R.B. v. ITALY

Publicat la 18 decembrie 2023 PRIMEA SECȚIUNE Cererea nr. 20409/23 R.B. împotriva Italiei depusă la 18 mai 2023 a comunicat la 27 noiembrie 2023 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la previzibilitatea condamnării reclamantului pentru infracțiunea „producției de pornografie pentru copii”, prevăzută la art. 600 ter din Codul Penal (“CC”). În perioada materială (în perioada 2014-2016) și în măsura în care este cazul, infracțiunile prevăzute la art. 600 ter CC (în formularea ulterioară ratării, în 2012, a Convenției Consiliului Europei privind protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și abuzurilor sexuale) a pedepsit comportamentul producției de pornografie a copiilor sau al realizării de spectacole sau performanțe pornografice prin utilizarea unui minor în vârstă sub 18 ani. Potrivit Curții plenare de cassare (juriul nr. 13 din 31 de ani) Mai 2000) și la practica internă consecventă ulterioară (între altele , Curtea de Casație nr. 49604 din 1 decembrie 2009, nr. 17178 din 11 martie 2010, nr. 16340 din 12 martie 2015, nr. 35295 din 12 aprilie 2016, nr. 37835 din 29 martie 2017; contrar Curtea de Casație nr. 27373 din 31 ianuarie 2012), infracțiunile prevăzute de art. 600 ter din CC au fost un „risc concret de infracțiune” ( reato di pericolo concreto ), cerend astfel, ca element constitutiv al infracțiunii, ca comportamentul de producție a pornografiei pentru copii să implice un risc real de difuzare a conținutului pornologic. În absența unui astfel de risc, adică, ori de câte ori „material pornografic este destinat să rămână în sfera privată a producătorului”, comportamentul de producție a pornografiei pentru copii ar fi caracterizat ca fiind inclus în dispoziția articolului 600 quater CC, care pedepsește posesia materialelor pornografice cu închisoare de până la trei ani. Sancțiunea pentru infracțiunea de „producție de pornografie infantilă” prevăzută la art. 600 ter a CC este, în schimb, de șase până la 12 ani de închisoare și de o amendă cuprinsă între 24 000 și 240,000 EUR. Cu hotărârea nr. 51815 din 31 de ani Mai 2018, Curtea plenară de cassare a susținut că riscul de difuzare a materialelor pornografice nu ar putea mai fi considerat un element al infracțiunii prevăzute la art. 600 ter din CC. Potrivit Curții de Casație, „interpretarea propusă de jurisprudența dominantă, care necesită un risc de difuzare a conținutului pornografic, ar trebui considerată depășită în funcție de formularea actuală a dispoziției și, în orice caz, depășită”, având în vedere modificarea semnificativă a avut loc în contextul social și tehnologic. Curtea de Casație pe baza acestor factori concluzia că deplasarea de la linia de jurisprudență coerentă anterioară nu a putut fi considerată ca o interpretare extinsă neprevăzută în încălcarea articolului 7 din Convenție. Pe parcursul procedurii, reclamantul a susținut că nu a putut fi considerat vinovat de producerea pornografiei pentru copii, deoarece nu s-a demonstrat un element constitutiv al infracțiunii (de exemplu, riscul concret de difuzare a conținutului pornologic). 51815 din 2018 – fără a stabili un risc concret de difuzare a conținutului pornografic (care a rămas în sfera privată a reclamantului până când a eliminat-o din calculatorul său) – instanțele interne au condamnat reclamantul pentru, printre altele, infracțiunile de producție a pornografiei infantile (art. 600 ter al CC). În special, Curtea de Casație prin hotărâre nr. 2606 din 27 septembrie 2022 (finală în aceeași zi și depusă la Registrul la 23 ianuarie 2023), ca și instanțele inferioare, a respins afirmația reclamantului, constatând că interpretarea infracțiunii furnizate de plenară în 2018 a fost previzibilă având în vedere amploarea domeniu de aplicare semantică a dispoziției relevante. Curtea de Casație a se bazează, de asemenea, pe hotărârile sale nr. 1835 din 17 ianuarie 2022 și nr. 46184 din 17 decembrie 2021. Reclamantul susține încălcări ale articolelor 6 și 7 din Convenție, plângând că condamnarea sa a fost bazată, în dezavantaj, pe o nouă interpretare a dispoziției interne relevante rezultate din deplasarea Curții de Casație din jurisprudența anterioară. Având în vedere jurisprudența bine stabilită a instanței interne în momentul material (a se vedea, printre altele, hotărârea Curții plenare de cassare nr. 13 din 31 mai 2000) și a faptelor reproșate reclamantului, a fost condamnarea sa de „producție de pornografie pentru copii” în temeiul articolului 600 ter din CC în conformitate cu art. 7 din Convenția? În special, a fost interpretarea articolului 600 ter din CC adoptată de Curtea plenară de cassare în 2018 și aplicată de instanțe interne în ceea ce privește reclamantul rezonabil previzibil pentru reclamant la momentul material? (a se vedea Del Río Prada c. Spania [GC], nr. 42750/09, §§ 77-80 și 91-93, CEDH 2013; compară S.W. c. Regatul Unit , 22 noiembrie 1995, Serie A nr. 335-B și Dragotoniu și Militaru-Pidhorni c. România , nos. 77193/01 și 77196/01 , § 44, 24 mai 2007)?

