STRASBURG 2 iulie 2009 DEFINITIVF 06/11/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Sarantidou c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din Nina Vajić, președintă, Christos Rozakis, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sour Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători, și de Andre Wampach, grefier adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 11 iunie 2009, a pronunțat hotărârea pe care o reprezintă, adoptat la această dată procedural La origine a cauzei se află o cerere (n 2002/07) îndreptată împotriva Republicii Elene și din care o resortisantă greacă, M Christina Sarantidou ( La 21 decembrie 2006, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( O. Patsopoulou, director la Consiliul juridic al statului și S. Alexandridou, auditor la Consiliul juridic al statului. La 19 mai 2008, președinta primei secțiuni a decis să comunice autorității, după cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 18 septembrie 2002, două societăți comerciale au depus plângeri împotriva recurentei și a altor persoane, în special pentru deturnarea de fonduri de o valoare foarte mare. La 29 august 2001, au fost depuse deja alte două plângeri de către aceleași societăți împotriva altor persoane decât reclamanta. Prima a fost transmisă procurorului la tribunalul corecțional din 31 august 2001, iar a doua a fost transmisă numai la 20 februarie 2004. La sfârșitul primei etape a procedurii, dosarele referitoare la aceste plângeri, precum și cele referitoare la reclamantă au fost trimise la Parchet. La 2 octombrie 2002, procurorul a decis să dea în judecată reclamanta, precum și alte 14 persoane. La 14 noiembrie 2002, judecătorul l-a informat pe judecător cu privire la ridicarea secretului bancar referitor la conturile tuturor inculpaților din 1988. La 25 noiembrie, cele două societăți comerciale au solicitat consemnarea tuturor conturilor, acțiunilor și imobilelor aparținând inculpaților. La 3 decembrie 2002, camera de acuzare a tribunalului corecțional daltan a dispus ridicarea secretului bancar referitor la conturile inculpaților. 10. La 6 iunie 2005, dosarul a fost prezentat camerei de judecată care, printr-o decizie nr. 231/2005, a respins o cerere a reclamantei referitoare la înscrisuri și a modificat anumite acte de procedură. 11. La data de 7 februarie 2006, dosarul privind toate plângerile a fost transmis din nou camerei de judecată, împreună cu o propunere de relaxare din partea procurorului general. La 17 august 2007, dosarul a fost transmis din nou procurorului și, la 14 ianuarie 2008, a fost depus la camera de judecată cu o propunere de relaxare, însă, la 12 mai 2008, camera de acuzare a fost prezentată procurorului, în așteptarea prezentării personale a reprezentanților societăților la originea plângerilor. 14. La 25 iunie 2008, procurorul a solicitat camerei de acuzare să respingă cererea de înjumătățire personală. 15. Prin decizia nr. 2270/2008 din 11 august 2008, camera de acuzare a dispus din nou o completare în ceea ce privește infracțiunile reproșate recurentei. 16. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 17, recurenta se plânge de durata procedurii în fața instanțelor penale. Ea invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, a cărei parte relevantă se citește astfel Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 19. Curtea ia notă de faptul că procedura a început la 2 octombrie 2002, împreună cu instituirea unor proceduri penale împotriva recurentei. La data adoptării prezentei hotărâri, aceasta era încă în stadiul de instrumentare. Prin urmare, procedura a durat deja șase ani și mai mult de opt luni. 20. Guvernul subliniază faptul că procedura se află în etapa de laminare și recurenta .. care nu este deținută în mod provizoriu.. nu a fost încă rejudecată în judecată. Acesta susține că ..cauza este foarte complexă și că toate actele de inculpat realizate erau necesare pentru examinarea cauzei, constituirea dosarului și colectarea de probe. Din acest motiv, dosarul trebuia transmis procurorului în fiecare etapă a anchetei și prezentat camerei de judecată împreună cu propunerea procurorului, astfel încât să se stabilească o dată pentru continuarea procedurii. 21. Potrivit recurentei, durata procedurii nu poate fi justificată, cu atât mai mult cu cât nici un element din dosar nu permite să se spună că a comis infracțiunile reproșate. 22. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre multe altele, Pelioire și Sassi Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999-II). 23. În cauza Vécé c. Bulgaria 42987/98, 8 iulie 2004, CEDH 2004-VIII), Curtea a considerat că o durată de cinci ani și nouă luni pentru singura fază de înjumătățire, chiar și într-o cauză care prezintă o anumită complexitate, nu era compatibilă cu cerința de celeritate prevăzută la art. 6 alineatul (1) din Convenție. 24. Prin urmare, o durată de judecată ca cea constatată în speță nu poate, cu excepția unor circumstanțe excepționale, să fie considerată rezonabilă. 2270/2008 din 11 august 2008, camera de acuzare a emis din nou un complet cu privire la infracțiunile aduse reclamantei. 