Publicat la 14 aprilie 2025 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 17277/24 Armando CHIOSI împotriva Italiei depusă la 13 iunie 2024 comunicată la 27 martie 2025 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la imparțialitatea instanțelor interne și la prevederea condamnării reclamantului pentru infracțiunile de „producere a pornografiei infantile” prevăzute de art. 600 ter în ianuarie 2015, F.G., judecător la Divizia Penală a Curții de district din Roma, acționând în calitate de părinte care exercită responsabilitatea parentală față de fiul ei, a depus o plângere împotriva reclamantului pentru pornografie infantilă, acuzându-l că a indus minorii să se producă și trimite material pornografic între 2013 și 2015. În etapa preliminară, reclamantul a solicitat judecătorului pentru investigație preliminară („GIP”) că procedurile să fie transferate în fața autorităților judiciare ale unui district diferit în temeiul articolului 11 din Codul de Procedură Penală („CPC”) pentru a garanta imparțialitatea judecătorilor de judecată. Această dispoziție prevede o derogare la jurisdicția teritorială a unei instanțe atunci când un magistrat este implicat în procedura penală ca, printre altele , persoane rănite (personala offesa ) sau persoana care a suferit daune ca urmare a infracțiunii (personala danneggiata ). GIP a respins cererea din cauza faptului că numai fiul F.G. a deținut poziția părții vătămate și că F.G. nu s-a aderat încă oficial la procedura în calitate de partidă civilă. Februarie 2024. Curtea a declarat că dispoziția contestată se referă numai la cazurile în care infracțiunea a afectat magistratul în calitate de persoană rănită sau deteriorată direct, nu prin reflecție, ca în cazul în cauză. din CC, pe parcursul procedurii, reclamantul a susținut că nu a putut fi considerat vinovat, deoarece elementele constitutive ale infracțiunii și, în special, riscul concret de difuzare a conținutului pornologic nu au fost eliberate. Interpretarea elementului constitutiv de mai sus a evoluat în jurisprudența internă. În special, diviziunile combinate ale Curții de Casație au constatat că infracția nu mai impune riscul concret de difuzare a materialului pornologic (legislația nr. 51815 din 2018). În baza principiului stabilit în această hotărâre, Curtea de District de Roma a condamnat reclamantul. Prin recurs, Curtea de Apel de la Roma, în cazul în care F.G. a fost transferat între timp, a susținut condamnarea, precum și Curtea de Casație. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 din Convenție, în cazul în care F.G. a deținut un birou în momentul respectiv, comitetele de judecată ale Curții de districte de Roma și ale Curții de Apel de la Roma nu aveau nicio imparțialitate necesară pentru a judeca cazul. Reclamantul afirmă încă încă o încălcare a articolului 7 din Convenție, plângând că condamnarea sa a fost bazată pe o nouă interpretare a dispoziției interne relevante rezultate din derogarea Curții de Casație de la jurisprudența anterioară, care l-a provocat prejudecător. 1 din Convenție? În special, au fost îndoieli reclamantei cu privire la imparțialitatea comitetului de judecată al Curții de district din Roma și a Curții de Apel din Roma justificate obiectiv (a se vedea, mutatis mutandis, Mitrov v. fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei , nr. 45959/09, § 55, 2 iunie 2016; Kyprianou v. Cipru [GC], nr. 73797/01, § 118, ECHR 2005-XIII)? Având în vedere jurisprudența bine stabilită a instanțelor interne la momentul material (a se vedea, printre altele , hotărârea diviziilor combinate a Curții de Cassie nr. 13 din 31 mai 2000 și hotărârea Curții de Cassie nr. 17178 din 11 martie 2010, nr. 16340 din 12 martie 2015, nr. 35295 din 12 Aprilie 2016) și motivele pentru care reclamantul a fost condamnat pentru infracțiunile de „producere de pornografie pentru copii” în temeiul articolului 600 ter din Codul Penal, au fost condamnarea în conformitate cu art. 7 din Convenție? În special, a fost interpretarea articolului 600 ter din Codul penal adoptat de Curtea de Casație în 2018 și aplicat de instanțe interne în cazul reclamantului în mod rezonabil previzibil pentru reclamant la momentul material (a se vedea subiectul cazului în R.B. c. Italia , cererea nr. 20409/23, comunicată Guvernului la 27 Noiembrie 2023, pentru un rezumat al evoluției jurisprudenței interne în discuție. A se vedea principiile generale Del Río Prada v. Spania [GC], nr. 42750/09, §§ 77-80 și 91-93, ECHR 2013; compară S.W. v. Regatul Unit , 22 noiembrie 1995, Serie A nr. 335-B, și Dragotoniu și Militaru-Pidhorni v. România , nr. 77193/01 și 77196/01, § 44, 24 mai 2007)?
