instanța de apel a amânat din nou audierea din aceleași motive ca și cele care au stat la baza amânării procedurii din 14 decembrie 2005. La 2 decembrie 2004, 16 februarie, 10 mai 2005 și 5 iunie 2007, reclamantul a introdus în fața instanței judecătorești cinci judecători, patru dintre cei patru judecători și cinci judecători, patru dintre cei cinci judecători ai Curții a Uniunii Europene 548 din Codul de procedură penală. cererile de suspendare a executării hotărârii în primă instanță și, astfel, punerea sa în libertate sub rezerva condiției. Instanța de apel le-a respins pe toate prin deciziile din 10 decembrie 2004, 15 aprilie și 27 iunie 2005 și 25 iunie 2007. ÎN CURSUL VIOLAȚIEI ALOCATE DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 13. Reclamantul a susținut că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil.
În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. 14. Perioada care a fost luată în considerare a început la 10 aprilie 2003, cu arestarea reclamantului. Conform celor mai recente informații furnizate Curții, încuviințarea cauzei reclamantului în fața instanei de judecată a cinci judecători a fost stabilită la 3 noiembrie 2008. Până la această dată, procedura a durat deja cinci ani și aproximativ șapte luni pentru două grade de jurisdicie. Pe admisibilitate 15. Curtea constată că nu există un motiv clar întemeiat în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție.
În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Pe fond 16. Guvernul subliniază faptul că a fost amânată la două reprize.
repetate, din cauza participării agenților grefei la o grevă organizată de sindicatele lor; chiar dacă funcționarii grefei sunt funcționari publici, întârzierea datorată acestor amânări nu poate fi atribuită autorităților judiciare 17. În plus, reclamantul a subliniat că, prin decizia sa din 5 mai 2008, termenul de întârziere pentru a ajunge la ședința de judecată nu este suficient pentru a elimina nerespectarea termenului rezonabil 18. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Peliosar și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDO 1999-II).
19. În plus, Curtea a statuat deja că numai o grevă nu poate angaja răspunderea unui stat contractant în ceea ce privește cerința termenului rezonabil; cu toate acestea, eforturile depuse de acesta pentru a elimina orice întârziere care ar rezulta din aceasta intră în sfera de aplicare a acestei cerințe (P Papageorgio Grecia). , 22 octombrie 1997, § 47, Rec., p. În 2007, apoi, la 25 februarie 2009, amânarea la date atât de îndepărtate, chiar și luând în considerare reducerea termenului acordat prin decizia din 5 mai 2005, nu poate fi considerată compatibilă cu respectarea termenului rezonabil. Curtea subliniază că, pe parcursul întregii perioade, reclamantul a fost deținut, iar instanța de apel și-a respins toate cererile de suspendare a executării pedepsei.
În observațiile sale ca răspuns la observațiile guvernului, primite de Curte la 14 noiembrie 2008, reclamantul a invocat pentru prima dată încălcarea articolului 5 alineatul (3) (ca urmare a respingerii cererilor sale de eliberare) și a articolului 6 alineatul (2) din convenție. 22. Curtea ia notă de faptul că hotărârea pronunțată în temeiul articolului 5 alineatul (3) trebuie declarată inadmisibilă, deoarece termenul final al perioadei de detenție menționate la acest articol este ziua în care se pronunță asupra temeiniciei acuzației, chiar și în primă instanță (Wemhof c. Austria, 27 iunie 1968, seria A n 7, § 9). 2, Curtea ia notă de faptul că reclamantul nu face nicio precizare. În consecință, această parte a cererii trebuie declarată inadmisibilă în conformitate cu art. 3 și 4 din Convenția.
III. PRIVIND LIMITAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 23. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 905 EUR pentru prejudiciul material legat de cheltuielile suportate în timpul detenției și o pagubă morală pe care nu o înregistrează, ci lasă Curții să stabilească suma. 25. Guvernul se declară pregătit să îi acorde suma de 1 500 EUR pentru daune morale. 26. În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert.
Statuând în echitate, aceasta îi acordă 4 000 EUR, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxa și cheltuielile de judecată 27. Reclamantul solicită o sumă de 8 500 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în fața instanțelor interne. 28. Guvernul susține că aceste cheltuieli nu au o legătură de cauzalitate cu încălcarea invocată.
29. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în Grecia, Curtea a considerat deja că lungimea unei proceduri ar putea duce la o creștere a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată ale reclamantului în fața instanțelor interne și că trebuie, prin urmare, să se țină seama de acestea (a se vedea, printre altele, Capano c. Italia, 25 iunie 1987, § 37, seria A n 119-A).Cu toate acestea, în cazul de față, Curtea constată că reclamantul nu prezintă nicio factură în ceea ce privește cheltuielile efectuate în fața instanțelor sesizate; prin urmare, această parte a pretenției sale ar trebui respinsă. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN Lprecum UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata procedurii și inadmisibil pentru surplus; A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4 000 EUR (patru mii EUR), pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
16 aprilie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.
AFFAIRE DELLIS c. GRÈCE (Requête n o 24977/07) ARRÊT STRASBOURG 16 avril 2009 DÉFINITIF 16/07/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Dellis c. Grèce, La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en une chambre composée de : Nina Vajić, présidente, Christos Rozakis, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, juges, et de Søren Nielsen, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 26 mars 2009, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 24977/07) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M. Demetris Dellis (« le requérant »), a saisi la Cour le 30 mai 2007 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») est représenté par les délégués de son agent, M. K. Georgiadis, assesseur auprès du Conseil juridique de l’Etat, et M me Z. Hadjipavlou, auditrice auprès du Conseil juridique de l’Etat.
3.Le requérant alléguait un dépassement du délai raisonnable de la procédure (article 6 § 1 de la Convention).
4.Le 20 mai 2008, la présidente de la première section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, elle a en outre été décidé que la Chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT
5. Le requérant est né en 1982 et est actuellement détenu à la maison d’arrêt de Larissa.
6.Le 10 avril 2003, le requérant fut arrêté et placé en détention provisoire.
7.Le 15 mars 2004, la cour d’appel criminelle de Larissa, composée de trois juges, condamna le requérant à une peine de seize ans et neuf mois de réclusion et à 7 500 euros (EUR) d’amende pour détention, trafic et usage de stupéfiants ainsi que pour détention de munitions.
8.Le jour même du prononcé du jugement, le requérant interjeta appel devant la cour d’appel criminelle de Larissa, composée de cinq juges, qui fixa l’audience au 14 décembre 2005.
9.Le 13 juin 2004, le requérant invita par écrit le procureur près la cour d’appel de Larissa à accélérer la procédure devant la cour d’appel.
10.Le 14 décembre 2005, la cour d’appel renvoya l’examen de l’affaire au 28 mars 2007, en raison d’un mouvement national de grève des fonctionnaires, incluant les greffiers et le personnel des établissements pénitentiaires. Le requérant, qui était à cette époque détenu à la prison de Patras, ne pouvait donc être transféré à Larissa pour comparaître devant la cour d’appel.
11.Le 28 mars 2007, la cour d’appel ajourna à nouveau l’audience pour les mêmes motifs que ceux justifiant l’ajournement de l’audience du 14 décembre 2005. Elle renvoya l’affaire au 25 février 2009. Se fondant sur l’article 548 du code de procédure pénale, le requérant saisit la cour d’appel d’une demande tendant à fixer plus tôt la date de l’audience. Par une décision du 5 mai 2008, la cour d’appel avança la date au 3 novembre 2008.
12.Les 2 décembre 2004, 16 février, 10 mai 2005 et 5 juin 2007, le requérant introduisit devant la cour d’appel, composée de cinq juges, quatre demandes de sursis à l’exécution du jugement de première instance et ainsi sa mise en liberté sous condition. La cour d’appel les rejeta toutes par décisions des 10 décembre 2004, 15 avril et 27 juin 2005, et 25 juin 2007. EN DROIT I.
13. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. »
14.La période à prendre en compte a débuté le 10 avril 2003, avec l’arrestation du requérant. Selon les dernières informations fournies à la Cour, l’audience de l’affaire du requérant devant la cour d’appel composée de cinq juges était fixée au 3 novembre 2008. Jusqu’à cette date, la procédure avait déjà duré cinq ans et sept mois environ pour deux degrés de juridiction. A. Sur la recevabilité
15.La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. B. Sur le fond
16.Le Gouvernement souligne que l’audience d’appel a été ajournée à deux reprises, en raison de la participation des agents du greffe à une grève organisée par leurs syndicats. Même si les agents du greffe sont des fonctionnaires, le retard dû à ces ajournements ne peut être imputable aux autorités judiciaires.
