În cazul Velisiotis c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din Nina Vajić, președinta, Christos Rozakis, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Ssticlă Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători, și Søren Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 8 octombrie 2009, Renunță hotărârea pe care o reprezintă, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 39614/07) îndreptat împotriva Republicii Elene și al cărui resortisant al acestui stat, domnul Georgios Velisiotis ( La 5 septembrie 2008, președinta primei secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. Conform dispozițiilor art. 29 alin. 3 din Convenție s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. DE FAPT, CIRCONSTANȚELE SPĂLĂȚII Reclamantul s-a născut în 1966 și locuiește în Salonic. El este ministru al cultului. La 5 septembrie 2000, societatea anonimă domnului a depus o plângere penală pentru fraudă împotriva a patru persoane, printre care și reclamantul. La 11 noiembrie 2000, procurorul districtual din Larissa a inițiat proceduri penale împotriva reclamantului pentru fraudă și a dispus anchetarea cazului. La 7 mai 2003, procurorul din Larissa a propus trimiterea reclamantului în instanță. La data de 29 iunie 2004, camera de acuzare a tribunalului corecțional din Larissa l-a trimis pe reclamant în judecată (Decizia nr. 251/2004). La 12 iulie 2004, reclamantul a luat o hotărâre împotriva deciziei nr. 251/2004. 10. La 28 ianuarie 2005, camera de acuzații a Curții de Apel de la Larissa a confirmat Decizia nr. 251/2004 (Decizia nr. 47/2005). La data de 2 martie 2005, reclamantul s-a ocupat de casarea împotriva Deciziei nr. 478/2005. 12. La 4 august 2006, camera de acuzare a Curții de Casație a confirmat decizia nr. 40/2005 și l-a trimis pe reclamant în judecată (Decizia nr. 1661/2006). 13. După o amânare, ședința cauzei a avut loc la 7 mai 2008, data la care Curtea de Assesie a Larissei l-a numit pe reclamant (hotărârea nr. 268/2008). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 14. Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. 15. Guvernul se opune acestei teze, susținând că, în ceea ce privește procedura preliminară, cazul a fost expediat cu celeritate și, în general, guvernul consideră că, având în vedere gravitatea actului incriminat și faptul că mai multe persoane au fost implicate în acest caz, durata sa totală nu a fost excesivă. 16. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 11 noiembrie 2000 împreună cu instituirea procedurilor penale împotriva reclamantului și s-a încheiat la 7 mai 2008, cu hotărârea nr. 268/2008 a Curții de Assesie a Larissei și, prin urmare, cazul a durat șapte ani și șase luni pentru un grad de jurisdicție. Curtea constată că cererea nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDO 1999-II). 19. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Pelioire și Sassi, citată anterior 20). După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. În special, Curtea constată că stadiul procedurii preliminare s-a extins pe o perioadă de aproximativ cinci ani și unsprezece luni. Or, Curtea a considerat deja că o durată similară pentru singura fază de cercetare, chiar și într-o cauză cu o anumită complexitate, nu este, în principiu, compatibilă cu cerința de celeritate prevăzută la art. 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Vacéc. Bulgaria, n 42987/98, 8 În iulie 2004, CEDO 2004-VIII).Nimic din explicațiile guvernului nu este de natură să repună în discuție o astfel de constatare. Având în vedere cele de mai sus și ținând cont de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în acest caz, durata procedurii în litigiu a fost excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil De la art. 6 alineatul (1).II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 21. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 96 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material suferit, sumă care ar corespunde salariilor de ministru al cultului care nu au fost percepute în timpul litispendenței cazului său și solicită, în plus, 100 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a duratei procedurii în cauză 23. În ceea ce privește prejudiciul material, guvernul susține că nu există o legătură de cauzalitate între această pretenție și presupusa încălcare, iar prejudiciul moral, constatarea încălcării ar constitui o satisfacție suficientă și, alternativ, guvernul consideră că suma care trebuie alocată în această privință nu poate depăși 1 000 EUR. 24. Curtea amintește că constatarea încălcării convenției la care a ajuns rezultă exclusiv dintr-o necunoaștere a dreptului persoanei în cauză de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil. În aceste condiții, aceasta nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și orice prejudiciu material de care ar fi avut de suferit reclamantul În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit o eroare morală certă din cauza duratei excesive a procedurii, că nu compensează suficient constatarea încălcării convenției. Statuând în echitate, aceasta îi acordă 8 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit. Reclamantul nu depune nicio cerere pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens. Interese moratorii 26. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratoriu pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Pe aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, declară cererea admisibilă A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 8 000 EUR (88 000 EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit decât de la expirarea termenului menționat și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 29 octombrie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Nina Vajić Module președinte
PREMIÈRE SECTION
VELISIOTIS c. GRÈCE
(
Requête n
o
39614/07)
ARRÊT
29 octobre 2009
29/01/2010
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
.
