AFFAIRE TRIANTARIS c. GRECE

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

05.11.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE TRIANTARIS c. GRECE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

În cazul Triantaris c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din Nina Vajić, președintă, Christos Rozakis, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Ssticlă Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători, și Søren Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 octombrie 2009, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 44536/07) îndreptat împotriva Republicii Elene și al cărui resortisant al acestui stat, dl Evdokimos Triantaris ( A. Zacharidis, avocat în baroul din Salonic. Guvernul grec ( La 10 septembrie 2008, președinta primei secțiuni a decis să comunice plângerile întemeiate pe durata procedurii guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 14 aprilie 2001, procurorul districtual din Salonic l-a judecat în justiție pentru falsarea și folosirea unor falsuri și a ordonat anchetarea cazului. La 10 ianuarie 2002, prin actul procurorului din apropierea tribunalului corecțional din Salonic, reclamantul a fost trimis înapoi în fața instanței respective. la 17 mai 2004, tribunalul corecțional din Salonic l-a condamnat pe reclamant la opt luni de închisoare cu suspendare pentru falsificare și utilizare falsă (judecata nr. 8977/2004). La 17 mai 2004, reclamantul a interjetat apelul. La 2 martie 2006, după o procedură în cursul căreia reclamantul și-a putut prezenta toate argumentele, Curtea de Apel din Salonic a redus pedeapsa impusă la șase luni de închisoare cu suspendare (hotărârea nr. 801/2006). La 19 martie 2007, Curtea de Casație l-a decăzut. Înalța instanță a considerat în special că identificarea tuturor elementelor de probă luate în considerare de Curtea de Apel reiese din Hotărârea nr. 801/2006, că procedura în fața instanței respective nu era afectată de viciul de procedură și, în sfârșit, că Hotărârea nr. 801/2006 era suficient de motivată (hotărârea nr. 600/2007). PRIVIND VIOLAȚIILE ALEGATE LA ARTICOLUL 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 12. Reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil. În plus, susține că instanța de apel a luat în considerare elementele de probă a căror identificare nu a rezultat din textul hotărârii nr. 801/2006 și că hotărârea menționată anterior nu a fost suficient motivată; el invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție, ale cărui părți relevante sunt astfel formulate Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este întemeiată. Cu privire la motivul întemeiat pe durata procedurii Cu privire la admisibilitate13, Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident incorect întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea ia notă de faptul că perioada care trebuie luată în considerare a început la 14 aprilie 2001, dată la care procurorul aproape de Tribunalul Corecțional din Salonic a inițiat proceduri penale împotriva reclamantului și s-a încheiat la 19 martie 2007, când Curtea de Casație și-a pronunțat hotărârea nr. 600/2007, adică o perioadă de cinci ani și mai mult de 11 luni, pentru trei grade de jurisdicție. 15. Pentru guvern, durata procedurii, în special în primă instanță, se explică prin diversele acte de cercetare care au trebuit să fie efectuate în cursul procedurii preliminare 16. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDO 1999-II). 17. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Pelioire și Sassi citată anterior). 18. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea consideră, pe de o parte, că durata totală a procedurii nu poate fi considerată, în principiu, ca fiind nerațională, examinarea cauzei a durat mai puțin de șase ani pentru trei grade de jurisdicție. Cu toate acestea, Curtea constată că cauza a rămas pendinte în primă instanță mai mult de trei ani, termen care nu poate fi considerat rezonabil. În ceea ce privește, în special, argumentul guvernului întemeiat pe necesitatea de a efectua diverse acte de cercetare în cadrul procedurii preliminare, Curtea constată că reclamantul a fost trimis în judecată la 10 ianuarie 2002, adică la aproximativ opt luni de la începerea procedurii, termen care, considerat izolat, nu este excesiv. Cu toate acestea, Curtea arată că acesta din urmă se adaugă la intervalul de doi ani și patru luni între trimiterea reclamantului în instanță și data la care Tribunalul corecțional din Salonic și-a adoptat hotărârea nr. 8977/2004, care constituie principalul termen în speță. Curtea amintește în această privință că art. 6 alineatul (1) obligă statele contractante să își organizeze sistemul judiciar astfel încât instanțele să își poată îndeplini fiecare dintre cerințele sale, în special cea a termenului rezonabil (Portington c. Grecia, 23 septembrie 1998, § 33, Rec., p. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în cazul de față, durata procedurii în litigiu a fost excesivă și nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) în ceea ce privește durata procedurii în cauză. Cu privire la motivul întemeiat pe echitatea procedurii Cu privire la admisibilitate 19. Curtea amintește că art. 6 alineatul (1) obligă instanțele să își motiveze deciziile. Cu toate acestea, acest lucru nu poate fi înțeles ca solicitând un răspuns detaliat la fiecare argument (a se vedea Van de Hurk c. Țările de Jos, Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A n 288, p. 20, § 61). În plus, trebuie să se țină seama de diversitatea mijloacelor pe care un pledant le poate ridica în justiție și de diferențele existente în statele contractante în ceea ce privește dispozițiile legale, tradițiile, concepțiile doctrinale, prezentarea și redactarea hotărârilor și hotărârilor. Prin urmare, întrebarea dacă o instanță și-a încălcat obligația de a-și justifica decizia, care decurge din art. 6 din convenție, nu poate fi analizată decât în lumina circumstanțelor speței (Ruiz Torija c. Spania, 9 decembrie 1994, § 29, seria A n 303 A 20). În plus, Curtea are numai funcția, în temeiul articolului 6 din convenție, de a examina cererile care susțin că instanțele naționale nu au respectat garanțiile procedurale specifice prevăzute de această dispoziție sau că desfășurarea în ansamblu a procedurii nu a garantat un proces echitabil reclamantului (a se vedea, printre altele, Donadze c. Georgia, nr. 74644/01, §§ 30-31, 7 martie 2006). În cazul de față, așa cum a constatat și Curtea, hotărârea Curții de Apel era suficient de motivată. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată, în temeiul articolului 3 și al articolului 4 din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 21. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 23. Guvernul consideră că aceaceasta este o sumă excesivă și consideră că constatarea încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. Alternativ, guvernul consideră că suma care trebuie alocată nu poate depăși 3 000 EUR. 24. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert că nu există nicio îndoială că nu compensează suficient constatarea de încălcare a Convenției; prin urmare, Comisia acordă 3 500 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxa și cheltuielile de judecată 25. Reclamantul solicită, de asemenea, 10 000 EUR, fără a prezenta documente justificative, pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și a Curții. 26. Guvernul contestă aceste pretenții. 27. Curtea amintește că alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia [GC], n 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI). În speță, Curtea constată că reclamantul nu a prezentat nicio factură în ceea ce privește cheltuielile efectuate în fața instanțelor sesizate și a Curții. Prin urmare, consideră că ar trebui să se respingă pretențiile sale cu titlu de cheltuieli și cheltuieli de judecată. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe baza ratei dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA Declară, în unanimitate, cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul menționat , cu șase voturi împotrivă, că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, cu șase voturi împotrivă, pe care statul pârât trebuie să le plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 3 500 EUR (trei mii cinci sute EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată de către reclamant ca impozit că, de la expirarea termenului menționat și până la plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge, în unanimitate, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 5 noiembrie 2009 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Nina Vajić Modulul Președinte