25. A existat, prin urmare, o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 26. Recurenta a invocat, de asemenea, o încălcare a articolelor 1, 3, 14, 17 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 27. Curtea arată că reclamanta n mai oferă nici o precizare cu privire la obiecțiile sale și nu percepe nici o aparență de încălcare a articolelor menționate anterior. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în aplicarea articolului 35 alineatul (3) și a articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 28. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții pârâte, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 29. În formularul de cerere, recurenta solicita 1 000 000 EUR (EUR) pentru daune morale, plus dobânda începând cu 19 septembrie 2002. Ulterior, în observațiile sale pe fond, aceasta a solicitat maximum dantură pe care Curtea o poate acorda pentru o asemenea pagubă. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, ea nu solicită nici o sumă. 30. Guvernul consideră că reclamanta nu formulează nicio pretenție în temeiul articolului 41. 31. Curtea ia notă de faptul că, în observațiile sale scrise privind fondul cauzei, recurenta nu a indicat nicio cerere de satisfacție echitabilă, deși, în scrisoarea adresată Consiliului la 25 iulie, September 2008, atenția sa a fost atrasă asupra articolului 60 din Regulamentul Curții, care prevede că orice cerere de satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41 din Convenție trebuie prezentată în observațiile scrise privind fondul. În lipsa unui răspuns în termenul stabilit la litera menționată anterior, Curtea consideră că mai mult de 27, 24 aprilie 2003 Konstantopoulos AE și alții c. Grecia, nr. 58634/00, § 35, 10 iulie 2003 Interoliva ABEE c. Grecia, nr. 58642/00, § 35, 10 iulie 2003 Litozalitis c. Grecia , n 62771/00, § 34, 5 februarie 2004 Jarnevic & Profit c. Grecia , n 28338/02, § 40, 7 aprilie 2005 Ouzounoglou c. Grecia , n 32730/03, § 45, 24 noiembrie 2005). DE CES, CURȚIA, ÎN L cererea de satisfacție echitabilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 2 iulie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. André Wampach Nina Vajić grefier adjunct președinte
PREMIÈRE SECTION
SARANTIDOU c. GRÈCE
(
Requête n
o
2002/07)
ARRÊT
2 juillet 2009
06/11/2009
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Sarantidou c. Grèce,
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
Nina Vajić,
présidente,
Christos Rozakis,
Khanlar Hajiyev,
Dean Spielmann,
Sverre Erik Jebens,
Giorgio Malinverni,
George Nicolaou,
juges,
et de André Wampach,
greffier adjoint de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 juin 2009,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
2002/07) dirigée contre la République hellénique et dont une ressortissante grecque, M
me
Christina Sarantidou («
la requérante
»), a saisi la Cour le 21 décembre 2006 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
e
le Gouvernement
») est représenté par les déléguées de son agent, M
mes
3.
Le 19 mai 2008, la présidente de la première section a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
La requérante est née en 1987 et réside à Athènes.
5.
Le 18 septembre 2002, deux sociétés commerciales portèrent plainte contre la requérante et d’autres personnes, notamment pour détournement de fonds d’une très grande valeur.
6.
Deux autres plaintes avaient déjà été portées, le 29 août 2001, par les mêmes sociétés contre des personnes autres que la requérante. La première avait été transmise au procureur près le tribunal correctionnel d’Athènes le 31 août 2001, la seconde le fut seulement le 20 février 2004. A la fin d’une première phase de l’instruction, les dossiers relatifs à ces plaintes ainsi que ceux concernant la requérante furent envoyés au parquet.
7.
Le 2 octobre 2002, le procureur décida de poursuivre la requérante ainsi que quatorze autres personnes.
8.
Le 14 novembre 2002, le juge d’instruction demanda la levée du secret bancaire concernant les comptes de tous les accusés depuis 1988. Le 25
novembre, les deux sociétés commerciales demandèrent la consignation de tous les comptes, actions et immeubles appartenant aux accusés.
9.
Le 3 décembre 2002, la chambre d’accusation du tribunal correctionnel d’Athènes ordonna la levée du secret bancaire concernant les comptes des accusés.
10.
Le 6 juin 2005, le dossier fut soumis à la chambre d’accusation qui, par une décision n
o
2311/2005, rejeta une demande de la requérante relative à l’instruction, et modifia certains actes d’instruction.
11.
Le 20 septembre 2005, le dossier fut renvoyé au procureur.
12.
Le 7 février 2006, le dossier concernant l’ensemble des plaintes fut transmis à nouveau à la chambre d’accusation, avec une proposition de relaxe de la part du procureur. Par une décision n
o
1814/2006, la chambre d’accusation ordonna un complément d’instruction.
13.
Le 17 août 2007, le dossier fut transmis à nouveau au procureur et, le 14 janvier 2008, il fut déposé à la chambre d’accusation avec une proposition de relaxe. Toutefois, le 12 mai 2008, la chambre d’accusation retourna le dossier au procureur, dans l’attente de la comparution personnelle des représentants des sociétés à l’origine des plaintes.
