CALLEJA v. MALTA

Comunicat la 31 august 2018 SECȚIUNE TERZă Cerere nr. 83275/17 Joseph CALLEJA împotriva Maltei depusă la 4 decembrie 2017 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Joseph Calleja, este un național maltez, născut în 1945 și trăiește în Quormi. El este reprezentat în fața Curții de Dr. Bonello, un avocat care practică în Valletta. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Contextul cazului În 1973, reclamantul a fost redactorul unui ziar „In-niggieza”. La 17 august 1973, el a publicat un articol intitulat “Pudina mis-Sultana a’ la Cassa ” (Sultanas’ pudding, stil Cassar). Articolul a afirmat că atunci ministrul de muncă, ocupare și securitate a impregnat o anumită doamna Sultana. A insinuat, de asemenea, că s-ar putea duce la Roma pentru a găsi soluții la această situație. S-a încheiat spunând că va ține publicul informat despre această chestiune. Acțiunile penale au fost înființate împotriva reclamantului, a editorului, a imprimantului ziarului, a difamării, precum și a ofensării morale publice în temeiul de atunci Press Act. Prin hotărârea de 14 Noiembrie 1973 a Curții de Magistraturi în calitate de instanță de judecată penală, confirmată prin recurs de o hotărâre a Curții de Apel penal din 28 martie 1974, reclamantul a fost considerat vinovat și condamnat la trei luni de închisoare, și o amendă de 50 de Lira malteză (aproximativ 116 euro (EUR). Curtea a ordonat publicarea hotărârii sale. Reclamantul a petrecut două luni și jumătate în închisoare ca urmare a căror consecință a suferit probleme de anxietate și traumatisme psihologice, inclusiv claustrofobie. La 7 august 2012, reclamantul a solicitat fără succes Ministerului Justiției pentru o plată exgrațioasă a compensației în legătură cu circumstanțele descrise mai sus. Prin scrisoarea din 2 ianuarie 2014, reclamantul a fost informat că cererea sa a fost acceptată în parte, și anume în măsura în care constatarea vinovăției sale ar fi fost eliminată din certificatul de conducere a poliției, ca act de clemitate, și nu pentru că a existat o greșeală sau o nedreptate. La 29 septembrie 2014, reclamantul a instituit o procedură de redresare constituțională care se plânge că a existat o încălcare a dreptului său la libertate de exprimare. El s-a bazat pe art. 10 din Convenție și pe art. 41 din Constituția Malta. Prin hotărârea din 27 octombrie 2016, Curtea Civilă ( Prima Sală) în competența sa constituțională a constatat că art. 10 din convenție nu este aplicabil ratione temporis , ci că a existat o încălcare a dreptului reclamantului de libertate de exprimare protejat de art. 41 din Constituția Malta. Curtea a remarcat faptul că încălcările drepturilor omului nu sunt supuse prescripției și, prin urmare, reclamantul nu poate fi penalizat pentru momentul acțiunii sale. Pe fond, a considerat că pedeapsa suferită de reclamant, și anume un termen de închisoare, nu a fost proporțională, deoarece nu a fost necesară într-o societate democratică și a avut un efect răcitor asupra reclamantului care a încetat să fie jurnalist. Având în vedere că comportamentul poliției reclamantului a fost eliminat, acesta a acordat reclamantului 5.000 EUR în neregulă Compensarea pecuniară. Având în vedere subiectul cazului, precum și încălcarea timpului, fiecare parte a fost de a suporta propriile costuri ale procedurii. Guvernul a apelat și reclamantul interzis. Prin hotărârea din 12 iunie 2017, Curtea Constituțională a confirmat hotărârea din prima instanță cu privire la fonduri, dar a diminuat atribuirea compensației la 2.000 EUR. Curtea Constituțională a remarcat că libertatea de exprimare trebuie să echilibreze interesele ambelor părți, inclusiv viața privată a unui individ, chiar dacă, în acest caz, difamatul a fost un politician important și că reclamantul a recunoscut că nu a verificat ceea ce a [să fi spus și] scris pe care l-a admis nu avea nicio bază. Curtea Constituțională a considerat că nu există nici o îndoială că articolul ar trebui considerat difamat, în special în momentul în care a fost scris, cu toate acestea, pedeapsa impusă a fost disproporționată. În ceea ce privește compensarea, aceasta a considerat că, deși detenția reclamantului trebuie să-l fi provocat suferința și suferința, această suferință trebuie să fi diminuat în decursul a patruzeci de ani care au trecut de la încălcarea a avut loc. Remarcand faptul că întârzierea inițierii procedurii a făcut mai dificil ca statul să își apere cazul, dar că faptul că reclamantul se bazase pe art. 10 care nu este aplicabil, nu a avut nicio influență asupra costurilor, având în vedere că considerațiile sunt aceleași în temeiul acestei dispoziții, Curtea Constituțională a confirmat costurile ordonate la început Curtea Constituțională a ordonat, de asemenea, ca costurile recursului să fie plătite integral de către reclamant în ceea ce privește recursul încrucișat și că cele ale recursului principal să fie plătite la 1⁄4 de către reclamant și 3⁄4 de către acuzat. Astfel, în conformitate cu factura impozitată a costurilor care a arătat costurile părților ca fiind de 3,635,79 EUR și respectiv de 3,624,17 EUR, costurile care au trebuit să fie plătite de către reclamant se ridică la 5,969,27 EUR, la care reclamantul considerat a trebuit să fie adăugate 1,416 EUR de costuri judiciare suplimentare. În plus, reclamantul a susținut că a suportat costuri de 2 360 EUR pentru a aduce o procedură în fața acestei instanțe. COMPLAINT Reclamantul se plânge în temeiul articolului 10 din Convenție că a rămas victim de încălcarea susținută de instanțele interne, având în vedere valoarea scăzută a compensației acordate, însoțită de o ordonanță de costuri care a depășit cu mult o astfel de atribuire. Având în vedere concluziile Curții Constituționale că reclamantul a suferit o încălcare a articolului 10, precum și atribuirea unei compensații de 2.000 EUR, care a fost anihilate printr-un ordin de costuri de peste dublure a compensației morale acordate, în ciuda faptului că reclamantul a avut succes în singurul obiect al cererii sale, poate reclamantul încă să pretind că este victimă de o încălcare în temeiul articolului A existat o încălcare a art. 10 din Convenție?

