SECȚIUNEA I CERINȚA EXAMILIOTIS (N 3) c. GRECIA Cerere nr. 44132/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 4 decembrie 2008 DEFINITIVF 06/07/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Examiliotis c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din Nina Vajić, președinte, Christos Rozakis, Khanlar hagiev, Dean Spielmann, Sour Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători, și de Søren Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 13 noiembrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural A la origine a cauzei se află o cerere (n 44132/06) îndreptată împotriva Republicii Elene și inclusiv un resortisant al acestui stat, domnul Dimitrios Examiliotis ( La 3 octombrie 2006, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( Georgiadis, director la Consiliul juridic de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 12 noiembrie 2007, președintele primei secțiuni a decis să comunice autorității, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (3) din Convenție, că se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului. La data de 11 decembrie 1998, reclamantul sesizează 45 divizia de Contabilitate generală a laiului (i) o cerere în vederea obținerii unei alocații familiale. La 18 ianuarie 1999, cererea reclamantului a fost respinsă. La 8 martie 1999, reclamantul a contestat respingerea cererii sale la Prima Divizie a Curții de Conturi. La 2 iunie 1999, Curtea de Conturi și-a respins acțiunea (actul nr. 2598/1999). La 31 martie 2000, reclamantul a interjetat apelul la actul nr. 2598/1999. La 5 februarie 2002, prima Cameră a Curții de Conturi, pe de o parte, a acceptat parțial cererea reclamantului și, pe de altă parte, a prezentat în fața Curții de Conturi o întrebare privind constituționalitatea legislației aplicate în speță (hotărârea nr. 85/2002 10. La 1 martie 2002, reclamantul s-a ocupat de casarea împotriva hotărârii nr. La 26 februarie 2003, formarea plenară a Curții de Conturi și-a declarat recursul inadmisibil, după ce a constatat că hotărârea nr. 85/2002 nu era încă definitivă, întrucât o chestiune de constituționalitate rămânea în curs de desfășurare în fața aceleiași formațiuni (hotărârea nr. 152/2003). 11. La 26 februarie 2003, Adunarea Plenară a Curții de Conturi a declarat neconstituțională legea aplicată în cazul de față și a prezentat cauza în fața primei Camere a Curții de Conturi (hotărârea nr. 153/2003). 12. La 4 noiembrie 2003, această Cameră reexaminează legalitatea actului nr. 2598/1999, lannula și a acceptat parțial cererea reclamantului (hotărârea nr. 1770/2003). 13. La 21 noiembrie 2003, reclamantul s-a ocupat de casarea împotriva Hotărârilor nr. 1770/2003 și 152/2003 ale Curții de Conturi. 14. La 7 iunie 2006, formarea plenară a Curții de Conturi a respins recursul său (hotărârea nr. 1233/2006). Această hotărâre i-a fost notificată la 25 septembrie 2006. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 16. În ceea ce privește această teză, el susține că procedura în cauză a fost efectuată cu celeritate și că toate etapele sale au fost realizate într-un interval de timp rezonabil. Cu privire la admisibilitate 17. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, acest lucru trebuie declarat admisibil. Pe fondul perioadei care urmează să fie luată în considerare 18. Perioada în litigiu a început la 8 martie 1999, data la care reclamantul a contestat respingerea cererii sale de a obține o alocație de familie de la Prima divizie a Curții de Conturi și se încheie la 7 iunie 2006, cu Hotărârea nr. 1233/2006 din cadrul formării plenare a Curții de Conturi și, prin urmare, se întinde pe o perioadă de șapte ani și aproximativ trei luni pentru trei instanțe. Caracterul rezonabil al duratei procedurii 19. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 20. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Frydlender) Cu toate acestea, Curtea constată un interval lung între 21 de cazuri. noiembrie 2003, data la care reclamantul este prevăzut pentru a doua oară în casare, iar la 7 iunie 2006, data la care Tribunalul nr. 1233/2006 al formării plenare a Curții de Conturi și-a respins recursul. Curtea subliniază că, în cadrul celei de-a doua sesizări a formării plenare a Curții de Conturi, Curtea a examinat deja problema mai complexă a constituționalității; prin urmare, acest interval de aproximativ trei ani nu poate fi considerat rezonabil în contextul procedurii în cauză. 21. Având în vedere cele de mai sus și după examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu a fost excesivă și nu răspunde condiției termenului rezonabil Din acest motiv, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). Reclamantul se plânge de refuzul instanțelor interne de a-i aloca întreaga alocație solicitată. El denunță o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, dispoziție astfel formulată Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 23. Curtea ia notă de faptul că pretinsul drept al reclamantului de a percepe întreaga alocație solicitată nu constituie o 1 (a se vedea, printre altele, Rafinării grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia , 9 decembrie 1994, § 59, seria A n 301-B. 24. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 25. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții pârâte, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 26. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă acestor titluri. a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția în limba franceză și a fost prezentată în scris la 4 decembrie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură.
o
3) c. GRÈCE
(
Requête n
o
44132/06)
ARRÊT
4 décembre 2008
06/07/2009
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Examiliotis c. Grèce,
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
Nina Vajić,
présidente,
Christos Rozakis,
Khanlar Hajiyev,
Dean Spielmann,
Sverre Erik Jebens,
Giorgio Malinverni,
George Nicolaou,
juges,
et de Søren Nielsen,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 13 novembre 2008,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
44132/06) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Dimitrios Examiliotis («
le requérant
»), a saisi la Cour le 3 octobre 2006 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») est représenté par les délégués de son agent, M. K.