Published on 14 April 2025
Application no.
17277/24
Armando CHIOSI
against Italy
lodged on 13
June 2024
communicated on 27
March 2025
The application concerns the impartiality of the domestic courts and the foreseeability of the applicant’s conviction for the offence of “production of child pornography” provided for by Article
600
ter
of the Criminal Code (“the CC”).
In January 2015, F.G., judge at the Criminal Division of the Rome District Court, acting as parent exercising parental responsibility over her son, filed a complaint against the applicant for child pornography, accusing him of having induced minors to self-produce and send him pornographic material between 2013 and 2015.
At the pre-trial stage, the applicant requested the Judge for the Preliminary Investigation (“the GIP”) that the proceedings be transferred before the judicial authorities of a different district under Article
11 of the Code of Criminal Procedure (“the CCP”) in order to guarantee the impartiality of the adjudicating judges. That provision provides for a derogation to the territorial jurisdiction of a court when a magistrate is involved in the criminal proceedings as,
inter alia
, injured person (
persona offesa
) or person who sustained damage as a result of the offence (
persona danneggiata
). The GIP dismissed the request on the grounds that only F.G.’s son held the position of injured party and F.G. had not yet formally joined the proceedings as a civil party.
The applicant’s appeal against the GIP’s decision was ultimately dismissed by the Court of Cassation with judgment no.
6558/24 of 14
February 2024. The court stated that the contested provision concerned only cases in which the offence affected the magistrate as an injured or damaged person directly and not by reflection, as in the case at issue.
As regards the charge under Article 600
ter
of the CC, throughout the proceedings the applicant argued that he could not be found guilty, since the constitutive elements of the offence, and notably the concrete risk of diffusion of the pornographic content, had not been made out.
The interpretation of the above constitutive element had evolved in the domestic case-law. In particular, the Combined Divisions of the Court of Cassation had found that the offence no longer required the concrete risk of diffusion of the pornographic material (judgment no.
51815 of 2018). Relying on the principle established in that judgment, the Rome District Court convicted the applicant. Upon appeal, the Rome Court of Appeal, to where F.G. had in the meantime been transferred, upheld the conviction, as did the Court of Cassation.
The applicant complains under Article
6 of the Convention that the adjudicating panels of the Rome District Court and the Rome Court of Appeal, where F.G. held an office at the relevant time, lacked the necessary impartiality to adjudicate the case.
The applicant further alleges a violation of Article
7 of the Convention, complaining that his conviction was based on a new interpretation of the relevant domestic provision resulting from the Court of Cassation’s departure from previous case-law, which caused him prejudice.
1.
Did the applicant have a fair trial in the determination of the criminal charge against him, in accordance with Article
6 §
1 of the Convention? In particular, were the applicant’s doubts as to the impartiality of the adjudicating panels of the Rome District Court and the Rome Court of Appeal objectively justified (see,
mutatis mutandis
,
Mitrov v.
the former Yugoslav Republic of Macedonia
, no.
45959/09, §
55, 2
June 2016;
Kyprianou v.
Cyprus
[GC], no.
73797/01, §
2.
In light of the domestic courts’ well-established case-law at the material time (see,
inter alia
, judgment of the Combined Divisions of the Court of Cassation no.
13 of 31
May 2000, and judgments of the Court of Cassation no.
17178 of 11
March 2010, no.
16340 of 12
March 2015, no.
35295 of 12
April 2016) and the grounds on which the applicant was convicted of the offence of “production of child pornography” under Article 600
ter
of the Criminal Code, was that conviction in compliance with Article
7 of the Convention?
In particular, was the interpretation of Article 600
ter
of the Criminal Code adopted by the Court of Cassation in 2018 and applied by the domestic courts in the applicant’s case reasonably foreseeable for the applicant at the material time (see the subject matter of the case in
R.B. v.
Italy
, application no.
20409/23, communicated to the Government on 27
November 2023, for a summary of the domestic case-law developments at issue. See for general principles
Del Río Prada v.
Spain
[GC], no.
42750/09, §§
77-80 and 91-93, ECHR
2013; compare
S.W. v.
the United Kingdom
, 22
November 1995, Series
A no.
335-B, and
Dragotoniu and Militaru-Pidhorni v.
Romania
, nos.
77193/01 and 77196/01, §
44, 24
May 2007)?