AFFAIRE SARANTIDIS c. GRECE

În cauza Sarantidis c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din Nina Vajić, președintă, Christos Rozakis, Khanlar hagiyev, Dean Spielmann, Sour Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători, și de Søren Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 ianuarie 20096 ani, 3 luni, 29 zile, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 23163/07) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Minas Sarantidis ( reclamantul a sesizat Curtea la 21 mai 2007 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( În special, reclamantul a susținut o depășire a termenului rezonabil al procedurii [art. 6 alineatul (1) din convenție]. La 22 mai 2008, Curtea a decis să comunice guvernului Ö Õ Õ art. 6 alineatul (1) din Convenție. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că Õ se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA ÕESPECE Reclamantul s-a născut în 1975 și își are reședința la Atena. La 18 septembrie 2002, două societăți comerciale au prezentat două plângeri împotriva reclamantului și a altor persoane, în special pentru deturnarea de fonduri de o valoare foarte mare. La 29 august 2001, două alte plângeri au fost deja depuse de aceleași societăți împotriva altor persoane decât reclamantul. Prima a fost transmisă procurorului districtual în apropierea tribunalului corecțional din 31 august 2001, iar a doua a fost transmisă la 20 februarie 2004. La sfârșitul procedurii, dosarele privind aceste plângeri au fost trimise la Parchet și au fost trimise unui alt procuror împreună cu cele privind plângerile împotriva reclamantului. La 2 octombrie 2002, procurorul a decis să-l dea în judecată pe reclamant, împreună cu alte paisprezece persoane. La 14 noiembrie 2002, judecătorul l-a acuzat de ridicarea secretului bancar referitor la conturile tuturor inculpaților din 1988. La 25 noiembrie, cele două societăți comerciale au solicitat consemnarea tuturor conturilor, acțiunilor și imobilelor aparținând inculpaților. La data de 3 decembrie 2002, camera de judecată a tribunalului corecțional daltan a dispus ridicarea secretului bancar referitor la conturile inculpaților. 11. La 31 iulie 2003, camera de acuzații a respins cererile de revocare a deciziilor de ridicare a secretului bancar. 12. La 6 iunie 2005, dosarul a fost prezentat camerei de acuzare care, printr-o decizie nr. (231/2005), a respins o cerere din partea reclamantului referitoare la inculpat, și a făcut obiectul anumitor acte de procedură. 13. La 20 septembrie 2005, dosarul a fost returnat aceluiași procuror. 14. La 7 februarie 2006, dosarul privind toate plângerile a fost transmis din nou în fața camerei de acuzare, cu o propunere de relaxare din partea procurorului. printr-o decizie n La 8 iunie 2006, cazul a fost returnat aceluiași procuror și, la 29 august 2006, a fost transmis unui alt procuror. La 19 septembrie 2006, acesta a fost transmis judecătorului judecător. La sfârșitul procesului, la 17 august 2007, dosarul a fost transmis din nou procurorului și, la 14 ianuarie 2008, a fost depus în camera de judecată cu o propunere de relaxare. Cu toate acestea, la 12 mai 2008, camera de acuzare a fost prezentată procurorului, în așteptarea prezentării personale a reprezentanților societăților care au depus plângere 17. La 25 iunie 2008, procurorul a solicitat camerei de acuzare să respingă cererea de încuviințare personală. 18. printr-o decizie nr. 2270/2008 din 11 august 2008, camera de acuzare a dispus din nou o completare la acuzații cu privire la infracțiunile reproșate reclamantului. Reclamantul se plânge cu privire la durata procedurii în fața instanțelor penale. El invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, a cărei parte relevantă se citește astfel Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este întemeiată. Cu privire la admisibilitate 20. Curtea constată că acest . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea ia notă de faptul că procedura a început cu plângerea depusă împotriva reclamantului la 18 septembrie 2002 la data adoptării prezentei hotărâri, aceasta era încă în stadiul de laminare. Prin urmare, procedura a durat deja șase ani, trei luni și 29 de zile. 22. Guvernul subliniază că procedura se află în etapa de laminare și că reclamantul (reclamantul) care nu este deținut în mod provizoriu (ă) nu a fost încă rejudecat (ă) în instanță. Acesta susține că cauza a fost foarte complexă și că toate actele de inculpat efectuate au fost necesare pentru examinarea cauzei, constituirea dosarului și colectarea probelor. Din acest motiv, dosarul a trebuit să fie transmis procurorului la fiecare etapă a anchetei și supus camerei de acuzare împreună cu propunerea procurorului, astfel încât să se stabilească o dată pentru continuarea procedurii. 23. Potrivit reclamantului, durata procedurii nu poate fi justificată, cu atât mai mult cu cât nici un element din dosar nu permite să se spună că a comis infracțiunile care îi sunt reproșate. 24. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre multe altele, Pelioire și Sassi Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999-II 25). În cauzele Strategii și Comunicații și Demoulin c. Belgia (nr. 37370/97, 15 July 2002), Vrêvis c. Bulgaria 42987/98, 8 IULIE 2004, CEDO 2004-VIII), Curtea a considerat că perioade de șase ani și, respectiv, de două luni și de cinci ani și, respectiv, de nouă luni pentru singura etapă de punere în aplicare, chiar și în cazuri care prezintă o anumită complexitate, nu au fost compatibile cu cerința de celeritate prevăzută la art. 6 alineatul (1) din Convenție. 26. Cu toate acestea, o durată de judecată ca cea din speță nu ar putea fi considerată rezonabilă, având în vedere faptul că, în decizia sa nr. 2270/2008 din 11 august 2008, camera de acuzare dispune din nou de un document suplimentar privind infracțiunile reproșate reclamantului. 27. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. CU PRIVIRE LA ALTE VIOLAȚII ALEGATE 28. Reclamantul susține, de asemenea, o încălcare a articolelor 3, 14, 17 din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 29. Curtea arată că reclamantul nu face nicio precizare cu privire la obiecțiile sale și nu percepe nicio aparență de încălcare a articolelor menționate anterior. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în aplicarea art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 30. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții pârâte, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 31. În formularul de cerere, recurentul solicita 1 000 000 EUR (EUR) pentru daune morale, plus dobânda începând cu 19 septembrie 2002. Ulterior, în observațiile sale pe fond, el a solicitat maximum dantură pe care Curtea o poate acorda pentru o asemenea pagubă. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, el nu solicită nici o sumă. 32. Guvernul consideră că reclamantul nu formulează nicio pretenție în temeiul articolului 41. 33. Curtea ia notă de faptul că, în observațiile sale scrise privind fondul cauzei, recurentul nu a indicat nicio cerere de satisfacție echitabilă, deși, în scrisoarea adresată Consiliului la 17 decembrie 2013, September 2008, atenția sa a fost atrasă asupra articolului 60 din Regulamentul Curții, care prevede că orice cerere de satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41 din Convenție trebuie prezentată în observațiile scrise privind fondul. În lipsa unui răspuns în termenul stabilit la litera menționată anterior, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 62771/00, § 34, 5 februarie 2004). Prin aceste motive, CURTEA, ÎN L.UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția în limba franceză, apoi comunicat în scris la 5 februarie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Nina Vajić Grefier Președinte

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE

SARANTIDIS c. GRÈCE

(Requête n

o

23163/07)

ARRÊT

STRASBOURG

5 février 2009

DÉFINITIF

05/05/2009

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Sarantidis c. Grèce,

La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en une chambre composée de

:

Nina Vajić,

présidente,

Christos Rozakis,

Khanlar Hajiyev,

Dean Spielmann,

Sverre Erik Jebens,

Giorgio Malinverni,

George Nicolaou,

juges,

et de Søren Nielsen,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 15 janvier 20096 années, 3 mois, 29 jours,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

23163/07) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Minas Sarantidis («

le requérant

»), a saisi la Cour le 21 mai 2007 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

P. Miliarakis, avocat à Athènes. Le gouvernement grec («

le Gouvernement

») est représenté par les délégués de son agent, M. K. Georgiadis, assesseur auprès du Conseil juridique de l’Etat et Mlle S. Alexandridou, auditrice auprès du Conseil juridique de l’Etat.

3.

Le requérant alléguait en particulier un dépassement du délai raisonnable de la procédure (article 6 § 1 de la Convention).

4.

Le 22 mai 2008, la Cour a décidé de communiquer au Gouvernement le grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention. Se prévalant de l’article 29 §

3 de la Convention, elle a décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.

EN FAIT

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

5.

Le requérant est né en 1975 et réside à Athènes.

6.

Le 18 septembre 2002, deux sociétés commerciales portèrent deux plaintes contre le requérant et d’autres personnes, notamment pour détournement de fonds d’une très grande valeur.

7.

Deux autres plaintes avaient déjà été portées, le 29 août 2001, par les mêmes sociétés contre des personnes autres que le requérant. La première avait été transmise au procureur près le tribunal correctionnel d’Athènes le 31 août 2001, la seconde le fut le 20 février 2004. A la fin de l’instruction, les dossiers concernant ces plaintes furent envoyés au parquet et confiées à un autre procureur en même temps que ceux concernant les plaintes contre le requérant.

8.

Le 2 octobre 2002, le procureur décida de poursuivre le requérant ainsi que quatorze autres personnes.

9.

Le 14 novembre 2002, le juge d’instruction demanda la levée du secret bancaire concernant les comptes de tous les accusés depuis 1988. Le 25

novembre, les deux sociétés commerciales demandèrent la consignation de tous les comptes, actions et immeubles appartenant aux accusés.

10.

Le 3 décembre 2002, la chambre d’accusation du tribunal correctionnel d’Athènes ordonna la levée du secret bancaire concernant les comptes des accusés.

11.

Le 31 juillet 2003, la chambre d’accusation rejeta les demandes de révocation des décisions ordonnant la levée du secret bancaire.

12.

Le 6 juin 2005, le dossier fut soumis à la chambre d’accusation qui, par une décision n

o

2311/2005, rejeta une demande du requérant relative à l’instruction, et procéda à certains actes d’instruction.

13.

Le 20 septembre 2005, le dossier fut retourné au même procureur.

14.

Le 7 février 2006, le dossier concernant l’ensemble des plaintes fut transmis à nouveau devant la chambre d’accusation, avec une proposition de relaxe de la part du procureur. Par une décision n

o

1814/2006, la chambre d’accusation ordonna un complément d’instruction.

15.

Le 8 juin 2006, le dossier fut retourné au même procureur et, le 29

août 2006, il fut transmis à un autre. Le 19 septembre 2006, il fut transmis au juge d’instruction.

16.

A la fin de l’instruction, le 17 août 2007, le dossier fut transmis à nouveau au procureur et, le 14 janvier 2008, il fut déposé à la chambre d’accusation avec une proposition de relaxe. Toutefois, le 12 mai 2008, la chambre d’accusation retourna le dossier au procureur, dans l’attente de la comparution personnelle des représentants des sociétés qui avaient porté plainte.

17.

Le 25 juin 2008, le procureur invita la chambre d’accusation à rejeter la demande de comparution personnelle.

18.

Par une décision n

o

2270/2008 du 11 août 2008, la chambre d’accusation ordonna à nouveau un complément d’instruction concernant les infractions reprochées au requérant.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

19.

Le requérant se plaint de la durée de la procédure devant les juridictions pénales. Il allègue une violation de l’article 6 § 1 de la Convention, dont la partie pertinente se lit ainsi

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. »

A.

Sur la recevabilité

20.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

21.