14.
Le 25 juin 2008, le procureur invita la chambre d’accusation à rejeter la demande de comparution personnelle.
15.
Par une décision n
o
2270/2008 du 11 août 2008, la chambre d’accusation ordonna à nouveau un complément d’instruction concernant les infractions reprochées à la requérante.
16.
Il ressort du dossier que l’affaire est toujours au stade de l’instruction.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
17.
La requérante se plaint de la durée de la procédure devant les juridictions pénales. Elle allègue une violation de l’article 6 § 1 de la Convention, dont la partie pertinente se lit ainsi
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. »
A.
Sur la recevabilité
18.
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
19.
La Cour note que la procédure a débuté le 2 octobre 2002, avec l’institution des poursuites pénales contre la requérante. A la date de l’adoption du présent arrêt, elle était encore au stade de l’instruction. La procédure a donc déjà duré six ans et plus de huit mois.
20.
Le Gouvernement souligne que la procédure se trouve au stade de l’instruction et la requérante – qui n’est pas détenue provisoirement – n’a pas encore été renvoyée en jugement. Il soutient que l’affaire est très complexe et que tous les actes d’instruction accomplis étaient nécessaires pour l’examen de l’affaire, la constitution du dossier et le rassemblement de preuves. L’ampleur de l’enjeu économique de l’affaire avait rendu nécessaire le contrôle des biens des mis en cause, dont la requérante. Pour cette raison, le dossier devait être transmis au procureur à chaque stade de l’enquête et soumis à la chambre d’accusation avec la proposition du procureur, afin qu’une date soit fixée pour la suite de la procédure.
21.
Selon la requérante, la durée de la procédure ne peut pas se justifier, d’autant plus qu’aucun élément du dossier ne permet d’affirmer qu’elle a commis les infractions reprochées.
22.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres,
Pélissier et Sassi
c.
France
[GC], n
o
23.
Dans l’affaire
Vachev c. Bulgarie
(n
o
42987/98, 8
juillet 2004, CEDH 2004-VIII), la Cour a considéré qu’une durée de cinq ans et neuf mois pour la seule phase d’instruction, même dans une affaire présentant une certaine complexité, n’était pas compatible avec l’exigence de célérité prescrite par l’article 6 § 1 de la Convention.
24.
Dès lors, une durée d’instruction comme celle constatée en l’espèce ne saurait, sauf circonstances exceptionnelles, être considérée comme raisonnable. Or, le Gouvernement n’en a fait valoir aucun élément de nature à mener à une autre conclusion. La Cour relève encore que dans sa décision n
o
2270/2008 du 11 août 2008, la chambre d’accusation ordonna à nouveau un complément d’instruction concernant les infractions reprochées à la requérante.
25.
Il y a donc eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.
II.
26.
La requérante allègue aussi une violation des articles 1, 3, 14, 17 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n
o
1.
27.
La Cour relève que la requérante n’apporte aucune précision quant à ses griefs et n’aperçoit aucune apparence de violation des articles susmentionnés. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
28.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
29.
Dans le formulaire de requête, la requérante réclamait 1
000
000
euros (EUR) pour dommage moral, plus les intérêts à compter du 19
septembre 2002. Par la suite, dans ses observations sur le fond, elle demandait le maximum d’indemnité que la Cour puisse accorder pour un tel dommage. Quant aux frais et dépens, elle ne réclame aucune somme.
30.
Le Gouvernement estime que la requérante ne formule en fait aucune prétention au titre de l’article 41.
31.
La Cour note que dans ses observations écrites sur le fond de l’affaire, la requérante n’a chiffré aucune demande de satisfaction équitable bien que, dans la lettre adressée à son conseil le 25
septembre 2008, son attention fût attirée sur l’article 60 du règlement de la Cour qui dispose que toute demande de satisfaction équitable au titre de l’article 41 de la Convention doit être exposée dans les observations écrites sur le fond. En l’absence de réponse dans le délai fixé à la lettre susmentionnée, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’octroyer de somme au titre de l’article 41 de la Convention (voir,
mutatis mutandis
,
Willekens c.
Belgique
, n
o
50859/99, §
27, 24 avril 2003
;
Konstantopoulos AE et autres c. Grèce
, n
o
58634/00, §
35, 10
juillet 2003
;
Interoliva ABEE c.
Grèce
, n
o
58642/00, § 35, 10
juillet 2003
;
Litoselitis c.
Grèce
, n
o
62771/00, § 34, 5
février 2004
;
Jarnevic & Profit c. Grèce
, n
o
28338/02, § 40, 7 avril 2005
;
Ouzounoglou c. Grèce
, n
o
32730/03, § 45, 24 novembre 2005).
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure en cause et
irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Rejette
la demande de satisfaction équitable.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 2 juillet 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
André Wampach
Nina Vajić
Greffier adjoint
Présidente