Published on 18 December 2023

FIRST SECTION

Application no. 20409/23

R.B.

against Italy

lodged on 18 May 2023

communicated on 27 November 2023

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns the foreseeability of the applicant’s conviction for the offence of “production of child pornography”, provided by Article

600

ter

of the Criminal Code (“the CC”).

At the material time (between 2014 and 2016) and in so far as relevant, the offence provided by Article 600

ter

of the CC (in the wording subsequent to the ratification, in 2012, of the Council of Europe Convention on the Protection of Children against Sexual Exploitation and Sexual Abuse) punished the conduct of producing child pornography or of realising pornographic displays or performances by using a minor aged under eighteen.

According to the plenary Court of Cassation (judgment no.

13 of 31

May 2000) and to the subsequent consistent domestic practice (

inter alia

, Court of Cassation no.

49604 of 1

December 2009, no.

17178 of 11

March 2010, no.

16340 of 12

March 2015, no.

35295 of 12

April 2016, no.

37835 of 29

March 2017;

contra

, Court of Cassation no.

27373 of 31

January 2012), the offence provided by Article

600

ter

of the CC was a “concrete risk of harm offence” (

reato di pericolo concreto

), thus requiring, as a constitutive element of the crime, that the conduct of production of child pornography entail a real risk of diffusion of the pornographic contents. In the absence of such risk, that is to say whenever “the pornographic material is intended to stay within the private sphere of the producer”, the conduct of production of child pornography would be characterised as falling under the provision of Article 600

quater

of the CC, which punishes the possession of pornographic material with imprisonment up to three years. The sanction for the offence of “production of child pornography” provided for by Article 600

ter

of the CC

is, instead, of six to twelve years’ imprisonment and of a fine ranging from EUR 24,000 to 240,000.

With judgment no.

51815 of 31

May 2018, the plenary Court of Cassation held that the risk of diffusion of the pornographic material could no longer be considered as an element of the offence provided for by Article 600

ter

of the CC. According to the Court of Cassation, “the interpretation proposed by the prevailing line of case-law, requiring the need for a risk of diffusion of the pornographic contents, should be considered as overcome in light of the current wording of the provision, and, in any way, outdated”, considering the significant change occurred in the social and technological context. The Court of Cassation based on these factors the conclusion that the departure from the previous consistent line of case-law could not be considered as an unforeseeable extensive interpretation in breach of Article 7 of the Convention.

Throughout the proceedings the applicant had argued that he could not be found guilty of production of child pornography, since a constitutive element of the offence (namely, the concrete risk of diffusion of the pornographic content), had not been demonstrated. Relying on the principle established by the Court of Cassation’s judgment no. 51815 of 2018 – thus without ascertaining a concrete risk of diffusion of the pornographic contents (which remained in the applicant’s private sphere until he deleted them from his computer) – the domestic courts convicted the applicant for, among others, the offence of production of child pornography (Article 600

ter

of the CC). In particular, the Court of Cassation by judgment no. 2606 of 27 September 2022 (final on the same day and filed with the Registry on 23 January 2023), like the lower courts, dismissed the applicant’s claim, finding that the interpretation of the offence given by the plenary in 2018 was foreseeable given the wide semantic scope of the relevant provision. The Court of Cassation also relied on its judgments no. 1835 of 17 January 2022 and no.

46184 of 17 December 2021.

The applicant alleges violations of Articles 6 and 7 of the Convention, complaining that his conviction was based, to his disadvantage, on a new interpretation of the relevant domestic provision resulting from the Court of Cassation’s departure from previous case-law.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

In light of the domestic court’s well-established case-law at the material time (see,

inter alia

, plenary Court of Cassation’s judgment no. 13 of 31

May 2000) and of the facts reproached to the applicant, was his conviction of the offence of “production of child pornography” under Article 600

ter

of the CC in compliance with Article

7 of the Convention?

2.

In particular, was the interpretation of Article 600

ter

of the CC adopted by the plenary Court of Cassation in 2018 and applied by domestic courts in respect of the applicant reasonably foreseeable for the applicant at the material time? (

see

Del Río Prada v. Spain

[GC], no. 42750/09, §§ 77-80 and

91-93, ECHR 2013;

compare

S.W. v. the United Kingdom

, 22

November 1995, Series A no. 335-B and

Dragotoniu

and Militaru-Pidhorni v. Romania

, nos. 77193/01 and 77196/01, § 44, 24 May 2007)?