La Cour note que la procédure a débuté avec la plainte déposée contre le requérant, le 18 septembre 2002. A la date de l’adoption du présent arrêt, elle était encore au stade de l’instruction. La procédure a donc duré déjà six ans, 3 mois et 29 jours.

22.

Le Gouvernement souligne que la procédure se trouve au stade de l’instruction et le requérant – qui n’est pas détenu provisoirement – n’a pas encore été renvoyé en jugement. Il soutient que l’affaire était très complexe et que tous les actes d’instruction accomplis avaient été nécessaires pour l’examen de l’affaire, la constitution du dossier et le rassemblement des preuves. L’ampleur de l’enjeu économique de l’affaire avait rendu nécessaire le contrôle des biens des personnes mises en cause, dont le requérant. Pour cette raison, le dossier devait être transmis au procureur à chaque avancée de l’enquête et soumis à la chambre d’accusation avec la proposition du procureur, afin qu’une date soit fixée pour la suite de la procédure.

23.

Selon le requérant, la durée de la procédure ne peut pas se justifier, d’autant plus qu’aucun élément du dossier ne permet d’affirmer qu’il a commis les infractions qui lui sont reprochées.

24.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres,

Pélissier et Sassi

c.

France

[GC], n

o

25444/94, § 67, CEDH 1999-II).

25.

Dans les affaires

Stratégies and Communications and Demoulin

c. Belgique

(no.

37370/97, 15 July 2002),

Vachev c. Bulgarie

(n

o

42987/98, 8

juillet 2004, CEDH 2004-VIII), la Cour a considéré que des durées respectivement de six ans et deux mois et cinq ans et neuf mois pour la seule phase d’instruction, même dans des affaires présentant une certaine complexité, n’étaient pas compatibles avec l’exigence de célérité prescrite par l’article 6 § 1 de la Convention.

26.

Or une durée d’instruction comme celle de l’espèce ne saurait non plus être considérée comme raisonnable, eu égard de surcroît au fait que, dans sa décision n

o

2270/2008 du 11 août 2008, la chambre d’accusation ordonna à nouveau un complément d’instruction concernant les infractions reprochées au requérant.

27.

Il y a donc eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.

II.

SUR LES AUTRES VIOLATIONS ALLÉGUÉES

28.

Le requérant allègue aussi une violation des articles 3, 14, 17 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n

o

1.

29.

La Cour relève que le requérant n’apporte aucune précision quant à ses griefs et n’aperçoit aucune apparence de violation des articles susmentionnés. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

30.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

31.

Dans le formulaire de requête, le requérant réclamait 1

000

000

euros (EUR) pour dommage moral, plus les intérêts à compter du 19

septembre 2002. Par la suite, dans ses observations sur le fond, il demandait le maximum d’indemnité que la Cour puisse accorder pour un tel dommage. Quant aux frais et dépens, il ne réclame aucune somme.

32.

Le Gouvernement estime que le requérant ne formule en fait aucune prétention au titre de l’article 41.

33.

La Cour note que dans ses observations écrites sur le fond de l’affaire, le requérant n’a chiffré aucune demande de satisfaction équitable bien que, dans la lettre adressée à son conseil le 17

septembre 2008, son attention fût attirée sur l’article 60 du règlement de la Cour qui dispose que toute demande de satisfaction équitable au titre de l’article 41 de la Convention doit être exposée dans les observations écrites sur le fond. En l’absence de réponse dans le délai fixé à la lettre susmentionnée, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’octroyer de somme au titre de l’article 41 de la Convention (

Willekens c. Belgique

, n

o

50859/99, §

27, 24 avril 2003

;

Konstantopoulos AE et autres c. Grèce

, n

o

58634/00, §

35, 10

juillet 2003

;

Interoliva ABEE c.

Grèce

, n

o

58642/00, § 35, 10

juillet 2003

;

Litoselitis c. Grèce

, n

o

62771/00, § 34, 5 février 2004).

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

Fait en français, puis communiqué par écrit le

5 février 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Søren Nielsen

Nina Vajić

Greffier

Présidente