Communicated on 31 August 2018

THIRD SECTION

Application no. 83275/17

Joseph CALLEJA

against Malta

lodged on 4 December 2017

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Joseph Calleja, is a Maltese national, who was born in 1945 and lives in Qormi. He is represented before the Court by Dr

J.

Bonello, a lawyer practising in Valletta.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

1.

Background to the case

In 1973 the applicant was the editor of a newspaper “In-niggieza”. On 17

August 1973 he published an article entitled “

Pudina mis-Sultana a’ la Cassar

” (Sultanas’ pudding, Cassar style). The article claimed that the then Minister for work, employment and security impregnated a certain Ms

Sultana. It also insinuated that one could go to Rome to find solutions to this situation. It ended by stating that it would keep the public informed about the matter.

Criminal proceedings were instituted against the applicant, as editor, and against the printer of the newspaper, for defamation, as well as for offending public morals under the then Press Act. By a judgment of 14

November 1973 of the Court of Magistrates as a court of criminal judicature, confirmed on appeal by a judgment of the Criminal Court of Appeal of 28

March 1974, the applicant was found guilty and sentenced to three months’ imprisonment, and a fine of 50 Maltese Lira (approximately 116

euros

(EUR)). The court ordered that its judgment be published.

The applicant spent two and a half months in prison as a result of which he thereafter suffered anxiety issues and psychological trauma including claustrophobia.

On 7 August 2012 the applicant unsuccessfully applied to the Justice Ministry for an

ex gratia

payment of compensation in connection with the above described circumstances. Subsequently, on 19

December 2012 he requested a presidential pardon. By a letter of 2 January 2014 the applicant was informed that his request was accepted in part, namely in so far as his finding of guilt would be removed from his police conduct certificate, as an act of clemency, and not because there had been an error or an injustice.

2.

Constitutional redress proceedings

On 29 September 2014 the applicant instituted constitutional redress proceedings complaining that there had been a breach of his right to freedom of expression. He relied on Article 10 of the Convention and Article 41 of the Constitution of Malta.

By a judgment of 27 October 2016 the Civil Court (First Hall) in its constitutional competence found that Article 10 of the Convention was not applicable

ratione temporis

, but that there had been a breach of the applicant’s right of freedom of expression as protected by Article 41 of the Constitution of Malta.

The court noted that human rights breaches were not subject to prescription and thus the applicant could not be penalised for the timing of his action. On the merits, it considered that the penalty suffered by the applicant, namely a jail term, had not been proportionate as it had not been necessary in a democratic society, and had had a chilling effect on the applicant who thereafter stopped being a journalist. Bearing in mind that the applicant’s police conduct had been cleared, it awarded the applicant EUR

5,000 in non

‑

pecuniary compensation. Given the subject matter of the case, as well as the trespass of time, each party was to bear his own costs of the proceedings.

The Government appealed and the applicant cross-appealed.

By a judgment of 12 June 2017 the Constitutional Court confirmed the first

‑

instance judgment on the merits but diminished the award of compensation to EUR 2,000.

The Constitutional Court noted that freedom of expression had to balance the interests of both parties, including the private life of an individual even though, in the present case the defamed was a prominent politician, and that the applicant had, during the criminal proceedings, admitted that he had failed to verify what he had [been told and] written which he admitted had no basis. The Constitutional Court considered that there was no doubt that the article was to be considered defamatory, especially at the time it was written, however the penalty imposed had been disproportionate.

As to compensation, it considered that although the applicant’s detention must have caused him to suffer anguish and distress, this suffering must have diminished over the forty years which had passed since the violation occurred. Noting that the delay in instituting proceedings had made it more difficult for the State to defend its case, but that the fact that the applicant had relied on Article 10 which was not applicable, had no bearing on the costs given that the considerations were the same under that provision, the Constitutional Court confirmed the costs as ordered at first

‑

instance. The Constitutional Court further ordered that the costs of appeal be paid in full by the applicant in respect of the cross

‑

appeal and that those of the main appeal be paid as to ¼ by the applicant and ¾ by the defendant.

Thus, according to the taxed bill of costs which showed the costs of the parties as being EUR 3,635.79 and EUR 3,624.17, respectively, the costs which had to be paid by the applicant amounted to EUR 5,969.27, to which the applicant considered had to be added EUR 1,416 of extra

‑

judicial costs.

Moreover, the applicant claimed to have incurred costs of EUR 2,360 to bring proceedings before this Court.

COMPLAINT

The applicant complains under Article 10 of the Convention that he remained a victim of the violation upheld by the domestic courts, given the low amount of compensation awarded, accompanied by an order of costs which exceeded by far such award.

QUESTIONs TO THE PARTIES

1.

Bearing in mind the findings of the Constitutional Court that the applicant had suffered a breach of Article 10, and the award of compensation of EUR 2,000 which was annihilated by an order of costs amounting to more than double the non-pecuniary compensation awarded, despite the fact that the applicant was successful in the sole object of his claim, can the applicant still claim to be a victim of a violation under Article

10?

2.

Has there been a violation of Article 10 of the Convention?