En l'affaire Velisiotis c. Grèce,
La Cour européenne des droits de l'homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
Nina Vajić,
présidente,
Christos Rozakis,
Khanlar Hajiyev,
Dean Spielmann,
Sverre Erik Jebens,
Giorgio Malinverni,
George Nicolaou,
juges,
et de Søren Nielsen,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 8 octobre 2009,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
39614/07) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Georgios Velisiotis («
le requérant
»), a saisi la Cour le 7 juillet 2007 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») est représenté par les délégués de son agent, M. G. Kanellopoulos, assesseur auprès du Conseil juridique de l'Etat, et M
me
S.
Alexandridou, auditrice auprès du Conseil juridique de l'Etat.
3.
Le 5 septembre 2008, la présidente de la première section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 §
3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Le requérant est né en 1966 et réside à Thessalonique. Il est ministre du culte.
5.
Le 5 septembre 2000, la société anonyme M. déposa une plainte pénale pour fraude contre quatre personnes, parmi lesquelles figurait le requérant.
6.
Le 11 novembre 2000, le procureur près le tribunal correctionnel de Larissa engagea des poursuites pénales contre le requérant pour fraude et ordonna l'instruction de l'affaire.
7.
Le 7 mai 2003, le procureur près le tribunal correctionnel de Larissa proposa le renvoi du requérant en jugement.
8.
Le 29 juin 2004, la chambre d'accusation du tribunal correctionnel de Larissa renvoya le requérant en jugement (décision n
o
251/2004).
9.
Le 12 juillet 2004, le requérant interjeta appel contre la décision n
o
251/2004.
10.
Le 28 janvier 2005, la chambre d'accusation de la cour d'appel de Larissa confirma la décision n
o
251/2004 (décision n
o
48/2005).
11.
Le 2 mars 2005, le requérant se pourvut en cassation contre la décision n
o
48/2005.
12.
Le 4 août 2006, la chambre d'accusation de la Cour de cassation confirma la décision n
o
48/2005 et renvoya le requérant en jugement (décision n
o
1661/2006).
13.
Après un ajournement, l'audience de l'affaire eut lieu le 7 mai 2008, date à laquelle la cour d'assises de Larissa acquitta le requérant (arrêt n
o
268/2008).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
14.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
15.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse. Il argue qu'en ce qui concerne la procédure préliminaire, l'affaire a été expédiée avec célérité. En général, le Gouvernement estime que, compte tenu de la gravité de l'acte incriminé et le fait que plusieurs personnes étaient impliquées dans l'affaire, sa durée totale n'était pas excessive.
16.
La période à considérer a débuté le 11 novembre 2000 avec l'institution des poursuites pénales contre le requérant et s'est terminée le 7
mai 2008, avec le jugement n
o
268/2008 de la cour d'assises de Larissa. L'affaire a donc duré sept ans et six mois environ pour un degré de juridiction.
A.
Sur la recevabilité
17.
La Cour constate que la requête n'est pas manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu'elle ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable.
B.
Sur le fond
18.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d'autres,
Pélissier et Sassi c. France
[GC], n
o
19.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
6 §
1 de la Convention (voir
Pélissier et Sassi,
précité).
20.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. En particulier, la Cour note que le stade de la procédure préliminaire s'est étalé sur cinq ans et onze mois environ. Or, la Cour a déjà considéré qu'une durée similaire pour la seule phase d'instruction, même dans une affaire présentant une certaine complexité, n'est pas en principe compatible avec l'exigence de célérité prescrite par l'article 6 § 1 de la Convention (voir
Vachev c.
Bulgarie
, n
o
42987/98, 8
juillet 2004, CEDH 2004-VIII). Rien dans les explications du Gouvernement n'est de nature à remettre en cause un tel constat. Au vu de ce qui précède et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse a été excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
21.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
22.
Le requérant réclame 96
000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel subi, somme qui correspondrait aux salaires de ministre du culte non perçus pendant la litispendance de son affaire. Il demande, de plus, 100
000 EUR au titre du dommage moral subi en raison de la durée de la procédure en cause.
23.
En ce qui concerne le dommage matériel, le Gouvernement prétend qu'il n'existe pas de lien de causalité entre cette prétention et la violation alléguée. Quant au préjudice moral, le constat de violation constituerait une satisfaction équitable suffisante. Alternativement, le Gouvernement considère que la somme à allouer à cet égard ne saurait dépasser 1
000
EUR.
24.
La Cour rappelle que le constat de violation de la Convention auquel elle est parvenue résulte exclusivement d'une méconnaissance du droit de l'intéressé à voir sa cause entendue dans un «
délai raisonnable
». Dans ces conditions, elle n'aperçoit pas de
lien de causalité entre la violation constatée et un quelconque dommage matériel dont le requérant aurait eu à souffrir
; il y a donc lieu de rejeter cet aspect de ses prétentions. En revanche, la Cour estime que le requérant a subi un tort moral certain en raison de la durée excessive de la procédure, que ne
compense pas suffisamment le constat de violation de la Convention. Statuant en équité, elle lui accorde 8
000 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt.
B.
Frais et dépens
25.
Le requérant ne présente aucune demande au titre des frais et dépens. Partant, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre.
C.
Intérêts moratoires
26.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 8 000 EUR (huit mille euros) au titre du dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 29 octobre 2009, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren Nielsen
Nina Vajić
Greffier
Présidente