Georgiadis, assesseur auprès du Conseil juridique de l’Etat et M
me
S.
Alexandridou, auditrice auprès du Conseil juridique de l’Etat.
3.
Le 12 novembre 2007, le président de la première section a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
Le requérant est né en 1936 et réside à Athènes.
5.
Le 11 décembre 1998, le requérant saisit la 45
e
division de la Comptabilité Générale de l’Etat (
Γενικό Λογιστήριο του Κράτους
) d’une demande en vue d’obtenir une allocation familiale.
6.
Le 18 janvier 1999, la demande du requérant fut rejetée.
7.
Le 8 mars 1999, le requérant contesta le rejet de sa demande auprès de la Première Division de la Cour des comptes.
8.
Le 2 juin 1999, la Cour des comptes rejeta son recours (acte n
o
2598/1999).
9.
Le 31 mars 2000, le requérant interjeta appel de l’acte n
o
2598/1999. Le 5 février 2002, la première Chambre de la Cour des comptes, d’une part, fit partiellement droit à la demande du requérant et, d’autre part, renvoya devant la formation plénière de la Cour des comptes une question sur la constitutionnalité de la législation appliquée en l’espèce (arrêt n
o
85/2002).
10.
Le 1
er
mars 2002, le requérant se pourvut en cassation contre l’arrêt n
o
85/2002 en se plaignant du rejet partiel de ses prétentions. Le 26 février 2003, la formation plénière de la Cour des comptes déclara son pourvoi irrecevable, après avoir constaté que l’arrêt n
o
85/2002 n’était pas encore définitif car une question de constitutionnalité restait pendante devant la même formation (arrêt n
o
152/2003).
11.
Le 26 février 2003, l’assemblée plénière de la Cour des comptes déclara inconstitutionnelle la loi appliquée dans le cas d’espèce et renvoya l’affaire devant la Première Chambre de la Cour des comptes (arrêt n
o
153/2003).
12.
Le 4 novembre 2003, cette Chambre réexamina la légalité de l’acte n
o
2598/1999, l’annula et fit partiellement droit à la demande du requérant (arrêt n
o
1770/2003).
13.
Le 21 novembre 2003, le requérant se pourvut en cassation contre les arrêts n
os
1770/2003 et 152/2003 de la Cour des comptes.
14.
Le 7 juin 2006, la formation plénière de la Cour des comptes rejeta son pourvoi (arrêt n
o
1233/2006). Cet arrêt lui fut notifié le 25 septembre 2006.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
15.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
16.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. Il allègue que la procédure en cause a été menée avec célérité et que tous ses stades ont été réalisés dans des délais raisonnables.
A.
Sur la recevabilité
17.
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
1.
Période à considérer
18.
La période litigieuse a débuté le 8 mars 1999, date à laquelle le requérant a contesté le rejet de sa demande d’obtenir une allocation familiale auprès de la Première Division de la Cour des comptes, et s’est terminée le 7 juin 2006, avec l’arrêt n
o
1233/2006 de la formation plénière de la Cour des comptes. Elle s’est donc étalée sur sept ans et trois mois environ pour trois instances.
2.
Caractère raisonnable de la durée de la procédure
19.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
20.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
6 §
1 de la Convention (voir
Frydlender
précité). En ce qui concerne tout particulièrement la présente affaire, elle note que l’affaire a été plusieurs fois renvoyée de formation en formation au sein de la Cour des comptes, ce qui pourrait à première vue justifier la durée de l’ensemble de la procédure. Néanmoins, la Cour constate un long intervalle entre le 21
novembre 2003, date à laquelle le requérant s’est pourvu pour la seconde fois en cassation, et le 7
juin 2006, date à laquelle l’arrêt n
o
1233/2006 de la formation plénière de la Cour des comptes a rejeté son pourvoi. La Cour relève sur ce point que, lors de la seconde saisine de la formation plénière de la Cour des comptes, celle-ci avait déjà examiné la question plus complexe de constitutionnalité. Par conséquent, cet intervalle de trois ans environ ne saurait être considéré comme raisonnable dans le contexte de la procédure en cause.
21.
Au vu de ce qui précède et après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse a été excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
22.
Le requérant se plaint du refus des juridictions internes de lui allouer la totalité de l’allocation demandée. Il dénonce une violation de l’article 1 du Protocole n
o
1, disposition ainsi libellée
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
Sur la recevabilité
23.
La Cour note que le prétendu droit du requérant à percevoir la totalité de l’allocation sollicitée ne constitue pas une «
créance exigible
» au sens de l’article 1 du Protocole n
o
1, puisqu’elle n’a jamais été constatée et liquidée par les juridictions internes. Telle est pourtant la condition pour qu’une créance soit certaine et exigible et, partant, protégée par l’article 1 du Protocole n
o
1 (voir, parmi d’autres,
Raffineries Grecques Stran et Stratis Andreadis c.
Grèce
, 9
décembre 1994, § 59, série A n
o
24.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention, et doit être rejetée conformément à l’article 35 § 4.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
25.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
26.
Le requérant ne présente pas de demande ni au titre du dommage matériel et moral ni au titre des frais et dépens.
27.
Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de lui octroyer de somme à ces titres.
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
Fait en français, puis communiqué par écrit le 4 décembre 2008 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren Nielsen
Nina Vajić
Greffier
Présidente