CtEDO 29.01.2019 Auto

CALLEJA v. MALTA

RESPONDENT
MLT
HOTĂRÂRE
29.01.2019
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CALLEJA v. MALTA (CtEDO, 2019)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 83275/17 Joseph CALLEJA împotriva Malta Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 29 ianuarie 2019 în calitate de comitet compus din: Branko Lubarda, președinte, Vincent A. De Gaetano, Alena Poláčková, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 4 decembrie 2017, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 12 noiembrie 2018 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Joseph Calleja, este un național maltez, care s-a născut în 1945 și locuiește în Qormi. El a fost reprezentat în fața Curții de Dr. Bonello, un avocat care practică în Valletta. Guvernul maltez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dr. P. Grech, procuror general. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 10 din Convenție că a rămas victim de încălcarea susținută de instanțele interne, având în vedere valoarea scăzută a compensației acordate, însoțită de o ordine de costuri care a depășit cu mult această atribuire. Reclamantul s-a plâns că a rămas victim de încălcarea articolului 10 în ciuda constatărilor Curții Constituționale că reclamantul a suferit o astfel de încălcare, având în vedere că acordarea compensației de 2.000 de euro (EUR) a fost anihilate printr-o ordine de costuri care nu a fost dublată. Compensarea pecuniară acordată, în ciuda faptului că reclamantul a avut succes în singurul obiect al cererii sale. El s-a bazat pe art. 10 din Convenție. După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, cu o scrisoare de 12 Noiembrie 2018, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „În aceste circumstanțe, [] Guvernul dorește să exprese – prin intermediul unei declarații unilaterale – recunoașterea încălcării articolului 10 din Convenție. Prin urmare, Guvernul este dispus să plătească reclamantului suma de 7.000 EUR ca satisfacție echitabilă pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții, ca și în Erdoğdu și İnce c. Turcia [GC] (nus. 25067/94 și 25068/94, CEDH 1999 IV). Guvernul ar sugera că informațiile de mai sus ar putea fi acceptate de Curte ca orice alt motiv care să justifice apariția din cauza din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Prin scrisoarea din 5 decembrie 2018, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale pe motiv că suma oferită este prea scăzută, atât pentru că a servit timpul de închisoare, cât și pentru că cheltuielile pe care le-a susținut au fost suportate au fost mai mari decât suma oferită. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a înființat în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Maltai, practică sa privind plângerile referitoare la o încălcare a articolului 10 (de exemplu, Falzon v. Malta , nr. 45791/13, 20 martie 2018; John Anthony Mizzi v. Malta , nr. 17320/10, 22 noiembrie 2011; Aquilina și alții v. Malta , nr. 28040/08, 14 iunie 2011 și Lombardo și alții v. Malta , , nr. 7333/06, 24 aprilie 2007). Curtea constată că suma atribuită de către instanța de ultima instanță într-o hotărâre finală la nivel intern, în cazul în care Curtea Constituțională rămâne plătibilă reclamantului (a se vedea, de exemplu, mutatis mutandis Gera de Petri Testaferrata Bonici Ghaxaq Malta (justă satisfacție), nr. 26771/07, § 26, 3 septembrie 2013). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propusă care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (articolul (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 10 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenția. Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă