D.K. împotriva Italiei

Comunicată la 4 martie 2020 Publicată la 23 martie 2020 SECȚIUNEA I Cererea nr. 14260/17 D.K. împotriva Italiei introdusă la 9 February 2017 FOARTE DE LA L Odată majoră și ca urmare a unei monitorizări psihologice, recurenta și sora sa au depus o plângere penală pentru abuzurile suferite. În 2003, plângerea a fost clasată deoarece a avut loc o întârziere și recursul la despăgubiri în fața instanțelor civile a fost respins la 9 august 2016. Potrivit recurentei, autoritățile interne nu și-ar fi îndeplinit obligațiile pozitive de a asigura integritatea fizică și psihologică a acesteia. Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante, în special în ceea ce privește obligația statului de a asigura o protecție eficientă a copiilor, care sunt deosebit de vulnerabili, în fața diferitelor forme de violență (a se vedea M.C.

c. Bulgaria, nr. 39272/97, § 150-152, Hotărârea din 4 decembrie 2003, M.P. și alții c. Bulgaria, nr. 22457/08, § 108, Hotărârea din 15 noiembrie 2011, V.C.c. Italia, 54227/14, § 89, Hotărârea din 1 februarie 2018 și A și Bc. Croația, nr. 7144/15, § 109-112 20 iunie 2019), autoritățile au efectuat o anchetă eficientă privind acuzațiile de violență sexuală ale recurentei compatibile cu obligațiile care le revin în temeiul articolelor 3 și 8 din convenție, ținând seama în special de din legislația în vigoare la data faptei și din dreptul la urmărirea ex officio a infracțiunii de violență sexuală împotriva minorilor, din cauză că plângerea reclamantei a fost clasată pentru întârzierea deciziei judecătorului pentru investigațiile preliminare de clasare a plângerii reclamantei la doi ani și jumătate de la cererea de clasificare a Parchetului

Communiquée le 4 mars 2020 Publié le 23 mars 2020

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 14260/17 D.K. contre l’Italie introduite le 9 February 2017

OBJET DE L’AFFAIRE

La requérante allègue avoir été victime, avec sa sœur, de violences sexuelles de la part de leur oncle quand elles étaient mineures. Une fois majeures et suite à un suivi psychologique, la requérante et sa sœur introduisirent une plainte pénale pour les abus subis. En 2003, la plainte fut classée puisque tardive et le recours en dédommagement devant les juridictions civiles a été rejeté le 9 août 2016. Selon la requérante, les autorités internes auraient manqué à leurs obligations positives de garantir son intégrité physique et psychologique.

QUESTION AUX PARTIES

Eu égard à la protection procédurale contre les traitements inhumains ou dégradants, en particulier à l’obligation de l’État d’assurer une protection efficace des enfants, qui sont particulièrement vulnérables, face à diverses formes de violence (voir M.C. c. Bulgarie , n o 39272/97, §§ 150-152, arrêt du 4 décembre 2003, M.P. et autres c. Bulgarie , n o 22457/08, §§ 108, arrêt du 15 novembre 2011, V.C.

c. Italie, n o 54227/14, §§ 89, arrêt du 1 er février 2018, et A et B c. Croatie , n o 7144/15, §§ 109-112 20 juin 2019), les autorités ont-elles mené une enquête efficace sur les allégations de violences sexuelles de la requérante compatible avec leurs obligations au titre des articles 3 et 8 de la Convention, compte tenu, en particulier : - de la législation en vigueur à l’époque des faits et de l’impossibilité de poursuite ex officio du délit de violence sexuelle à l’encontre des mineurs ? - de ce que la plainte de la requérante a été classée pour tardiveté ? - de la décision du juge pour les investigations préliminaires de classer la plainte de la requérante deux ans et demi après la demande de classement du parquet ?