17.Le requérant souligne qu’il n’a nullement contribué par son comportement à la durée de la procédure. Il ajoute que le fait que la cour d’appel a réduit, par sa décision du 5 mai 2008, de quatre mois le délai d’attente pour l’audience ne suffit pas à effacer le non-respect du « délai raisonnable ».
18.La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement des requérants et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Pélissier et Sassi c. France [GC], n o 25444/94, § 67, CEDH 1999-II).
19.De plus, la Cour a déjà jugé qu’une grève, à elle seule, ne saurait engager la responsabilité d’un Etat contractant au regard de l’exigence du délai raisonnable ; toutefois, les efforts déployés par celui-ci pour résorber tout retard qui en serait résulté entrent en ligne de compte aux fins du contrôle du respect de cette exigence ( Papageorgiou c. Grèce , 22 octobre 1997, § 47, Recueil des arrêts et décisions 1997–VI).
20.Or, en l’espèce, la Cour note qu’alors que le requérant a introduit son appel le 15 mars 2004, l’affaire est toujours pendante devant la cour d’appel. L’audience a été initialement fixée au 14 décembre 2005. A cette date, elle fut reportée au 28 mars 2007, puis au 25 février 2009. Le report à des dates aussi éloignées, même en prenant en considération la réduction du délai opérée par la décision du 5 mai 2005, ne saurait passer pour compatible avec le respect du délai raisonnable. La Cour souligne que pendant toute cette période le requérant était détenu et la cour d’appel avait rejeté toutes ses demandes de sursis à l’exécution de sa peine. Partant il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.
21. Dans ses observations en réponse à celles du Gouvernement, parvenues à la Cour le 14 novembre 2008, le requérant a invoqué pour la première fois la violation de l’article 5 § 3 (en raison du rejet de ses demandes de mise en liberté) et de l’article 6 § 2 de la Convention.
22.La Cour note que le grief tiré de l’article 5 § 3 doit être déclaré irrecevable car le terme final de la période de détention visée à cet article est le jour où il est statué sur le bien-fondé de l’accusation, fût-ce seulement en premier ressort ( Wemhof c. Autriche , 27 juin 1968, série A n o 7, § 9). Quant au grief relatif à l’article 6 § 2, la Cour note que le requérant n’apporte aucune précision. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être déclarée irrecevable en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. III.
23. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
24.Le requérant réclame 20 905 EUR pour le dommage matériel lié aux frais encourus pendant son emprisonnement et un dommage moral qu’il ne chiffre pas mais laisse à la Cour le soin d’en déterminer le montant.
25.Le Gouvernement se déclare prêt à lui accorder la somme de 1 500 EUR pour dommage moral.
26.La Cour estime qu’il n’existe pas de lien de causalité entre le dommage matériel allégué et la violation constatée par la Cour. En revanche, elle considère que le requérant a subi un dommage moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 4 000 EUR, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt. B. Frais et dépens
27.Le requérant demande une somme de 8 500 EUR pour frais et dépens devant les juridictions internes.
28.Le Gouvernement soutient que ces frais n’ont pas de lien de causalité avec la violation invoquée.
29.S’agissant des frais et dépens encourus en Grèce, la Cour a déjà jugé que la longueur d’une procédure pouvait entraîner une augmentation des frais et dépens du requérant devant les juridictions internes et qu’il convient donc d’en tenir compte (voir, entre autres, Capuano c. Italie , 25 juin 1987, § 37, série A n o 119-A). Toutefois, dans le cas d’espèce, la Cour note que le requérant ne produit aucune facture en ce qui concerne les frais engagés devant les juridictions saisies. Il y a donc lieu de rejeter cette partie de sa prétention. C. Intérêts moratoires
30.La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant au grief tiré de la durée de la procédure et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 4 000 EUR (quatre mille euros), pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 16 avril 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Søren Nielsen Nina Vajić Greffier Présidente